ANATOMIA PIELII

ANATOMIA PIELII 
Pielea este formata din EPIDERM, DERM, HIPODERM.  Epidermul este alcatuit din cinci straturi de celule suprapuse, denumite din profunzime spre suprafata :bazal sau germinativ, spinos, granulos, lucidum si cornos. 
Toate straturile provin din stratul germinativ, ale carui celule, pe masura ce se multiplica sunt impinse spre suprafata, schimbandu-si necontenit forma si structura. 
Stratul extern cornos al epidermei este format din 20-30 de randuri de celule moarte. Aceste celule sunt asezate unele peste altele, asemenea unor tigle, de aceea pielea se intinde cu usurinta in timpul miscarii. In fiecare zi, mii de celule se desprind de pe piele, dar aceasta nu se uzeaza, fiindca celulele moarte sunt inlocuite in permanenta cu altele noi. 
Dermul este constituit dintr-un tesut conjunctiv lax, format din trei componente principale: substanta fundamentala, fibrele conjunctive si celulele conjunctive. 
Substanta fundamentala are o structura amorfa si este formata dintr-un amestec de mucopolizaharide, proteine, saruri minerale si apa. 
Fibrele conjunctive sunt de trei feluri: colagene, elastice si reticulare, dispuse sub forma de retea. 
Celulele conjunctive situate in substanta fundamentala si in ochiurile retelei conjunctive sunt celule fixe si celule mobile provenite din vasele sangvine 
Tesutul conjunctiv are rol de legatura, sustinere, hranire, depozit, reglare si aparare impotriva infectiilor. In derm se mai gasesc vase sangvine, formatiuni nervoase, foliculi pilosebacei si glande sudoripare. 
Tot in derm se gasesc si foliculii pilosi si glandele sebacee care se dechid in foliculi. Cele din urma produc o substanta densa, grasoasa -sebumul, care se infiltreaza in permanenta la suprafata pielii, ca substanta lubrifianta a parului si pielii. Fara acest unguent, pielea s-ar usca si s-ar descuama, nu ar rezista mult timp la solicitarile zilnice. La fiecare folicul pilos se ataseaza cate un muschi horipilator. Daca ne este frig sau ne speriem, acesti muschi se contracta, iar firele de par si pielea se ridica; se formeaza asa-numita piele de gaina. 
Hipodermul este constituit din tesut gras(tesut adipos)sub forma de lobuli delimitati de septuri fibroase provenite din derm. Aceste fibre conecteaza derma de organele aflate dedesubt, de exemplu muschii. Acest depozit de grasime este si un strat izolant ce functioneaza ca un termoizolator. In caz de necesitate, organismul poate folosi acest depozit de grasime si ca sursa de energie. Daca cineva manaca prea mult, excesul de grasime se depune sub piele. Sub stratul adipos, se gasesc muschii, ganglionii limfatici, precum si principalii nervi si vase sangvine. 
Reannoirea pielii 
Cum am precizat anterior, sub epiderma, in stratul germinativ, celulele se afla intr-o continua diviziune. Celulele nou formate sunt apoi incarcate cu o proteina rezistenta, cheratina, care determina cheratizarea celulelor. Pe masura ce iau nastere celule noi pe dedesubt, cele cheratinizate vor fi impinse spre exterior. Timpul necesar unei celule sa ajunga din stratul bazal pana in stratul cornos si sa se elimine este evaluat la 26-28 zile. Aceasta fiind durata ei de viata. Celulele moarte se desprind de piele sub forma unor solzisori abia vizibili. Un om in timpul vietii pierde sub aceasta forma aproximativ 18Kg de piele. 
Glandele pielii 
Pielea este inzestrata cu glande a caror secretie se varsa pe suprafata pielii. Acest glande indeplinesc functii importante. 
Glandele sebacee: 
La fiecare folicul pilos este anexata o glanda sebacee, situata in mai superficial fata de glanda sudoripara. Produsul lor, numit sebum, este format dintr-o substanta de secretie grasoasa, pe care celula o colecteaza din grasimile din sange si care face ca firele de par si epiderma sa fie impermeabile. 
Sebumul se elimina prin spatiul dintre par si teaca lui. El are rolul de a lubrifia parul si tegumentele. 
Cand secretia acestor glande ete insuficienta, pielea devine uscata, iar atunci cand este exagerata da nastere la seboree. 
Glandele sebacee stau sub influenta glandelor sexuale. Aparitia seboreei coincide cu aparitia pubertatii. 
Glandele sudoripare; 
Spre deosebire de glandele sebacee, acestea se gasesc pe toata suprafata pielii, in adancul dermei, formate dintr-o aglomerare de tubulete intortocheate (canale sudoripare), avand rolul indispensabil in reglarea temperaturii corporale fiind mai numeroase si mai dezvoltate in anumite regiuni. Secretia glandelor sudoripare poarta numele de sudoare. 
Aceasta este un lichid limpede putin sarat, cu miros caracteristic, care variaza de la individ la individ. Este bogat in saruri minerale si acizi volatili. In cazuri de imbolnavire, poate contine uree si zahar. Secretia glandelor sudoripare se varsa continuu la suprafata pielii, totusi este imperceptibila. Transpiratia in timp ce se evapora, ne raceste corpul. Glandele sudoripare pe perioada unei zile produc 600-800 de ml de transpiratie. In zilele foarte calduroase insa, putem evapora chiar si 2 litri de sudoare. 
Un om are in total in jur de 3 milioane de glande sudoripare, greutatea totala atigand 100 de grame. Exista destul de multe glande sudoripare pe fata, subrat, in palma, si in talpa. In palma de exemplu, gasim 350 glande sudoripare pe centimetru patrat, in timp ce in dosul palmei doar 200. 
Transpiratia ne ajuta si la apucarea unor obiecte cu suprafata neteda 
Alte structuri din piele: 
 
Corpusculii Meissner. 
In derma se gasesc si diferite terminatiuni nervoase: acestea vor transmite la creier excitatiile ce provoaca simtul tactil. Excitatiile dureroase sunt preluate de terminatiile nervoase care se ramifica in epiderma. In portiunea superioara a dermei se gasesc receptorii tactili, sau asa numitii corpusculi Meissner, care percep presiunile usoare. 
Corpusculii Ruffini si Krause. 
Ceva mai adanc sunt situati corpusculii Ruffini care percep caldura, respectiv corpusculii Krause, responsabili de perceperea frigului. 
Corpusculii Vater Puccini 
Spre marginea inferioara a dermei se gasesc corpusculii Vater-Puccini, care au rolul de a percepe presiunile puternice. 
Daca aceste terminatiuni nervoase trimit o informatie catre creier, sub efectul unor excitatii dureroase, presiune, sau caldura, acesta va actiona muschii corespunzatori, de exemplu pentru a retrage mana din apropierea unui foc. 
Muschii piloerectori 
Sunt muschi speciali, atasati la cate un folicul de par. Atunci cand se contracta firele de par se indreapta. Astfel intra mai mult aer, iar izolarea se imbunatateste(mai ales la animalele cu par, pene sau blana. 
Foliculii de par. 
Sunt tuburi lungi si inguste, fiecare continand cate un fir de par. Parul creste, pe masura ce se adauga noi celule la baza, din celulele care captusesc foliculul. Celulele mai vechi mor atunci cand se formeaza cheratina in interiorul lor. 
Receptorii pentru durere sunt terminatii ale fibrelor nervoase din tesutul celor mai multe organe interne si din piele (in epiderma si in partea de sus a dermei). Ei sunt receptorii care trimit impulsuri atunci cand orice stimulare devine excesiva. Astfel se genereaza senzatia de durere 
Plexurile din par sau plexurile de la radacina parului sunt grupuri speciale de terminatii ale fibrelor nervoase. Fiecare formeaza o retea in jurul unui folicul de par si este un receptor, adica trimite impulsuri nervoase la creier, atunci cand se misca firul de par. 
ANEXELE PIELII 
Fanerele, cum mai sunt numite anexele pielii, sunt vizibile la exteriorul corpului si epidermului. Ele sunt de origine ectodermica, fiind reprezentate de par si unghii. 
1.Parul 
Parul se prezinta ca o formatiune tubulara, flexibila ce se gaseste intr-un spatiu numit folicul. Firul de par, impreuna cu foliculul poarta denumirea de folicul pilos. Acestuia ii sunt anexate una sau mai multe glande sebacee. 
Parul este format din doua parti, una care se afla in piele, numita radacina si alta la exterior numita tulpina sau mai simplu par. 
Partea terminala a radacinii este mai umflata si are forma unui bulb, fiind denumita bulbul parului sau bulbul folicular. 
Acest bulb prezinta la baza o scobitura (papila foliculara) care contine vase sangvine si nervi care are rolul de a asigura hrana parului. Deasupra papilei foliculare se afla celulele germinative bulbare din care prin multiplicarea lor rezulta parul. 
Daca sectionam longitudinal un fir de par, putem observa trei zone. La centru maduva, la mijloc scoarta sau corticala, iar la exterior epidermicula sau cuticula (membrana de protectie din exterior.) 
Maduva si scoarta contin pigmenti, iar toate zonele incep sa se cheratinizeze progresiv pe masura ce se departeaza de bulb. 
Cheratina este o substanta dura care asigura forma si rezistenta firului de par. Din punct de vedere chimic aceasta este formata dintr-o substanta bogata in sulf si azot, rezistenta la acizi, fermenti si temperaturi ridicate. Cheratina din par se prezinta sub doua forme:1-cheratina dreapta, substanta stabila si 2-cheratina buclata, care este instabila. Sub actiunea diferitilor factori fizici cum ar fi umezeala, caldura sau chimici -substante oxidante, cele doua cheratine se pot contopi. Aceasta contopire sta la baza ondularii parului. 
Pigmentii dau culoarea parului. Ei sunt constituiti din melanine, substante proteice complexe, care in general au culoarea neagra, dar si cu variatii de la galben, brun-inchis pana la negru. Pigmentii sunt insolubili in apa, dar solubili in hidroxid de potasiu si acizi concentrati. De aceea cand dorim sa ne vopsim parul, mai intai trebuie sa decoloram firul de par cu ajutorul apei oxigenate, amoniac, sau alte substante. 
Melaninele se prezinta sub forma difuza si granulara. In firele de par exista amandoua formele de melanina, iar de raportul dintre ele depinde culoarea parului. 
Melanina difuza da o culoare galbuie a firului de par cand este putin concentrata si roscata cand este foarte concentrata. 
Melanina granulara genereaza culori ale parului de la brun spre negru. 
Decolorantii actioneaza asupra melaninei granulare, pe care o transforma in melanina difuza. Culoarea rosie a parului este data de un pigment special care contine fier, numit tricosiderina. 
Viteza de crestere a firului de par este de aproximativ 0,3-0,5mm pe zi, astfel ca intr-o luna el poate creste cu 1-1,5 cm iar intr-un an cu 15-20cm. 
Cresterea firului de par dureaza intre 3-4 ani, cu variatii intre 2-6 ani. Aceasta crestere cu inlocuirea firului de par la 3-4 ani este explicatia pentru care in anumite regiuni (europa) nu intalnim par mai lung de 1,5 m. In Asia, viteza de crestere zilnica si perioada de crestere fiind mult mai mari, putem intalni persoane cu un par chiar mai lung de 8 m. 
Trebuie subliniat ca de la moartea firului de par pana la caderea de pe cap, trec in medie 3 luni si in mod normal cad zilnic aproximativ 40-50 fire de par. 
Rezistenta firului de par este mare la agentii fizici si biologici si variabila la cei chimici. Firul de par nu poate fi spart cu o lovitura de ciocan. El este rezistent si la tractiune. Pentru a rupe un fir de par este necesar o greutate intre 50 g si 100g, putand ajunge si pana la 160g. Rezistenta firului de par este mai mica la copii si varstnici si mai mare la adulti. Firul de par(mai putin bulbul) este rezistent si la putrefactie. De aceea putem gasi fire de par intacte la persoanele decedate chiar dupa 10 ani. 
Firul de par este flexibil si elastic. Aceasta proprietate este amplificata de umiditate. El se poate lungi chiar cu 20-30% sub actiunea unei tractiuni si revine la forma initiala dupa incetarea acesteia. 
Sub actiunea caldurii, elasticitatea dispare, iar parul devine casabil. De aceea nu este recomandat ca dupa ce spalam parul sa folosim surse de caldura puternice pentru uscarea lui. 
Datorita sebumului, parul prezinta proprietati absorbante de praf si microparticule. 
 
Reguli de igiena a parului si a pielii capului 
Cum am preciazat anterior, sebumul (grasimea naturala a parului si a pielii) favorizeaza fixarea in par a unor resturi provenite din pielea capului(scoame), care se aduna intre firele de par si se indeparteaza mai greu. Dupa evaporarea transpiratiei, raman pe firele de par diferite saruri, uree, acizi grasi si baze volatile care genereaza mirosuri neplacute. 
Din acest motiv igiena are scopul de a mentine curate parul si pielea capului si de a asigura vitalitatea si frumusetea frizurii. 
In functie de gresare, parul poate fi normal, uscat, sau gras. 
Parul normal necesita pieptanarea, masaj zilnic si spalarea lui periodica. 
 
2. UNGHIA 
Unghia este o lama cornoasa care acopera fata dorsala a extremitatii degetelor la maini si picioare. Ele sunt asezate pe ceea ce se numeste patul unghiei si indeplinesc functia de a proteja ultimile falange. 
Unghia este alcatuita din corpul unghial, portiunea pe care o vedem si radacina, partea inclusa in piele. Organul regenerator al unghiei il reprezinta matricea sa ce deriva din epidermul de suprafata. Cresterea unghiei este un proces permanent in tot cursul vietii(0,5-1,2 mm pe saptamana. 
 
Particularitatile pielii in raport cu varsta. 
Pielea sugarilor si a copiilor se deosebeste structural de pielea adultului. Pielea copilului este mai supla, straturile epidermului nu sunt complet dezvoltate, ele sunt construite din mai putine randuri de celule, astfel incat grosimea epidermului este mai mica. Stratul cornos este discret, cheratinizarea este mai redusa, ceea ce determina o transparenta mai mare a pielii. 
Dermul este bogat vascularizat, ceea ce face ca la copii culoarea pielii sa fie roz. 
Pielea supla a copiilor este mai permeabila, incat unele medicamente actioneaza mai bine pe cale cutanata. 
Pielea nou-nascutului este acoperita de un invelis gras, care apara pielea de maceratiile pe care le poate produce lichidul amniotic. Glandele sudoripare isi incep functia abia dupa cateva luni dupa nastere. Lipsa sudorii si cantitatea redusa de grasime fac ca mantaua acida, care ofera in mod normal o protectie impotriva infectiilor microbiene, sa nu-si poata indeplini rolul fiziologic. Din acesta cauza pielea copiilor este foarte receptiva fata de infectiile microbiene, fapt care ne explica frecventa dermatozelor microbiene la copii. Pielea copiilor, pe de alta parte, nu-si poate indeplini rolul de imunizator printr-o reactivitate mai redusa, caracteristica acestei etape de dezvoltare. Reactiile alergice apar la copii abia dupa luna a treia. 
Pielea la batrani. 
Dupa 40 de ani incepe instalarea imbatranirii organului cutanat. Semnele clinice ale imbatranirii pielii sunt mai vizibile la partile descoperite ale corpului, unde actioneaza radiatiile U.V. solare. Pielea devine aspra, atrofica, uscata, prin diminuarea secretiei sebacee si sudoripare, concomitent cu descresterea continutului in apa, precum si diminuarea inhibitiei sale. 
Dermul, ca si hipodermul se atrofiaza, modificarile cele mai importante observandu-se la nivelul colagenului. Fibrele de colagen in esenta se subtiaza, isi modifica continutul biochimic, scade capacitatea de hidratare a acestuia, manifestandu-se tendinte de hipermineralizare cu depuneri de Ca. 
Reteaua vasculara este mult diminuata, ca si rezistenta vasculara. Scad in general, reactiile oxidative, a metabolizarii glicogenului si scade activitatea unei serii intregi de enzime. 
In concluzie, in procesul de imbatranire, metabolismul tegumentului este mult scazut si de aici posibilitatea aparitiei mult mai usor a unor afectini dermatologice si raspunsul intarziat la anumite tratamente.