Acneea necrotica

Acneea necrotica. Boala apare la barbati la varsta de 40-50 de ani. Eruptia se localizeaza cu predilectie pe frunte si regiunea temporala, in zona marginala a pielii paroase, trecand adesea si pe pielea invecinata a capului, apoi in regiunea retroauriculara, mentoniera si occipitala. eruptia este constituita din leziuni mici, papulo-pustuloase, usor proeminente, imprejmuite de un halo discret, eritematos. Pustula are un continut redus, seropurulent, cu centrul usor ombilicat. Partea centrala ombilicata se concretizeaza repede intr-o crusta bruna, aderenta, care cade in 7-8 zile, lasand o cicatrice rotunda. In evolutia eruptiilor este caracteristic faptul ca leziunile apar treptat, asa incat se gasesc in diferite faze evolutive. Rareori aceste leziuni pot conflua. Subiectiv ele sunt dureroase.

Acneea necrotica

Acneea necrotica. Boala apare la barbati la varsta de 40-50 de ani. Eruptia se localizeaza cu predilectie pe frunte si regiunea temporala, in zona marginala a pielii paroase, trecand adesea si pe pielea invecinata a capului, apoi in regiunea retroauriculara, mentoniera si occipitala. eruptia este constituita din leziuni mici, papulo-pustuloase, usor proeminente, imprejmuite de un halo discret, eritematos. Pustula are un continut redus, seropurulent, cu centrul usor ombilicat. Partea centrala ombilicata se concretizeaza repede intr-o crusta bruna, aderenta, care cade in 7-8 zile, lasand o cicatrice rotunda. In evolutia eruptiilor este caracteristic faptul ca leziunile apar treptat, asa incat se gasesc in diferite faze evolutive. Rareori aceste leziuni pot conflua. Subiectiv ele sunt dureroase.
 

Acneea rozacee

Acneea rozacee este o afectiune localizata pe pometi, nas, frunte si barbie, constituita din doua elemente morbide:unul congestiv, trecator sau de durata si altul de leziuni papuloase acneiforme. Boala este mai freventa la femei in varsta de 40-50 de ani si in special la menopauza. S-a constatat ca acneea rozacee apare la indivizii care in pubertate au suferit de seboreea fetei. In evolutia ei, boala prezinta doua forme clinice care obisnuit constituie doua faze succesive ale afectiunii:prima este eritroza faciala, la baza careia se gaseste un proces vascular, a doua este acneea rozacee(propriu-zisa), care prezinta in plus pustulizare. 

Evolutia bolii este variabila, de obicei se face in puseuri; poate sa dispara spontan sau sa ramana stationara timp indelungat. Alteori fenomenele se accentueaza, pustulizarea devine profunda, pielea se ingroasa, rezultand acneea hipertrofica.
 

ZI DISTRIBUTIE DENIPLANT

Astazi 22.08.14 intre orele 12-16 distribuim plantele Deniplant la biroul din Bucuresti sos pantelimon nr 258 bl 47 sc C et 3 ap 142 interfon 142
Alte relatii la tel 0744827881

ACNEEA VULGARA

ACNEEA VULGARA

Acesta denumire este data pentru o stare seboreica asociata cu un numar de leziuni care deriva unele din altele si anume: comedoane, papule, pustule superficiale si profunde si abcese profunde. Varietatile sunt urmatoarele:

-acneea juvenila sau polimorfa.

-acneea rozacee.

-acneea necrotica.

-acneea hipertrofica.

-acneea cheloidiana.
 
  In acneea juvenila polimorfa eruptia apare pe o piele grasa, cu porii glandelor sebacee dilatate, in perioada pubertatii sau in cea premergatoare ei si dureaza multi ani, fara intrerupere. Leziunile acneei sunt polimorfe si constituite din comedoane, papulo-pustule, noduli indurati si cicatrice.

Comedoanele apar ca mici puncte negricioase, constituite dintr-un dop de sebum care se infunda in foliculul pilo-sebaceu. Extremitatea neagra a comedonului este datorata oxidatiei sebumului. Acesta formatiune se poate extrage usor sub forma unui dop filiform, unui viermisor mic, prin presiune laterala intre doua degete sau cu extractorul de comedoane. In componenta lui se pote evidentia prezenta unui microbacil cat si a unui parazit. Comedoanele pot exista ca singura manifestare a bolii:acneea punctata.

In general insa in jurul comedonului se produce o reactie congestiva, iar ulterior apare in locul sau o pustula usor proeminenta, in centrul careia se gaseste dopul comedonului:acneea pustuloasa. Eliminarea puroiului se face impreuna cu dopul consistent, comedonic. Dupa eliminarea dopului supurat se formeaza o crusta galbuie, bruna, care cade, lasand o cicatrice rotunda, usor infundata.

In alte cazuri, la baza pustulei se formeza un nodul de marimea unui bob de mazare sau chiar mai mare, asociindu-se uneori mai multi noduli profunzi, duri, durerosi, care supureaza prin fistule. La incercarea de evacuare cu extractorul, se elimina la inceput un puroi sanguinolent, iar la o presiune mai mare tasneste o masa mai compacta constituita din sebum;acneea indurata. Uneori intre nodulii conglomeratio si supurati se formeaza traiecte comunicative. Dupa cicatrizare se pot forma noduli noi in cicatrice care supureaza la fel cu cei initiali, profunzime lor ajungand pana in hipoderm. Ei formeza abcese torpide, evoluand lent, cu distrugeri de piele, lasand cicatrice neregulate cheloidiene. 

Localizarile obisnuite ale acneei sunt :pometii, barbia, fruntea, nasul, regiunea dorsala sI pectorala, adica regiunile de electie ale seboreei.

Etiologie. Acneea este considerata ca o manifestare seboreica asociata cu o stafilococie exogena. Ca factori etiogeni se incrimineaza tulburari digestive, tulburari endocrine. Este caracteristica la fete exacerbarea in perioada premenstruala. Hipotiroidismul, insuficienta suprarenala cu hipotensiune sunt factori adjuvanti. 

Tratamentul este local, intern si general.

Local se aplica o igiena riguroasa, pe langa medicamentele reductoare si antiseptice care se prescriu in seboree. Igiena fetei se realizeaza prin degresare cu apa fierbinte si sapunuri alcaline, cel putin de doua ori pe zi. Se intrebuinteaza preparate degresante si antiseboreice, lotiuni spirtoase pe baza de sulf. Bioregeneratorul epitelial a dat rezultate bune si in acesta afectiune.

Tratamenul general presupune un regim alimentar declorurat, predominant vegetarian, cu evitarea preparatelor din carne conservata, grasimilor, condimentelor si bauturilor alcoolice. 

Tratamentul intern presupune rezolvarea tulburarilor gastro-intestinale, endocrine, focarelor de infectie si reglarea metabolismului celular.

Pitiriazisul simplu

Bolile folicului pilo-sebaceu

Pitiriazisul simplu.

Aceasta boala se caracterizeaza prin placarde furfuracee, net delimitate, localizate pe fata, in jurul buzelor, pe un usor fond inflamator. Este infectioasa si apare uneori epidemic. Eruptia apare la copii, incepand de la varsta de 5-10 ani. Se caracterizeaza printr-o descuamatie furfuracee cronica, care se localizeaza pe pometi, formand placi rotunde, cu o delimitare neprecisa. Pielea nu prezinta leziuni inflamatoare. Ea poate aparea si la pielea paroasa a capului, care se acopera de scuame fine, albicioase, abundente, mai ales catre periferia regiunii paroase, insotite de prurit, variabil ca intensitate. Este caracteristic ca aceste scuame dispar usor la spalare cu sapun sau in urma aplicarii unei creme simple, ca sa reapara dupa un timp oarecare. Daca se asociaza cu seboreea, se transforma in pitiriazis gras, steatoid, caracterizat prin scuame grase, galbui, usor aderente de pielea in aparenta normala.

Tratamentelul local perseverent si cel intern pot da rezultate bune. 
 

TULBURARI FUNCTIONALE ALE GLANDELOR SEBACEE

TULBURARI FUNCTIONALE ALE GLANDELOR SEBACEE.

SEBOREEA

Hipersecretia exagerata a sebumului se numeste seboree. Ea poate sa apara pura, cand pielea se acopera numai cu un strat gros, uleios, seboreea uleioasa, sau sa se asocieze cu o descuamatie fina, taratoasa a pielii, seboreea seaca. In ambele cazuri, cand boala este localizata in pielea capului, este urmata de caderea parului. O hipersecretie a glandelor sebacee se observa la muncitorii care lucreaza in locuri supraincalzite si umede(fochistii). Ca sindrom intalnim seboreea in parkinsonism, unde fata este acoperita cu un strat gros, uleios. Scaderea secretiilor sebacee nu prezinta o importanta mare; o intalnim in toate dermatozele caracterizate prin procese keratozice(ihtioza, hiperkeratoza congenitala, etc.)

In seboree se va aplica un tratament cu lotiuni degresante;alcool salicilic 1-2%, alcool camforat 1% lotiuni pe baza de sulf, si neaparat un tratament intern.
 

VITILOGO

VITILOGO 
Vitiligo este o discromie dobandita, aparand totdeauna in mod primitiv, adica fara sa fi fost precedata de vreun proces patologic local. Manifestarile se traduc prin pete albe de forma neregulata si inconjurate de o zona de hiperpigmentatie. 
Discromia se instaleaza mai frecvent intre 10 si 30 de ani. Se pare ca sexul feminin este mai atins. Petele evolueaza pe nesimtite, de regula nu sunt insotite de nici un simptom subiectiv, uneori insa aparitia lor este precedata de o eruptie usor congestiva si pruriginoasa. Pot sa se dezvolte pe orice regiune a suprafetei corpului; partile descoperite insa, fata, gatul, dosul mainilor, antebratele si tegumentele organelor genitale sunt locurile unde apar mai frecvent. 
Tegumentele afectate au un aspect caracteristic: insule de culoare alba, de forma circulara sau policiclica, inconjurate la periferia lor e o zona intens pigmentata. Culoare bruna se degradeaza pe masura ce se departeaza de centrul alb, pana se confunda cu pielea sanatoasa. In aria suprafetelor acromice raman uneori insule hiperpigmentate, de diferite marimi. 
O data aparute elementele se extind din ce in ce, cu un mers mai rapid sau mai lent, in timp ce apar leziuni noi si pe alte locuri. Evolutia unui vitiligo se face fara nici o regula, petele raman stationare ani de zile, alteori mersul este rapid, petele se extind, sfarsind prin a decolora cea mai mare parte a corpului. 
Dupa aspectul, sediul si intinderea petelor se pot intalni mai multe forme clinice de vitiligo: 
-Vitiligo punctat:pe suprafata hipercromica sunt raspandite mici pete acromice; in vitiligo pestrit se vad mici insule pigmentare asezate in zonele decolorate. 
-Vitiligo universal:acromia s-a extins pe toata suprafata corpului. 
-Vitiligo perinevic: nevii pigmentati sunt inconjurati de o zona acromica. 
-Vitilogo de pe pielea capului e reprezentat prin suvite de par alb. 
 
Toate tratamentele generale nu dau decat exceptional oarecare rezultate. De asemenea, tratamentele locale nu dau repigmentari omogene si durabile. 
 

Dicromii epiteliale

DISCROMII 
 
Discromia consta intr-o modificare a culorii pielii datorita unui exces sau unei lipse de pigment. Cand pigmentatia este exagerata se produce o hipercromie, pe cand lipsa sau diminuare producerii pigmenului realizeaza acromia sau hipocromia. 
In hipercromie, culoarea pielii variaza de la galben mai deschis la galben-brun pana la negru. Suprafetele atinse de hipercromie pot fi circumscrise, constituind petele pigmentare, sau difuze cand poarta numele de melanodermii. 
in acromii sau hipocromii zonele modificate apar mai deschise sau chiar complet decolorate. Manifestarile de acest ordin, denumite leucodermii, pot fi dobandite sau congenitale. Cele din prima categorie iau nastere in urma unui proces patologic local. Acromia congenitala se prezinta sub doua forme :una generalizata, constituind albinismul, si alta partiala, limitata la o anumita suprafata a tegumentului, sub aspectul unor mici pete albe ca in nevii acromici, corespunzand unui treitoriu nervos. 
Discromiile sunt datorate tulburarilor de formare a pigmenului normal-melanina. Cauzele care stau la baza acestor tulburari sunt numeroase si variate. Acestea intervin fie direct, local, cum este cazul diferitilor iritanti externi(agenti fizici, chimici, mecanici), fie indirect, ca o consecinta a unor stari generale ca diverse infectii, intoxicatii, tulburari de metabolism, endocrine, nervoase, etc. 
 
 

ECZEMA VARICOASA

ECZEMA VARICOASA 

Se produce pe terenul denutrit al tegumentelor gambei, unde diminuarea secretiei sebacee si sudorale a redus capacitatea de aparare a invelisului acid si grasos impotriva piococilor, prezenti de altfel si pe tegumentele normale. 

Aceasta flora se inoculeaza pe tegumentele cu rezistenta diminuata, pe care cu incetul le sensibilizeaza. Sensibilizarea este la inceput locala, traducandu-se prin aparitia in locul respectiv a unei epiderme eritemato-veziculoase, sau eritemato-scuamoase, net delimitate sau cu contururi neregulate, cu leziuni razlete in vecinatate, care sfarsesc prin a conflua cu placardul principal. 

Mai tarziu, dupa 4-8 saptamani, sensibilizarea se extinde si apar la scurt interval, la distanta, eruptii in placarde, asa-numite eruptii secundare, de tip deosebit, obisnuit eritemato-scuamoase, simetrice si care la insamantari raman adesea sterile, a caror patogenie este pur alergica si care nu necesita nici un tratament deosebit, stingerea focarului principal aducand disparitia lor. 

A doua modalitate de producere a eczemei varicoase este in jurul unui ulcer crural. In acest caz, este vorba tot de o eczema piococica, produsa prin prelingerea puroiului de pe suprafata ulcerului, la care se adauga, obisnuit, efectul unei terapii nerationale. 

In acest stadiu, bolnavul se prezinta cu intregul complex de simptome: varice, dermatoscleroza, ulcer si eczematizare. 

Tratamentul complexului varicos consta in combaterea tulburarilor circulatoare, in eliminarea factorului principal, care duce la aceste tulburari, adica a varicelor, in tratamentul general si local al leziunilor constituite, adica a eczemei si al ulcerului varicos

varice

1.VARICELE 

Ulcerul varicos face parte dintr-un sindrom caracterizat printr-o serie de manifestari cutanate localizate pe gambe, conditionate de prezenta varicelor, a capilaritelor dermice si a fenomenelor treofice care conduc la scleroza tesuturilor si la ulcerarea lor. 

VARICELE 

Varicele sunt dilatari neregulate ale venelor, care isi modifica traiectul si calibrul, ele devenind din liniare, sinuoase si ampulare. 

Varicele trebui deosebite de venectazii, care sunt dilatatii liniare cu marire uniforma a calibrului venei. 

Dialtatiile varicoase se pot intalni peste tot unde circulatia venoasa este impiedicata, in special insa la nivelul membrelor inferioare, fapt datorat in primul rand ortostatismului, care produce o ingreunare fiziologica a circulatiei venoase la acest nivel. 

Varicele membrelor inferioare apartin patologiei externe, deci si dermatologiei, in timp ce dilatatiile varicoaseale altor teritorii, descrise sub denumirea de circulatie venoasa colaterala, apartin domeniului patologiei interne. 

Cauzele declansante in varice, sunt acelea care actioneaza, fie prin marirea presiunii hidrostatice a coloanei sangvine, fie prin dimiuarea rezistentei pertilor venosi. Cauzele care actioneaza prin marirea presiunii hidrostatice sunt: 

-profesiile care cer un efort deosebit din partea membrelor inferioare(vanzatorii din magazine, chelnerii, frizerii, factorii postali, dentistii, etc.). La acestia activitatea musculara permanent crescuta necesita un aflux de sange marit, care are drept consecinta ingreunarea si mai pronuntata a refluxului sangvin. 

-mecanice:obstacolele pot favoriza si deci mari presiunea coloanei sangvine. Printre aceste cauze trebuie amintita in primul loc graviditatea, care produce o compresiune a venelor iliace si a cavei. Alte cauze de acest ordin sunt tumorile genitale feminine. 

La cauzele de mai sus se adauga altele care produc slabirea peretelui venos: 

-cauze constitutionale: indivizii longilini, cat si cei cu tesut celular subcutanat abundent prezinta mai frecvent varice. 

-sexul: la femei sunt mai dese decat la barbati. 

-cauze endocrine: se observa ca varicele apar atat la barbati cat si la femei, mai ales la "varsta crizelor hormonale" adica a adolescentei sau a menopauzei. Graviditatea, prezentand un foarte pronuntat dezechilibru hormonal, poate fi considerata ca facand parte din cauzele endocrine ale varicelor. 

Consecinta dilatarii varicoase a venelor este aparitia unei insuficiente valvulare venoase. Valvulele, din cauza dilatarii peretilor venelor, nu se mai suprapun si astfel nu-si mai pot indeplini rolul atat de important de a etaja coloana sangvina si de a fractiona presiunea ei pe segmente de cativa centimetri. Datorita acestei insuficiente valvulare, sangele din venele mari apasa direct asupra sangelui din varice, astfel ca circulatia este si mai mult impiedicata. Acest fapt duce prin cerc vicios la exagerarea dilatatiei venelor. 

In patologia varicelor, sistemul nervos vegetativ joaca un rol important, atat direct cat si indirect, ca intermediar intre glandele endocrine si vene. 

La nivelul membrelor inferioare, pe fata interna a gambelor, mai putin a coapselor, se vad cordoane venoase dilatate, albastrui, flexoase, ampulare, neregulate. Imprejurul cordonului principal se vad dilatatii mai mici, neregulate, anastomozate. Aceste dilatatii venoase, foarte aparente la bolnavul care sta in picioare, se reduc simtitor la bolnavul care sta in pozitia culcat. 

Simptomele insotitoare ale varicelor sunt cauzate de staza sangvina, cu toate consecintele ei privind nutritia tesuturilor. 

Aceste simptome sunt subiective si obiective. 

Cele obiective sunt:oboseala excesiva la eforturi relativ moderate, dureri in membrele inferioare, care nu cedeaza dupa un repaus obisnuit. Bolnavii se scoala dimineata cu senzatia de oboseala dureroasa sau chiar dureri accentuate. 

Cele obiective intereseaza in primul rand circulatia sangvina. Se produce o staza periferica cu cianoza, cu mici venectazii si edeme maleolare, care dispar la inceput, dupa odihna de noapte. 
 

ZONA ZOSTER.

ZONA ZOSTER. 

Zona zoster este o viroza caracterizata printr-o eruptie constituita din mai multe placi eritemato-veziculoase repartizate unilateral pe un teritoriu nervos bine precizat si insotite de tulburari nervoase clinice si de alteratii in ganglionii spinali ai teritoriului respectiv. Zona zoster nu recidiveaza aproape niciodata, insa netratata cu atentie poate duce la efecte secundare nedorite. 

Zona zoster poate aparea in doua circumstante diferite: 

a)fie in mici epidemii sau sub forma de cazuri mai frecvente primavara si toamna. 

b)fie in circumstante patologice deosebite. 

Cauzele adjuvante care pot dezlantui aparitia eruptiei sunt: 

-diferite infectii acute sau cronice; meningita, pneumonie, tuberculoza, sifilis secundar sau nervos. 

-unele intoxicatii medicamentoase;arsenic, bioxid de carbon, plumb, morfina, 

-leziuni si traumatisme ale sistemului nervos, traumatisme craniene, dentare, punctie lombara. 
 

Zona zoster se caracterizeaza prin eruptie, tumefierea ganglioniolor sateliti si simptome nervoase. 

Adesea eruptia este precedata de simptome generale uneori foarte discrete, alteori mai accentuate, ca febra, frisoane, astenie, care retrocedeaza repede la aparitia eruptiei. Eruptia spoate fi precedata si de simptome subiective locale care se manifesta sub forma de prurit, arsuri, parestezii. 

Eruptia se manifesta la fel ca herpesul, prin aceleasi placi eritemato-edematoase, ceva mai infiltrate, pe care dupa 6-24 de ore apar buchete de vezicule perlate. Eruptia se constituie in general in cateva izbucniri, timp de 3 zile. Ele sunt intotdeauna unilaterale, nu depasesc linia mediana si acopera un teritoriu nervos, bine delimitat, in legatura cu un segment medular sau un ganglion spinal. Placile pot ramane izolate dar adesea ele se unesc. Veziculele au un continut clar timp de 2-3 zile, apoi lichidul se tulbura devenind net purulent. In a cincea zi, in centrul veziculei apare o crusta bruna. Foarte repede, lichidul se transforma in crusta. Aceasta se usuca complet in cateva zile si se desprinde in 10-15 zile, rareori mai tarziu, lasand pete eritematoase la inceput, apoi depigmentare sau hiperpigmentate. 
 

Zona zoster uneori se vindeca si singura, insa nu v-as recomanda sa asteptati acest lucru. Tratamentul local poate impiedica infectiile ulterioare. Pe leziuni se poate aplica alcool sau apa Dalibour diluata si se va pudra cu talc. In caz de eruptii intinse, cu infiltratii si ulceratii se vor aplica comprese umede usor dezinfectante, eventual solutii colorantesau pomezi dezinfectante, iar impotriva durerilor se vor administra antinevralgice. 

Sforamin, impotriva sforaitului

Buna ziua,

As dori sa command si eu Sforamin, se poate va rog?

Livrare: Dimitrie Pompei ..........................Bucuresti,sect 2, cod 020335.

Multumesc anticipat

Buna ziua

Pe data de 04.04.14 intre orele 12 -16
eu sunt la biroul din Bucuresti, sos Pantelimon nr 258 bl 47 sc c et 3 ap 142 interfon 142 si distribui produsele .

Puteti veni sau trimite pe cineva sa va cumpere produsele solicitate.

Pentru Bucuresti nu avem un serviciu care sa trimita prin corespondenta.

Cu stima

Gheorghe Giurgiu
0744827881 

Buna ziua,

Multumesc pentru raspuns, in acest caz nu am cum sa vin, in aceeasi perioada sunt si eu la birou.
Toate cele bune
 

HERPESUL

HERPESUL 

Herpesul este o eruptie acuta de vezicule situate pe o baza eritematoasa cu sediu obisnuit peribuco-nazal sau in regiunea genitala. Afectiunea este datorata unui virus. La om el se poate pune in evidenta in leziunile cutanate, in ganglionii spinali, adesea in lichidul cefalorahidian, uneori chiar in saliva si sange. Un fapt este evident: persistenta virusului in organism, indeosebi in ganglionii spinali, de unde periodic, in anumite circumstante, poate sa revina din nou la piele si sa produca leziuni. Calea de propagare a virusului este nervoasa, el se propaga in lungul nervilor, atat de la piele spre centru, cat si de la centru la tegumente. Unii specialisti socotesc ca virusul persista la nivelul leziunilor vindecate, ceea ce explica recidivele in acelasi loc. Acest mod de abordare nu se potriveste cu observatiile clinice, care arata ca aparitia eruptiei este insotita adesea si chiar precedata de manifestari nervoase. Uneori herpesul apare izolat, fara cauze aparente. De cele mai multe ori, insa el apare in urmatoarele circumstante: 

a).infectii de alta natura, uneori bine caracterizate, ca meningita cerebrospinala, pneumonia, gripa. 

b).in decursul unor tulburari umorale, socuri sau stari fiziologice, ca menstrele, raporturi sexuale. 
 

c).dupa administrarea unor medicamente sau vaccinuri 
 

d).in caz de infectii sau traumatisme locale ca blenoragia pentru herpesul genital, infectii sau traumatisme dentare, sinuzale sau amigdaliene pentru herpesul peribucal. 

Eruptia de herpes este precedata cu cateva ore sau chiar cu o zi, de senzatii subiective de prurit, caldura locala, adesea nevralgie discreta locala sau chiar regionala. Eruptia apare sub forma unui mic placard eritematos, putin edematos, reliefat, pe suprafata caruia se dezvolta rapid un buchet de vezicule, cu continut clar, de aspect perlat. Veziculele pot fi numeroase3-4, alteori exista placi si buchete in numar mai mare. In unele cazuri, veziculele sunt mai izolate unele de altele. Herpesul poate deveni local dureros la palpare. Foarte repede continutul veziculelor se tulbura transformandu-se in cruste cenusii-brune, uneori hemoragice, care cad lasand in loc o mica pata eritematoasa trecatoare. Toata evolutia dureaza 10-12 zile. Herpesul nu lasa cicatrice decat exceptional. Rareori herpesul se poate infecta. 

Herpesul genital merita a fi cunoscut din cauza fecventei lui, atat la barbati cat si la femei si a sediului sau pe mucoase, care ii da caractere deosebite. El se caracterizeaza prin faptul ca este mai dureros, adesea precedat si insotit de nevralgii accentuate. Veziculele se sparg repede si lasa in loc mici eroziuni, adesea confluente, cu margini policiclice si microciclice. Suprafata eroziunilor este rosie, zemuinda, uneori acoperita de un exudat cenusiu-galbui. La palpare leziunea nu este indurata, afara numai daca herpesul a fost tratat intempenstiv prin medicamente prea active, in care caz el se poate indura, ulcera si persista un timp mai indelungat. Herpesul vulvar este uneori intins, cu leziuni multiple, febril. Herpesul genital este adesea recidivant, putand deschide poarta la infectii veneriene. 

Herpesul bucal se localizeaza adesea pe amigdala, faringe, este dureros si poate fi insotit de febra(angina herpetica) 
 

Tratamentul herpesului nu este special, el vindecandu-se si singur. Tratamentele active, intempestive pot irita, exematiza, ulcera herpesul si deci prelungi evolutia sa. 

Tratamentele simple, descongestionante, usor dezinfectante pot totusi influenta favorabil evolutia, impiedicand infectiile supraadaugate. Astfel herpesul cutanat beneficiaza de atingeri cu alcool, pudraj cu talc, herpesul genital de comprese cu ceai de musetel, eventual o crema simpla. In caz de dureri se administreaza antinevralgice, vitamina B1. Pentru a evita infectiile veneriene, se interzice raporturile sexuale inainte de vindecare. 

Herpesul recidivant este mai greu de tratat. Eruptia poate fi uneori oprita daca se atinge leziunea incipienta cu alcool iodat sau rezorcinat 

2-3%. 

Tratamentul cu antibiotice da rezultate dubioase sau nule. 
 

Distributie Deniplant in luna august 2014

Luna aceasta puteti cumpara Deniplant de la Biroul din Bucuresti pe data de 22.08.14 intre orele 12-16
Detalii la 0744827881

VIROZE CUTANATE

10.VIROZE CUTANATE 

Unii inframicrobi(ultravirusuri) se localizeaza la nivelul tegumentelor si produc boli bine caracterizate. Unele ultravirusuri au o afinitate mare atat pentru epiderm cat si pentru sistemul nervos. Din aceasta cauza se disting epidermoviroze (verucii) si epidermo-neuroviroze care cuprin herpesul si zona zoster. 

In afara de aceste viroze, afectiuni locale, mai exista unele infectii generale virotice, boli febrile si contagioase cu manifestari cutanate. 

Tot din aceasta categorie fac parte si o serie de dermatoze de origine virotica mai putin studiate cum sunt pemfigusul vulgar si psoriazisul. 
 

VERUCI VULGARE 

Verucile (negii, alunitele) sunt excrescente papilare si hiperkeratozice e dimensiuni variabile. Ele sunt datorate unui ultravirus sau inframicrob. 

Veruca vulgara apare in general la copii si adulti, tineri pe fata dorsala a degetelor si mainilor, mai rar pe palme, laba piciorului genuchi, coate, etc. Numarul lor este diferit, uneori numai 2-3, alteori sunt foarte numeroase. Ele sunt izolate sau grupate. Se prezinta ca niste ridicaturi rotunde, de dimensiuni variabile, de la o gamalie de ac pana la un bob de mazare si mai mare. Suprafata lor este convexa sau aproape plana, adesea neregulata la centru, prezentand niste ridicaturi verucoase. Culoarea verucilor este cenusie-galbuie, bruna sau negricioasa. Consistenta lor este tare, aspra. 

O data aparute, verucile cresc si persista indefinit, rareori se vindeca spontan. 

Veruca plantara este un tip clinic ceva diferit, din cauza caracterului tegumentului pe care se dezvolta. Stratul cornos, hipertrofiat nu permite dezvoltarea in relief a verucii, asa incat aceasta creste in profunzime, unde irita dermul papilar. Clinic, veruca plantara se prezinta ca o batatura, dar la centru se vede adesea o papilomatoza sau neregularitati cenusii-brune, iar la periferie un chenar hiperkeratozic. Durerea vie la presiunea exercitata la mijlocul verucii este caracteristica. 

Verucile plane juvenile apar la copii si adolescenti, mai rar la adulti, adesea brusc, exploziv. Se localizeaza in general pe fata, uneori pe dosul mainilor. Se prezinta ca niste papule plane, rotunde sau usor poligonale, de 1-2 mm diametru, de culoarea pielii sau ceva mai inchise. Se vindeca adesea in mod spontan. 
 

Verucile papilomatoase sau papiloamele sunt niste ridicaturi de cativa milimetri, pediculate, filiforme, care se formeza pe fata sau pe gat. 

Papiloamele mucoasei bucale sunt mai rare si mai putine la numar. Se asociaza fie cu papiloamele filoforme, fie cu verucile vulgare. Suprafata lor este totdeauna plana, iar coloratia lor cenusie face contrast cu rosul mucoasei. 

Tratamentul verucilor este local. Dupa anestezie locala se excizeaza veruca cauterizand apoi baza cu nitrat de argint. Deoarece prin aceasta metoda recidivele sunt frecvente, este preferabil sa se cauterizeze verucile prin diatermocoagulare, galvanocauter. Folosirea termocauterului este adesea urmata de cicatrice inestetice. 

Verucile plane se vindeca adesea cu pomezi rezorcinate si acid salicilic 5-10%.

KERATODERMIILE

KERATODERMIILE 

Sub aceasta denumire, pur simptomatica, se inglobeaza in general toate procesele cutanate care se insotesc de o ingrosare mai mult sau mai putin pronuntata a stratului cornos. Sediul obisnuit al keratodermiilor este reprezentat prin regiunea palmara si cea plantara, stratul cornos al acestor regiuni prezentand, din cauza structurii sale, o tendinta speciala de a raspunde printr-o ingrosare anormala a lui fata de cauzele patologice cele mai diverse. 

Acestea ne explica pentru ce toate dermatozele, in tabloul carora intra si reactii ale stratului cornos, ca psoriazis, pitiriazis rubra pilar, lichen plan, eczema, ect. imbraca,atunci cand se localizeaza in regiunile amintite, un aspect keratozic mai pronuntat decat acela pe care il au in restul tegumentului. 
 

1.Keratodermia palmo-plantara simetrica familiala. 

Acesta boala se caracterizeaza in primele saptamani dupa nastere, sau ceva mai tarziu, in cursul primilor ani ai existentei. Ea incepe de obicei printr-o roseata difuza a palmelor si talpilor, care nu intarzie sa se insoteasca de o ingrosare progresiva a stratului cornos al acestor regiuni. In faza de completa dezvoltare a bolii, plamele mainilor si tapilor picioarelor, cat si fetele corespunzatoare ale degetelor respective, sunt acoperite in totalitate,cu o carapace cornoasa, a carei grosime poate varia de la cativa milimetrei pana la 1cm, iar la talpi chiar mai mult. 

De obicei hiperkeratoza se opreste brusc la marginea palmelor si degetelor, limitele sale periferice fiind inconjurate de un cearcan rosiatic sau rosu -liliachiu, larg de 2-3 mm. Cateodata, insa carapacea cornoasa poate depasi limita superioara a palmei, debordand simetric catre pumn si extremitatile inferioare ale antebratelor; la picioare, ea poate de asemenea depasi talpa, imbracand tendonul lui Ahile. 

In mod obisnuit keratoza imbraca aspectul unei lame cornoase compacte, fara scuame vizibile, de culoare cenusie sau galbena ca ceara veche, cu suprafata neteda, intretaiata numai de plicile naturale ale regiunii. 

Keratoza palmo-plantara se insoteste de obicei de o secretie sudorala exagerata, mai ales la picioare, unde ea poate deveni, prin stagnarea si maceratia inerente regiunii, de o fetiditate respingatoare. Sensibilitatea locala este diminuata in masura ingrosarii stratului cornos. Nu este vorba insa de tulburari propriu-zise de sensibilitate, deoarece, daca strapungem carapacea cornoasa cu varful unui ac, bolnavul simte imediat durerea. 

Leziunile mainilor si degetelor impiedica pe bolnav sa execute orice lucru care reclama o oarecare dexteritate sau o delicatete a simtului tactil. Leziunile picioarelor, la randul lor, pot jena mersul, din cauza fisurilor profunde de care se insoteste adesea. 

Factorul esential al acestor dermatoze este caracterul familial, fara a se sti precis cauza primara care sta la baza bolii insasi. Transmiterea acestei predispozitii morbide se face de obicei direct la descendenti, uneori in mod neintrerupt timp de mai multe generatii. 

Ca toate distrofiile congenitale, keratodermia palmo-plantara, o data dezvoltata, nu prezinta nici o tendinta la regresiune atata timp cat tratamentul se rezuma la subtierea si inlaturarea crustelor, din acest motiv ea poate constitui o infirmitate din cele mai penibile si greu de ascuns. 
 

Keratodermia palmo-plantara simetrica a adultilor, zisa si esentiala. 

In afara de forma descrisa anterior, se cuvine a se mentiona inca un tip de keratodermie, palmo-plantara simetrica ce se deosebeste de prima prin faptul ca nu este ereditara, ci apare la varsta adulta si este curabila. 

Din punct de vedere eruptiv, boala se caracterizeaza si aici printr-o hiperkeratoza palmo-plantara si digitala, simetrica, luand totdeauna o dezvoltare mai mare la picioare. Crapaturile sunt de obicei mai pronuntate in zona cacaiului, putand deveni dureroase si jena mersul. Uneori hiperkeratoza plantara, in loc sa fie difuza, are un caracter mai partial, limitandu-se la nivelul calcaiului si capului metatarsienelor, cu respectarea scobiturii talpilor si a marginii interne a piciorului. 

La maini hiperkeratoza este de obicei mai putin dezvoltata si poate fi si aici difuza sau limitata numai la marginea interna a palmelor sau in dreptul articulatiilor metacarpo-falangiene 

Tratata, boala se vindeca in general in cateva luni. 
 

Dintre keratodermiile palmo-plantare simetrice, cu etiologie bine determinata amintim keratodermia palmo-plantara simetrica arsenica, datorata arsenicului, fie ingerat in mod prelungit ca medicament, fie introdus in organism in urma unor intoxicatii cronice profesionale si Keratodermia blenoragica, de origine microbiana ce se dezvolta de obicei in cursul unei blenoragii complicate cu manifestari extragenitale. 

Ihtioza

IHITOZA 

Ihtioza este o dermatoza scuamoasa, constituita din scuame de grosimi variabile, mai mult sau mai putin juxtapuse, amintind de solzii pestilor, de unde provine si numele dat bolii. 

Acesta afectiune, in general familiala, isi face aparitia in prima copilarie si persista in tot cursul existentei. 

Clinic, ihtioza se caracterizeaza prin doua simptome particulare: o uscaciune pronuntata a pielii si existenta la suprafata ei a unor scuame de aspect special. 

Uscaciunea pielii, mai accentuata in cazurile cu scuame abundente, nu pare sa fie strict conditionata de acestea, deoarece persista chiar daca scuamele sunt indepartate prin procedee terapeutice. Ea este in general mai putin pronuntata la nivelul marilor plici decat in restul tegumentului. Acest lucru se vede mai ales in anumite forme pe care le intalnim adesea la unii din membrii apartinand familiilor de ihtiozici. Alteori xerodermia constituie, un timp mai mult sau mai putin indelungat, simptomul premergator al unei ihtioze cu dezvoltare tardiva. 

In ihtioza constituita, pielea bolnavului este acoperita permanent cu scuame uscate, mai mult sau mai putin mari, in general subtiri si lucru important, aderente de piele in cea mai mare parte a intinderii lor. Din aceasta cauza, spre deosebire de ceea ce se intampla in dermatozele scuamoase cu substrat inflamator, dezlipirea si indepartarea scuamelor se face aici cu oarecare dificultate. Zgariate cu unghia, scuamele se faramiteaza usor din cauza uscaciunii lor, desenand in lungul zgarieturii o dara albicioasa pulverulenta, ca in psoriazis. 

Dupa aspectul scuamelor se pot descrie mai multe tipuri de ihtioza: 

1.Ihtioza pitiriaziforma, cu scuame mici, furfuracee, 

2.Ihtioza scutulara caracterizata prin scuame mai mari, lameloase, poligonale sau ovale, cu marginile dezlipite si centrul aderent. 

3.Ihtioza neteda sau sidefie, dupa cum scuamele prezinta o suprafata neteda si lucitoare, sau dupa cum ele au o nuanta sidefie sau argintie. 

4.Ihtioza neagra, cand scuamele, fie in urma acumularii de impuritati, sub marginile lor dezlipite, fie in urma unor transformari chimice ale substantei lor constitutive, capata, in parte sau in totalitate, o nuanta negricioasa. 

In formele sale obisnuite, ihtioza este o dermatoza generalizata cu dispozitie simetrica. Cu exceptia plicilor, ihtioza este raspandita pe toata suprafata tegumentului, predominand mai ales pe membre si in jumatatea inferioara a trunchiului. In regiunile palmo-plantare scuamele lipsesc, dar pielea este uscata si aspra. Unghiile pot fi normale sau uneori uscate si prezentand crapaturi. 

Secretia glandelor sudoripare si sebacee este scazuta la ihtiozici. 

Legatura dintre starea de uscaciune a pielii si procesul ihtiozic propriu-zis ne apare in mod evident daca tinem seama de faptul ca in formele mai atenuate ale bolii scuamele pot disparea complet in timpul verii, pentru a reaparea iarna. 

Ihtioza este o afectiune nu prea rara, mai ales daca ne referim la formele sale mai usoare. Factorul etiologic care se impune, prin frecventa lui, este acela al ereditatii, pe care o intalnim in 25% din cazuri. Transmiterea bolii se face de obicei in linie directa, de la parinti la copii, in curs de mai multe generatii succesive, sau poate uneori sari o generatie. Ereditatea poate fi si colaterala. In 50% din cazuri, ihtioza ia caracterul unei boli familiale, interesand, fara nici o preferinta ambele sexe. Ihtioza nu este prezenta niciodata de la nastere, ci ea nu incepe sa se manifeste decat in cursul primilor 3 ani de viata, pentru a dura uneori toata viata. 

Din punct de vedere fiziopatologic, ihtioza ne apare ca o malformatie a pielii, caracterizata printr-o diminuare a secretiilor glandulare ale acestui organ(sudoripare si sebacee) si ca o consecinta a acestei stari, printr-o uscaciune a tegumentului si o tulburare a procesului descuamativ. In aceste conditii, celulele cornoase ale stratului disjunctum, in loc sa se elimine pe masura producerii lor in mod invizibil, ca in stare normala, raman mai mult timp aderente la tegument, la suprafata caruia se acumuleaza sub forma unor scuame de grosimi variabile. Cauza intima care prezida la geneza acestei malformatii este inca nenunoscuta. 

Unii specialisti, bazati pe coexistenta frecventa a ihtiozei cu tulburari in functia glandelor cu secretie interna si mai ales ale tiroidei si ale glandelor sexuale, inclina sa admita natura sa endocrina. Insuficienta tiroidiana trebuie cautata cu multa atentie la ihtiozici, deoarece la dansii imbraca de obicei forma unor mici hipotiroidii, metabolismul bazal fiind rar modificat. 

Ca si in psoriazis sau celelate dermatoze scuamoase, tratamentul extern nu urmareste decat indepartarea scuamelor formate prin metode fizice si atenuarea uscaciunii pielii cu ajutorul unor unguente, pomezi, etc, de aceea pentru rezolvare problemei in sine trebuie intervenit intern. 
 

Poti primi Deniplant prin posta

In perioada 11.08.14-21.08.14 cei din provincie care nu pot ajunge la bucuresti pentru a lua personal ceaiul Deniplant , pot trimite banii prin posta si vor primi acasa plantele .
detalii la http://www.deniplant.ro/comanda-deniplant.htm

Lichenul Plan

Lichenul Plan 

Lichenul plan este o dermatoza cronica, de natura neprecizata, caracterizata din punct de vedere clinic printr-o eruptie pruriginoasa mai mult sau mai putin intinsa, constituita din papule de aspect particular. 

Leziunea elementara a lichenului plan este o papula de marimea unei gamalii de ac, de culoare rosiatica sau rosiatica-galbuie si uneori rosiatica-liliachie, de forma rotunda sau poligonala, cu suprafata neteda si lucioasa ca o fateta decristal, prezentand adesea la centrul sau o mica infundatura puctiforma. Aceasta papula este uscta, de consistenta ferma si lipsita de scuame vizibile. 

Lichenul plan se dezvolta cu o deosebita predilectie pe fata anterioara a pumnului, antebrat, in regiunea subombilicala, organe genitale, pe partile laterale ale trunchiului si in regiunea lombara inferioara. In formele discrete ale bolii, eruptia poate ramane timp indelungat sau chiar definitiv circumscrisa la locurile de electie. De cele mai multe ori, insa ea sfarseste prin a se disemina aproape pe toata intinderea tegumentului, care este presarat cu elemente eruptive apartinand unuia sau altuia din aspectele descrise. 

Pe masura ce eruptia se invecheste, elementele sale incep a se pigmenta in mod difuz sau numai la periferia lor. 

Lichenul plan este o dermatoza prin definitie pruriginoasa, pruritul fiind uneori, mai ales la nervosi, surmenati, foarte intens si suparator, impiedicand somnul bolnavului. In formele obisnuite ale bolii, starea generala nu este influentata. 

Observatiile clinice arata ca lichenul plan este o boala a varstei adulte, ea fiind foarte rara la copii si batrani. Pare ceva mai frecventa la barbati decat la femei, iar intelectualii sunt mai des atinsi. Interventia sistemului nervos central, care joaca un rol atat de important in dezvoltarea multor dermatoze, poate fi adesea invocata si aici. Se cunosc un numar important de cazuri in care lichenul plan si-a facut aparitia dupa o emotie violenta. 

Lichenul plan este o boala cu evolutie cronica, putand dura luni si ani de zile. Uneori generalizarea eruptiei se face repede, alteori treptat, sub forma de izbucniri succesive, la intervale variabile. Elemente noi apar pe masura ce unele din cele vechi incep sa regreseze, lasand in locul lor pete pigmentate si imprimand cu timpul tegumentului un aspect tigrat. Dupa vindecare, recidivele sunt posibile, fie sub forma de placarde izolate, fie reproducand tipul eruptiei enterioare.