FITOTERAPIA
"Fitoterapia a fost din totdeauna."
Fitoterapia, adresandu-se uneori bolnavilor cronici, presupune un tratament de lunga durata, bine condus, cu respectarea in acelasi timp a celorlalte indicatii medicale.
Primele date care atesta ca sumerienii foloseau plantele medicinale in scopuri terapeutice, sunt datate cu 6000 de ani i.e.n., care descriau numeroase plante folosite de acestia in tamaduirea bolilor.
In antichitate Hipocrat, cel mai cunoscut medic, a scris lucrarea "Corpus Hipocraticus", in care sunt descrise peste 200 plante medicinale.
Arabii au fost primii care au reusit sa obtina medicamente din plante, sub forma de ceaiuri, siropuri, cataplasme, etc.
Chiar Herodot ne arata ca Dacii aveau cunostinte si foloseau plantele medicinale pentru prepararea diferitelor leacuri. Astfel intr-o copie vieneza a celebrei opere a lui Dioscoride, intitulata "De materia medica", scrisa in primul secol al erei noastre, gasim 24 de denumiri dacice ale unor plante medicinale.
Poetul latin Vergiliu, referindu-se la bogata varietate de plante aflate pe litoralul romanesc al Marii Negre, afirma intr-una din scrierile sale ca "Pontul da leacuri" ca foarte multi se aventurau in necunoscut, luandu-si toate riscurile care decurgeau din aceasta aventura, pentru a culege ierburile tamaduitoare din Pont."Multe ierburi rodeste Pontul " preciza el.
Prima Farmacopee Romana, aparuta la Bucuresti in anul 1862, cuprinde 300 de remedii simple, din care 217 erau de origine vegetala, pentru ca mai tarziu in Farmacopeea din 1976 care este si acum in vigoare, sa se indice ca produsele vegetale intra in medicamente intr-o proportie de 32%. Astfel citez cateva din cele mai uzuale produse farmaceutice romanesti care au in formula lor substante active din plante: codamina, cofedol, digitalina, digoxin distonocalm, ergomet, extraveral, fasconal, lizadon, nervocalm, scobutil, sirogal, ulcerotrat, etc.
Daca stramosii nostri foloseau plantele medicinale conform traditiei, astazi folosirea lor ar trebui fundamentata stiintific, pe baza probelor si cercetarilor de laborator. Acest lucru insa se realizeaza cu multa inertie si foarte putini specialisti sunt receptivi. Si iata ca in mileniul trei suntem nevoiti sa folosim traditia romaneasca si leacurile babesti asa cum au fost ele transmise din generatie in generatie.
Oare asa va fi intotdeauna!
De altfel, capitolul fitoterapiei este departe de a fi incheiat si asta oriunde in lume, chiar daca industria medicamentelor alopate este mai puternica de cat cea a armamentului. Acesta pe de o parte, pentru ca exista inca multe plante medicinale care asteapta sa fie descoperite, sau redescoperite, pe de alta, pentru ca chiar plantele medicinale cunoscute nu si-au dezvaluit in intregime tainele.
Principii de baza ale fitoterapiei
La baza valorii terapeutice a plantelor medicinale sta relatia dintre structura chimica a substantelor active si actiunea lor farmacodinamica pe care o exercita asupra elementelor reactive ale organismului. Unele plante au proprietati farmacodinamice multiple datorita faptului ca majoritatea plantelor medicinale au o compozititie chimica complexa, incepand de la doi trei compusi si ajungand pana la 20, 30 substante chimice identificate. Atunci cand folosim ceaiurile medicinale sau amestecuri de tincturi, pulberi de plante sau alte forme farmaceutice complexe care contin substante active diferite, actiunea farmacodinamica poate fi amplificata sau diminuata. In alte cazuri nu numai asocierea gresita poate duce la insuccesul scopului terapeutic dar se pot obtine efecte contrare, nocive cunoscute sub denumirea de reactii adverse. Un tratament corect se face numai pe baza de diagnostic corect, ori acest lucru nu se poate face decit pe baza examenelor clinice si de laborator facute de un medic generalist.
Din aceste date prezentate reiese primul principiu al fitoterapiei, de altfel ca pentru orice alt medicament si anume acela ca produsul farmaceutic obtinut din plante sa fie eficient si sa nu fie nociv pentru organism.
Al doilea principiu al fitoterapiei, este utilizarea speciilor de plante cat mai adecvat tratamentului afectiunii de care sufera bolnavul, punandu-se accentul in mod deosebit pe toleranta innascuta sau dobandita si pe biodisponibilitatea individualizata a medicamntului. Pentru obtinerea unor efecte terapeutice in Psoriazis, care fiind o boala cronica, este necesar un tratament de lunga durata, bine condus, facut cu constiinciozitate si respectand in acelasi timp si celelalte indicatii.
Al treilea principiu al fitoterapiei pune accentul pe respectarea unui regim alimentar adecvat si pe ceilalti factori terapeutici. In cazul de fata putem porni de la ideea ca organismul uman nu trebuie privat prin regimuri alimentare stricte, in care anumite alimente sunt permise si altele interzise, deoarece omul nu poate trai o viata intreaga cu aceste privatiuni. Si mai exista si posibilitatea ca la intreruperea regimului boala sa recidiveze.
Rezultatul obtinut de mine a fost si datorita faptului ca plantele medicinale se adreseaza prin definitie organismului, nu in exclusivitate unui anume organ, fapt extrem de important stiut fiind ca cea mai banala suferinta nu se mentine cantonata doar intr-un sector anume al organismului, ci se repercuteaza asupra acestuia in intreg ansamblul sau, chiar daca noi nu sesizam aceasta.
Asadar fitoterapia nu se adreseaza bolii ci bolnavului.
Imbolnavindu-ma de Psoriazis si avand in fata perspectiva sumbra a atator cazuri care nu se puteau rezolva, mi s-a intiparit in minte, ceea ce spunea cunoscutul fitoterapeut Ovidiu Bojor in legatura cu modul de actionare al plantelor medicinale asupra organismului: "Organismul uman -precizeaza acesta– seamana in ansamblul lui cu un mecanism care la un moment dat nu mai functioneaza perfect. Dorind sa aducem acest mecanism in starea lui initiala, va trebui sa descoperim acele ansambluri sau subansambluri ale mecanismului, care au provocat "griparea" motorului.
In cazul masinii aceasta operatiune este simpla, examinam piesa cu piesa pana vedem care dintre ele produce defectiunea.
In cazul omului pentru ca "masina"sa functioneze ar trebui verificata starea tuturor celulelor fiindca in ultima instanta boala are loc la nivel celular.Desigur atat prin chimioterapie cit si prin fitoterapie se incearca a se preveni, ori repara dereglarile survenite, numai ca surubelnita naturala a fitoterapiei este ceva mai fina de cat cea artificiala a chimioterapiei de sinteza si se potriveste mai bine la mai multe celule, fiind parte integranta din viata, rezultat al proceselor vitale celulare. Ceea ce ne ofera celula vegetala a plantei medicinale este mult mai aproape de celula animala a organismului nostru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu