BOLI DE PIELE- 1.PRODUCEREA SI DEZVOLTAREA BOLILOR DE PIELE

BOLI DE PIELE

1.PRODUCEREA SI DEZVOLTAREA BOLILOR DE PIELE
Actiunea factorilor etiologici asupra tesutului epitelial se poate produce uneori, direct, nemijlocit, insa in marea majoritate a cazurilor ea se produce indirect, prin intermediul sistemului nervos, pe cale reflexa, sau prin fenomene de alergie sau asemanatoare alergiei. Chiar si in cazurile unde leziunea pare sa se produca prin actiunea directa, in realitate intervine concomitent si in masura mai importanta reactivitatea indirecta.

Unii agenti din mediul extern au o actiune obligatorie directa si nemijlocita asupra tegumentului, legata de faptul ca sunt caustici, toxici sau actioneaza fizic. Astfel acizii si bazele concentrate, unele saruri minerale, caldura inalta, frigul intens si prelungit, provoaca obligatoriu arsuri chimice sau fizice, excoriatii, dermite acute. Mecanismul de producere a acestor leziuni este fizico-chimic, prin coagularea sau modificarea albuminelor cutanate, sau mecanic, prin inlaturarea unor straturi celulare.

Concomitent cu actiunea directa intervine asa cum am precizat actiunea indirecta, reflexa. Exteroceptorii anunta scoatei excitatia puternica produsa de acesti agenti, ca si modificarile morfo-fizico-chimice ale tegumentului, provoaca reflexe care antreneza reactivitatea intregului organism. De aici inainte dezvoltarea si evolutia leziunilor sunt determinate de reactivitatea organismului.

Actiunea microbilor si parazitilor asupra pielii este inhibata intr-un prim stadiu de proprietatile pielii de care am vorbit in capitolele anterioare. Daca apararea pielii este depasita, intervine reactivitatea intregului organism. De aceea aspectul, gravitatea si evolutia leziunilor sunt in legatura cu starea intregului organism, cu reactiile acestuia, cu modificarea reactivitatii fata de agentul respectiv.

In majoritatea cazurilor, factorii cauzali actioneaza indirect pe cale reflexa, prin alergie.

Intoxicatiile se caracterizeaza prin actiunea cauzei precise, prin faptul ca accidentele care apar la aceasi doza de toxice, sunt adesea aproape identice la toti indivizii, sunt in legatura directa cu toxicul respectiv. Astfel dupa o cantitate precisa toxica de mercur, toti indivizii fac aceleasi leziuni: digestive, renale, cutanate. Reactivitatea organismului trece pe planul al doilea.

Manifestarile alergice sau de intoleranta sunt legate in primul rand de reactivitatea organismului. Cauza este un elergen, un reactogen oarecare netoxic, care la majoritatea indivizilor nu produce nici o manifestare morbida. O data aparute aceste accidente ele sunt diferite la diversi bolnavi, pentru aceeasi cauza. Astfel unii fac la nivelul pielii urticarie, prurigo, dermato-epidermite, reactii nodulare, altii au manifestari izolate sau concomitente la nivelul organelor interne (gastrite, hepatite, nefrite, crize de astm, etc), sau la nivelul vaselor (purpura capilarite necrozante)

De remarcat este importanta tulburarilor nervoase in cursul dermatozelor. S-a vazut ca eczemele, urticariile, pruritul, psoriazisul, etc, apar sau se agraveaza in caz de suparari, oboseli nervoase, stari emotive. Tot astfel s-a remarcat simetria frecventa a leziunilor, ca si modificarile tegumentului in caz de leziuni nervoase centrale sau periferice. Experimental s-a aratat ca in cursul nevrozelor provocate la caini se observa eczeme, ulceratii, infectii cutanate, caderea parului, manifestari care nu se vindeca decat o data cu vindecarea nevrozei.

O alta observatie este reactivitatea diferita a pielii fata de diversi factori din mediul extern. S-a dovedit ca fata de unii agenti externi, alimente, medicamente, substante intalnite in exercitarea profesiei, cosmetice sau vestimentare, diferiti indivizi nu reactioneaza la fel. La unele persoane nu se produce nici o reactie din partea tegumentului; altele, dimpotriva fac eruptii de tip analog, sau diferit; unii indivizi nu tolereaza la inceput contactul cu substanta respectiva, altii o suporta la un prim contact, insa la urmatoarea sau urmatoarele atingeri fac eruptii cutanate mai mult sau mai putin intense, trecatoare, sau prelungite.

Alergia cuprinde modificarile reactiilor organismului fata de substantele straine, vii sau chimice. Aceasta reactie modificata poate fi mai intensa, slaba sau nula. In practica se inteleg prin manifestari alergice indeosebi cele mai intense. Faptul esential in alergie este ca modificarea reactiei se produce dupa unul sau mai multe contacte prealabile cu substanta respectiva. In mod obisnuit se mai intrebuinteaza si termenii sensibilitate, hipersensibilitate, hiperalergie.

Exista doua mari conditii de aparitie a alergiei:

In unele infectii, in unele micoze, alergia apare la toti indivizii supusi infectiei sau parazitozei si se poate numi alergie colectiva.

Mult mai interesanta pentru dermatologie este alergia individuala, care se intalneste la unele persoane fata de un alergen oarecare. Aceasta alergie individuala, inteleasa ca o reactie marita, a mai fost numita si intoleranta.

Alergia se poate pune in evidenta de cele mai multe ori prin teste cutanate.

Paraalergia este aparitia unei reactii cutanate pozitive fata de o infectie, in cursul unei alte infectii (de pilda vaccinare)

Metaalergia este redesteptarea sau intensificarea unei reactii vechi cutanate, sau a unei leziuni, sub influenta actiunii unei alte substante. De exemplu un bolnav a avut o eruptie provocata de contactul cu un sporii unui mecegai. Cu ocazia ingestiei unui aliment sau medicament, reapare leziunea anterioara, la acelasi nivel.

Explicatia clasica a alergiei se poate rezuma in felul urmator: alergenul, antigenul sau reactogenul o data patruns in organism, provoaca formarea unor anticorpi. La o noua introducere a antigenului (in general dupa patrunderi repetate), anticorpii formati anterior se combina cu antigenul si se produce astfel conflictul, complexul sau reactia antigen-anticorp, care sta la baza manifestarilor alergice.

Alergenele sau antigenele sunt in marea majoritate proteine cu molecula mare, care au si grupari aromatice in componenta lor. Unele substante polizaharidice ar putea avea de asemenea proprietati antigenice. Exista insa si substante semiantigenice, care insa nu au proprietati antigenice complete, in sensul ca ele nu pot provoca producerea de anticorpi. Ele se numesc haptene.

Pentru a avea aceasta calitate, trebuie sa se fixeze de o molecula protidica indiferenta si atunci ele devin antigene complete. Anticorpii formati fata de aceste antigene(haptena+molecula protidica), reactioneaza in prezenta haptenei respective in acelasi fel cum anticorpii formati fata de antigene complete reactioneaza in prezenta antigenelor respective.

Anticorpii se formeaza in tesutul reticulo-histocitar, in limfocite. Din punct de vedere chimic, anticorpii sunt niste globuline. Unele teorii explica formarea lor in prezenta antigenului, altele admit posibilitatea probabila a formarii lor ulterioare chiar in lipsa antigenului. Trebuie subliniat ca in fenomenul respectiv intervine si sistemul nervos. Astfel prezenta unor globuline modificate este semnalata scoartei prin chemo receptori, iar scoata adaptandu-se necesitatii de formare a unor astfel de globuline, modifica metabolismul prin influxuri aferente. Se poate vedea ca si excitarea directa a receptorilor de catre antigen, poate duce la formarea de anticorpi.

O data formati acesti anticorpi raman uneori in circulatie, (alergie umorala), dand nastere in caz de reintroducere a antigenului la fenomene alergice generale. Alteori anticorpii se fixeaza pe anumite celule (alergie celulara) sau tesuturi unde la reintroducerea antigenului se va produce reactia. Aceste celule, tesuturi, organe de soc, sunt in dermatologie epidermul. De ceea anticorpii pot fi pusi in evidenta prin diferite teste cutanate.

Conflictul, socul, reactia antigen-anticorp duc la punerea in libertate la acest nivel a unor mediatori chimici, histamina, acitilcolina si heparina. Aceste substante produse in epiderma actioneaza fie direct fie prin intermediul sistemului nervos ceea ce duce la aparitia fenomenelor clinice alergice.

Ceaiul Alergiplant prin compozitia sa a fost proiectat tocmai pentru a interveni in intimitatea fenomenelor si a reusi sa contracareze conflictul dintre antigen -anticorp si astfel sa se evite manifestarea alergica.

Rolul sistemului nervos in fenomenele patologice cutanate

Cercetatotii au demonstrat rolul sistemului nervos in producerea anticorpilor in bolile infectioase prin aceea ca antigenele excita terminatiile nervoase periferice, cele vasculare si chiar direct sistemul nervos central, si ca pe cale reflexa se pot forma anticorpi cu sau fara actiune concomitenta a antigenelor asupra tesuturilor formatoare de anticorpi. Alergia si imunitatea sunt in stransa legatura cu sistemul nervos, iar fenomenele umorale sunt unele din manifestarile acestora.

Fenomenele alergice sunt interpretate prin prisma faptului ca excitantii slabi produc reactii puternice, dozele mici produc sensibilizarea cu excitabilitate crescuta. O data focarul patologic constituit pe scoarta si pe piele, el este reactivat de doze mici, de excitatii slabe.

Rolul reflexelor conditionate

Acest rol al reflexelor conditionate in producerea si recidivarea unor leziuni cutanate, de tip alergic sau nu, este evident. Reproducerea conditiilor in care a actionat o substanta cu actiune obligatorie provoaca reaparitia leziunilor, fara ca respectiva substanta sa mai intervina. In conditiile obisnuite, multi excitanti din mediul extern si intern produc excitatii slabe care nu par sa dea nastere la raspunsuri reflexe. Acestea se pot insuma si deveni active, ele pot coincide in timp cu excitanti care produc leziuni cutanate in mod obligatoriu. Daca aceste coincidente se repeta, sunt indeplinite conditiile ca excitatiile slabe sa devina excitanti conditionati, care sa reproduca leziunile, fara ca excitantul obisnuit, obligatoriu, sa mai intervina. Aceste cazuri sunt frecvente in conditiile de munca unde apar unele dermite profesionale prin excitanti obligatorii.

In legatura cu tipul de sistem nervos, acesti excitanti conditionati actioneza mai mult sau mai putin intens si un timp mai scurt sau mai indelungat.

Chiar si in micozele cutanate, rolul sistemului nervos si al reactivitatii intregului organism este foarte important. Microbii, parazitii prin prezenta lor, prin secretiile si toxinele lor, excita exteroceptorii, care transmit scoartei excitatia. Focarul de excitatie cortical trimite pe cale reflexa incitatii aferente care provoaca reactia cutanata si mai tarziu prin fenomene compensatoare, revenirea la normal. Daca focarul cortical de excitatie este puternic, leziunea nu se vindeca chiar daca am aplicat un tratament local energic, antiinfectios sau antiparazitar. In acest caz trebuie tratata tulburarea centrala, corticala.