IOAN BRADU IAMANDESCU
medic-psiholog
Muzicoterapia receptivă
Prof.Dr. MANOLE COJOCARU
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
IOAN BRADU IAMANDESCU
pe care am avut şansa să îl cunosc îndeaproape la
Spitalul Clinic Colentina
a înfiinţat Societatea Română de Ştiinţe Aplicate şi
Medicină Comportamentală, preşedinte
„În dubla mea calitate de medic şi psiholog, sporită şi de pasiunea mea pentru muzică, cred că am realizat câteva priorităţi în aceste domenii, cum ar fi: introducerea în ţara noastră a învăţământului de psihologie medicală (inclusiv la câteva facultăţi de psihologie din învăţământul particular), ca şi a singurei specialităţi de doctorat în psihologie medicală la UMF Carol Davila; am deschis un nou domeniu interdisciplinar pe plan internaţional al psihoneuroalergologiei, am întemeiat o societate română de psihosomatică (printre puţinele din Europa) – menite să propage o gândire medicală biopsiho-socială în ţară noastră şi am scris multe cărţi, (25 până în prezent, epuizate din librării şi anticariate, dar… nu mă las încă!"
Ioan Bradu Iamandescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
„În cele din urmă, înţelegând sfatul categoric al maestrului
Paul Constantinescu, că nu pot fi urmate în acelaşi timp două cariere pretenţioase, cea muzicală şi cea medicală (precum Berlioz), am ales profesia medicală pornind de la ideea că în zilele noastre e greu să te măsori cu Bach, Beethoven sau Mozart, pe tărâmul compoziţiei"
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
„Orice melodie care ne place aduce beneficii" Ioan Bradu Iamandescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Psychoneuroallergology, apărută în 2007, răspândită în întreagă lume de către cunoscuta
Editura medicală
Karger&Basel
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Prof. dr. Iamandescu „Pe muzica barocă, neuronii capată un ritm specific geniilor"

deschizător de drumuri în psihosomatică

„....astmul cu trigger psihogen, tulburările psihologice la bolnavii alergici, în special la cei cu alergie medicamentoasă, terenul psihologic şi somatic în urticaria fizică, etc".
Valentin Filip și Ioan Bradu Iamandescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Profesor, şef al Catedrei de Psihologie
Medicală la Universitatea de Medicină şi
Farmacie „Carol Davila" din Bucureşti,
din 1993 până 2011
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Autor: Ioan Bradu Iamandescu
Editura: INFOMEDICA (2004)
ISBN: 973-7912-27-6
Oraș: București Limba: Română
Încadrare: Medicina umană
„Muzica oglindește toate misterioasele ondulații ale sufletului, fără putință de prefăcătorie"
George Enescu
...reluată și îmbogățită împreună cu un colectiv internațional în 2011
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Muzicoterapia receptivă reprezintă un ansamblu de terapii psihologice bazate pe ascultarea
(receptarea) muzicii
Este în primul rând, o modalitate de înlăturare a efectelor stresului cotidian - adesea devastatoare - dar şi de tratament adjuvant al unor boli neurologice, psihice sau psihosomatice (hipertensiune arterială, boala ischemică a inimii, ulcer, astm şi alte boli alergice, etc.), iar în domeniul pluridisciplinar al chirurgiei joacă un important rol în combaterea durerii şi a anxietăţii pre- şi postoperatorii
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Nu trebuie trecut cu vederea efectele benefice ale muzicii exercitate asupra dezvoltării psihomotorii a copilului şi, mai ales, proteiformele implicaţii în procesul învăţării (efectul Mozart, supermemoria) în dezvoltarea creativităţii şi rafinarea personalităţii
Aceste din urmă efecte - în planul autoperfecţionării fiinţei umane - sunt apanajul aproape exclusiv al utilizării „marii muzici" (simfonică şi de cameră), ca material de bază al muzicoterapiei conduse de terapeut
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Cartea poate fi parcursă, nu numai de către medici, studenţii la medicină sau de către psihologi şi studenţii facultăţilor de psihologie şi sociologie cât mai ales de distinşi melomani avizaţi „din lumea cărora autorul face parte încă de la vârsta pantalonilor scurţi" şi cărora le dedică această lucrare
Cartea de faţă reprezintă prima lucrare din România consacrată muzicoterapiei constituind o contribuţie de iniţiere în acest important domeniu al psihoterapiei
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Preferința pentru muzica de calitate nu ține doar de educație, ci mai ales de inteligență, iar ascultarea muzicii are aproape numai efecte benefice
Profesorul Ioan-Bradu Iamandescu a realizat primele studii de muzicoterapie din România în cadrul catedrei de Psihologie Medicală și Psihosomatică a Universității de Medicină și
Farmacie „Carol Davila" din București
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Chiar daca există așa-numita muzică preferată (unul vrea romanțe, unul vrea rock), există tomografia cu emisie de pozitroni care arată cum muzica lui Mozart activează 99% din scoarța cerebrală
Și, în general, muzica simfonică și de cameră activează creierul în proporție de 90%, spre deosebire de muzica ușoară sau tangoul, de exemplu, care activează creierul în proporție de
50%
Mai mult, nici o muzică nu poate depăși pragul pe care îl atinge muzica barocă, de exemplu, ale cărei unde sonore au frecvențe care se înscriu în zona de activare optimă a activității cerebrale
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Dacă ascultăm muzică barocă, neuronii capată un ritm de activitate ciclică între 8-12 cicli pe secundă, ceea ce se întâmplă numai în cazul geniilor!
Numai că geniile au ritmul de activitate ciclică permanent, în vreme ce omul care ascultă muzică îl are doar cât timp ascultă muzică, dar este suficient, pentru că îmbunătățește memoria.
Înseamnă că ar trebui să ascultăm muzică în timp ce învățăm?
„Da, muzica în stil baroc în special, adică
Bach, Telemann, Handel"
Ioan Bradu Iamandescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București
5 nov. 2018
În alta ordine de idei, o cercetare recentă a colectivului Prof. Iamandescu a demonstrat o scădere considerabilă a glicemiei pe fondul audiției muzicii clasice
La un concert, efectul este maxim, deoarece sunt 3 factori implicați: în primul rând, concentrarea este mult mai bună, te duci la concert ca să asculți muzică
Pe de altă parte, este vorba de acțiunea sunetelor asupra corpului, întregul corp este învăluit de aceste efluvii sonore la modul direct
Aici este vorba despre muzicoterapia activă pe care Prof. Iamandescu nu a analizat-o, deoarece este mult mai puțin la îndemâna oricui să cânte în casă, să cânte la un instrument chiar, poate cel mult să cânte într-un cor Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Muzica stimulează imunitatea, iar cine are o imunitate mai bună trăiește mai mult
Cel puțin din punctul acesta de vedere se poate spera. Ascultând muzica, efectele sunt cu siguranță benefice
„Muzica lui Mozart activează 100% din scoarța cerebrală"
Ritmul trezește instinctele, melodia emoțiile, iar armonia inteligența
„Manelele exacerbează instinctele
Activează toate organele și aparatele „de la buric în jos", în timp ce muzica cealaltă acționează „de la buric în sus"
Ioan-Bradu Iamandescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Bolero-ul lui Ravel, după părerea Prof. Iamandescu este exemplul de muzică completă: are un ritm obsedant, este melodic și are o orchestrație care crește progresiv
Revenind însă la căști, atenție la riscul hipoacuziei! În Germania, o treime dintre tineri sunt hipoacuzici
„Ceea ce este important în muzică, artă, este să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze"
George Enescu
Societatea Română de Istoria Medicinii, București 5 nov. 2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu