BOLI DE PIELE 6. DERMATOZE Cauzele care provoaca dermatoze

Cauzele care pot provoca dermatoze sunt deosebit de numeroase. Ele pot proveni din mediu extern sau intern.

Cauzele externe pot fi: traumatisme, intepaturi, praf. Scarpinatul si frecatul pot fi importanti factori de provocare si agravare.

Factorii termici; caldura, frigul, indeosebi asociate cu umiditatea, uscaciunea si cu vantul.

Radiatiile: lumina solara, razele rontgen, radiul.

Factorii chimici : medicamentosi, si substantele organice de origine animala, vegetala, cu care pielea intra in contact.

Parazitii animali(acarieni, insecte) si parazitii vegetali (ciuperci patogene, microbi diversi, fac parte tot din cauzele externe care produc dermatoze.

Cauze interne.

-Factorii care desi provin din mediul extern, actioneaza pe cale interna. Acestia sunt: alimentele, medicamentele si toxicele, microbii care dau infectii generale cu simptome cutanate sau infectii de focar. Alaturi de microbi se pot semnala si viermii intestinali.

-Tulburarile morfo-functionale ale viscerelor si sistemelor joaca si ele un rol important.

-Pielea uscata, seboreica sau hiperhidrozica, ca si pielea alcalina predispun la unele dermatoze.

-Tulburarile gastro-intestinale si hepatice, joaca unrol insemnat.

-Tulburarile endocrine, indeosebi cele ovariene si mai putin tiroidiene, suprarenale, se pot pune uneori in evidenta.

-Afectiunile sangvine si vasculare pot fi insotite de leziuni cutanate.

-Tulburarile morfo-functionale ale sistemului nervos si caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central, excitatia, inhibitia, mobilitatea, care impreuna permit identificarea unei modalitati de activitate nervoasa superioara, au un rol deosebit de important asupra aparitiei si evolutiei multor dermatoze.

-O serie de tulburari de nutritie, metabolice, provoaca sau agraveaza unele dermatoze. Diabetul favorizeaza dezvoltarea infectilor, gangrenelor, micozelor cutanate; tulburarile metabolice in cursul afectiunile gastro-intestinale, hepatice, tulburari hormonale. Tot aici ar trebui incluse si avitaminozele, insuficientele alimentare, care pot da tulburari cutanate.

-Ereditatea si predispozitia individuala au un rol important. Nu se poate ignora faptul ca aceeasi cauza, actionand in mod egal la diferite persoane, poate provoca la unele din ele aparitia unor dermatoze, pe cand altele raman imune, iar leziunile cutanate care apar, desi provocate de aceeasi cauza, au adesea aspecte diferite. Pe de alta parte, este cunoscut ca aceeasi leziune cutanata poate fi provocata de cauze diferite. Este clar ca aceste fapte sunt datorate unei reactivitati proprii a persoanei respective. Aceasta reactivitate proprie este datorita : a)ereditatii, adica transmiterii nu numai a unor insusiri innascute, dar si a celor dobandite in cursul vietii; aceste insusiri se transmit prin metabolismul individual si prin tipul de sistem nervos; b)influentei mediului extern(conditii de viata, alimentatie, munca)ca si influentei mediului intern(diferite tulburari morfo-functionale si metabolice), care pot modifica proprietatile reactionale ale sistemului nervos si deci ale intregului organism.

Existenta unor boli familiale, uneori determinate de ereditate, se explica in felul urmator:

Sunt familii in care exista predispozitii congenitale, constitutionale, nemodificate de alte influente, deoarece felul de viata, de alimentatie de munca sunt aceleasi. Boala, o data aparuta, are tendinta sa se reproduca in familie. Se poate exemplifica prin keratodermia palmo-plantara care apare in insula Meleda, in familii care duc aceeasi viata timp de generatii.

Un alt exemplu ar fi boala psoriazis care afecteaza aproape un sfert din populatia unei zone din sudul Italiei, unde de asemenea exista pastrate traditiile familiale de peste sute de ani.

Modificarea factorilor de mediu extern, intern, social, poate face ca boala cu predispozitie ereditara sa nu mai apara la descendenti

-Factorii economico-sociali sunt foarte numerosi si complecsi. Rolul lor este pe primul plan. Nivelul economic, conditiile de locuit, de hrana, gradul de cultura de eductie sanitara, sunt o serie de factori care au o importanta mare si asupra frecventei bolilor de piele.

Daca analizam cauzele interne si externe vedem ca ele pot fi de doua feluri: predispozante si determinante.

Uneori, indeosebi cand este vorba de factori externi(caldura, frig, subst. chimice) legatura dintre cauza si efect apare evidenta. Alteori, de exemplu cand este vorba de factori interni metabolici, acestia sunt mai greu de pus in evidenta, iar rolul lor mai greu de apreciat. Adesea factorii etiologici sunt multipli si este greu de precizat care dintre ei sunt provocatori si care sunt predispozanti. In aceste cazuri trebuie sa se ajunga la determinarea cauzei care constituie dominanta etiologica.


Dermatoze parazitare de origine animala


Dermatoze provocate de insecte.

Pediculoza este provocata de paduchi, paraziti care fac parte din clasa insectelor. Se deosebesc trei varietati de paduchi, dupa forma si dimensiunile lor, dupa felul leziunilor pe care le provoaca si dupa localizari. Astfel se pot intalni pediculoza capului, dediculoza corpului si cea localizata in regiunile paroase.

Printre alte insecte provocatoare de eruptii cutanate se mentioneaza puricele, plosnita sau paduchele de lemn, tantarii.

Albinele si viespile produc la locul intepaturii o durere accentuata, urmata de o roseata si o tumefiere a regiunii. Cand intepaturile au fost numeroase, durerea este mai vie, tumefactia si mai pronuntata, totul fiind insotit de fenomene generale grave, a febra, dispnee, astenie si uneori chiar moarte.

Omizile provoaca si ele pe pielea omului eruptii cutanate pruriginoase, de tip eritematos si veziculos, care se pot generaliza. Leziunile sunt mai mult lineare, datorate drumului parcurs de insecta, care isi depune, prin perii sai, veninul iritant al glandelor sale subcuticulare. Leziunile se vindeca de obicei spontan.

Scabia sau raia este o dermatoza provocata de parazitul numit acarul scabiei. In general infectia pleaca de la femela, care isi depune oualele in grosimea stratului cornos. In acest scop, gaureste epidermul cu ciocul sau si se introduce in el, unde isi sapa incetul cu incetul o galerie, din care nemaiputand iesi, moare in cele din urma la extremitatea acestui sant, nu inainte de a depune ouale, care in cateva zile se transforma in larve. Acestea ies prin niste mici orificii si se raspandesc pe suprafata pielii, unde dupa alte cateva zile se transforma in nimfe. In tot acest timp nimfele, masculii si femelele se raspandesc pe tot corpul, inteapa tegumentele pentru a se hrani si dau nastere la o serie de alte leziuni. Tratamentul acestor leziuni se face cu pomezi antiparazitare continand sulf, carbonat de calciu, vaselina.

Capusele sunt acarieni mai mari pana la 4mm lungime, care ataca toate animalele si oamenii care traiesc mai mult in paduri. Prin intepaturile larvelor sau adultilor, acesti paraziti provoaca omului o serie de leziuni pruriginoase, care pot duce la complicatii. Deoarece cand parazitul inteapa ramane infipt in piele, este indicat a nu-l smulge cu violenta, pentru ca poate da nastere la supuratii cutanate. Cateva picaturi de benzina sau petrol aplicate pe el sunt suficiente pentru a-l indeparta apoi cu usurinta.

Paianjenii pot provoca si ei prin intepaturile lor, mai ales nocturne, dupa o incubatie de 24 ore, leziuni inflamatoare si dureroase, in mijocul carora apar flictene cu un exsudat rosiatic-violaceu, care lasa apoi dupa ele ulceratii ce se vindeca prin cicatrice. In formele mai grave, intalnite mai des in tarile tropicale, leziunile cutanate se pot necroza si extinde, insotindu-se de febra ridicata si alte forme generale grave care pot duce uneori chiar la moarte. Tratamentul consta in deschiderea si dezinfectarea flictenei, cu aplicari ulterioare de pansamente umede antiseptice.

Sorpionii, prin intepaturile lor in piele, provoaca si ei, cu ajutorul unui ac, de-a lungul caruia se scurge veninul, o leziune papuloasa, de coloratie violacee, pe suprafata careia apare o flictena inconjurata de o zona inflamatoare accentuata. Uneori leziunea cutanata este insotita de fenomene nervoase generale sub forma de crize convulsive. Tratamentul consta in extragerea acului cu o pensa, deschiderea si dezinfectarea flictenei, urmata de pansamente umede antiseptice.


Dermatoze produse de bacili


Lepra este o boala infectioasa cronica, generalizata produsa de bacilul Hansen. Se localizeaza indeosebi pe piele, sistemul nervos periferic, dar prinde sistemul limfatic si diverse viscere. Evolutia este lunga, cronica, cu izbucniri si remisiuni, adesea fatala, moartea producandu-se prin leziuni viscerale, sau infectii intercurente. Lepra este o afectiune contagioasa transmisibila.

Bacilii patrund in organism fie prin piele(in tarile calde) fie prin mucoase si in primul rand prin mucoasa nazala. Rolul sistemului nervos este foarte important in mobilizarea sistemelor de aparare a organismului. Bacilii o data patrunsi in organism, se inmultesc incetul cu incetul la locul de inoculare, apoi se disemineaza regional si in tot organismul. Procesul lepros atinge tesutul reticulo-endotelial, inclusiv ganglionii si provoaca o adevarata infectie cronica, inflamatoare. Incubatia leprei este variabila, dar in orice caz lunga, cel putin luni de zile, uneori 10-20 ani. In realitate, infectia este lenta, ceea ce explica lunga durata aparenta a incubatiei. La inceput apar simptomele generale necaracteristice: oboseala, anemie, apatie, somnolenta, dureri reumatismale, musculare, tulburari digestive, anorexie, diaree, furnicaturi, prurit localizat sau generalizat, nevralgii, senzatii de frig, accese febrile usoare. Cateva semne particulare sunt:rinita rebela, uscata. Pe piele pot aparea in aceasta perioada leziuni caracteristice numite lepride.


Dermatoze provocate de agenti fizici


Pielea normala, prin structura sa, este capabila sa suporte fara a fi lezata, excitatiile fizice si chimice externe pana la o anumita intensitate. Dupa aceste excitatii sunt prea intense, organismul reactioneaz in mod diferit, in raport cu natura excitantului. Reactiile la agentii fizici si chimici externi se limiteaza in general la locul de actiune al agentului respectiv.

-Agentii mecanici care actioneaza cu o intensitate redusa produc leziuni care intereseaza numai epidermul si se vindeca fara cicatrice. Astfel de leziuni sunt eroziunile, exulceratiile, excoriatiile consecutive scarpinatului provocate de bolile pruriginoase. Cand agentul traumatic respectiv actioneaza mai intens, leziunile intereseaza dermul si hipodermul, dand aspectul de plaga, contuzie, hematom.

-Presiunea intermintenta, repetata timp indelungat, produce inflamatie, pigmentarea pielii si ca un proces de adaptare fiziologica se produce hiperkeratoza, care poate fi de doua feluri:

a)Calusul este o leziune hiperkeratozica galbuie sau bruna, mai intinsa in suprafata, discret proeminenta, ale carei margini se continua pe nesimtite cu epidermul normal. Nu sunt dureroase decat unele leziuni plantare, indeosebi cand sunt insotite de fisuri. Localizarea cea mai frecventa este la nivelul picioarelor si se datoreaza presiunii exercitate in mers.

b)Clavusul (batatura) este o leziune hiperkeratozica rotunda, bine delimitata, cu diametru variind intre5-10mm, dureroasa. Batatura este proeminenta, dar se si infunda in dermul subiacent, iritand nervii cutanati si producand durere spontana si mai ales la presiune. Epidermul hiperkeratozic este deseori translucid si foarte dur, avand consistenta unghiei.

Presiunea permanenta poate produce necroza prin ischemie (escara care se produce la bolnavii imobilizati).




Dermatoze provocate de agenti chimici

Pielea este dotata cu o rezistenta destul de marcata fata de agentii chimici. Exista insa substante care in anumite concentratii produc in mod constant inflamatii cutanate sau necroza. Alaturi de aceste substante toxice exista altele fata de care organismul nu reactioneaza decat dupa un prealabil contact sensibilizant. Agentii chimici care sunt toxici numai pentru pielea indivizilor sensibilizati prin contacte repetate, poarta numele de alergene. Reactia cutanata fata de diverse alergene nu depinde atat de natura acestora, cat de starea de hipersensibilitate in care se afla individul respectiv. Pielea acestor indivizi reactioneaza la contactul cu doze mici de alergen, prin inflamatie de tipul exemei. Acesta este mecanismul de producere al multor eczeme profesionale. Initial, la locul de contact al substantei chimice cu pielea sensibilizata ia nastere o dermita de iritatie caracterizata prin eritem, edem, si bule, ca mai tarziu, pe masura ce sensibilitatea creste, sa se produca eruptia eczematiforma eritemato-veziculoasa, care depaseste suprafata de contact.

Dermatita eczematiforma chimica, ca orice eczema de cauza externa, este capabila sa produca reactii secundare la distanta, de tipul eczematidelor.

Pielea tinerilor si batranilor este mai putin rezistenta la agentii chimici iritanti. Pielea uscata este mai susceptibila decat cea grasa.

Pielea cu reactivitate normala raspunde de obicei la iritatiile chimice printr-o reactie inflamatoare, numita dermita de iritatie chimica, al carei tip este dermita produsa de substantele vezicante. Exista indivizi care fac dermite de contact in prezenta unor substante in general bine tolerate de altii. In aceste cazuri intervine susceptibilitatea individuala legata probabil de o stare de ensibilizare speciala.

Dermita de iritatie chimica este cea mai simpla reactie a pielii fata de un agent chimic. La locul contactului se produce o reactie eritemato-edematoasa acuta, care se acopera cu vezicule sau bule, prin spargerea carora iau nastere exulceratii zemuinde si cruste. Leziunile sunt strict limitate la regiunea in care s-a produs contactul cu substanta iritanta.


Dermatoze consecutive absorbtiei unei substante chimice sau medicamentoase


Ingerarea unor substante chimice (in imensa majoritatea a cazurilor este vorba de medicamente sau de sustante manipulate in diverse profesii), poate da nastere la eruptii cutanate de tipuri diferite.

Substanta chimica poate patrunde in organism si pe cale respiratoare, cutanata, intravenoasa sau intramusculara. Manifestarile cutanate care iau nastere astfel se numesc toxidermii sau toxicodermii, termeni gresiti, intrucat nu sunt procese toxice, ci de intoleranta. Tipul lor clinic este in general fara legatura cu substanta chimica in cauza. Totusi, unele medicamente produc eruptii destul de caracteristice.

Antipirina provoaca eruptii variate, dintre care cea mai obisnuita este eritemul bulos, caracterizat prin pete eritematoase situate pe tegument, mucoasa bucala si genitala.

Iodul si mai ales iodurile produc o mare varietate de eruptii cutanate, care imbraca aproape toate aspectele reactiilor cutanate.

Bromurile cauzeaza frecvent leziuni acneiforme, care apar sub forma de mici papule-pustule si deseori se transforma in furuncule inconjurate de o roseata.

Sarurile de aur produc, in afara de eritrodermie caracteristica, eruptii lichenoide si pigmentare.

Arsenicul da nastere la o serie de accidente cutanate.

Sulfamidele produc, printre alte accidente cutanate, un eritem nodos.

Penicilina produce urticarie, dermite eczematiforme si o eritrodermie care apare la cateva zile de la inceperea tratamentului.

BOLI DE PIELE 7.DERMATOZE ALERGICE

BOLI DE PIELE

7.DERMATOZE ALERGICE

Sub numele de dermatoze alergice se desemneaza o serie de afectiuni cutanate produse prin "sensibilizarea" organismului fata de anumite substante exo-sau endogene. Tegumentul sensibilizat capata proprietatea de a reactiona fata de aceste substante intr-un mod cu totul deosebit(alergie=reactie modificata). In acest grup de dermatoze intra eczema, urticaria, prurigourile, neurodermitele, unele eruptii profesionale si unele eritrodermii.

Eruptii cutanate alergice alimentare

In afara de intolerantele prin substante chimice trebuie descrise si intolerantele alimentare. Acestea au manifestati clinice deosebit de variate(cel mai adesea sub forma de urticarie), asa ca alimentul in cauza nu poate fi identificat numai dupa aspectul leziunilor. Intolerantele alimentare sunt precedate sau insotite adesea, dar nu obligatoriu, de tulburari generale si digestive(greata, varsaturi, diaree, temperatura, ameteala. Printre alimentele cele mai des incriminate citam: carnea si pestele conservat, sarat, afumat; vanatul; branzeturile fermentate; ciupercile; capsunile; cafeaua; alcoolul.

Ca tratament se recomanda suprimarea alimentului in cauza, regim alimetar hipotoxic si nealergizant(faino-vegetarian), medicatia nespecifica amintita la eruptiile medicamentoase, antihistaminice, oxigenoterapia. Uneori se incearca dupa disparitia eruptiei obisnuirea organismului cu alimentul respectiv, prin administrarea lui in doze minime si progresive.

Rezultate deosebite s-au obtinut in aceste cazuri in urma folosirii ceaiului Imuniplant.

Eczema

In evolutia unui placard de de eczema deosebim cinci faze:

1.Faza eritematoasa, se caracterizeaza printr-o roseata mai mult sau mai putin intensa, insotita, in special la nivelul regiunilor bogate in tesut conjunctiv lax, de un edem de intensitate variabila.

2.Veziculatia. Pe fondul de roseata descris nu intarzie sa apara numeroase vezicule de dimensiunile unui varf de ac, avand continut clar, transparent.

3.Faza de zemuire este caracterizata prin ruperea veziculelor si revarsarea continutului lor la suprafata pielii. In aceasta perioada placardul apare presarat de mici orificii care nu sunt altceva decat craterele veziculelor. In cazurile cu zemuire intensa, toata suprafata placardului este inundata de un lichid citrin. Prin uscarea acestui exudat rezulta cruste de culoare cenusie-galbuie sau bruna.

4.Faza de epiderm subtiat si lucios. Dupa un timp variabil, zemuirea inceteaza, crustele cad si nu se mai refac, iar epidermul subtiat continua sa ramana rosu, capatand un aspect neted, si lucios ca si cum ar fi uns cu un lac.

5.Faza de descuamare. Placardul epidermizat se acopera de scuame lameloase sau furfuracee, care se reproduc un timp oarecare, pana ce pielea isi reia culoarea si aspectul normal.


Succesiunea diverselor faze descrise nu se produc sincron, la intreaga eruptie. Aceste faze pot coexista la suprafata aceluiasi placard, fapt datorita caruia eruptia eczematoasa, in ansamblul sau capata un caracter polimorf. In practica, tabloul eczemei prezinta uneori devieri de la tipul descris, fie prin scurtarea sau prelungirea peste masura a uneia sau mai multora din fazele descrise mai sus, fie prin modificarile imprimate eruptiei de regiunea unde ea se dezvolta.

Dintre simptomele subiective semnalam senzatia de arsura din perioada de inceput si pruritul care este aproape constant in toate stadiile evolutive ale eczemei, uneori devenind insuportabil.

Eczema poate fi acuta, cand apare brusc, fiind insotita de un prurit accentuat, eritem intens, edem si veziculatie si cronica in care veziculatia si exsudatia este mai redusa, predominand eczema uscata si uneori lichenificarea. Eczema cronica evolueaza de obicei sub forma de izbucniri succesive.

Cele mai cunoscute forme ale eczemei sunt: eczema vulgara, eczema papulo-veziculoasa si eczema numulara.

Eczema papulo-veziculoasa se caracterizeaza printr-o eruptie diseminata, constituita din leziuni papulo-veziculoase grupate sau izolate, cu baza eritematoasa putin reliefata. Vezicula centrala este mica, poate sa se usuce fara a se rupe sau poate fi deschisa prin scarpinat, lasand sa se scurga o picatura de serozitate, care se transforma in crusta punctiforma.

Eczema numulara este constituita din placarde rotunde sau ovale bine delimitate. Placardul are caracterele unei eczeme veziculoase sau papulo-veziculoase. Cateodata, centrul se turteste, se usuca si se acopera de cruste sau scoame, pe cand la periferie persista vezicule active. Locurile de predilectie sunt: fata dorsala a mainilor, a picioarelor, articulatia pumnului si tibio-tarsiana.

Eczema apare la orice varsta, insa este mai frecventa la sugari, in prima copilarie si la adulti. Factorii care intervin in etiologia acestui sindrom sunt impartiti in predispozanti si provocatori.


1.Cauzele predispozante, desi foarte numeroase, au o semnificatie etiologica greu de precizat.

Ereditatea si predispozitia familiala joaca un rol important in eczema sugarului si in unele eczeme ale adultului si dimpotriva nu intervin sub nici o forma in dermatitele de contact

Starea pielii are rol important in patogenia eczemei, deoarece reactivitatea cutanata depinde, printre altele si de conditiile locale. Pielea subtire, saraca in pigment, seboreica, sau hiperhidrotica, este mai susceptibila la actiunea toxica si chiar la cea sensibilizanta a agentilor chimici. Xerodermia(pielea uscata)constituie de asemenea un factor predispozant pentru eczema. Staza venoasa, conditiile trofice speciale, consecutive varicelor, favorizeaza aparitia eczemei.

Afectiunile viscerale au fost socotite de catre multi specialisti ca una din cauzele importante ale eczemei. Tractului digestiv i s-a atribuit de multe ori un rol important, considerandu-se ca ar favoriza patrunderea alergenilor in organism. Se cunosc cazuri de eczema (ce coexista cu tulburari gastrice sau cu o colita latenta sau manifestata) care evolueaza favorabil dupa tratarea afectiunii digestive.

Alterarea functiilor hepatice, mai ales a celei antitoxice, este deseori incriminata in etiogia eczemei, sustinandu-se ca la eczematosi celula hepatica n-ar fi capabila sa asimileze heteroproteinele resorbite la nivelul intestinului, lasandu-le sa sensibilizeze pielea pe cale hematogena. Celula hepatica insuficienta lasa sa treaca in circulatie o mare cantitate de substante histaminice. Chiar daca de cele mai multe ori probele functionale hepatice la eczematosi sunt negative, nu se poate minimaliza rolul ficatului in protejarea organismului fata de substantele toxice resorbite prin mucoasa intestinala.

Glandele endocrine, joaca si ele un rol important in crearea acelei predispozitii morbide despre care am vorbit. Se stie ca pubertatea face uneori sa dispara o eczema anterioara acestei periode. Se cunosc cazuri de eczema a caror evolutie este ritmata de menstruatie, de cele mai multe ori agravandu-se in timpul acesteia

Menopauza intervine de asemenea in etiologia eczemei, favorizand aparitia sensibilizarii. Sunt dese cazurile de eczema si prurigo aparute o data cu instalarea menopauzei.

Disfunctiile glandei tiroide au de asemenea oarecare rol in aparitia eczemei. S-a demonstrat experimental ca animalele tiroidectomizate nu pot fi sensibilizate decat dupa ingestia sau injectarea de extract tiroidian.

Un rol important poate fi atribuit si glandelor corticosuprarenale si hipofizei in aparitia eczemelor. Este bine cunoscuta actiunea antialergica a cortizonului si ACTH-lui.

Factorii alimentari si tulburarile de nutritie. Se cunosc fapte clinice si experimentale care arata rolul jucat de acesti factori in producerea eczemei. Trebuie retinut ca dezechilibrele nutritive favorizeaza eczema, atat atunci cand ratia alimentara este insuficienta, cat si atunci cand este crescuta.

Un regim hipoalimentar, sarac in proteine face ca acestea sa fie absorbite, insuficient digerate si deci, susceptibile de a juca rolul de alergen. Hipoproteinemia constatata la unii eczematosi, de multe ori nu este cauza afectiunii, ci efectul pierderii de plasma care se produce in faza zemuinda a eczemei. Excesul de hidrati de carbon, ca si reducerea ratiei de acizi grasi nesaturati, favorizeaza aparitia eczemei mai ales la sugari si copii mici. Bazati pe aceste considerente, unii autori au vazut in eczema o maladie carentiala si recomanda tratamentul cu vit.F, care da unele rezultate mai ales la copii.

Carentele de vitamine C, K si P ingreuneaza procesele de oxidoreducere celulara si maresc permeabilitatea capilara, iar ratia insuficienta de vitamine din grupa B nu asigura troficitatea si protectia normala a pielii. Toate aceste tulburari biochimice tisulare favorizeaza aparitia eczemei. Experimental s-a aratata ca animalele in carenta de acid pantotenic fac un sindrom cutanat asemanator seboreei, iar cele lipsite de vitamina B6 fac dermite eczematiforme.

Deficitele alimentare, tulburarile metabolismului intermediar, si ale functiilor endocrine influenteaza metabolismul electrolitilor si apei din organism si totodata actioneaza asupra echilibrului acido-bazic, factori incriminati, de asemenea, in etio-patogenia eczemei.

Se stie ca la unii eczematosi calcemia este scazuta. Important este de asemenea continutul umorilor in sodiu si magneziu. Modificarea echilibrului acido-bazic consta de obicei in tendinta la alcaloza. Nu este exclusa nici posibilitatea unei acidoze.

S-a dovedit ca metabolismul apei din organism are legatura cu provocarea exudatului, mai ales in eczema sugarului.

Corectarea acestor dezechilibre metabolice este de multe ori urmata de vindecarea eczemei, aceasa fiind explicata si de faptul demonstrat ca numai band un anumit ceai(Imuniplant sau Deniplant), anumite afectiuni cutanate s-au rezolvat favorabil.

Infectiile cronice si infectia de focar(dentara, sinuzala, amigdaliana, colecistica, apendiculara) favorizeaza sensibilitatea organismului, intretinand starea de excitatie a focarelor corticale responsabile de tulburarile cutanate. Uneori focarele de infectie constituie sursa de reactogen care a sensibilizat pielea, eczema comportandu-se ca o eruptie secundara fata de focarul infectios primitiv extracutanat.

Rolul sistemului nervos central si al tulburarilor neurovegetative trebuie relevat in mod deosebit. Eczematosii sunt adesea bolnavi surmenati, iritabili, cu somnul neregulat, cu reactii exagerate, cu lipsa de inhibitie sau inertie patologica, intr-un cuvant sunt indivizi cu un sistem nervos mai excitabil, neechilibrat sau intr-o perioada de reactii anormale.

2. Cauzele provocatoare sunt si ele foarte numeroase. Ele pot fi impartite in cauze externe si cauze interne.

a)Cauzele externe. Orice excitanat extern, actionand puternic sau repetat asupra pielii, poate declansa o eczema. Astfel actioneaza agentii mecanici si fizici, ca traumatisme mici, frigul, caldura, radiatiile solare, vantul.

Agentii chimici si medicamentosi sunt foarte frecventi. In afara de agentii chimici semnalati in capitolele anterioare, mai citam sapunul, cosmeticele, vopselele de par, colorantii tesaturilor, etc. Mai mentionam aici si polenul si sucurile unor plante ca primula, crinul.

Unele insecte, prin contactul sau prin intepaturile lor, pot fi factori eczematogeni.

Microbii care se gasesc la suprafata tegumentelor ca si diversii paraziti criptogamici pot provoca de asemenea eczeme in unele circumstante.

Sediul de predilectie al eczemelor microbiene este in general in santul retroauricular, plica inghino-crurala, regiunea perianala, axila si gambele, iar pentru cele determinate de parazitii criptogamici, regiunile inghino-crurale, submamare, plantare, palmare si interdigitale.

b)Cauzele interne sau care actioneaza pe cale interna pot fi :alimentare, medicamentoase, metabolice.

-Cele mai variate alimente, indeosebi cele proteice, pot fi in cauza. Citam astfel: carnea, in special cea conservata, pestele, crustaceele, ouale, branzeturile, laptele, iar uneori legumele si fructele.

-Medicamentele ingerate sau injectate provoaca rareori eruptii de tip eczema.

-Produsele metabolice anormale, care apar in cursul diverselor afectiuni gastro-intestinale, hepatice, diabet, uricemie sunt uneori cauze provocatoare.

Pentru identificarea sustantei provocatoare se recomanda practicarea testelor, care uneori dau rezultate concludente.


Patologia eczemei

Eczema fiind considerata o reactie alergica, rezulta prin sensibilizarea pielii fata de un alergen cu care a venit in contact pe cale externa sau interna. In conceptia imunologica a eczemei se admitea ca tesuturile supuse contactului cu alergenul produc anticorpi capabili, la un nou contact, sa intre in conflict cu acesta. Conflictul antigen-anticorp, declanseaza mediatori chimici de tipul histaminei si substantelor inrudite care produc leziuni eczematoase. S-a demonstrat ca in declansarea accidentelor alergice intervine si acetilcolina.

Putem spune totusi ca alergia este o latura a cresterii reactivitatii generale a organismului.

Adesea, antigenul nu poate fi pus in evidenta, iar reactia eczematoasa este declansata de alti factori.

a)Uneori excitantii care provoaca eczema se asociaza in conditiile de munca, de viata, de alimentatie, cu alti excitanti. Acestia din urma pot astfel deveni excitanti conditionali si pot provoca aparitia eczemei, fara ca primul excitant sa mai actioneze. Astfel se explica asa-zisele polisensibilitati.

b)In alte cazuri, excitantii care actioneaza, fie asupra exteroceptorilor, fie asupra interoceptorilor organelor interne, provoaca la nivelul capatului central al analizatorului cortical focare de excitatie. Daca actiunea acestor excitanti este puternica, focarele de excitatie patologica nu dispar, ci persista pe scoarta, devenind focare de excitatie vestigiala, remanenta, stagnata. Din aceste focare pleca iradieri, excitatii aferente care ajung la piele si provoaca modificari morfologice eczematoase, prin tulburarea functiei trofice, vasomotoare, pe care scoarta o excita asupra tegumentului.

Focarele de excitatie stagnata, care persista la nivelul scoatei cerebrale in urma unei eczeme, explica si faptul ca actiunea unor excitanti indiferenti in perioada de excitatie stagnanta, dominanta, are drept rezultat reactivarea acestui focar si ca o consecinta reaparitia eczemei.

In toate aceste cazuri joaca un rol important tipul sistemului nervos si tulburarile in dinamica scoartei cerebrale care apar in cursul nevrozelor, diferitelor toxiinfectii, traumatismelor psihice. Unii autori ar explica alergia ca o consecinta a unor fenomene fazice in zonele corespunzatoare ale scoartei cerbrale, cu faza paradoxala, in care un excitant slab provoaca un efect intens.

In sfarsit mai trebuie explicata patogenia unor leziuni la distanta, diseminate sau generalizate, care apar la bolnavii cu eczeme la inceput localizate. Aceste leziuni, etichetate secundare, sunt considerate ca fiind datorate sensibilizarii. Putem vedea adesea cum leziunile se disemineaza in perioada de exacerbare a focarului initial si retrocedeaza spontan cand leziunea initiala se amelioreaza.

In legatura cu etio-patogenia unei eczeme, adesea si aspectul clinic este diferit.

Astfel, cand cauza predominanta este externa, vorbim in general de o dermita exematiforma de contact, sau microbiana, parazitara. Acestea sunt localizate, fara tendinta de diseminare, retrocedand uneori la indepartarea cauzei si la un tratament local.

Dimpotriva, cand eczema este de cauza interna aspectul clinic este altul. Eczema este de la inceput foarte repede diseminata, are evolutie cronica, recidivanta, cu puseuri multiple si este rebela la tratamentul local.

Mai trebuie aratat aici ca si atunci cand cauza provocatoare, ocazionala, a fost locala si deci leziunile incep intr-un teritoriu limitat, daca exista o predispozitie organica, nervoasa, aspectul clinic se modifica repede si ia tipul de eczema de cauza interna.


Tratamentul eczemei

Se recomanda ca in tratamenul eczemei sa se tina seama de urmatoarele principii:

1.Cercetarea si eliminarea cauzelor care au favorizat sau determinat densibilizarea pielii.

2.Eczema fiind o reactie centrala nervoasa cu un mecanism patogenic complex, tratamentul trebui sa urmareasca intreruperea lantului fizio-patologic, mai ales la nivelul sistemului nervos.

3.Eczematosii se sensibilizeaza cu usurinta fata de substantele medicamentoase aplicate pe piele in scop terapeutic, motiv pentru care se recomanda multa prudenta in indicarea tratamentelor locale.


Eczema la sugar si copil

Eczema primei copilarii, indeosebi a sugarului, trebuie studiata aparte, deoarece are caractere clinice, etio-patogenice particulare si necesita un tratament deosebit, in special din punct de vedere dietetic. Eczema la copil apare devreme si in general se vindeca pana la doi ani, rareori mai tarziu. Dupa patru ani, eczema are aceleasi caractere ca si aceea a adultului.

Dupa momentul aparitiei, dupa topografie, aspect clinic si evolutie, se pot descrie doua tipuri clinice de eczema la sugar: 1.eczema seboreica si 2 eczema propriu-zisa.

1.Eczema (sau dermita) seboreica incepe totdeauna in primele 2-3 luni dupa nastere. -Eczema cefalica incepe la nivelul pielii capului si se manifesta prin scuame-cruste cenusii-glbui, grase, suculente, aderente de par, care este aglutinat. Cand se inlatura crusta prin dezlipire sau prin sectionarea firelor de par, se observa dedesubt o suprafata rosie aprinsa, neteda, zemuinda. Trebuie precizat ca nu se gasesc nici vezicule ca in eczema propriu-zisa, nici exulceratii ca in impetigo. Foarte repede leziunile se intind la urechi, la sprancene, apoi partial la obraz, in plicile gatului. Elemente izolate rotunde de 1-2 cm diametru scuamo-crustoase sau scuamoase, vag psoriaziforme, pot aparea pe restul toraco-abdomenului, indeosebi in regiunea subombilicala.

Tratamentul eczemei seboreice trebuie sa fie in primul rand local. Deoarece compresele umede sunt adesea greu suportate, se recomanda mai curand ca inlaturarea crustelor sa se faca cu vaselina sau cu ulei cu acid salicilic 2%. Apoi se aplica unguente specifice. In perioada de vindecare si spre a preveni recidivele se recomanda o igiena riguroasa, pudraj larg cu pudre minerale sau aplicare de ulei fiert.

Din punct de vedere dietetic, unele reguli generale care vor fi dezvoltate la eczema propriu-zisa isi gasesc si aici aplicarea. Este bine adesea de a se adauga in alimentatie 200 g de lapte de vaca. Biotina da de asemenea rezultate bune.

Eczema propriu-zisa a sugarului apare totdeauna mai tarziu si anume dupa luna a treia, adesea la 5-6 luni. Localizarea obisnuita este la nivelul fetei, anume la mijlocul obrajilor, unde formeaza doua placi simetrice rotunde de 5-8cm diametru. Mijlocul barbiei, ca si centrul fruntii pot fi de asemenea interesate. Pielea capului, urechile, gatul sunt mai rar interesate. Pruritul este foarte intens si rebel. Din cauza scarpinatului violent se formeaza excoriatii si cruste hematice.

Daca se face greseala de a se vaccina copii atinsi de eczema, apare uneori o vaccina generalizata, cu leziuni in special pe zonele eczematoase, cu stare generala grava.


Tratamentul.

Dietetica constituie punctul esential al tratamentului. Aceasta trebuie adaptata tinand seama de doua elemente esentiale: indreptarea greselilor in alimentatie si adoptarea regimului in legatura cu tipul eczematosului. Astfel copiii slabi, distrofici, vor fi hraniti abundent si nu subalimentati. Nu se va suprima laptele de mama decat cu totul exceptional si atunci se va trece la laptele de vaca diluat, acidulat, smantanit, adaugat cu faina. La copiii pastosi se vor da putine lichide si alimente fara sare pentru a-i deshidrata. La copiii grasi se va da o alimentatie limitata, asa incat sa nu mai cresca exagerat in greutate. In toate cazurile daca eczema este rebela se va tinde la scaderea cantitatii de lapte, indeosebi dupa 4 luni. Alimentatia se va completa printr-un regim bogat in vitamine, cu legume, fructe(supe, pireuri de legume fierte in apa fara sare, compot, zeama de rosii daca este tolerata, de lamaie ). La copiii mai mari, cura de legume si fructe crude poate da rezultate bune. De la 4-5 luni se poate introduce in alimentatie ceaiul DENIPLANT BABY.

O regula esentiala este ca copilul sa nu fie subalimentat, sa nu slabeasca(exceptie copiii grasi). Este preferabil ca copilul sa cresca in mod normal in greutate chiar pastrandu-si eczema, decat sa se amelioreze de eczema dar sa slabeasca.

Tratamentul intern trebuie adaptat cazului si stabilit numai de medicul curant. Extractele tiroidiene sau pancreatice pot fi incercate cu prudenta. Antihistaminicele de sinteza au dat unele rezultate, dar inconstant, partial sau trecator. Ele nu sunt lipsite de inconveniente. Corticoterapia nu trebuie aplicata decat rareori, in puseuri acute si o vreme limitata.

Schimbarea de aer(campie sau altitudine moderata) influenteaza adesea favorabil evolutia eczemei.

Tratamentul local este foarte important. In primul rand se va evita scarpinatul prin aplicarea de pansamente. In perioadele acute se vor aplica comperese cu solutii slabe de ceai de musetel, acid boric, borax. Foarte repede, indeosebi in fazele subacute, se va trece la creme, paste, apoi progresiv se vor adauga si reductoare usoare sau mijlocii. Copiii nu vor fi spalati cu sapun, ci stersi cu ceai de musetel, acid boric, ulei vegetal. Se preconizeaza bai ceva mai rare si atunci caldute, cu amidon sau tarate.


Eczematidele

Eczematidele reprezinta un grup de dermatoze eritemato-scuamoase, pruriginoase, avand aspect histologic si mecanism patogenic asemanator eczemei.

Eczematidele figurate seboreice debuteaza prin leziuni punctiforme. cu contur net, de culoare rosie sau roz, acoperite de scuame de aparenta groasa. Pe masura ce leziunile se intind in suprafata, centrul lor capata o culoare rosiatica-galbuie, iar periferia usor reliefata isi pastreaza culoarea rosie. Elementul ajuns la dezvoltarea sa completa este rotund, numular, acoperit de scuame, avaand acelasi aspect ca si in leziunile initiale. Diagnosticul eczematidelor trebuie diferentiat de pitiriazisul versicolor, a carui coloratie este cafenie deschis, uneori roz palid, este nepruriginos, sau de psoriazisul numular, care are scuama mai groasa si uscata.

Eczematidele pitiriaziforme sunt eruptii eritemato-scuamoase ale caror elemente se pot localiza sau disemina pe intreg trunchiul, la membre si la nivelul pielii capului.

Eczematidele psoriaziforme difera de precenentele prin faptul ca elementele eruptive sunt acoperite de scuame mai groase, stratificate, iar eruptia are tendinta la extensie si persistenta. Aceste eczematide se deosebesc de psoriazis prin aspectul grasos al scuamei si prin absenta semnului petei de lumanare. In plus, la eczematidele psoriaziforme, marginile placilor sunt mai putin netede decat la psoriazis.

Tratamentul acestor eczematide este aproape identic cu cel al eczemei, deoarece acestea reprezinta o forma accentuata de eczema.


Neurodermita sau lichenul simplex cronic

Neurodermita este constituita din unul sau mai multe placarde lichenificate, conditionate de prurit si de consecinta sa, scarpinatul. Uneori neurodermita este primitiva, sau propriu-zisa, alteori este secundara eczemei. Pielea din regiunile interesate sufera modificari speciale, gratie carora se ingrasa, devine uscata, rugoasa, cu santurile interpapilare mult accentuate.

Se disting doua forme de neurodermita: cronica si difuza.

1.Neurodermita cronica circumscrisa debuteaza prin prurit, intermitent, care se exacerbeaza seara si sub influenta abuzurilor alimentare sau a emotiilor. Scarpinatul consecutiv pruritului produce modificari ale pielii din regiunea afectata, care devine rosiatica si prezinta niste ridicaturi aplatizate,usor lucioase. Aceste modificari se accentueaza progresiv si realizeaza aspectul caracteristic perioadei de stare a bolii.

Pruritul care precede aparitia leziunilor persista in tot cursul evolutiei lor. Acest simptom apare intermitent in crize si antreneaza nevoia de scarpinat.

Dermatoza are evolutie cronica, prelungita, putand persista ani de zile, sau disparand spontan, ca sa reapara mai tarziu in alta regiune.

2.Neurodermita difuza se diferentiaza de forma precedenta, prin faptul ca pruritul si lichenificarea sunt difuze.

Aparitia leziunilor este precedata de prurit generalizat si intermitent. Sub influenta scarpinatului apar mai intaI papule punctiforme latite si lucioase, care cu timpul conflueaza producand placarde lichenificate, difuze, cu marginile neregulate.

Neurodermita trebuie diferentiata de eczema cronica lichenificata, care totdeauna este precedata de veziculatie si zemuire, precum si de lichenul plan, in care papulele ovalare plane, lucioase, au in centrul striatii caracteristice si sunt de obicei izolate.

Tratamentul urmareste in primul rand scaderea pruritului. Pentru aceasta sunt indicate dupa caz, curele helio-marine, baile de namol si curele cu ape minerale arsenicale sau sulfuroase.


Urticaria

Urticaria este o eruptie cutanta acuta, pruriginoasa, caracterizata prin papule sau placi reliefate albe sau rosiatice, asemanatoare cu leziunile produse prin contactul cu frunzele de urzica.

Aparitia ei traduce o reactie alergica, predominant vasculara, a unor indivizi sensibilizati fata de alergeni macromoleculari.

Urticaria apare brusc, uneori insotita de febra, tulburari gastro-intestinale (greturi, varsaturi, diaree,)simptomul initial care atrage atentia bolnavului este pruritul, dupa care apar in cateva minute leziunile urticariene caracteristice.

Pruritul este un simptom subiectiv constant. Scarpinatul determina aparitia de noi leziuni urticariene.

Eruptia urticariana este caracterizata prin faptul ca elementele dispar dupa cateva ore, ca sa reapara dupa intervale variabil, in acelasi loc sau in alte regiuni.

La unii urticarieni, simpla frecare a pielii cu unchia este urmata de aparitia unei dungi rosii, care in 40-90 secunde ia aspect urticarian.Acest fenomen se numeste dermografism figura .Dermografismul dureaza luni si chiar ani de zile.


Pruritul

Pruritul este o senzatie particulara care provoaca scarpinatul; el este la fel de nedefinit ca si senzatia tactila, termica, etc.

Cauzele pruritului sunt multiple: eczeme, interne, toxice, autotoxice, ect.In general aceste cauze se asociaza, formand asa-zisa sumatie pruriginoasa, dominata de un factor neurogen cortical.

Unicul simptom obiectiv al pruritului este leziunea de scarpinat. La inceput, bolnavul cauta sa domine nevoia imperioasa de a se scarpina, ca pana la urma sa cedeze, scarpinandu-se violent si producandu-si excoriatii.

Crizele pruriginoase dureaza 5-15 minute, uneori o ora si chiar mai mult. Frecventa si ritmul crizelor nu urmeaza nici o regula.

Pruritul poate fi difuz, generalizat, sau localizat intr-o regiune cutanata mai mult sau mai putin intinsa. De obicei nu este permanent si egal in intensitate, ci prezinta exacerbari vesperale si nocturne, cu intermitente caracteristice.

Criza de prurit poate fi acuta sau sub acuta, insotita de nevoia imperioasa de scarpinat, care da o senzatie de voluptate si o data declansata nu mai poate fi oprita.

Consecintele imediate ale scarpinatului sunt variate si in strict raport cu intensitatea lui. Ele pot merge de la simplul eritem trecator, pana la excoriatiile liniare caracteristice.

Consecintele tardive ale pruritului sunt datorate in special, infectiei secundare cu piococi, carora scarpinatul le da posibilitatea sa patrunda in piele si sa realizeze aspecte variate de piodermite.

Se vorbeste de prurit-simptom atunci cand acesta insoteste o dermatoza oarecare si de prurit-boala cand este insotit de leziuni cutanate caracteristice.

Din punct de vedere clinic se disting doua forme de prurit-boala:generalizat si localizat.


Dishidroza

Dishidroza este o dermatoza veziculoasa localizata la extremitati, cel mai des pe palme si plane, in spatiile interdigitale si pe partile laterale ale degetelor.

Eruptia apare brusc, mai ales in anotimpurile calde, fiind precedata de prurit si uneori de tumefierea extremitatilor. Leziunea elementara este o vezicula, la nivelul careia pielea isi pastreaza culoarea normala sau este mai usor congestionata. Veziculele au la inceput marimea unui varf de ac, ating repede dimensiunile unui bob de linte. Vezicula de dishidroza este dura la pipait si are un acoperis epidermic gros, rezistent si transparent. Ea contine un lichid clar, filant.

Dishidroza propriu-zisa evolueaza in 10-15 zile, vindecandu-se spontan, dar recidiveaza frecvent.

Tratamentul dishidrozei trebuie sa se raporteze la cauza care a produs dermatoza. In primul rand trebuie cautate si tratate focarele micotice. Alteori trebuie decelate si tratate focarele de infectie cu piococi(amigdalian, dentar, etc)

Ca tratament local se recomanda: alcool iodat si salicilat 1-2% sau alte preparate antimicotice. Pentru dishidrozele de cauza nedeterminata, tratamentul este identic cu acela al eczemei.

BOLI DE PIELE 9.MANIFESTARI CUTANATE AUTOIMUNE

BOLI DE PIELE
9.MANIFESTARI CUTANATE AUTOIMUNE

Bolile autoimune sunt datorate pierderii tolerantei imunologice (defect de recunoastere si toleranta a autoantigenelor), care poate fi primitiva sau secundara.

Colagenozele sunt "boli ale colagenului" in care intra lupusul eritematos,artrita reumatoida, sclerodermia, dermatomiozita si periarterita nodoasa.

Anticorpogeneza in conditiile unor anomalii primitive de ordin genetic, este valabila indeosebi pentru lupusul eritematos sistemic si sclerodermic. In celelalte manifestari autoimune, este vorba de o autoimunitate secundara, in care diferitele componente tisulare, pentru a juca un rol de antigene, trebuie sa fie lezate in prealabil de diferite noxe.


Lupus eritematos

Lupusul eritematos este o dermatoza eritemato-scuamo-atrofianta, cateodata cicatriceala, cronica, cu durata indefinita si localizata adesea in mod simetric pe fata. Cu toate ca lupusul eritematos are o simptomatologie bine precizata, aceasta afectiune nu poate fi considerata ca o entitate morbida bine definita, ci este considerata ca un sindrom cutanat alergic fata de diversi factori.

Din multiplele aspecte de ordin clinic si biologic privind lupusul eritematos, cronic, se poate spune ca aceasta este o forma benigna, insa potential evolutiva in cadrul lupusului eritematos. Se presupune ca raritatea transformarilor lupusului cronic in forma acuta tine de diferente genetice, in factori predispozanti.

Factorul genetic joaca un rol primordial in patologia lupusului eritematos, transmiterea facandu-se cu multa probabilitate prin gene multiple.

Se disting 3 forme clinice de lupus eritematos:

1.Lupusul eritematos cronic localizat, cu cele doua aspecte:

-lupusul eritematos fix sau discoid.

-lupusul eritematos centrifug.

2. Lupusul eritematos cronic si subacut diseminat.

3. Lupusul eritematos acut sistemic(lupus eritematos acut diseminat)


Trebuie mentionat de la inceput ca un lupus eritematos localizat poate sa inceapa uneori in mod brusc, cu simptome generale(febra, cefalee, edem al fetei, etc.) Pe de alta parte un lupus eritematos cronic fix se poate exacerba, prezentand placarde multiple de dimensiuni variabile si pe maini, regiunea medio-toracica, mai rar in restul corpului.


Lupusul eritematos centrifug se caracterizeaza prin placarde eritematoase, cu evolutie rapida, centrifuga si cu scuame foarte putin dezvoltate, deci forme superficiale. Incepe uneori cu simptome generale ca febra, cefalee, edem acut inflamator, in special al ploapelor. Poate fi confundat la inceput cu erizipelul. In forma centrifuga, atrofia sau cicatricea sunt de asemenea foarte reduse sau lipsesc complet. Este varietatea cea mai benigna si susceptibila de vindecare, chiar si spontan. Se gaseste des la fata, ocupa nasul si pometii obrajilor, unde ia aspectul unui fluture sau liliac cu aripile intinse, de unde si numele de vespertilio.

Lupus eritematos fix sau discoid are de asemenea o evolutie excentrica, dar foarte lenta. In luni de zile inainteaza cu cativa milimetri. Sunt forme cu o infiltratie profunda, cu scoame groase aderente si cicatrice desfigurante. Eritemul este un element principal, care se mentine in tot timpul evolutiei. Chiar atunci cand apare scuama, eritemul persista la periferie, unde constituie zona de progresie a bolii. Exista tipuri in care toate formele se reduc la o pata purpurie-rosie, care dispare la presiune.

Celalalt element este scuama, leziune epidermica cu varietati foarte mari ca grosime si aspect. In forme mai recente este fina, abia vizibila, ca o pelicula fina de colodiu. Scuama, daca este subtire, este transparenta si nu mascheaza roseata pielii. In alte cazuri mai vechi, scuamele sunt stratificate, uscate, aderente, cretacee. Daca ridicam scuama, ceea ce este intotdeauna greu, observam pe fata ei interioara o serie de prelungiri filiforme, foliculare, care fixeaza scuama de leziune. In alte forme, scuamele sunt mult mai groase, neregulate si grauntoase, ca o tencuiala. Scuamele sunt foarte aderente, iar la ridicarea lor se poate produce uneori o sangerare. Uneori placardul este usor sensibil la apasare.

Un al treilea element caracteristic este cicatricea atrofica. Ea nu este niciodata rezultatul unei ulceratii, caci aceasta dermatoza nu ulcereaza spontan, ci este rezultatul unei scleroze interstitiale, prin resorbtia infiltratului patogenic. Cicatricea este variabila si in raport cu intensitatea si profunzimea infiltratului. In formele superficiale, poate lipsi complet. in alte cazuri este mai pronuntata, cenusie sau depigmentata si deprima tesuturile.

Boala are o durata foarte lunga, uneori persista toata viata. Se localizeaza cu predilectie pe fata; se poate dezvolta si in pielea capului, unde produce o alopecie in general definitiva. Se mai localizeaza in partea anterioara a toracelui, indeosebi in regiunea presternala, pe fata dorsala a degetelor, deci cu predilectie in regiuni expuse la lumina soarelui.

Lupusul eritematos diseminat este o forma generalizata, intermediara intre forma obisnuita localizata si lupusul acut exantematic.

Uneori un lupus stationar de ani de zile se poate transforma intr-o forma diseminata, fara simptome generale accentuate, alteori eruptia se produce cu fenomene generale. Aceasta varietate de lupus diseminat subacut are un prognostic relativ benign, spre deosebire de cel acut. Vindecarea nu se produce integral, ci persista placardele eritemato-scuamoase, atrofice, mai mult sau mai putin intinse si numeroase.


Lupus eritematos acut prezinta in majoritatea cazurilor de altfel rare, simptome clinice deosebite de lupus eritematos obisnuit.

Lupusul eritematos diseminat a fost inclus in grupele bolilor de colagen. Sub aceasta denumire au mai fost desemnate o serie de afectiuni cu etiologie necunoscuta si in care procesul de hipersensibilizare joaca probabil un rol important, cu modificari anatomopatologice identice, exteriorizate printr-o degenerescenta fibrinoida difuza a tesutului vasco-conjunctiv.

In acest grup in afara de lupusul eritematos diseminat, ar intra poliartrita reumatica acuta si periartrita nodoasa si dermatozele: sclerodermia si dermatomiozita. Este vorba deci de boli de sistem, adica ale sistemului vasculo-conjunctiv.

Afectiunile incadrate ca boli de colagen, nu sunt catusi de putin entitati morbide, ci mai degraba modalitati diferite de reactie la cauze diverse, toxice sau microbiene. Ar exista deci o apropiere intre bolile de colagen si bolile alergice.

Lupusul eritematos acut incepe tot cu simptome generale de febra ridicata, stare septica, artralgii, mialgii, urmate repede de pleurite, pericardite, nefrite si poliartrite. Eruptia cutanata prezinta aspecte clinice diferite:placarde eritematoase mai mult sau mai putin intinse, eruptii buloase si purpurice. Uneori acestea pot lipsi.

In tratamenul acestor afectiuni, desi in ultima perioada s-au inregistrat progrese, rezultatele se lasa inca asteptate. Tratamenul cu saruri de aur, este metoda de predilectie si da unele rezultate in special in formele mai recente, superficiale. Totusi trebuie avut in vedere si accidentele care pot aparea in timpul acestui tratament, cum ar fi: eritrodermii, ictere, stomatite, nefrite. In aceste cazuri trebuie suprimat imediat tratamentul. Introducerea cortizonului, hidrocortizonului si a celorlalte derivate ale acestuia, nu a dus la efecte spectaculoase, insa in orice caz ameliorarile sunt considerabile. Rezultatele depind desigur si de gradul leziunilor organelor vitale(rinichi, inima). Actiunea acestor preparate nu este de loc etiotropa ci morbistatica, adica opreste evolutia ulterioara a bolii.
Parapsoriazisul

Sub numele de parapsoriazis, inalnim trei tipuri eruptive rare, de natura necunoscuta, cu evolutie cronica si cu totul independente de psoriazis, cu care nu prezinta decat vagi asemanari clinice.

Cel mai interesant de cunoscut din punct de vedere practic este asa-zisul parapsoriazis in picaturi. Eruptia este constituita din elemente papuloase nepruriginoase de marimea unui bob de linte, diseminate intr-un numar variabil pe trunchi si membre.

Parapsoriazisul lichenoid se deosebeste de precedentul, pe de o parte,prin aceea ca elementele sale constitutive sunt mai infiltrate, globuloase sau turtite, scuamoase numai in partea lor centrala, iar pe de alta, prin aceea ca elementele eruptive se reunesc adesea intre ele, constituind placare rosiatice, adesea reticulare, diseminate pe trunchi si membre, de aparenta atrofica pe alocuri.

Parapsoriazisul in placi se caracterizeaza prin placarde de marimi variabile, de obicei rotunde, sau ovalare, alteori dispuse in forma de dare ramificate, zoniforme, diseminate pe trunchi, membre, de culoare rosiatica-galbuie, prea putin infiltrate, acoperite cu scuame fine.


Pitiriazisul Rubra Hebra

Pitiriazis rubra, este o dermatoza eneralizata, rara, cu evolutie cronica si sfarsit de cele mai multe ori letal.

Din punct de vedere evolutiv, eruptia incepe de obicei prin placarde rosii si usor scuamoase, situate in diverse regiuni, care apoi se extind treptat la totalitatea tegumentului. Ajunsa in faza de completa dezvoltare, dermatoza se caracterizeaza printr-o roseata intensa si generalizata a pielii, de nuanta inchisa, uneori usor violacee, insotita de o descuamatie pitiriaziforma moderata. Pielea este in general putin infiltrata, iar la suprafata sa nu se observa nici papule, nici zemuire. Cu timpul, pielea incearca un fel de atrofie, se subtiaza, devine intinsa, lucitoare, pe alocuri retractila prezentand jena la miscari. Bolnavul se plange de frig, de tensiune in piele si cateodata de mancarimi pronuntate. Dupa cateva luni, uneori mai tarziu, starea generala incepe a se resimti, bolnavul slabeste, se casectizeaza si moare de obicei de tuberculoza pulmonara sau de vreo alta boala intercurenta. Se cunosc insa si cazuri de vindecare.

In afara de pitiriazisul Rubra Hebra, se mai poate intalni pitiriazisul rubra pilar si pitiriazisul rozaceu gibert.


Lichenul Plan

Lichenul plan este o dermatoza cronica, de natura neprecizata, caracterizata din punct de vedere clinic printr-o eruptie pruriginoasa mai mult sau mai putin intinsa, constituita din papule de aspect particular.

Leziunea elementara a lichenului plan este o papula de marimea unei gamalii de ac, de culoare rosiatica sau rosiatica-galbuie si uneori rosiatica-liliachie, de forma rotunda sau poligonala, cu suprafata neteda si lucioasa ca o fateta decristal, prezentand adesea la centrul sau o mica infundatura puctiforma. Aceasta papula este uscta, de consistenta ferma si lipsita de scuame vizibile.

Lichenul plan se dezvolta cu o deosebita predilectie pe fata anterioara a pumnului, antebrat, in regiunea subombilicala, organe genitale, pe partile laterale ale trunchiului si in regiunea lombara inferioara. In formele discrete ale bolii, eruptia poate ramane timp indelungat sau chiar definitiv circumscrisa la locurile de electie. De cele mai multe ori, insa ea sfarseste prin a se disemina aproape pe toata intinderea tegumentului, care este presarat cu elemente eruptive apartinand unuia sau altuia din aspectele descrise.

Pe masura ce eruptia se invecheste, elementele sale incep a se pigmenta in mod difuz sau numai la periferia lor.

Lichenul plan este o dermatoza prin definitie pruriginoasa, pruritul fiind uneori, mai ales la nervosi, surmenati, foarte intens si suparator, impiedicand somnul bolnavului. In formele obisnuite ale bolii, starea generala nu este influentata.

Observatiile clinice arata ca lichenul plan este o boala a varstei adulte, ea fiind foarte rara la copii si batrani. Pare ceva mai frecventa la barbati decat la femei, iar intelectualii sunt mai des atinsi. Interventia sistemului nervos central, care joaca un rol atat de important in dezvoltarea multor dermatoze, poate fi adesea invocata si aici. Se cunosc un numar important de cazuri in care lichenul plan si-a facut aparitia dupa o emotie violenta.

Lichenul plan este o boala cu evolutie cronica, putand dura luni si ani de zile. Uneori generalizarea eruptiei se face repede, alteori treptat, sub forma de izbucniri succesive, la intervale variabile. Elemente noi apar pe masura ce unele din cele vechi incep sa regreseze, lasand in locul lor pete pigmentate si imprimand cu timpul tegumentului un aspect tigrat. Dupa vindecare, recidivele sunt posibile, fie sub forma de placarde izolate, fie reproducand tipul eruptiei enterioare.




Lichenul Nitidus

Sub acest nume s-a descris o dermatoza rara, foarte asemanatoare, din punct de vedere clinic, cu leziunile elementare ale lichenului plan, dar deosebindu-se de ele prin structura lor tuberculoida. El se prezinta de obicei sub forma unei eruptii localizate, de preferinta pe teaca penisului, dar care se poate generaliza cu predominanta in plici. Boala se intalneste mai des la barbatii de varsta adulta.

Clinic, eruptia este constituita din mici papule plane, lucitoare, de culoare alburie sau bruna, nepruriginoase.

Lichenul nitidus, considerat de unii ca o tuberculida lichenoida, n-ar fi, pentru altii, decat o varietate particulara de lichen plan. In sprijinul acestei din urma pareri, s-a invocat asocierea lui in unele cazuri cu lichenul plan cutanat sau bucal.


IHITOZA

Ihtioza este o dermatoza scuamoasa, constituita din scuame de grosimi variabile, mai mult sau mai putin juxtapuse, amintind de solzii pestilor, de unde provine si numele dat bolii.

Acesta afectiune, in general familiala, isi face aparitia in prima copilarie si persista in tot cursul existentei.

Clinic, ihtioza se caracterizeaza prin doua simptome particulare: o uscaciune pronuntata a pielii si existenta la suprafata ei a unor scuame de aspect special.

Uscaciunea pielii, mai accentuata in cazurile cu scuame abundente, nu pare sa fie strict conditionata de acestea, deoarece persista chiar daca scuamele sunt indepartate prin procedee terapeutice. Ea este in general mai putin pronuntata la nivelul marilor plici decat in restul tegumentului. Acest lucru se vede mai ales in anumite forme pe care le intalnim adesea la unii din membrii apartinand familiilor de ihtiozici. Alteori xerodermia constituie, un timp mai mult sau mai putin indelungat, simptomul premergator al unei ihtioze cu dezvoltare tardiva.

In ihtioza constituita, pielea bolnavului este acoperita permanent cu scuame uscate, mai mult sau mai putin mari, in general subtiri si lucru important, aderente de piele in cea mai mare parte a intinderii lor. Din aceasta cauza, spre deosebire de ceea ce se intampla in dermatozele scuamoase cu substrat inflamator, dezlipirea si indepartarea scuamelor se face aici cu oarecare dificultate. Zgariate cu unghia, scuamele se faramiteaza usor din cauza uscaciunii lor, desenand in lungul zgarieturii o dara albicioasa pulverulenta, ca in psoriazis.

Dupa aspectul scuamelor se pot descrie mai multe tipuri de ihtioza:

1.Ihtioza pitiriaziforma, cu scuame mici, furfuracee,

2.Ihtioza scutulara caracterizata prin scuame mai mari, lameloase, poligonale sau ovale, cu marginile dezlipite si centrul aderent.

3.Ihtioza neteda sau sidefie, dupa cum scuamele prezinta o suprafata neteda si lucitoare, sau dupa cum ele au o nuanta sidefie sau argintie.

4.Ihtioza neagra, cand scuamele, fie in urma acumularii de impuritati, sub marginile lor dezlipite, fie in urma unor transformari chimice ale substantei lor constitutive, capata, in parte sau in totalitate, o nuanta negricioasa.

In formele sale obisnuite, ihtioza este o dermatoza generalizata cu dispozitie simetrica. Cu exceptia plicilor, ihtioza este raspandita pe toata suprafata tegumentului, predominand mai ales pe membre si in jumatatea inferioara a trunchiului. In regiunile palmo-plantare scuamele lipsesc, dar pielea este uscata si aspra. Unghiile pot fi normale sau uneori uscate si prezentand crapaturi.

Secretia glandelor sudoripare si sebacee este scazuta la ihtiozici.

Legatura dintre starea de uscaciune a pielii si procesul ihtiozic propriu-zis ne apare in mod evident daca tinem seama de faptul ca in formele mai atenuate ale bolii scuamele pot disparea complet in timpul verii, pentru a reaparea iarna.

Ihtioza este o afectiune nu prea rara, mai ales daca ne referim la formele sale mai usoare. Factorul etiologic care se impune, prin frecventa lui, este acela al ereditatii, pe care o intalnim in 25% din cazuri. Transmiterea bolii se face de obicei in linie directa, de la parinti la copii, in curs de mai multe generatii succesive, sau poate uneori sari o generatie. Ereditatea poate fi si colaterala. In 50% din cazuri, ihtioza ia caracterul unei boli familiale, interesand, fara nici o preferinta ambele sexe. Ihtioza nu este prezenta niciodata de la nastere, ci ea nu incepe sa se manifeste decat in cursul primilor 3 ani de viata, pentru a dura uneori toata viata.

Din punct de vedere fiziopatologic, ihtioza ne apare ca o malformatie a pielii, caracterizata printr-o diminuare a secretiilor glandulare ale acestui organ(sudoripare si sebacee) si ca o consecinta a acestei stari, printr-o uscaciune a tegumentului si o tulburare a procesului descuamativ. In aceste conditii, celulele cornoase ale stratului disjunctum, in loc sa se elimine pe masura producerii lor in mod invizibil, ca in stare normala, raman mai mult timp aderente la tegument, la suprafata caruia se acumuleaza sub forma unor scuame de grosimi variabile. Cauza intima care prezida la geneza acestei malformatii este inca nenunoscuta.

Unii specialisti, bazati pe coexistenta frecventa a ihtiozei cu tulburari in functia glandelor cu secretie interna si mai ales ale tiroidei si ale glandelor sexuale, inclina sa admita natura sa endocrina. Insuficienta tiroidiana trebuie cautata cu multa atentie la ihtiozici, deoarece la dansii imbraca de obicei forma unor mici hipotiroidii, metabolismul bazal fiind rar modificat.

Ca si in psoriazis sau celelate dermatoze scuamoase, tratamentul extern nu urmareste decat indepartarea scuamelor formate prin metode fizice si atenuarea uscaciunii pielii cu ajutorul unor unguente, pomezi, etc, de aceea pentru rezolvare problemei in sine trebuie intervenit intern.


KERATODERMIILE

Sub aceasta denumire, pur simptomatica, se inglobeaza in general toate procesele cutanate care se insotesc de o ingrosare mai mult sau mai putin pronuntata a stratului cornos. Sediul obisnuit al keratodermiilor este reprezentat prin regiunea palmara si cea plantara, stratul cornos al acestor regiuni prezentand, din cauza structurii sale, o tendinta speciala de a raspunde printr-o ingrosare anormala a lui fata de cauzele patologice cele mai diverse.

Acestea ne explica pentru ce toate dermatozele, in tabloul carora intra si reactii ale stratului cornos, ca psoriazis, pitiriazis rubra pilar, lichen plan, eczema, ect. imbraca,atunci cand se localizeaza in regiunile amintite, un aspect keratozic mai pronuntat decat acela pe care il au in restul tegumentului.


1.Keratodermia palmo-plantara simetrica familiala.

Acesta boala se caracterizeaza in primele saptamani dupa nastere, sau ceva mai tarziu, in cursul primilor ani ai existentei. Ea incepe de obicei printr-o roseata difuza a palmelor si talpilor, care nu intarzie sa se insoteasca de o ingrosare progresiva a stratului cornos al acestor regiuni. In faza de completa dezvoltare a bolii, plamele mainilor si tapilor picioarelor, cat si fetele corespunzatoare ale degetelor respective, sunt acoperite in totalitate,cu o carapace cornoasa, a carei grosime poate varia de la cativa milimetrei pana la 1cm, iar la talpi chiar mai mult.

De obicei hiperkeratoza se opreste brusc la marginea palmelor si degetelor, limitele sale periferice fiind inconjurate de un cearcan rosiatic sau rosu -liliachiu, larg de 2-3 mm. Cateodata, insa carapacea cornoasa poate depasi limita superioara a palmei, debordand simetric catre pumn si extremitatile inferioare ale antebratelor; la picioare, ea poate de asemenea depasi talpa, imbracand tendonul lui Ahile.

In mod obisnuit keratoza imbraca aspectul unei lame cornoase compacte, fara scuame vizibile, de culoare cenusie sau galbena ca ceara veche, cu suprafata neteda, intretaiata numai de plicile naturale ale regiunii.

Keratoza palmo-plantara se insoteste de obicei de o secretie sudorala exagerata, mai ales la picioare, unde ea poate deveni, prin stagnarea si maceratia inerente regiunii, de o fetiditate respingatoare. Sensibilitatea locala este diminuata in masura ingrosarii stratului cornos. Nu este vorba insa de tulburari propriu-zise de sensibilitate, deoarece, daca strapungem carapacea cornoasa cu varful unui ac, bolnavul simte imediat durerea.

Leziunile mainilor si degetelor impiedica pe bolnav sa execute orice lucru care reclama o oarecare dexteritate sau o delicatete a simtului tactil. Leziunile picioarelor, la randul lor, pot jena mersul, din cauza fisurilor profunde de care se insoteste adesea.

Factorul esential al acestor dermatoze este caracterul familial, fara a se sti precis cauza primara care sta la baza bolii insasi. Transmiterea acestei predispozitii morbide se face de obicei direct la descendenti, uneori in mod neintrerupt timp de mai multe generatii.

Ca toate distrofiile congenitale, keratodermia palmo-plantara, o data dezvoltata, nu prezinta nici o tendinta la regresiune atata timp cat tratamentul se rezuma la subtierea si inlaturarea crustelor, din acest motiv ea poate constitui o infirmitate din cele mai penibile si greu de ascuns.


Keratodermia palmo-plantara simetrica a adultilor, zisa si esentiala.

In afara de forma descrisa anterior, se cuvine a se mentiona inca un tip de keratodermie, palmo-plantara simetrica ce se deosebeste de prima prin faptul ca nu este ereditara, ci apare la varsta adulta si este curabila.

Din punct de vedere eruptiv, boala se caracterizeaza si aici printr-o hiperkeratoza palmo-plantara si digitala, simetrica, luand totdeauna o dezvoltare mai mare la picioare. Crapaturile sunt de obicei mai pronuntate in zona cacaiului, putand deveni dureroase si jena mersul. Uneori hiperkeratoza plantara, in loc sa fie difuza, are un caracter mai partial, limitandu-se la nivelul calcaiului si capului metatarsienelor, cu respectarea scobiturii talpilor si a marginii interne a piciorului.

La maini hiperkeratoza este de obicei mai putin dezvoltata si poate fi si aici difuza sau limitata numai la marginea interna a palmelor sau in dreptul articulatiilor metacarpo-falangiene

Tratata, boala se vindeca in general in cateva luni.


Dintre keratodermiile palmo-plantare simetrice, cu etiologie bine determinata amintim keratodermia palmo-plantara simetrica arsenica, datorata arsenicului, fie ingerat in mod prelungit ca medicament, fie introdus in organism in urma unor intoxicatii cronice profesionale si Keratodermia blenoragica, de origine microbiana ce se dezvolta de obicei in cursul unei blenoragii complicate cu manifestari extragenitale.

BOLI DE PIELE 13.TULBURARI FUNCTIONALE ALE GLANDELOR SEBACEE.

BOLI DE PIELE
13.TULBURARI FUNCTIONALE ALE GLANDELOR SEBACEE.

SEBOREEA

Hipersecretia exagerata a sebumului se numeste seboree. Ea poate sa apara pura, cand pielea se acopera numai cu un strat gros, uleios, seboreea uleioasa, sau sa se asocieze cu o descuamatie fina, taratoasa a pielii, seboreea seaca. In ambele cazuri, cand boala este localizata in pielea capului, este urmata de caderea parului. O hipersecretie a glandelor sebacee se observa la muncitorii care lucreaza in locuri supraincalzite si umede(fochistii). Ca sindrom intalnim seboreea in parkinsonism, unde fata este acoperita cu un strat gros, uleios. Scaderea secretiilor sebacee nu prezinta o importanta mare; o intalnim in toate dermatozele caracterizate prin procese keratozice(ihtioza, hiperkeratoza congenitala, etc.)

In seboree se va aplica un tratament cu lotiuni degresante;alcool salicilic 1-2%, alcool camforat 1% lotiuni pe baza de sulf, si neaparat un tratament intern.


Bolile folicului pilo-sebaceu

Pitiriazisul simplu.

Aceasta boala se caracterizeaza prin placarde furfuracee, net delimitate, localizate pe fata, in jurul buzelor, pe un usor fond inflamator. Este infectioasa si apare uneori epidemic. Eruptia apare la copii, incepand de la varsta de 5-10 ani. Se caracterizeaza printr-o descuamatie furfuracee cronica, care se localizeaza pe pometi, formand placi rotunde, cu o delimitare neprecisa. Pielea nu prezinta leziuni inflamatoare. Ea poate aparea si la pielea paroasa a capului, care se acopera de scuame fine, albicioase, abundente, mai ales catre periferia regiunii paroase, insotite de prurit, variabil ca intensitate. Este caracteristic ca aceste scuame dispar usor la spalare cu sapun sau in urma aplicarii unei creme simple, ca sa reapara dupa un timp oarecare. Daca se asociaza cu seboreea, se transforma in pitiriazis gras, steatoid, caracterizat prin scuame grase, galbui, usor aderente de pielea in aparenta normala.

Tratamentelul local perseverent si cel intern pot da rezultate bune.


ACNEEA VULGARA

Acesta denumire este data pentru o stare seboreica asociata cu un numar de leziuni care deriva unele din altele si anume: comedoane, papule, pustule superficiale si profunde si abcese profunde. Varietatile sunt urmatoarele:

-acneea juvenila sau polimorfa.

-acneea rozacee.

-acneea necrotica.

-acneea hipertrofica.

-acneea cheloidiana.



In acneea juvenila polimorfa eruptia apare pe o piele grasa, cu porii glandelor sebacee dilatate, in perioada pubertatii sau in cea premergatoare ei si dureaza multi ani, fara intrerupere. Leziunile acneei sunt polimorfe si constituite din comedoane, papulo-pustule, noduli indurati si cicatrice.

Comedoanele apar ca mici puncte negricioase, constituite dintr-un dop de sebum care se infunda in foliculul pilo-sebaceu. Extremitatea neagra a comedonului este datorata oxidatiei sebumului. Acesta formatiune se poate extrage usor sub forma unui dop filiform, unui viermisor mic, prin presiune laterala intre doua degete sau cu extractorul de comedoane. In componenta lui se pote evidentia prezenta unui microbacil cat si a unui parazit. Comedoanele pot exista ca singura manifestare a bolii:acneea punctata.

In general insa in jurul comedonului se produce o reactie congestiva, iar ulterior apare in locul sau o pustula usor proeminenta, in centrul careia se gaseste dopul comedonului:acneea pustuloasa. Eliminarea puroiului se face impreuna cu dopul consistent, comedonic. Dupa eliminarea dopului supurat se formeaza o crusta galbuie, bruna, care cade, lasand o cicatrice rotunda, usor infundata.

In alte cazuri, la baza pustulei se formeza un nodul de marimea unui bob de mazare sau chiar mai mare, asociindu-se uneori mai multi noduli profunzi, duri, durerosi, care supureaza prin fistule. La incercarea de evacuare cu extractorul, se elimina la inceput un puroi sanguinolent, iar la o presiune mai mare tasneste o masa mai compacta constituita din sebum;acneea indurata. Uneori intre nodulii conglomeratio si supurati se formeaza traiecte comunicative. Dupa cicatrizare se pot forma noduli noi in cicatrice care supureaza la fel cu cei initiali, profunzime lor ajungand pana in hipoderm. Ei formeza abcese torpide, evoluand lent, cu distrugeri de piele, lasand cicatrice neregulate cheloidiene.

Localizarile obisnuite ale acneei sunt :pometii, barbia, fruntea, nasul, regiunea dorsala sI pectorala, adica regiunile de electie ale seboreei.

Etiologie. Acneea este considerata ca o manifestare seboreica asociata cu o stafilococie exogena. Ca factori etiogeni se incrimineaza tulburari digestive, tulburari endocrine. Este caracteristica la fete exacerbarea in perioada premenstruala. Hipotiroidismul, insuficienta suprarenala cu hipotensiune sunt factori adjuvanti.

Tratamentul este local, intern si general.

Local se aplica o igiena riguroasa, pe langa medicamentele reductoare si antiseptice care se prescriu in seboree. Igiena fetei se realizeaza prin degresare cu apa fierbinte si sapunuri alcaline, cel putin de doua ori pe zi. Se intrebuinteaza preparate degresante si antiseboreice, lotiuni spirtoase pe baza de sulf. Bioregeneratorul epitelial a dat rezultate bune si in acesta afectiune.

Tratamenul general presupune un regim alimentar declorurat, predominant vegetarian, cu evitarea preparatelor din carne conservata, grasimilor, condimentelor si bauturilor alcoolice.

Tratamentul intern presupune rezolvarea tulburarilor gastro-intestinale, endocrine, focarelor de infectie si reglarea metabolismului celular.



Acneea rozacee este o afectiune localizata pe pometi, nas, frunte si barbie, constituita din doua elemente morbide:unul congestiv, trecator sau de durata si altul de leziuni papuloase acneiforme. Boala este mai freventa la femei in varsta de 40-50 de ani si in special la menopauza. S-a constatat ca acneea rozacee apare la indivizii care in pubertate au suferit de seboreea fetei. In evolutia ei, boala prezinta doua forme clinice care obisnuit constituie doua faze succesive ale afectiunii:prima este eritroza faciala, la baza careia se gaseste un proces vascular, a doua este acneea rozacee(propriu-zisa), care prezinta in plus pustulizare.

Evolutia bolii este variabila, de obicei se face in puseuri; poate sa dispara spontan sau sa ramana stationara timp indelungat. Alteori fenomenele se accentueaza, pustulizarea devine profunda, pielea se ingroasa, rezultand acneea hipertrofica.



Acneea necrotica. Boala apare la barbati la varsta de 40-50 de ani. Eruptia se localizeaza cu predilectie pe frunte si regiunea temporala, in zona marginala a pielii paroase, trecand adesea si pe pielea invecinata a capului, apoi in regiunea retroauriculara, mentoniera si occipitala. eruptia este constituita din leziuni mici, papulo-pustuloase, usor proeminente, imprejmuite de un halo discret, eritematos. Pustula are un continut redus, seropurulent, cu centrul usor ombilicat. Partea centrala ombilicata se concretizeaza repede intr-o crusta bruna, aderenta, care cade in 7-8 zile, lasand o cicatrice rotunda. In evolutia eruptiilor este caracteristic faptul ca leziunile apar treptat, asa incat se gasesc in diferite faze evolutive. Rareori aceste leziuni pot conflua. Subiectiv ele sunt dureroase.


Acneea cheloidiana a cefii

Este mai curand o foliculita profunda, cronica rebela, recidivanta, decat o acneea propriu-zisa. Se intalneste cu predilectie la barbati de 40-50 de ani, adesea obezi. Aceasta foliculita se insoteste de o reactie fibroasa hipertrofica cheloidiana, dura. Se prezinta ca o leziune scleroasa reliefata, liniara, orizontala, cu pustule foliculare la periferie. In profunzime se gasesc abcese subcutanate sau cronice care provoaca reactia hipertrofica. Un sindrom caracteristic este existenta intr-un folicul pilos a mai multor fire de par adunate in forma de pensula.

BOLI DE PIELE 15.BOLILE ANEXELOR PIELII

BOLI DE PIELE
15.BOLILE ANEXELOR PIELII

1.PARUL

Bolile parului constituie in practica dermatologica o problema din cele mai curente. Cauzele care produc afectiunile parului sunt variate, ca si diversitatea alteratiilor lui.

In general parul poate suferi urmatoarele modificari patologice:1. modificari de culoare, 2. modificari structurale, 3.modificari in ce priveste dezvoltarea lui exagerata in regiuni neobisnuite, 4. rarirea, mai ales in pielea capului, putand ajunge la calvitie.


1.Modificari de coloratie.

Incaruntirea este reprezentata de modificarile de culoare a parului spre nuanta deschisa ce se observa la unele persoane o data cu inaintarea varstei. In conditiile aratate, incaruntirea este deci un proces fiziologic. Factorii care determina incaruntirea nu sunt complet elucidati; se sustine de unii ca bulbul nu mai produce pigmentul care coloreaza parul; altii sustin ca in decursul formarii parului intra in parenchimul lui bule de aer. Unele cercetari pe sobolani au demonstrat ca alimentatia lipsita de vitaminele complexului B si anume de acid pantotenic, ar produce o albire a parului.

Boli cronice, nevrite si traumatisme ale nervilor periferici precum si socuri nervoase puternice joaca un rol important, provocand incaruntirea uneori foarte rapida.


2.Modificari structurale ale parului.

Tricochiza sau tricoptiloza se caracterizeaza prin despicarea parului la extremitatea lui libera, in axa lui longitudinala.

Tricorexa nodoza se caracterizeaza prin aparitia unor mici nodozitati pe traiectul parului. La nivelul acestor noduli, parul se despica in filanmente si se rupe. Aceste alteratii sunt cauzate in majoritatea cazurilor, de spalari prea dese ale parului, de intrebuintarea periilor tari si a apei oxigenate concentrate in scopul de a schimba culoare aparului.

In afara de afectiunea de mai sus, amintim ca in dermatoze pruriginoase: eczema, prurigo, neurodermita, localizate pe regiuni paroase, prin repetate scarpinari, parul se toceste, se scurteaza, lasand la suprafata numai cateva bonturi. Eliminarea factorului mecanic, si vindecarea dermatozei, duc la refacerea parului.

Tricomicoza palmelina. Perii sunt inconjurati de numeroase formatiuni granuloase constituite dintr-o ingramadire de micrococi, lipiti intre ei si de par printr-o masa cleioasa. Perii apar lipsiti de luciul lor natural, duri si ingrosati si, dupa felul microbilor, colorati in galbui, rosu, albastru si negru. Localizarea lor tipica este axila si rar, regiunea pubiana.

Tricoclasia idiopatica. Perii se rup in teritorii circumscrise fara vreo cauza decelabila. Localizarea obisnuita este pielea capului.

Triconodoza laqueata se caracterizeaza prin formarea pe par a unui sau doua noduri in bucla sau in lat, fara vreo alterare a firului de par.

Tricomalacia. In interiorul foliculului pilos parul se inmoaie si se rasuceste in spirala, constituind o formatiune usor proeminenta. La suprafata se observa o rarefiere a perilor.


3.Hipertricoza

Pe anumite teritorii, perii se maresc in volum, sunt mai grosi si mai numerosi. Factorii care determina hipertricoza sunt foarte variati; smulgerea frecventa a perilor, tulburari hormonale la femei in varsta, virilismul, tratamente exagerate cu preparate gonadotrope masculine.

Hipertricoza se prezinta uneori de la nastere localizata pe regiuni intinse, acoperite cu peri grosi, bogati, avand la baza nevi pigmentari.


4.Caderea parului si alopecia

Caderea parului nu este identica cu alopecia, pentru ca nu fiecare cadere de par duce la alopecie. Alopecia(chelia) inseamna o lipsa circumscrisa sau totala, definitiva, a parului.

La orice cadere a parului trebuie sa precizam de la inceput urmatoarele doua particularitati clinice:

-daca aceasta cadere a parului este circumcrisa, adica daca apare in placi izolate, bine conturate, de marime variata, sau daca ea este difuza si se intinde pe teritorii mari.

-daca este conditionata de o suprimare functionala trecatoare a papilei, fara distrugerea ei, ea fiind prin urmare capabila sa-si reia functiile dupa disparitia cauzei nocive care a intervenit, parul refacandu-se sau daca ea este datorata unei atrofii a papilei, in care caz parul nu se mai regenereaza.


Alopecii reversibile

Ele pot fi produse de cauze fizice si chimice care actioneaza pe cale exogena.

Alopecia marginala traumatica se produce la femei prin tractiune exagerata la aranjarea coafurii, la intrebuintarea bigudiurilor. Localizarea ei este variata dupa regiunile care sunt lezate prin traumatisme.

Tricotilomania apare la bolnavi cu tulburari psihice sau la unii copii de scoala care au obiceiul sa-si smulga continuu firele de par.

Alopecia simptomatica apare dupa un soc chirurgical, obstretical, anestezii, dupa boli infecto-contagioase(scarlatina, tifos, gripa, pneumonie, etc.)aproximativ la 6-8 saptamani. Ea este caracterizata printr-o cadere difuza a parului. Uneori pielea prezinta o descuamatie furfuracee. Factorul patiogenic sta in legatura cu factorul etiogenic al bolii respective.

Aici putem incadra caderea parului care se observa la fete in perioada pubertatii. Ea corespunde alopeciei seboreice a barbatilor. Aceasta cadere este provocata de seboreea grasa, care face ca parul sa fie ca uns, iar pe pielea capului sa se formeze un strat de scuame groase. Bolnavele trebuie sa se spele mai des pentru ca sa indeparteze acest strat de grasime. Frecvent acesta seboree este insotita de o acnee vulgara. Factorul etiopatogenic este probabil endocrin. O alopecie similara bazata pe factori endocrini se observa la femei in varsta de 30-40 de ani si dupa menopauza. In genral, in aceste alopecii, perii se raresc; ei insa se refac, dar nu sunt atat de puternici ca inainte.


Alopecii ireversibile

Alopeciile ireversibile exogene sunt produse de diferite traumatisme, substante chimice sau de unele infectii locale, care distrug pielea impreuna cu papilele firelor de par, lasand cicatrice.

Alopeciile ireversibile de cauza endogena incep la pubertate, atat la fete, cat si la baieti. Parul devine gras, unsuros, iar pe pielea capului se formeaza un strat de scuame, constituite fie din scuame grase(seboreice), fie din scuame pitiriaziforme(pitiriazis)uscate. Dupa felul leziunilor initiale deosebim alopecia seboreica si alopecia pitiriazica. Uneori caderea parului nu este insotita de leziuni cutanate; alopecia prematura. Aceste trei variante au o simptomatologie identica; deosebirea consta numai in faptul ca la fete caderea parului este mai redusa, dureaza numai cateva luni, oprindu-se apoi, in timp ce la barbatii tineri caderea este progresiva, dureaza fara intrerupere ani de-a randul. pentru ca la varsta de 25-40 de ani parul sa fie complet cazut, lasand numai in zona periferica postero-laterala a pielii paroase, intr-un teritoriu cu un diametru variat, peri formand o cununa in jurul capului. In felul acesta boala ajunge in faza terminala caractererizata prin chelie. Pielea capului, in centru este lipsita de par, fomand un teritoriu asemanator lunii pline; pielea este subtiata, se poate increti in cute grosolane, este usor mobila pe straturile profunde, usor atrofiata, luceste si este neteda.

In faza initiala se semnaleaza un prurit discret, care se accentueaza seara la culcare.

Etiologia nu este cunoscuta. Se pot incrimina, ca in toate alopeciile, aceleasi cauze, tulburari nervoase probabil de origine centrala si tulburari endocrine. Uneori aceasta chelie este familiala. Este interesant ca la femei caderea parului se opreste, la barbati insa este progresiva.

Rezultatele terapeutice sunt modeste. Se pot intrebuinta dupa forma uscata sau uleioasa, pomezi sau lotiuni excitante. Intern se obtin rezultate bune prin administrarea de acid pantotenic, vitamina A, vitamina H, antiseboreica.


2.UNGHIILE

Bolile unghiilor

1.Schimbarea culorii

Culoarea normala a unghiilor este roz din cauza ca prin transparenta lamei unghiale se pot vedea capilarele patului unghial. Aceasta coloratie normala se poate modifica in diverse nuante. Coloratia alba se numeste leuconichie. Ea poate fi totala, adica sa intereseze unghia in intregime, ca in vitiligo, albinism, nevrite sau dupa afectiuni grave sau poate fi partiala. Leuconichia partiala este forma obisnuita a afectiunii si este numita curent leuconichie, fara alt calificativ. Ea se caracterizeaza prin pete de culoare alba care apar pe lama unghiala, pete care pot fi distribuite regulat(liniar etc.) sau neregulat. Aceste pete rasar de obicei la nivelul radacinii unghiei, de unde ajung spre marginea ei libera, o data cu cresterea ei. Aparitia leuconichiei este pusa in legatura cu afectiuni generale, mai ales de natura endocrina.

In icter, unghiile sunt galbene. In cianoza, stari casectice, colaps periferic, ele sunt violacee. In gangrena ele devin aproape negre. Tot negru apare si hematomul subunghial postraumatic, urmat de obicei de eliminarea unghiei.


2.Schimbarea formei unghiilor.

Cea mai frecvent intalnita modificare a formei este realizata prin asa-numitele unghii hippocratice. Ele constau in exagerarea convexitatii normale a unghiilor, care devin bombate ca sticla de ceas. Cauza probabila este un edem al patului si mai ales al matricei care, ridicandu-se, micsoreaza unghiul de crestere fata de falanga, astfel ca unghia se muleaza pe planul osos. Unghiile hippocratice se pot constata in urmatoarele afectiuni genrale: cardiopatii congenitale, endocardita lenta, supuratii si tuberculoza pulmonara, papilomatoza intestinala si osteoartropatia hipertrofiana Pierre Marie.


3.Schimbarea structurii unghiilor.

Santul arciform al lui Beau este un sant transversal, care apare in vecinatatea matricei si inainteaza o data cu cresterea unghiei spre marginea libera. Poate fi prezent pe una sau mai multe unghii. Aparitia lui se pune in legatura cu tulburari de nutritie, afectiuni generale piretice, intoxicatii.

La femei poate fi consecinta infectiilor sau traumatismelor de manichiura.

Depresiile sau eroziunile punctiforme se pot prezenta pe una sau mai multe unghii, sub forma unor excavatii rotunde care imprumuta unghiei aspectul de degetar. Ele pot fi dispuse neregulat sau ordonate paralel, transversal sau longitudinal. Ele pot aparea dupa reumatism acut si in diverse dermatoze: eczema, sifilis, dar mai ales in psoriazis.

Santurile unghiale sunt dungi longitudinale, frecvent intalnite la batrani. Uneori se pot accentua intr-o asemenea masura incat pot provoca desprinderea unghiei, mai ales atunci cand se asociaza si o fragilitate accentuata.

Distrofia mediana canaliforma este o afectiune caracterizata prin prezenta unui sant longitudinal la una sau mai multe unghii. Acest sant este insotit de subtierea, la nivelul lui, a lamei unghiale, care devine friabila. Este o afectiune rara, probabil de origine nervoasa.

Hepalonichia este o afectiune caracterizata prin inmuierea unghiilor, care se deterioreaza sub actiunea macerata a secretiei sudorale, in hiperhidroza sau in paralizii spasmodice. Uneori, unghiile mai pot imprumuta aspectul alb-albastrui; ele au fragilitatea membranei interne a cojii de ou.

Sideratia unghiala este sindromul caracterizat prin oprirea in crestere a unghiilor.

Platonichia se caracterizeaza prin disparitia convexitatii normale a suprafetei unghiale, aceasta devenind plana.

Koilonichia este inversarea curburilor unghiale, suprafata prezentand in centru o depresiune, nivel la care unghia este mai moale. Unghiile iau infatisarea unor lopeti. Se observa in anemii, eczeme.


Onicoschiaza se caracterizeaza prin dezlipirea unghiilor de pe pat. In cazul cand unghia noua creste normal pe pat, cele doua unghii se imbrica intre ele ca tiglele pe casa. Afectiunea aceasta se constata in onicomicoze, in toxicodermii grave, in psoriazis, in pemfigus.

Helconichia inseamna distrugerea partiala a unghiei, sub forma unei pierderi de substanta, care descopera astfel portiunea corespunzatoare patului, uneori semilunar.

Onicofagia este distrugerea marginii libere, prin obiceiul ce-l au unele persoane, mai ales copiii, de a-si roade unghiile. Afectiunea denota ticuri nervoase si necesita examenul unui psihiatru.

Uzura marginii libere se observa in anumite profesii si in dermatoze pruriginoase. Marginea devine lucioasa, neteda si concava.

Atrofia unghiilor se caracterizeaza prin subtierea lor, ele devenind papiracee. Suprafata lor devine ondulata, iar consistenta moale. Ele nu trebuie confundate cu unghia epidermica, care ia locul celei normale, dupa extirparea matricei, si care se formeza prin procese de keratinizare suplimetara a patului.

Anonichia este lipsa unghiilor. Ea poate fi totala sau partiala si e de obicei congenitala. Se poate intalni in hiperkeratoza ihtioziforma, in keratoza difuza congenitala si keratodermia palmo-plantara.

Ingrosarea unghiei se caracterizeaza prin faptul ca unghia devine tare, rigida, striata longitudinal sau transversal si se coloreaza in brun sau cenusiu. Ea poate fi congenitala, traumatica sau insoteste alte manifestari cutanate, ca leziuni palmo-plantare, leucoplazii bucale, etc.

Parakeratoza subunghiala se deosebeste de pahionichie, cu care se poate confunda, prin faptul ca lama cornoasa este de grosime nemodificata; totusi, marginea libera a unghiei este ingrosata prin numeroase scuame care ridica unghia de pe pat. Obisnuit se poate sa se insoteasca de modificari ale unghiei; ingrosare, striatii, etc.

Se intalneste in psoriazis, eczema, micoze, scabia norvegiana.

BOLI DE PIELE 10.VIROZE CUTANATE

BOLI DE PIELE
10.VIROZE CUTANATE

Unii inframicrobi(ultravirusuri) se localizeaza la nivelul tegumentelor si produc boli bine caracterizate. Unele ultravirusuri au o afinitate mare atat pentru epiderm cat si pentru sistemul nervos. Din aceasta cauza se disting epidermoviroze (verucii) si epidermo-neuroviroze care cuprin herpesul si zona zoster.

In afara de aceste viroze, afectiuni locale, mai exista unele infectii generale virotice, boli febrile si contagioase cu manifestari cutanate.

Tot din aceasta categorie fac parte si o serie de dermatoze de origine virotica mai putin studiate cum sunt pemfigusul vulgar si psoriazisul.


VERUCI VULGARE

Verucile (negii, alunitele) sunt excrescente papilare si hiperkeratozice e dimensiuni variabile. Ele sunt datorate unui ultravirus sau inframicrob.

Veruca vulgara apare in general la copii si adulti, tineri pe fata dorsala a degetelor si mainilor, mai rar pe palme, laba piciorului genuchi, coate, etc. Numarul lor este diferit, uneori numai 2-3, alteori sunt foarte numeroase. Ele sunt izolate sau grupate. Se prezinta ca niste ridicaturi rotunde, de dimensiuni variabile, de la o gamalie de ac pana la un bob de mazare si mai mare. Suprafata lor este convexa sau aproape plana, adesea neregulata la centru, prezentand niste ridicaturi verucoase. Culoarea verucilor este cenusie-galbuie, bruna sau negricioasa. Consistenta lor este tare, aspra.

O data aparute, verucile cresc si persista indefinit, rareori se vindeca spontan.

Veruca plantara este un tip clinic ceva diferit, din cauza caracterului tegumentului pe care se dezvolta. Stratul cornos, hipertrofiat nu permite dezvoltarea in relief a verucii, asa incat aceasta creste in profunzime, unde irita dermul papilar. Clinic, veruca plantara se prezinta ca o batatura, dar la centru se vede adesea o papilomatoza sau neregularitati cenusii-brune, iar la periferie un chenar hiperkeratozic. Durerea vie la presiunea exercitata la mijlocul verucii este caracteristica.

Verucile plane juvenile apar la copii si adolescenti, mai rar la adulti, adesea brusc, exploziv. Se localizeaza in general pe fata, uneori pe dosul mainilor. Se prezinta ca niste papule plane, rotunde sau usor poligonale, de 1-2 mm diametru, de culoarea pielii sau ceva mai inchise. Se vindeca adesea in mod spontan.


Verucile papilomatoase sau papiloamele sunt niste ridicaturi de cativa milimetri, pediculate, filiforme, care se formeza pe fata sau pe gat.

Papiloamele mucoasei bucale sunt mai rare si mai putine la numar. Se asociaza fie cu papiloamele filoforme, fie cu verucile vulgare. Suprafata lor este totdeauna plana, iar coloratia lor cenusie face contrast cu rosul mucoasei.

Tratamentul verucilor este local. Dupa anestezie locala se excizeaza veruca cauterizand apoi baza cu nitrat de argint. Deoarece prin aceasta metoda recidivele sunt frecvente, este preferabil sa se cauterizeze verucile prin diatermocoagulare, galvanocauter. Folosirea termocauterului este adesea urmata de cicatrice inestetice.

Verucile plane se vindeca adesea cu pomezi rezorcinate si acid salicilic 5-10%.


HERPESUL

Herpesul este o eruptie acuta de vezicule situate pe o baza eritematoasa cu sediu obisnuit peribuco-nazal sau in regiunea genitala. Afectiunea este datorata unui virus. La om el se poate pune in evidenta in leziunile cutanate, in ganglionii spinali, adesea in lichidul cefalorahidian, uneori chiar in saliva si sange. Un fapt este evident: persistenta virusului in organism, indeosebi in ganglionii spinali, de unde periodic, in anumite circumstante, poate sa revina din nou la piele si sa produca leziuni. Calea de propagare a virusului este nervoasa, el se propaga in lungul nervilor, atat de la piele spre centru, cat si de la centru la tegumente. Unii specialisti socotesc ca virusul persista la nivelul leziunilor vindecate, ceea ce explica recidivele in acelasi loc. Acest mod de abordare nu se potriveste cu observatiile clinice, care arata ca aparitia eruptiei este insotita adesea si chiar precedata de manifestari nervoase. Uneori herpesul apare izolat, fara cauze aparente. De cele mai multe ori, insa el apare in urmatoarele circumstante:

a).infectii de alta natura, uneori bine caracterizate, ca meningita cerebrospinala, pneumonia, gripa.

b).in decursul unor tulburari umorale, socuri sau stari fiziologice, ca menstrele, raporturi sexuale.


c).dupa administrarea unor medicamente sau vaccinuri


d).in caz de infectii sau traumatisme locale ca blenoragia pentru herpesul genital, infectii sau traumatisme dentare, sinuzale sau amigdaliene pentru herpesul peribucal.

Eruptia de herpes este precedata cu cateva ore sau chiar cu o zi, de senzatii subiective de prurit, caldura locala, adesea nevralgie discreta locala sau chiar regionala. Eruptia apare sub forma unui mic placard eritematos, putin edematos, reliefat, pe suprafata caruia se dezvolta rapid un buchet de vezicule, cu continut clar, de aspect perlat. Veziculele pot fi numeroase3-4, alteori exista placi si buchete in numar mai mare. In unele cazuri, veziculele sunt mai izolate unele de altele. Herpesul poate deveni local dureros la palpare. Foarte repede continutul veziculelor se tulbura transformandu-se in cruste cenusii-brune, uneori hemoragice, care cad lasand in loc o mica pata eritematoasa trecatoare. Toata evolutia dureaza 10-12 zile. Herpesul nu lasa cicatrice decat exceptional. Rareori herpesul se poate infecta.

Herpesul genital merita a fi cunoscut din cauza fecventei lui, atat la barbati cat si la femei si a sediului sau pe mucoase, care ii da caractere deosebite. El se caracterizeaza prin faptul ca este mai dureros, adesea precedat si insotit de nevralgii accentuate. Veziculele se sparg repede si lasa in loc mici eroziuni, adesea confluente, cu margini policiclice si microciclice. Suprafata eroziunilor este rosie, zemuinda, uneori acoperita de un exudat cenusiu-galbui. La palpare leziunea nu este indurata, afara numai daca herpesul a fost tratat intempenstiv prin medicamente prea active, in care caz el se poate indura, ulcera si persista un timp mai indelungat. Herpesul vulvar este uneori intins, cu leziuni multiple, febril. Herpesul genital este adesea recidivant, putand deschide poarta la infectii veneriene.

Herpesul bucal se localizeaza adesea pe amigdala, faringe, este dureros si poate fi insotit de febra(angina herpetica)


Tratamentul herpesului nu este special, el vindecandu-se si singur. Tratamentele active, intempestive pot irita, exematiza, ulcera herpesul si deci prelungi evolutia sa.

Tratamentele simple, descongestionante, usor dezinfectante pot totusi influenta favorabil evolutia, impiedicand infectiile supraadaugate. Astfel herpesul cutanat beneficiaza de atingeri cu alcool, pudraj cu talc, herpesul genital de comprese cu ceai de musetel, eventual o crema simpla. In caz de dureri se administreaza antinevralgice, vitamina B1. Pentru a evita infectiile veneriene, se interzice raporturile sexuale inainte de vindecare.

Herpesul recidivant este mai greu de tratat. Eruptia poate fi uneori oprita daca se atinge leziunea incipienta cu alcool iodat sau rezorcinat

2-3%.

Tratamentul cu antibiotice da rezultate dubioase sau nule.


ZONA ZOSTER.

Zona zoster este o viroza caracterizata printr-o eruptie constituita din mai multe placi eritemato-veziculoase repartizate unilateral pe un teritoriu nervos bine precizat si insotite de tulburari nervoase clinice si de alteratii in ganglionii spinali ai teritoriului respectiv. Zona zoster nu recidiveaza aproape niciodata, insa netratata cu atentie poate duce la efecte secundare nedorite.

Zona zoster poate aparea in doua circumstante diferite:

a)fie in mici epidemii sau sub forma de cazuri mai frecvente primavara si toamna.

b)fie in circumstante patologice deosebite.

Cauzele adjuvante care pot dezlantui aparitia eruptiei sunt:

-diferite infectii acute sau cronice; meningita, pneumonie, tuberculoza, sifilis secundar sau nervos.

-unele intoxicatii medicamentoase;arsenic, bioxid de carbon, plumb, morfina,

-leziuni si traumatisme ale sistemului nervos, traumatisme craniene, dentare, punctie lombara.


Zona zoster se caracterizeaza prin eruptie, tumefierea ganglioniolor sateliti si simptome nervoase.

Adesea eruptia este precedata de simptome generale uneori foarte discrete, alteori mai accentuate, ca febra, frisoane, astenie, care retrocedeaza repede la aparitia eruptiei. Eruptia spoate fi precedata si de simptome subiective locale care se manifesta sub forma de prurit, arsuri, parestezii.

Eruptia se manifesta la fel ca herpesul, prin aceleasi placi eritemato-edematoase, ceva mai infiltrate, pe care dupa 6-24 de ore apar buchete de vezicule perlate. Eruptia se constituie in general in cateva izbucniri, timp de 3 zile. Ele sunt intotdeauna unilaterale, nu depasesc linia mediana si acopera un teritoriu nervos, bine delimitat, in legatura cu un segment medular sau un ganglion spinal. Placile pot ramane izolate dar adesea ele se unesc. Veziculele au un continut clar timp de 2-3 zile, apoi lichidul se tulbura devenind net purulent. In a cincea zi, in centrul veziculei apare o crusta bruna. Foarte repede, lichidul se transforma in crusta. Aceasta se usuca complet in cateva zile si se desprinde in 10-15 zile, rareori mai tarziu, lasand pete eritematoase la inceput, apoi depigmentare sau hiperpigmentate.


Zona zoster uneori se vindeca si singura, insa nu v-as recomanda sa asteptati acest lucru. Tratamentul local poate impiedica infectiile ulterioare. Pe leziuni se poate aplica alcool sau apa Dalibour diluata si se va pudra cu talc. In caz de eruptii intinse, cu infiltratii si ulceratii se vor aplica comprese umede usor dezinfectante, eventual solutii colorantesau pomezi dezinfectante, iar impotriva durerilor se vor administra antinevralgice.