marți, 31 august 2021

modul în care microbiota locală influenţează imunitatea în situsurile distale,


O nouă teorie care este investigată în cercetarea de ultimă oră priveşte modul în care microbiota locală influenţează imunitatea în situsurile distale, în special modul în care microbiota intestinală influenţează alte organe, cum ar fi creierul, plămânii sau ficatul.

        Acest lucru a condus la inventarea unor termeni precum „axa intestin-creier" şi „axa intestin-plămân".

        Se ştie deja că modificările microbiotei intestinale induse de tratamentul antibiotic la începutul vieţii cresc riscul dezvoltării bolilor alergice ale căilor respiratorii, asemenea des­co­periri îmbogăţind înţelegerea noastră asupra legăturilor dintre expunerea la microorganisme, alergie şi autoimunitate.         Mecanismele prin care microbiota intestinală modulează răspunsurile imune pulmonare (şi vice versa) sunt pe cale de a fi elucidate, dar încă există multe zone de incertitu­dine ştiinţifică.

        Plămânii au o suprafaţă mare cu expunere ridicată la mediu şi sunt echipaţi cu sisteme antimicrobiene de apărare eficiente.      Plămânii sănătoşi au fost consideraţi până nu demult sterili; cu toate acestea, apariţia demersurilor pentru profilarea comunităţii microbiene a dus la detectarea ADN-ului microbian în plămânii persoanelor sănătoase.

        Epiteliile tractului gastrointestinal (TGI) şi ale căilor respiratorii sunt expuse la o mare varietate de microorganisme; microorganismele ingerate pot accesa ambele situsuri, iar microbiota din TGI poate pătrunde în plămâni prin aspiraţie. Atât intestinul, cât şi mucoasa tractului respirator asigură o barieră fizică împotriva penetrării microbiene, iar colonizarea cu microbiota normală generează rezistenţă la agenţi patogeni, de exemplu, prin producerea de bacteriocine cu potenţial antibiotic.


 

Niciun comentariu:

Videoclip psoriazis

STOP PSORIASIS -VIDEO

Trafic