ANATOMIA PIELII
Pielea este formata din EPIDERM, DERM, HIPODERM.
Epidermul este alcatuit din cinci straturi de celule suprapuse, denumite
din profunzime spre suprafata :bazal sau germinativ, spinos, granulos,
lucidum si cornos.
Toate straturile provin din stratul germinativ, ale carui celule, pe
masura ce se multiplica sunt impinse spre suprafata, schimbandu-si
necontenit forma si structura.
Stratul extern cornos al epidermei este format din 20-30 de randuri de
celule moarte. Aceste celule sunt asezate unele peste altele, asemenea unor
tigle, de aceea pielea se intinde cu usurinta in timpul miscarii. In
fiecare zi, mii de celule se desprind de pe piele, dar aceasta nu se
uzeaza, fiindca celulele moarte sunt inlocuite in permanenta cu altele
noi.
Dermul este constituit dintr-un tesut conjunctiv lax, format din trei
componente principale: substanta fundamentala, fibrele conjunctive si
celulele conjunctive.
Substanta fundamentala are o structura amorfa si este formata dintr-un
amestec de mucopolizaharide, proteine, saruri minerale si apa.
Fibrele conjunctive sunt de trei feluri: colagene, elastice si
reticulare, dispuse sub forma de retea.
Celulele conjunctive situate in substanta fundamentala si in ochiurile
retelei conjunctive sunt celule fixe si celule mobile provenite din vasele
sangvine
Tesutul conjunctiv are rol de legatura, sustinere, hranire, depozit,
reglare si aparare impotriva infectiilor. In derm se mai gasesc vase
sangvine, formatiuni nervoase, foliculi pilosebacei si glande
sudoripare.
Tot in derm se gasesc si foliculii pilosi si glandele sebacee care se
dechid in foliculi. Cele din urma produc o substanta densa, grasoasa
-sebumul, care se infiltreaza in permanenta la suprafata pielii, ca
substanta lubrifianta a parului si pielii. Fara acest unguent, pielea s-ar
usca si s-ar descuama, nu ar rezista mult timp la solicitarile zilnice. La
fiecare folicul pilos se ataseaza cate un muschi horipilator. Daca ne este
frig sau ne speriem, acesti muschi se contracta, iar firele de par si
pielea se ridica; se formeaza asa-numita piele de gaina.
Hipodermul este constituit din tesut gras(tesut adipos)sub forma de
lobuli delimitati de septuri fibroase provenite din derm. Aceste fibre
conecteaza derma de organele aflate dedesubt, de exemplu muschii. Acest
depozit de grasime este si un strat izolant ce functioneaza ca un
termoizolator. In caz de necesitate, organismul poate folosi acest depozit
de grasime si ca sursa de energie. Daca cineva manaca prea mult, excesul de
grasime se depune sub piele. Sub stratul adipos, se gasesc muschii,
ganglionii limfatici, precum si principalii nervi si vase sangvine.
Reannoirea pielii
Cum am precizat anterior, sub epiderma, in stratul germinativ, celulele
se afla intr-o continua diviziune. Celulele nou formate sunt apoi incarcate
cu o proteina rezistenta, cheratina, care determina cheratizarea celulelor.
Pe masura ce iau nastere celule noi pe dedesubt, cele cheratinizate vor fi
impinse spre exterior. Timpul necesar unei celule sa ajunga din stratul
bazal pana in stratul cornos si sa se elimine este evaluat la 26-28 zile.
Aceasta fiind durata ei de viata. Celulele moarte se desprind de piele sub
forma unor solzisori abia vizibili. Un om in timpul vietii pierde sub
aceasta forma aproximativ 18Kg de piele.
Glandele pielii
Pielea este inzestrata cu glande a caror secretie se varsa pe suprafata
pielii. Acest glande indeplinesc functii importante.
Glandele sebacee:
La fiecare folicul pilos este anexata o glanda sebacee, situata in mai
superficial fata de glanda sudoripara. Produsul lor, numit sebum, este
format dintr-o substanta de secretie grasoasa, pe care celula o colecteaza
din grasimile din sange si care face ca firele de par si epiderma sa fie
impermeabile.
Sebumul se elimina prin spatiul dintre par si teaca lui. El are rolul de
a lubrifia parul si tegumentele.
Cand secretia acestor glande ete insuficienta, pielea devine uscata, iar
atunci cand este exagerata da nastere la seboree.
Glandele sebacee stau sub influenta glandelor sexuale. Aparitia seboreei
coincide cu aparitia pubertatii.
Glandele sudoripare;
Spre deosebire de glandele sebacee, acestea se gasesc pe toata suprafata
pielii, in adancul dermei, formate dintr-o aglomerare de tubulete
intortocheate (canale sudoripare), avand rolul indispensabil in reglarea
temperaturii corporale fiind mai numeroase si mai dezvoltate in anumite
regiuni. Secretia glandelor sudoripare poarta numele de sudoare.
Aceasta este un lichid limpede putin sarat, cu miros caracteristic, care
variaza de la individ la individ. Este bogat in saruri minerale si acizi
volatili. In cazuri de imbolnavire, poate contine uree si zahar. Secretia
glandelor sudoripare se varsa continuu la suprafata pielii, totusi este
imperceptibila. Transpiratia in timp ce se evapora, ne raceste corpul.
Glandele sudoripare pe perioada unei zile produc 600-800 de ml de
transpiratie. In zilele foarte calduroase insa, putem evapora chiar si 2
litri de sudoare.
Un om are in total in jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea
totala atigand 100 de grame. Exista destul de multe glande sudoripare pe
fata, subrat, in palma, si in
talpa. In palma de exemplu,
gasim 350 glande sudoripare pe centimetru patrat, in timp ce in dosul
palmei doar 200.
Transpiratia ne ajuta si la apucarea unor obiecte cu suprafata
neteda
Alte structuri din piele:
Corpusculii Meissner.
In derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase: acestea vor
transmite la creier excitatiile ce provoaca simtul tactil. Excitatiile
dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase care se ramifica in
epiderma. In portiunea superioara a dermei se gasesc receptorii tactili,
sau asa numitii corpusculi Meissner, care percep presiunile usoare.
Corpusculii Ruffini si Krause.
Ceva mai adanc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura,
respectiv corpusculii Krause, responsabili de perceperea frigului.
Corpusculii Vater Puccini
Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater-Puccini,
care au rolul de a percepe presiunile puternice.
Daca aceste terminatiuni nervoase trimit o informatie catre creier, sub
efectul unor excitatii dureroase, presiune, sau caldura, acesta va actiona
muschii corespunzatori, de exemplu pentru a retrage mana din apropierea
unui foc.
Muschii piloerectori
Sunt muschi speciali, atasati la cate un folicul de par. Atunci cand se
contracta firele de par se indreapta. Astfel intra mai mult aer, iar
izolarea se imbunatateste(mai ales la animalele cu par, pene sau
blana.
Foliculii de par.
Sunt tuburi lungi si inguste, fiecare continand cate un fir de par.
Parul creste, pe masura ce se adauga noi celule la baza, din celulele care
captusesc foliculul. Celulele mai vechi mor atunci cand se formeaza
cheratina in interiorul lor.
Receptorii pentru durere sunt terminatii ale fibrelor nervoase din tesutul
celor mai multe organe interne si din piele (in epiderma si in partea de
sus a dermei). Ei sunt receptorii care trimit impulsuri atunci cand orice
stimulare devine excesiva. Astfel se genereaza senzatia de durere
Plexurile din par sau plexurile de la radacina parului sunt grupuri
speciale de terminatii ale fibrelor nervoase. Fiecare formeaza o retea in
jurul unui folicul de par si este un receptor, adica trimite impulsuri
nervoase la creier, atunci cand se misca firul de par.
ANEXELE PIELII
Fanerele, cum mai sunt numite anexele pielii, sunt vizibile la
exteriorul corpului si epidermului. Ele sunt de origine ectodermica, fiind
reprezentate de par si unghii.
1.Parul
Parul se prezinta ca o formatiune tubulara, flexibila ce se gaseste
intr-un spatiu numit folicul. Firul de par, impreuna cu foliculul poarta
denumirea de folicul pilos. Acestuia ii sunt anexate una sau mai multe
glande sebacee.
Parul este format din doua parti, una care se afla in piele, numita
radacina si alta la exterior numita tulpina sau mai simplu par.
Partea terminala a radacinii este mai umflata si are forma unui bulb,
fiind denumita bulbul parului sau bulbul folicular.
Acest bulb prezinta la baza o scobitura (papila foliculara) care contine
vase sangvine si nervi care are rolul de a asigura hrana parului. Deasupra
papilei foliculare se afla celulele germinative bulbare din care prin
multiplicarea lor rezulta parul.
Daca sectionam longitudinal un fir de par, putem observa trei zone. La
centru maduva, la mijloc scoarta sau corticala, iar la exterior
epidermicula sau cuticula (membrana de protectie din exterior.)
Maduva si scoarta contin pigmenti, iar toate zonele incep sa se
cheratinizeze progresiv pe masura ce se departeaza de bulb.
Cheratina este o substanta dura care asigura forma si rezistenta firului
de par. Din punct de vedere chimic aceasta este formata dintr-o substanta
bogata in sulf si azot, rezistenta la acizi, fermenti si temperaturi
ridicate. Cheratina din par se prezinta sub doua forme:1-cheratina dreapta,
substanta stabila si 2-cheratina buclata, care este instabila. Sub actiunea
diferitilor factori fizici cum ar fi umezeala, caldura sau chimici
-substante oxidante, cele doua cheratine se pot contopi. Aceasta contopire
sta la baza ondularii parului.
Pigmentii dau culoarea parului. Ei sunt constituiti din melanine,
substante proteice complexe, care in general au culoarea neagra, dar si cu
variatii de la galben, brun-inchis pana la negru. Pigmentii sunt insolubili
in apa, dar solubili in hidroxid de potasiu si acizi concentrati. De aceea
cand dorim sa ne vopsim parul, mai intai trebuie sa decoloram firul de par
cu ajutorul apei oxigenate, amoniac, sau alte substante.
Melaninele se prezinta sub forma difuza si granulara. In firele de par
exista amandoua formele de melanina, iar de raportul dintre ele depinde
culoarea parului.
Melanina difuza da o culoare galbuie a firului de par cand este putin
concentrata si roscata cand este foarte concentrata.
Melanina granulara genereaza culori ale parului de la brun spre
negru.
Decolorantii actioneaza asupra melaninei granulare, pe care o transforma
in melanina difuza. Culoarea rosie a parului este data de un pigment
special care contine fier, numit tricosiderina.
Viteza de crestere a firului de par este de aproximativ 0,3-0,5mm pe zi,
astfel ca intr-o luna el poate creste cu 1-1,5 cm iar intr-un an cu
15-20cm.
Cresterea firului de par dureaza intre 3-4 ani, cu variatii intre 2-6
ani. Aceasta crestere cu inlocuirea firului de par la 3-4 ani este
explicatia pentru care in anumite regiuni (europa) nu intalnim par mai lung
de 1,5 m. In Asia, viteza de crestere zilnica si
perioada de crestere fiind mult mai mari, putem intalni persoane cu un par
chiar mai lung de 8 m.
Trebuie subliniat ca de la moartea firului de par pana la caderea de pe
cap, trec in medie 3 luni si in mod normal cad zilnic aproximativ 40-50
fire de par.
Rezistenta firului de par este mare la agentii fizici si biologici si
variabila la cei chimici. Firul de par nu poate fi spart cu o lovitura de
ciocan. El este rezistent si la tractiune. Pentru a rupe un fir de par este
necesar o greutate intre 50 g si 100g, putand ajunge si pana la 160g.
Rezistenta firului de par este mai mica la copii si varstnici si mai mare
la adulti. Firul de par(mai putin bulbul) este rezistent si la putrefactie.
De aceea putem gasi fire de par intacte la persoanele decedate chiar dupa
10 ani.
Firul de par este flexibil si elastic. Aceasta proprietate este
amplificata de umiditate. El se poate lungi chiar cu 20-30% sub actiunea
unei tractiuni si revine la forma initiala dupa incetarea acesteia.
Sub actiunea caldurii, elasticitatea dispare, iar parul devine casabil.
De aceea nu este recomandat ca dupa ce spalam parul sa folosim surse de
caldura puternice pentru uscarea lui.
Datorita sebumului, parul prezinta proprietati absorbante de praf si
microparticule.
Reguli de igiena a parului si a pielii capului
Cum am preciazat anterior, sebumul (grasimea naturala a parului si a
pielii) favorizeaza fixarea in par a unor resturi provenite din pielea
capului(scoame), care se aduna intre firele de par si se indeparteaza mai
greu. Dupa evaporarea transpiratiei, raman pe firele de par diferite
saruri, uree, acizi grasi si baze volatile care genereaza mirosuri
neplacute.
Din acest motiv igiena are scopul de a mentine curate parul si pielea
capului si de a asigura vitalitatea si frumusetea frizurii.
In functie de gresare, parul poate fi normal, uscat, sau gras.
Parul normal necesita pieptanarea, masaj zilnic si spalarea lui
periodica.
2. UNGHIA
Unghia este o lama cornoasa care acopera fata dorsala a extremitatii
degetelor la maini si picioare. Ele sunt asezate pe ceea ce se numeste patul
unghiei si indeplinesc functia de a proteja ultimile falange.
Unghia este alcatuita din corpul unghial, portiunea pe care o vedem si
radacina, partea inclusa in piele. Organul regenerator al unghiei il
reprezinta matricea sa ce deriva din epidermul de suprafata. Cresterea
unghiei este un proces permanent in tot cursul vietii(0,5-1,2 mm pe
saptamana.
Particularitatile pielii in raport cu varsta.
Pielea sugarilor si a copiilor se deosebeste structural de pielea
adultului. Pielea copilului este mai supla, straturile epidermului nu sunt
complet dezvoltate, ele sunt construite din mai putine randuri de celule,
astfel incat grosimea epidermului este mai mica. Stratul cornos este
discret, cheratinizarea este mai redusa, ceea ce determina o transparenta
mai mare a pielii.
Dermul este bogat vascularizat, ceea ce face ca la copii culoarea pielii
sa fie roz.
Pielea supla a copiilor este mai permeabila, incat unele medicamente
actioneaza mai bine pe cale cutanata.
Pielea nou-nascutului este acoperita de un invelis gras, care apara
pielea de maceratiile pe care le poate produce lichidul amniotic. Glandele
sudoripare isi incep functia abia dupa cateva luni dupa nastere. Lipsa
sudorii si cantitatea redusa de grasime fac ca mantaua acida, care ofera in
mod normal o protectie impotriva infectiilor microbiene, sa nu-si poata
indeplini rolul fiziologic. Din acesta cauza pielea copiilor este foarte
receptiva fata de infectiile microbiene, fapt care ne explica frecventa
dermatozelor microbiene la copii. Pielea copiilor, pe de alta parte, nu-si
poate indeplini rolul de imunizator printr-o reactivitate mai redusa,
caracteristica acestei etape de dezvoltare. Reactiile alergice apar la
copii abia dupa luna a treia.
Pielea la batrani.
Dupa 40 de ani incepe instalarea imbatranirii organului cutanat. Semnele
clinice ale imbatranirii pielii sunt mai vizibile la partile descoperite
ale corpului, unde actioneaza radiatiile U.V. solare. Pielea devine aspra,
atrofica, uscata, prin diminuarea secretiei sebacee si sudoripare,
concomitent cu descresterea continutului in apa, precum si diminuarea
inhibitiei sale.
Dermul, ca si hipodermul se atrofiaza, modificarile cele mai importante
observandu-se la nivelul colagenului. Fibrele de colagen in esenta se
subtiaza, isi modifica continutul biochimic, scade capacitatea de hidratare
a acestuia, manifestandu-se tendinte de hipermineralizare cu depuneri de
Ca.
Reteaua vasculara este mult diminuata, ca si rezistenta vasculara. Scad
in general, reactiile oxidative, a metabolizarii glicogenului si scade
activitatea unei serii intregi de enzime.
In concluzie, in procesul de imbatranire, metabolismul tegumentului este
mult scazut si de aici posibilitatea aparitiei mult mai usor a unor
afectini dermatologice si raspunsul intarziat la anumite tratamente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu