BOLI DE PIELE 3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE

BOLI DE PIELE

3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE
Tratamentul dermatologic constituie una din cele mai importante probleme, care intereseaza atat pacientul cat si medicul dermatolog, deoarece ambii sunt interesati in a vindeca dermatoza in timpul cel mai scurt si de a preveni eventualele recidive.

Tratamentul dermatozelor produse de factori etiologici cunoscuti nu ar trebui sa intampine dificultati, deoarece se cunosc multe substante care permit tratamenul cauzal.

In cazurile dermatozelor de etiologie necunoscuta se intalnesc numeroase esecuri datorita neintelegerii faptelor patologice in ansamblul lor, neglijarii descoperirii legaturilor care exista intre organism si dermatoza respectiva si in special necunoasterii influentei pe care o are sistemul nervos in toate manifestarile morbide ale pielii si superficialitatii cu care se trateza aceasta problema importanta.

Toate masurile terapeutice vor fi zadarnice daca nu se va stabili de la inceputul tratamentului rolul pe care il joaca sistemul nervos in patogenia dermatozei respective si rolul eventualelor tulburari patologice ale organelor interne, relatiile viscero-viscerale, viscero-corticale, care daca raman neinfluentate de tratament, vor da loc la recidive.

Stabilirea unui tratament dermatologic rational se poate face numai dupa stabilirea perticularitatilor care pot influenta mersul procesului morbid. Aceste consideratii impun individualizarea tratamentului dermatologic, ceea ce practic inseamna stabilirea metodelor de tratament adecvate starii generale a organismului si starii locale a manifestarilor cutanate. Chiar in deplina cunostinta a acestor particularitati, tratamentul dermatologic necesita in majoritatea cazurilor timp si rabdare. In cursul tratamenului se pot ivi uneori o serie de incidente, datorate reactivitatii individuale si intolerantei, care pot face ca vindecarea sa se opreasca la un moment dat. De aceea tratamentul bolilor cutanate este cat se poate de delicat, el necesitand o experienta bogata, chiar si pentru medicul specialist, care se poate lovi uneori de dificultati greu de trecut.

In general tratamentul dermatologic poate fi extern si intern.

Tratamentul extern.

Pentru tratamentul extern stau la dispozitie mijloace fizice si chimice. Mijloacele fizice se aplica ca atare, in timp ce intrebuintarea mijloacelor chimice in stare pura se face foarte rar. Aceste substante, in majoritatea cazurilor, se aplica prin metode speciale, ele fiind incorporate in diferite vehicule, care aplicate pe pielea bolnava isi exercita actiunea. Tratamentul extern poate fi medicamentos, hidro-mineral, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie.

Cel mai important desigur este tratamentul medicamentos, medicamentele fiind constituite din doua componente: substanta chimica si vehiculul sau excipientul.

Aceste componente se influenteaza reciproc, incat fara a lua in considerare concentratia medicamentului, aceeasi substanta chimica produce efecte diferite, dupa modul de aplicare. Acest fapt ofera posibilitati enorme, pe care medicul le poate folosi in actiunea terapeutica, acomodand modul de intrebuintare particularitatilor reactionale ale bolnavului.

Formele medicamentoase.

Se numesc excipienti diferite substante in care se incorporeaza medicamentul activ. Exista mai multe feluri de excipienti:

1.Excipientii lichizi sunt apa, alcoolul, eterul, cloroformul, acetona, glicerina, uleiul, etc.

Cand se prescrie un medicament in excipient lichid, se va tine seama de solubilitatea medicamentului in lichidul respectiv. Se va alege in general ca excipient lichid o substanta in care medicamentul activ se dizolva si in acelasi timp, se va tine seama si de efectele pe care urmarim a le obtine.

O solutie apoasa nu actioneza profund, in comparatie cu o solutie in alcool, eter, etc, care dizolvand grasimea pielii, va actiona mai profund. De asemenea trebuie avut in vedere ca solutiile sa nu fie prea concentrate, deoarece ele pot avea o actiune caustica. Deoarece solutiile macereaza pielea si favorizeaza patrunderea microbilor si parazitilor patogeni, intrebuintarea lor va fi de scurta durata.

Cand substanta activa nu este solubila, medicamentul se va prescrie sub forma de suspensie sau emulsie.

Excipientii pulverulenti(pudrele),sunt substante pulverulente de origine minerala sau vegetala.

Pudrele minerale, mai des intrebuintate, includ oxidul de zinc, talcul, carbonatul si subnitratul de bismut, carbonatul de magneziu, caolina.

Pudrele vegetale sunt amidonul si carbunele vegetal.

in pudre se pot incorpora substante active solide, bine pulverizate. Pudrele trebuie sa fie fine si neiritante.

Excipientii grasi.

Grasimile sunt de trei feluri: animale, vegetale, minerale.

Excipientii grasi minerali pot fi solizi si lichizi.

Untura de porc trebuie sa fie proaspata, fiindca rancezeste repede si devine prin aciditatea ei iritanta pentru piele. Pentru a preveni acest inconvenient se adauga 5% tinctura de benzoe.

Lanolina este extrasa din lana de oaie. Este vascoasa, se intinde greu, incat se poate prescrie numai cu vaselina. Este higroscopica, incat permite incorporarea unei cantitati mari de apa, devenind moale. Ea patrunde prin epiderm mai greu, insa are avantajul ca nu se altereaza. In lanolina se pot incorpora si substante lichide.

Cel mai intrebuintat excipient lichid este untura de peste. Aceasta are avantajul ca nu este iritant, patrunde usor prin epiderm si prin continutul bogat in vitamina A, acceleraza refacerea tesuturilor. Se aplica in prurituri rebele si in ulcere cronice, avand un efect epitelizant.

Excipientii grasi vegetali sunt si ei lichizi, solizi.

Uleiul de migdale dulci se pune in uleiurile folosite pentru par sau in uleiul protector impotriva insolatiei. Combinarea sa cu apa este contraindicata, deoarece se formeaza acid cianhidric, care este foarte toxic.

Uleiul de masline este mult intrebuintat in cosmetica.

Uleiul de ricin se intrebuinteaza in medicamentele uleioase folosite pentru ingrijirea parului.

Uleiul de In se intrebuinteaza in arsuri.

Uleiul de floarea soarelui este foarte intrebuintat si inlocuieste uleiurile precedente.

Excipientii grasi minerali.

Vaselina se extrage din petrol, fiind cel mai intrebuintat excipient. Are avantajul ca nu se altereaza, se intinde bine pe piele, nu este iritanta si patrunde usor in piele. Nu se amesteca cu apa. Ea se poate prescrie singura, sau in parti egale cu lanolina, in special cand trebuie incorporata si o substanta apoasa.

Uleiul de parafina se foloseste in cremele grase, nu irita pielea, nu se altereaza.


Medicamentele si actiunea lor.

Numarul medicamentelor dermatologice este mare si nu pot fi insirate in intregime in aceasta lucrare.

Dupa actiunea pe care o realizeaza substantele chimice inglobate, medicatia externa se imparte in felul urmator:

1.Medicatia detersiva si calmanta.

2.Medicatia antiseptica.

3.Medicatia antiinfectioasa.

4.Medicatia antiparazitara.

5.Medicatia decapanta si keratolitica.

6.Medicatia reductoare si sicativa.

7.Medicatia antipruriginoasa.

8.Medicatia excitanta si rubrefianta.

9.Medicatia decoloranta.

10. Medicatia caustica.



Medicatia detersiva si calmanta are ca scop curatirea eruptiilor cutanate de diferite formatii secundare. In scopul acesta se intrebuinteaza : aplicatii umede, pudre, mixturi, glicerolatii.


Medicatia antiseptica se aplica in tratamentul piodermitelor stafilo-streptococice, in dermatozele impetiginizate si in alte dermatoze piococice. Ea poate folosi : lotiuni, badijonarea, colorantii, pomezile si pastele, pudrele antiseptice.


Medicatia antiinfectioasa se bazeaza pe metodele biologice, prin care se incearca crearea imunitatii fata de diferiti agenti infectiosi. Local se aplica pomezi cu antibiotice, penicilina, sulfamida, etc.


Medicatia antiparazitara. Tinctura de iod se poate intrebuinta in tricofitiile superficiale. Acidul salicilic, acidul benzoic se pot aplica in epidermomicoze.


Medicatia decapanta si keratolitica urmareste exfolierea stratului cornos si indepartarea depozitelor formate de aceastea. In acest scop se poate intrebuinta sapunul alcalin cu care se spala regiunea afectata. Efecte decapante si keratolitice mai pronuntate are acidul salicilic, folosit pentru indepartarea scoamelor psoriazice.


Medicatia reductoare, descongestionanta si sicativa are la baza preparatele cu substante avide de oxigen. Aceasta medicatie este in acelasi timp keratoplastica, descongestionanta si antipruriginoasa cat si desensibilizanta.


Medicatia antipruriginoasa se foloseste la combaterea pruritului. Ea este paliativa. In bolile pruriginoase este important sa se cunoasca cauza pruritului. Aici intalnim lotiuni, bandijonari, pomezi, paste si mixturi. Toate formulele cu fenol, mentol, camfor sunt adesea iritante. Ele nu se vor intrebuinta decat in dermatozele cronice, rebele, neiritabile.


Medicatia excitanta, rubefianta si revulsiva. In unele dermatoze se impune iritarea tegumentelor pentru excitarea terminatiilor nervoase, cu scopul de a provoca o reactie inflamatoare congestiva. In acest scop se folosesc tincturi alcoolice, cloroformate pe baza de camfor, iod si diversi acizi.


Medicatia decoloranta este indicata in tratamentul hipercromiilor consecutive dermatozelor si hiperpigmentatiei in efelide, etc. Se folosesc lotiuni si pomezi, iar pentru calmarea iritatiei se prescrie o mixtura de agitat.


Medicatia caustica se intrebuinteaza pentru a distruge, cauteriza anumite tesuturi. Se intrebuinteaza acidul fenic concentrat, clorura de zinc, acid salicilic, nitrat de argint, arsenic.


In medicatia externa este bine sa se tina seama de urmatoarele considerente practice:

Daca diagnosticul nu este fixat cu precizie, este bine ca tratamentul extern sa nu modifice tabloul clinic.

In afectiunile inflamatoare tratamentul trebuie inceput cu medicatii neactive care pot duce uneori la vindecare sau permit sa se precizeze toleranta pielii.

In momentul cand se schimba medicatia este bine sa se incerce efectul ei pe un teritoriu redus. Daca tratamentul este suportat, se va aplica pe toata suprafata eruptiei.

Cand nu se poate decide pentru o metoda sau alta si cand eruptia este simetrica si intinsa, se poate incerca diferite metode de tratament pe diferite regiuni.

Nu se va schimba prea des metoda initiala, ea fiind continuata un timp bine determinat pentru a ne convinge daca este eficace.

Cand nici o metoda nu va da rezultate pozitive, se va examina situatia din nou, pentru a preciza daca bolnavul a executat exact ceea ce a prescris medicul, sau daca nu exista o reactivitate individuala sau factori microbieni care mentin starea morbida sau daca diagnosticul nu este gresit.

Este recomandat ca in prescrierea medicamentelor sa se tina seama ca la teritorii mici sa se aplice 20-30 grame de pomezi, paste, etc, iar la teritorii mai mari, cantitatea poate ajunge pana la 100 de grame.


Medicatia interna in dermatologie

Mult timp medicatia interna in dermatologie se rezuma la iod, arsenic, mercur, sulf si calciu. Odata cu dezvoltarea fiziopatologiei, s-a insistat pe legatura dintre dermatoze si tulburarile sistemului nervos central si ale organelor interne. Multe medicatii interne sunt inca empirice, bazate pe supozitii ipotetice, dar pe viitor se va pune un accent deosebit pe legatura dintre dermatoze si bolile organelor interne. Conceptiile asupra efectelor diferitelor substante medicamentoase sunt privite sub influenta pe care o exercita sistemul nervos in mecanismul de vindecare. De altfel, chiar tratamentele locale pot produce unele reactii reflexe care contribuie la vindecarea procesului morbid.

Diverse medicamente intrebuintate in combaterea tulburarilor metabolismului general, a tulburarilor gastro-intestinale, a tulburarilor privind sistemul endocrin, au dat rezultate spectaculoase si in combaterea unor afectiuni dermatologice.

Alimentatia si regimul alimentar s-au dovedit ca nu sunt doar un factor adjuvant in dermatologie. S-au obtinut rezultate spectaculoase in tuberculoze cutanate si in toate dermatozele unde exista o retentie clorurata cu tendinta la formare de eczema. De asemenea s-a observat ca in dermatozele care au ca punct de plecare o tulburare gastro-intestinala, instituirea unui regim alimentar este o conditie indispensabila pentru obtinerea unor vindecari cat mai grabnice.

In dermatozele pruriginoase, in toxidermiile alimentare este bine sa se evite in mod special bauturile spirtoase, cafeaua, ceaiul, ciocolata, carnea conservata, mezelurile, condimentele, branzeturile fermentate.

Vaccinoterapia este indicata in piodermii, furunculoza, erizipel.

Anatoxina stafilo-streptococica da si ea rezultate bune in stafilo-streptodermii.

Antibioticele pot fi folosite in erizipel, furunculoza si in infectii secundare din eczeme, arsuri, toxicodermii.