BOLI DE PIELE 7.DERMATOZE ALERGICE

BOLI DE PIELE

7.DERMATOZE ALERGICE

Sub numele de dermatoze alergice se desemneaza o serie de afectiuni cutanate produse prin "sensibilizarea" organismului fata de anumite substante exo-sau endogene. Tegumentul sensibilizat capata proprietatea de a reactiona fata de aceste substante intr-un mod cu totul deosebit(alergie=reactie modificata). In acest grup de dermatoze intra eczema, urticaria, prurigourile, neurodermitele, unele eruptii profesionale si unele eritrodermii.

Eruptii cutanate alergice alimentare

In afara de intolerantele prin substante chimice trebuie descrise si intolerantele alimentare. Acestea au manifestati clinice deosebit de variate(cel mai adesea sub forma de urticarie), asa ca alimentul in cauza nu poate fi identificat numai dupa aspectul leziunilor. Intolerantele alimentare sunt precedate sau insotite adesea, dar nu obligatoriu, de tulburari generale si digestive(greata, varsaturi, diaree, temperatura, ameteala. Printre alimentele cele mai des incriminate citam: carnea si pestele conservat, sarat, afumat; vanatul; branzeturile fermentate; ciupercile; capsunile; cafeaua; alcoolul.

Ca tratament se recomanda suprimarea alimentului in cauza, regim alimetar hipotoxic si nealergizant(faino-vegetarian), medicatia nespecifica amintita la eruptiile medicamentoase, antihistaminice, oxigenoterapia. Uneori se incearca dupa disparitia eruptiei obisnuirea organismului cu alimentul respectiv, prin administrarea lui in doze minime si progresive.

Rezultate deosebite s-au obtinut in aceste cazuri in urma folosirii ceaiului Imuniplant.

Eczema

In evolutia unui placard de de eczema deosebim cinci faze:

1.Faza eritematoasa, se caracterizeaza printr-o roseata mai mult sau mai putin intensa, insotita, in special la nivelul regiunilor bogate in tesut conjunctiv lax, de un edem de intensitate variabila.

2.Veziculatia. Pe fondul de roseata descris nu intarzie sa apara numeroase vezicule de dimensiunile unui varf de ac, avand continut clar, transparent.

3.Faza de zemuire este caracterizata prin ruperea veziculelor si revarsarea continutului lor la suprafata pielii. In aceasta perioada placardul apare presarat de mici orificii care nu sunt altceva decat craterele veziculelor. In cazurile cu zemuire intensa, toata suprafata placardului este inundata de un lichid citrin. Prin uscarea acestui exudat rezulta cruste de culoare cenusie-galbuie sau bruna.

4.Faza de epiderm subtiat si lucios. Dupa un timp variabil, zemuirea inceteaza, crustele cad si nu se mai refac, iar epidermul subtiat continua sa ramana rosu, capatand un aspect neted, si lucios ca si cum ar fi uns cu un lac.

5.Faza de descuamare. Placardul epidermizat se acopera de scuame lameloase sau furfuracee, care se reproduc un timp oarecare, pana ce pielea isi reia culoarea si aspectul normal.


Succesiunea diverselor faze descrise nu se produc sincron, la intreaga eruptie. Aceste faze pot coexista la suprafata aceluiasi placard, fapt datorita caruia eruptia eczematoasa, in ansamblul sau capata un caracter polimorf. In practica, tabloul eczemei prezinta uneori devieri de la tipul descris, fie prin scurtarea sau prelungirea peste masura a uneia sau mai multora din fazele descrise mai sus, fie prin modificarile imprimate eruptiei de regiunea unde ea se dezvolta.

Dintre simptomele subiective semnalam senzatia de arsura din perioada de inceput si pruritul care este aproape constant in toate stadiile evolutive ale eczemei, uneori devenind insuportabil.

Eczema poate fi acuta, cand apare brusc, fiind insotita de un prurit accentuat, eritem intens, edem si veziculatie si cronica in care veziculatia si exsudatia este mai redusa, predominand eczema uscata si uneori lichenificarea. Eczema cronica evolueaza de obicei sub forma de izbucniri succesive.

Cele mai cunoscute forme ale eczemei sunt: eczema vulgara, eczema papulo-veziculoasa si eczema numulara.

Eczema papulo-veziculoasa se caracterizeaza printr-o eruptie diseminata, constituita din leziuni papulo-veziculoase grupate sau izolate, cu baza eritematoasa putin reliefata. Vezicula centrala este mica, poate sa se usuce fara a se rupe sau poate fi deschisa prin scarpinat, lasand sa se scurga o picatura de serozitate, care se transforma in crusta punctiforma.

Eczema numulara este constituita din placarde rotunde sau ovale bine delimitate. Placardul are caracterele unei eczeme veziculoase sau papulo-veziculoase. Cateodata, centrul se turteste, se usuca si se acopera de cruste sau scoame, pe cand la periferie persista vezicule active. Locurile de predilectie sunt: fata dorsala a mainilor, a picioarelor, articulatia pumnului si tibio-tarsiana.

Eczema apare la orice varsta, insa este mai frecventa la sugari, in prima copilarie si la adulti. Factorii care intervin in etiologia acestui sindrom sunt impartiti in predispozanti si provocatori.


1.Cauzele predispozante, desi foarte numeroase, au o semnificatie etiologica greu de precizat.

Ereditatea si predispozitia familiala joaca un rol important in eczema sugarului si in unele eczeme ale adultului si dimpotriva nu intervin sub nici o forma in dermatitele de contact

Starea pielii are rol important in patogenia eczemei, deoarece reactivitatea cutanata depinde, printre altele si de conditiile locale. Pielea subtire, saraca in pigment, seboreica, sau hiperhidrotica, este mai susceptibila la actiunea toxica si chiar la cea sensibilizanta a agentilor chimici. Xerodermia(pielea uscata)constituie de asemenea un factor predispozant pentru eczema. Staza venoasa, conditiile trofice speciale, consecutive varicelor, favorizeaza aparitia eczemei.

Afectiunile viscerale au fost socotite de catre multi specialisti ca una din cauzele importante ale eczemei. Tractului digestiv i s-a atribuit de multe ori un rol important, considerandu-se ca ar favoriza patrunderea alergenilor in organism. Se cunosc cazuri de eczema (ce coexista cu tulburari gastrice sau cu o colita latenta sau manifestata) care evolueaza favorabil dupa tratarea afectiunii digestive.

Alterarea functiilor hepatice, mai ales a celei antitoxice, este deseori incriminata in etiogia eczemei, sustinandu-se ca la eczematosi celula hepatica n-ar fi capabila sa asimileze heteroproteinele resorbite la nivelul intestinului, lasandu-le sa sensibilizeze pielea pe cale hematogena. Celula hepatica insuficienta lasa sa treaca in circulatie o mare cantitate de substante histaminice. Chiar daca de cele mai multe ori probele functionale hepatice la eczematosi sunt negative, nu se poate minimaliza rolul ficatului in protejarea organismului fata de substantele toxice resorbite prin mucoasa intestinala.

Glandele endocrine, joaca si ele un rol important in crearea acelei predispozitii morbide despre care am vorbit. Se stie ca pubertatea face uneori sa dispara o eczema anterioara acestei periode. Se cunosc cazuri de eczema a caror evolutie este ritmata de menstruatie, de cele mai multe ori agravandu-se in timpul acesteia

Menopauza intervine de asemenea in etiologia eczemei, favorizand aparitia sensibilizarii. Sunt dese cazurile de eczema si prurigo aparute o data cu instalarea menopauzei.

Disfunctiile glandei tiroide au de asemenea oarecare rol in aparitia eczemei. S-a demonstrat experimental ca animalele tiroidectomizate nu pot fi sensibilizate decat dupa ingestia sau injectarea de extract tiroidian.

Un rol important poate fi atribuit si glandelor corticosuprarenale si hipofizei in aparitia eczemelor. Este bine cunoscuta actiunea antialergica a cortizonului si ACTH-lui.

Factorii alimentari si tulburarile de nutritie. Se cunosc fapte clinice si experimentale care arata rolul jucat de acesti factori in producerea eczemei. Trebuie retinut ca dezechilibrele nutritive favorizeaza eczema, atat atunci cand ratia alimentara este insuficienta, cat si atunci cand este crescuta.

Un regim hipoalimentar, sarac in proteine face ca acestea sa fie absorbite, insuficient digerate si deci, susceptibile de a juca rolul de alergen. Hipoproteinemia constatata la unii eczematosi, de multe ori nu este cauza afectiunii, ci efectul pierderii de plasma care se produce in faza zemuinda a eczemei. Excesul de hidrati de carbon, ca si reducerea ratiei de acizi grasi nesaturati, favorizeaza aparitia eczemei mai ales la sugari si copii mici. Bazati pe aceste considerente, unii autori au vazut in eczema o maladie carentiala si recomanda tratamentul cu vit.F, care da unele rezultate mai ales la copii.

Carentele de vitamine C, K si P ingreuneaza procesele de oxidoreducere celulara si maresc permeabilitatea capilara, iar ratia insuficienta de vitamine din grupa B nu asigura troficitatea si protectia normala a pielii. Toate aceste tulburari biochimice tisulare favorizeaza aparitia eczemei. Experimental s-a aratata ca animalele in carenta de acid pantotenic fac un sindrom cutanat asemanator seboreei, iar cele lipsite de vitamina B6 fac dermite eczematiforme.

Deficitele alimentare, tulburarile metabolismului intermediar, si ale functiilor endocrine influenteaza metabolismul electrolitilor si apei din organism si totodata actioneaza asupra echilibrului acido-bazic, factori incriminati, de asemenea, in etio-patogenia eczemei.

Se stie ca la unii eczematosi calcemia este scazuta. Important este de asemenea continutul umorilor in sodiu si magneziu. Modificarea echilibrului acido-bazic consta de obicei in tendinta la alcaloza. Nu este exclusa nici posibilitatea unei acidoze.

S-a dovedit ca metabolismul apei din organism are legatura cu provocarea exudatului, mai ales in eczema sugarului.

Corectarea acestor dezechilibre metabolice este de multe ori urmata de vindecarea eczemei, aceasa fiind explicata si de faptul demonstrat ca numai band un anumit ceai(Imuniplant sau Deniplant), anumite afectiuni cutanate s-au rezolvat favorabil.

Infectiile cronice si infectia de focar(dentara, sinuzala, amigdaliana, colecistica, apendiculara) favorizeaza sensibilitatea organismului, intretinand starea de excitatie a focarelor corticale responsabile de tulburarile cutanate. Uneori focarele de infectie constituie sursa de reactogen care a sensibilizat pielea, eczema comportandu-se ca o eruptie secundara fata de focarul infectios primitiv extracutanat.

Rolul sistemului nervos central si al tulburarilor neurovegetative trebuie relevat in mod deosebit. Eczematosii sunt adesea bolnavi surmenati, iritabili, cu somnul neregulat, cu reactii exagerate, cu lipsa de inhibitie sau inertie patologica, intr-un cuvant sunt indivizi cu un sistem nervos mai excitabil, neechilibrat sau intr-o perioada de reactii anormale.

2. Cauzele provocatoare sunt si ele foarte numeroase. Ele pot fi impartite in cauze externe si cauze interne.

a)Cauzele externe. Orice excitanat extern, actionand puternic sau repetat asupra pielii, poate declansa o eczema. Astfel actioneaza agentii mecanici si fizici, ca traumatisme mici, frigul, caldura, radiatiile solare, vantul.

Agentii chimici si medicamentosi sunt foarte frecventi. In afara de agentii chimici semnalati in capitolele anterioare, mai citam sapunul, cosmeticele, vopselele de par, colorantii tesaturilor, etc. Mai mentionam aici si polenul si sucurile unor plante ca primula, crinul.

Unele insecte, prin contactul sau prin intepaturile lor, pot fi factori eczematogeni.

Microbii care se gasesc la suprafata tegumentelor ca si diversii paraziti criptogamici pot provoca de asemenea eczeme in unele circumstante.

Sediul de predilectie al eczemelor microbiene este in general in santul retroauricular, plica inghino-crurala, regiunea perianala, axila si gambele, iar pentru cele determinate de parazitii criptogamici, regiunile inghino-crurale, submamare, plantare, palmare si interdigitale.

b)Cauzele interne sau care actioneaza pe cale interna pot fi :alimentare, medicamentoase, metabolice.

-Cele mai variate alimente, indeosebi cele proteice, pot fi in cauza. Citam astfel: carnea, in special cea conservata, pestele, crustaceele, ouale, branzeturile, laptele, iar uneori legumele si fructele.

-Medicamentele ingerate sau injectate provoaca rareori eruptii de tip eczema.

-Produsele metabolice anormale, care apar in cursul diverselor afectiuni gastro-intestinale, hepatice, diabet, uricemie sunt uneori cauze provocatoare.

Pentru identificarea sustantei provocatoare se recomanda practicarea testelor, care uneori dau rezultate concludente.


Patologia eczemei

Eczema fiind considerata o reactie alergica, rezulta prin sensibilizarea pielii fata de un alergen cu care a venit in contact pe cale externa sau interna. In conceptia imunologica a eczemei se admitea ca tesuturile supuse contactului cu alergenul produc anticorpi capabili, la un nou contact, sa intre in conflict cu acesta. Conflictul antigen-anticorp, declanseaza mediatori chimici de tipul histaminei si substantelor inrudite care produc leziuni eczematoase. S-a demonstrat ca in declansarea accidentelor alergice intervine si acetilcolina.

Putem spune totusi ca alergia este o latura a cresterii reactivitatii generale a organismului.

Adesea, antigenul nu poate fi pus in evidenta, iar reactia eczematoasa este declansata de alti factori.

a)Uneori excitantii care provoaca eczema se asociaza in conditiile de munca, de viata, de alimentatie, cu alti excitanti. Acestia din urma pot astfel deveni excitanti conditionali si pot provoca aparitia eczemei, fara ca primul excitant sa mai actioneze. Astfel se explica asa-zisele polisensibilitati.

b)In alte cazuri, excitantii care actioneaza, fie asupra exteroceptorilor, fie asupra interoceptorilor organelor interne, provoaca la nivelul capatului central al analizatorului cortical focare de excitatie. Daca actiunea acestor excitanti este puternica, focarele de excitatie patologica nu dispar, ci persista pe scoarta, devenind focare de excitatie vestigiala, remanenta, stagnata. Din aceste focare pleca iradieri, excitatii aferente care ajung la piele si provoaca modificari morfologice eczematoase, prin tulburarea functiei trofice, vasomotoare, pe care scoarta o excita asupra tegumentului.

Focarele de excitatie stagnata, care persista la nivelul scoatei cerebrale in urma unei eczeme, explica si faptul ca actiunea unor excitanti indiferenti in perioada de excitatie stagnanta, dominanta, are drept rezultat reactivarea acestui focar si ca o consecinta reaparitia eczemei.

In toate aceste cazuri joaca un rol important tipul sistemului nervos si tulburarile in dinamica scoartei cerebrale care apar in cursul nevrozelor, diferitelor toxiinfectii, traumatismelor psihice. Unii autori ar explica alergia ca o consecinta a unor fenomene fazice in zonele corespunzatoare ale scoartei cerbrale, cu faza paradoxala, in care un excitant slab provoaca un efect intens.

In sfarsit mai trebuie explicata patogenia unor leziuni la distanta, diseminate sau generalizate, care apar la bolnavii cu eczeme la inceput localizate. Aceste leziuni, etichetate secundare, sunt considerate ca fiind datorate sensibilizarii. Putem vedea adesea cum leziunile se disemineaza in perioada de exacerbare a focarului initial si retrocedeaza spontan cand leziunea initiala se amelioreaza.

In legatura cu etio-patogenia unei eczeme, adesea si aspectul clinic este diferit.

Astfel, cand cauza predominanta este externa, vorbim in general de o dermita exematiforma de contact, sau microbiana, parazitara. Acestea sunt localizate, fara tendinta de diseminare, retrocedand uneori la indepartarea cauzei si la un tratament local.

Dimpotriva, cand eczema este de cauza interna aspectul clinic este altul. Eczema este de la inceput foarte repede diseminata, are evolutie cronica, recidivanta, cu puseuri multiple si este rebela la tratamentul local.

Mai trebuie aratat aici ca si atunci cand cauza provocatoare, ocazionala, a fost locala si deci leziunile incep intr-un teritoriu limitat, daca exista o predispozitie organica, nervoasa, aspectul clinic se modifica repede si ia tipul de eczema de cauza interna.


Tratamentul eczemei

Se recomanda ca in tratamenul eczemei sa se tina seama de urmatoarele principii:

1.Cercetarea si eliminarea cauzelor care au favorizat sau determinat densibilizarea pielii.

2.Eczema fiind o reactie centrala nervoasa cu un mecanism patogenic complex, tratamentul trebui sa urmareasca intreruperea lantului fizio-patologic, mai ales la nivelul sistemului nervos.

3.Eczematosii se sensibilizeaza cu usurinta fata de substantele medicamentoase aplicate pe piele in scop terapeutic, motiv pentru care se recomanda multa prudenta in indicarea tratamentelor locale.


Eczema la sugar si copil

Eczema primei copilarii, indeosebi a sugarului, trebuie studiata aparte, deoarece are caractere clinice, etio-patogenice particulare si necesita un tratament deosebit, in special din punct de vedere dietetic. Eczema la copil apare devreme si in general se vindeca pana la doi ani, rareori mai tarziu. Dupa patru ani, eczema are aceleasi caractere ca si aceea a adultului.

Dupa momentul aparitiei, dupa topografie, aspect clinic si evolutie, se pot descrie doua tipuri clinice de eczema la sugar: 1.eczema seboreica si 2 eczema propriu-zisa.

1.Eczema (sau dermita) seboreica incepe totdeauna in primele 2-3 luni dupa nastere. -Eczema cefalica incepe la nivelul pielii capului si se manifesta prin scuame-cruste cenusii-glbui, grase, suculente, aderente de par, care este aglutinat. Cand se inlatura crusta prin dezlipire sau prin sectionarea firelor de par, se observa dedesubt o suprafata rosie aprinsa, neteda, zemuinda. Trebuie precizat ca nu se gasesc nici vezicule ca in eczema propriu-zisa, nici exulceratii ca in impetigo. Foarte repede leziunile se intind la urechi, la sprancene, apoi partial la obraz, in plicile gatului. Elemente izolate rotunde de 1-2 cm diametru scuamo-crustoase sau scuamoase, vag psoriaziforme, pot aparea pe restul toraco-abdomenului, indeosebi in regiunea subombilicala.

Tratamentul eczemei seboreice trebuie sa fie in primul rand local. Deoarece compresele umede sunt adesea greu suportate, se recomanda mai curand ca inlaturarea crustelor sa se faca cu vaselina sau cu ulei cu acid salicilic 2%. Apoi se aplica unguente specifice. In perioada de vindecare si spre a preveni recidivele se recomanda o igiena riguroasa, pudraj larg cu pudre minerale sau aplicare de ulei fiert.

Din punct de vedere dietetic, unele reguli generale care vor fi dezvoltate la eczema propriu-zisa isi gasesc si aici aplicarea. Este bine adesea de a se adauga in alimentatie 200 g de lapte de vaca. Biotina da de asemenea rezultate bune.

Eczema propriu-zisa a sugarului apare totdeauna mai tarziu si anume dupa luna a treia, adesea la 5-6 luni. Localizarea obisnuita este la nivelul fetei, anume la mijlocul obrajilor, unde formeaza doua placi simetrice rotunde de 5-8cm diametru. Mijlocul barbiei, ca si centrul fruntii pot fi de asemenea interesate. Pielea capului, urechile, gatul sunt mai rar interesate. Pruritul este foarte intens si rebel. Din cauza scarpinatului violent se formeaza excoriatii si cruste hematice.

Daca se face greseala de a se vaccina copii atinsi de eczema, apare uneori o vaccina generalizata, cu leziuni in special pe zonele eczematoase, cu stare generala grava.


Tratamentul.

Dietetica constituie punctul esential al tratamentului. Aceasta trebuie adaptata tinand seama de doua elemente esentiale: indreptarea greselilor in alimentatie si adoptarea regimului in legatura cu tipul eczematosului. Astfel copiii slabi, distrofici, vor fi hraniti abundent si nu subalimentati. Nu se va suprima laptele de mama decat cu totul exceptional si atunci se va trece la laptele de vaca diluat, acidulat, smantanit, adaugat cu faina. La copiii pastosi se vor da putine lichide si alimente fara sare pentru a-i deshidrata. La copiii grasi se va da o alimentatie limitata, asa incat sa nu mai cresca exagerat in greutate. In toate cazurile daca eczema este rebela se va tinde la scaderea cantitatii de lapte, indeosebi dupa 4 luni. Alimentatia se va completa printr-un regim bogat in vitamine, cu legume, fructe(supe, pireuri de legume fierte in apa fara sare, compot, zeama de rosii daca este tolerata, de lamaie ). La copiii mai mari, cura de legume si fructe crude poate da rezultate bune. De la 4-5 luni se poate introduce in alimentatie ceaiul DENIPLANT BABY.

O regula esentiala este ca copilul sa nu fie subalimentat, sa nu slabeasca(exceptie copiii grasi). Este preferabil ca copilul sa cresca in mod normal in greutate chiar pastrandu-si eczema, decat sa se amelioreze de eczema dar sa slabeasca.

Tratamentul intern trebuie adaptat cazului si stabilit numai de medicul curant. Extractele tiroidiene sau pancreatice pot fi incercate cu prudenta. Antihistaminicele de sinteza au dat unele rezultate, dar inconstant, partial sau trecator. Ele nu sunt lipsite de inconveniente. Corticoterapia nu trebuie aplicata decat rareori, in puseuri acute si o vreme limitata.

Schimbarea de aer(campie sau altitudine moderata) influenteaza adesea favorabil evolutia eczemei.

Tratamentul local este foarte important. In primul rand se va evita scarpinatul prin aplicarea de pansamente. In perioadele acute se vor aplica comperese cu solutii slabe de ceai de musetel, acid boric, borax. Foarte repede, indeosebi in fazele subacute, se va trece la creme, paste, apoi progresiv se vor adauga si reductoare usoare sau mijlocii. Copiii nu vor fi spalati cu sapun, ci stersi cu ceai de musetel, acid boric, ulei vegetal. Se preconizeaza bai ceva mai rare si atunci caldute, cu amidon sau tarate.


Eczematidele

Eczematidele reprezinta un grup de dermatoze eritemato-scuamoase, pruriginoase, avand aspect histologic si mecanism patogenic asemanator eczemei.

Eczematidele figurate seboreice debuteaza prin leziuni punctiforme. cu contur net, de culoare rosie sau roz, acoperite de scuame de aparenta groasa. Pe masura ce leziunile se intind in suprafata, centrul lor capata o culoare rosiatica-galbuie, iar periferia usor reliefata isi pastreaza culoarea rosie. Elementul ajuns la dezvoltarea sa completa este rotund, numular, acoperit de scuame, avaand acelasi aspect ca si in leziunile initiale. Diagnosticul eczematidelor trebuie diferentiat de pitiriazisul versicolor, a carui coloratie este cafenie deschis, uneori roz palid, este nepruriginos, sau de psoriazisul numular, care are scuama mai groasa si uscata.

Eczematidele pitiriaziforme sunt eruptii eritemato-scuamoase ale caror elemente se pot localiza sau disemina pe intreg trunchiul, la membre si la nivelul pielii capului.

Eczematidele psoriaziforme difera de precenentele prin faptul ca elementele eruptive sunt acoperite de scuame mai groase, stratificate, iar eruptia are tendinta la extensie si persistenta. Aceste eczematide se deosebesc de psoriazis prin aspectul grasos al scuamei si prin absenta semnului petei de lumanare. In plus, la eczematidele psoriaziforme, marginile placilor sunt mai putin netede decat la psoriazis.

Tratamentul acestor eczematide este aproape identic cu cel al eczemei, deoarece acestea reprezinta o forma accentuata de eczema.


Neurodermita sau lichenul simplex cronic

Neurodermita este constituita din unul sau mai multe placarde lichenificate, conditionate de prurit si de consecinta sa, scarpinatul. Uneori neurodermita este primitiva, sau propriu-zisa, alteori este secundara eczemei. Pielea din regiunile interesate sufera modificari speciale, gratie carora se ingrasa, devine uscata, rugoasa, cu santurile interpapilare mult accentuate.

Se disting doua forme de neurodermita: cronica si difuza.

1.Neurodermita cronica circumscrisa debuteaza prin prurit, intermitent, care se exacerbeaza seara si sub influenta abuzurilor alimentare sau a emotiilor. Scarpinatul consecutiv pruritului produce modificari ale pielii din regiunea afectata, care devine rosiatica si prezinta niste ridicaturi aplatizate,usor lucioase. Aceste modificari se accentueaza progresiv si realizeaza aspectul caracteristic perioadei de stare a bolii.

Pruritul care precede aparitia leziunilor persista in tot cursul evolutiei lor. Acest simptom apare intermitent in crize si antreneaza nevoia de scarpinat.

Dermatoza are evolutie cronica, prelungita, putand persista ani de zile, sau disparand spontan, ca sa reapara mai tarziu in alta regiune.

2.Neurodermita difuza se diferentiaza de forma precedenta, prin faptul ca pruritul si lichenificarea sunt difuze.

Aparitia leziunilor este precedata de prurit generalizat si intermitent. Sub influenta scarpinatului apar mai intaI papule punctiforme latite si lucioase, care cu timpul conflueaza producand placarde lichenificate, difuze, cu marginile neregulate.

Neurodermita trebuie diferentiata de eczema cronica lichenificata, care totdeauna este precedata de veziculatie si zemuire, precum si de lichenul plan, in care papulele ovalare plane, lucioase, au in centrul striatii caracteristice si sunt de obicei izolate.

Tratamentul urmareste in primul rand scaderea pruritului. Pentru aceasta sunt indicate dupa caz, curele helio-marine, baile de namol si curele cu ape minerale arsenicale sau sulfuroase.


Urticaria

Urticaria este o eruptie cutanta acuta, pruriginoasa, caracterizata prin papule sau placi reliefate albe sau rosiatice, asemanatoare cu leziunile produse prin contactul cu frunzele de urzica.

Aparitia ei traduce o reactie alergica, predominant vasculara, a unor indivizi sensibilizati fata de alergeni macromoleculari.

Urticaria apare brusc, uneori insotita de febra, tulburari gastro-intestinale (greturi, varsaturi, diaree,)simptomul initial care atrage atentia bolnavului este pruritul, dupa care apar in cateva minute leziunile urticariene caracteristice.

Pruritul este un simptom subiectiv constant. Scarpinatul determina aparitia de noi leziuni urticariene.

Eruptia urticariana este caracterizata prin faptul ca elementele dispar dupa cateva ore, ca sa reapara dupa intervale variabil, in acelasi loc sau in alte regiuni.

La unii urticarieni, simpla frecare a pielii cu unchia este urmata de aparitia unei dungi rosii, care in 40-90 secunde ia aspect urticarian.Acest fenomen se numeste dermografism figura .Dermografismul dureaza luni si chiar ani de zile.


Pruritul

Pruritul este o senzatie particulara care provoaca scarpinatul; el este la fel de nedefinit ca si senzatia tactila, termica, etc.

Cauzele pruritului sunt multiple: eczeme, interne, toxice, autotoxice, ect.In general aceste cauze se asociaza, formand asa-zisa sumatie pruriginoasa, dominata de un factor neurogen cortical.

Unicul simptom obiectiv al pruritului este leziunea de scarpinat. La inceput, bolnavul cauta sa domine nevoia imperioasa de a se scarpina, ca pana la urma sa cedeze, scarpinandu-se violent si producandu-si excoriatii.

Crizele pruriginoase dureaza 5-15 minute, uneori o ora si chiar mai mult. Frecventa si ritmul crizelor nu urmeaza nici o regula.

Pruritul poate fi difuz, generalizat, sau localizat intr-o regiune cutanata mai mult sau mai putin intinsa. De obicei nu este permanent si egal in intensitate, ci prezinta exacerbari vesperale si nocturne, cu intermitente caracteristice.

Criza de prurit poate fi acuta sau sub acuta, insotita de nevoia imperioasa de scarpinat, care da o senzatie de voluptate si o data declansata nu mai poate fi oprita.

Consecintele imediate ale scarpinatului sunt variate si in strict raport cu intensitatea lui. Ele pot merge de la simplul eritem trecator, pana la excoriatiile liniare caracteristice.

Consecintele tardive ale pruritului sunt datorate in special, infectiei secundare cu piococi, carora scarpinatul le da posibilitatea sa patrunda in piele si sa realizeze aspecte variate de piodermite.

Se vorbeste de prurit-simptom atunci cand acesta insoteste o dermatoza oarecare si de prurit-boala cand este insotit de leziuni cutanate caracteristice.

Din punct de vedere clinic se disting doua forme de prurit-boala:generalizat si localizat.


Dishidroza

Dishidroza este o dermatoza veziculoasa localizata la extremitati, cel mai des pe palme si plane, in spatiile interdigitale si pe partile laterale ale degetelor.

Eruptia apare brusc, mai ales in anotimpurile calde, fiind precedata de prurit si uneori de tumefierea extremitatilor. Leziunea elementara este o vezicula, la nivelul careia pielea isi pastreaza culoarea normala sau este mai usor congestionata. Veziculele au la inceput marimea unui varf de ac, ating repede dimensiunile unui bob de linte. Vezicula de dishidroza este dura la pipait si are un acoperis epidermic gros, rezistent si transparent. Ea contine un lichid clar, filant.

Dishidroza propriu-zisa evolueaza in 10-15 zile, vindecandu-se spontan, dar recidiveaza frecvent.

Tratamentul dishidrozei trebuie sa se raporteze la cauza care a produs dermatoza. In primul rand trebuie cautate si tratate focarele micotice. Alteori trebuie decelate si tratate focarele de infectie cu piococi(amigdalian, dentar, etc)

Ca tratament local se recomanda: alcool iodat si salicilat 1-2% sau alte preparate antimicotice. Pentru dishidrozele de cauza nedeterminata, tratamentul este identic cu acela al eczemei.