DERMATOZE ALERGICE

DERMATOZE ALERGICE  Sub numele de dermatoze alergice se desemneaza o serie de afectiuni cutanate produse prin "sensibilizarea" organismului fata de anumite substante exo-sau endogene. Tegumentul sensibilizat capata proprietatea de a reactiona fata de aceste substante intr-un mod cu totul deosebit(alergie=reactie modificata). In acest grup de dermatoze intra eczema, urticaria, prurigourile, neurodermitele, unele eruptii profesionale si unele eritrodermii.  Eruptii cutanate alergice alimentare  In afara de intolerantele prin substante chimice trebuie descrise si intolerantele alimentare. Acestea au manifestati clinice deosebit de variate(cel mai adesea sub forma de urticarie), asa ca alimentul in cauza nu poate fi identificat numai dupa aspectul leziunilor. Intolerantele alimentare sunt precedate sau insotite adesea, dar nu obligatoriu, de tulburari generale si digestive(greata, varsaturi, diaree, temperatura, ameteala. Printre alimentele cele mai des incriminate citam: carnea si pestele conservat, sarat, afumat; vanatul; branzeturile fermentate; ciupercile; capsunile; cafeaua; alcoolul.  Ca tratament se recomanda suprimarea alimentului in cauza, regim alimetar hipotoxic si nealergizant(faino-vegetarian), medicatia nespecifica amintita la eruptiile medicamentoase, antihistaminice, oxigenoterapia. Uneori se incearca dupa disparitia eruptiei obisnuirea organismului cu alimentul respectiv, prin administrarea lui in doze minime si progresive.  Rezultate deosebite s-au obtinut in aceste cazuri in urma folosirii ceaiului Imuniplant.  Eczema  In evolutia unui placard de de eczema deosebim cinci faze:  1.Faza eritematoasa, se caracterizeaza printr-o roseata mai mult sau mai putin intensa, insotita, in special la nivelul regiunilor bogate in tesut conjunctiv lax, de un edem de intensitate variabila.  2.Veziculatia. Pe fondul de roseata descris nu intarzie sa apara numeroase vezicule de dimensiunile unui varf de ac, avand continut clar, transparent.  3.Faza de zemuire este caracterizata prin ruperea veziculelor si revarsarea continutului lor la suprafata pielii. In aceasta perioada placardul apare presarat de mici orificii care nu sunt altceva decat craterele veziculelor. In cazurile cu zemuire intensa, toata suprafata placardului este inundata de un lichid citrin. Prin uscarea acestui exudat rezulta cruste de culoare cenusie-galbuie sau bruna.  4.Faza de epiderm subtiat si lucios. Dupa un timp variabil, zemuirea inceteaza, crustele cad si nu se mai refac, iar epidermul subtiat continua sa ramana rosu, capatand un aspect neted, si lucios ca si cum ar fi uns cu un lac.  5.Faza de descuamare. Placardul epidermizat se acopera de scuame lameloase sau furfuracee, care se reproduc un timp oarecare, pana ce pielea isi reia culoarea si aspectul normal.    Succesiunea diverselor faze descrise nu se produc sincron, la intreaga eruptie. Aceste faze pot coexista la suprafata aceluiasi placard, fapt datorita caruia eruptia eczematoasa, in ansamblul sau capata un caracter polimorf. In practica, tabloul eczemei prezinta uneori devieri de la tipul descris, fie prin scurtarea sau prelungirea peste masura a uneia sau mai multora din fazele descrise mai sus, fie prin modificarile imprimate eruptiei de regiunea unde ea se dezvolta.  Dintre simptomele subiective semnalam senzatia de arsura din perioada de inceput si pruritul care este aproape constant in toate stadiile evolutive ale eczemei, uneori devenind insuportabil.  Eczema poate fi acuta, cand apare brusc, fiind insotita de un prurit accentuat, eritem intens, edem si veziculatie si cronica in care veziculatia si exsudatia este mai redusa, predominand eczema uscata si uneori lichenificarea. Eczema cronica evolueaza de obicei sub forma de izbucniri succesive.  Cele mai cunoscute forme ale eczemei sunt: eczema vulgara, eczema papulo-veziculoasa si eczema numulara.  Eczema papulo-veziculoasa se caracterizeaza printr-o eruptie diseminata, constituita din leziuni papulo-veziculoase grupate sau izolate, cu baza eritematoasa putin reliefata. Vezicula centrala este mica, poate sa se usuce fara a se rupe sau poate fi deschisa prin scarpinat, lasand sa se scurga o picatura de serozitate, care se transforma in crusta punctiforma.  Eczema numulara este constituita din placarde rotunde sau ovale bine delimitate. Placardul are caracterele unei eczeme veziculoase sau papulo-veziculoase. Cateodata, centrul se turteste, se usuca si se acopera de cruste sau scoame, pe cand la periferie persista vezicule active. Locurile de predilectie sunt: fata dorsala a mainilor, a picioarelor, articulatia pumnului si tibio-tarsiana.  Eczema apare la orice varsta, insa este mai frecventa la sugari, in prima copilarie si la adulti. Factorii care intervin in etiologia acestui sindrom sunt impartiti in predispozanti si provocatori.    1.Cauzele predispozante, desi foarte numeroase, au o semnificatie etiologica greu de precizat.  Ereditatea si predispozitia familiala joaca un rol important in eczema sugarului si in unele eczeme ale adultului si dimpotriva nu intervin sub nici o forma in dermatitele de contact  Starea pielii are rol important in patogenia eczemei, deoarece reactivitatea cutanata depinde, printre altele si de conditiile locale. Pielea subtire, saraca in pigment, seboreica, sau hiperhidrotica, este mai susceptibila la actiunea toxica si chiar la cea sensibilizanta a agentilor chimici. Xerodermia(pielea uscata)constituie de asemenea un factor predispozant pentru eczema. Staza venoasa, conditiile trofice speciale, consecutive varicelor, favorizeaza aparitia eczemei.  Afectiunile viscerale au fost socotite de catre multi specialisti ca una din cauzele importante ale eczemei. Tractului digestiv i s-a atribuit de multe ori un rol important, considerandu-se ca ar favoriza patrunderea alergenilor in organism. Se cunosc cazuri de eczema (ce coexista cu tulburari gastrice sau cu o colita latenta sau manifestata) care evolueaza favorabil dupa tratarea afectiunii digestive.  Alterarea functiilor hepatice, mai ales a celei antitoxice, este deseori incriminata in etiogia eczemei, sustinandu-se ca la eczematosi celula hepatica n-ar fi capabila sa asimileze heteroproteinele resorbite la nivelul intestinului, lasandu-le sa sensibilizeze pielea pe cale hematogena. Celula hepatica insuficienta lasa sa treaca in circulatie o mare cantitate de substante histaminice. Chiar daca de cele mai multe ori probele functionale hepatice la eczematosi sunt negative, nu se poate minimaliza rolul ficatului in protejarea organismului fata de substantele toxice resorbite prin mucoasa intestinala.  Glandele endocrine, joaca si ele un rol important in crearea acelei predispozitii morbide despre care am vorbit. Se stie ca pubertatea face uneori sa dispara o eczema anterioara acestei periode. Se cunosc cazuri de eczema a caror evolutie este ritmata de menstruatie, de cele mai multe ori agravandu-se in timpul acesteia  Menopauza intervine de asemenea in etiologia eczemei, favorizand aparitia sensibilizarii. Sunt dese cazurile de eczema si prurigo aparute o data cu instalarea menopauzei.  Disfunctiile glandei tiroide au de asemenea oarecare rol in aparitia eczemei. S-a demonstrat experimental ca animalele tiroidectomizate nu pot fi sensibilizate decat dupa ingestia sau injectarea de extract tiroidian.  Un rol important poate fi atribuit si glandelor corticosuprarenale si hipofizei in aparitia eczemelor. Este bine cunoscuta actiunea antialergica a cortizonului si ACTH-lui.  Factorii alimentari si tulburarile de nutritie. Se cunosc fapte clinice si experimentale care arata rolul jucat de acesti factori in producerea eczemei. Trebuie retinut ca dezechilibrele nutritive favorizeaza eczema, atat atunci cand ratia alimentara este insuficienta, cat si atunci cand este crescuta.  Un regim hipoalimentar, sarac in proteine face ca acestea sa fie absorbite, insuficient digerate si deci, susceptibile de a juca rolul de alergen. Hipoproteinemia constatata la unii eczematosi, de multe ori nu este cauza afectiunii, ci efectul pierderii de plasma care se produce in faza zemuinda a eczemei. Excesul de hidrati de carbon, ca si reducerea ratiei de acizi grasi nesaturati, favorizeaza aparitia eczemei mai ales la sugari si copii mici. Bazati pe aceste considerente, unii autori au vazut in eczema o maladie carentiala si recomanda tratamentul cu vit.F, care da unele rezultate mai ales la copii.  Carentele de vitamine C, K si P ingreuneaza procesele de oxidoreducere celulara si maresc permeabilitatea capilara, iar ratia insuficienta de vitamine din grupa B nu asigura troficitatea si protectia normala a pielii. Toate aceste tulburari biochimice tisulare favorizeaza aparitia eczemei. Experimental s-a aratata ca animalele in carenta de acid pantotenic fac un sindrom cutanat asemanator seboreei, iar cele lipsite de vitamina B6 fac dermite eczematiforme.  Deficitele alimentare, tulburarile metabolismului intermediar, si ale functiilor endocrine influenteaza metabolismul electrolitilor si apei din organism si totodata actioneaza asupra echilibrului acido-bazic, factori incriminati, de asemenea, in etio-patogenia eczemei.  Se stie ca la unii eczematosi calcemia este scazuta. Important este de asemenea continutul umorilor in sodiu si magneziu. Modificarea echilibrului acido-bazic consta de obicei in tendinta la alcaloza. Nu este exclusa nici posibilitatea unei acidoze.  S-a dovedit ca metabolismul apei din organism are legatura cu provocarea exudatului, mai ales in eczema sugarului.  Corectarea acestor dezechilibre metabolice este de multe ori urmata de vindecarea eczemei, aceasa fiind explicata si de faptul demonstrat ca numai band un anumit ceai(Imuniplant sau Deniplant), anumite afectiuni cutanate s-au rezolvat favorabil.  Infectiile cronice si infectia de focar(dentara, sinuzala, amigdaliana, colecistica, apendiculara) favorizeaza sensibilitatea organismului, intretinand starea de excitatie a focarelor corticale responsabile de tulburarile cutanate. Uneori focarele de infectie constituie sursa de reactogen care a sensibilizat pielea, eczema comportandu-se ca o eruptie secundara fata de focarul infectios primitiv extracutanat.  Rolul sistemului nervos central si al tulburarilor neurovegetative trebuie relevat in mod deosebit. Eczematosii sunt adesea bolnavi surmenati, iritabili, cu somnul neregulat, cu reactii exagerate, cu lipsa de inhibitie sau inertie patologica, intr-un cuvant sunt indivizi cu un sistem nervos mai excitabil, neechilibrat sau intr-o perioada de reactii anormale.  2. Cauzele provocatoare sunt si ele foarte numeroase. Ele pot fi impartite in cauze externe si cauze interne.  a)Cauzele externe. Orice excitanat extern, actionand puternic sau repetat asupra pielii, poate declansa o eczema. Astfel actioneaza agentii mecanici si fizici, ca traumatisme mici, frigul, caldura, radiatiile solare, vantul.  Agentii chimici si medicamentosi sunt foarte frecventi. In afara de agentii chimici semnalati in capitolele anterioare, mai citam sapunul, cosmeticele, vopselele de par, colorantii tesaturilor, etc. Mai mentionam aici si polenul si sucurile unor plante ca primula, crinul.  Unele insecte, prin contactul sau prin intepaturile lor, pot fi factori eczematogeni.  Microbii care se gasesc la suprafata tegumentelor ca si diversii paraziti criptogamici pot provoca de asemenea eczeme in unele circumstante.  Sediul de predilectie al eczemelor microbiene este in general in santul retroauricular, plica inghino-crurala, regiunea perianala, axila si gambele, iar pentru cele determinate de parazitii criptogamici, regiunile inghino-crurale, submamare, plantare, palmare si interdigitale.  b)Cauzele interne sau care actioneaza pe cale interna pot fi :alimentare, medicamentoase, metabolice.  -Cele mai variate alimente, indeosebi cele proteice, pot fi in cauza. Citam astfel: carnea, in special cea conservata, pestele, crustaceele, ouale, branzeturile, laptele, iar uneori legumele si fructele.  -Medicamentele ingerate sau injectate provoaca rareori eruptii de tip eczema.  -Produsele metabolice anormale, care apar in cursul diverselor afectiuni gastro-intestinale, hepatice, diabet, uricemie sunt uneori cauze provocatoare.  Pentru identificarea sustantei provocatoare se recomanda practicarea testelor, care uneori dau rezultate concludente.    Patologia eczemei  Eczema fiind considerata o reactie alergica, rezulta prin sensibilizarea pielii fata de un alergen cu care a venit in contact pe cale externa sau interna. In conceptia imunologica a eczemei se admitea ca tesuturile supuse contactului cu alergenul produc anticorpi capabili, la un nou contact, sa intre in conflict cu acesta. Conflictul antigen-anticorp, declanseaza mediatori chimici de tipul histaminei si substantelor inrudite care produc leziuni eczematoase. S-a demonstrat ca in declansarea accidentelor alergice intervine si acetilcolina.  Putem spune totusi ca alergia este o latura a cresterii reactivitatii generale a organismului.  Adesea, antigenul nu poate fi pus in evidenta, iar reactia eczematoasa este declansata de alti factori.  a)Uneori excitantii care provoaca eczema se asociaza in conditiile de munca, de viata, de alimentatie, cu alti excitanti. Acestia din urma pot astfel deveni excitanti conditionali si pot provoca aparitia eczemei, fara ca primul excitant sa mai actioneze. Astfel se explica asa-zisele polisensibilitati.  b)In alte cazuri, excitantii care actioneaza, fie asupra exteroceptorilor, fie asupra interoceptorilor organelor interne, provoaca la nivelul capatului central al analizatorului cortical focare de excitatie. Daca actiunea acestor excitanti este puternica, focarele de excitatie patologica nu dispar, ci persista pe scoarta, devenind focare de excitatie vestigiala, remanenta, stagnata. Din aceste focare pleca iradieri, excitatii aferente care ajung la piele si provoaca modificari morfologice eczematoase, prin tulburarea functiei trofice, vasomotoare, pe care scoarta o excita asupra tegumentului.  Focarele de excitatie stagnata, care persista la nivelul scoatei cerebrale in urma unei eczeme, explica si faptul ca actiunea unor excitanti indiferenti in perioada de excitatie stagnanta, dominanta, are drept rezultat reactivarea acestui focar si ca o consecinta reaparitia eczemei.  In toate aceste cazuri joaca un rol important tipul sistemului nervos si tulburarile in dinamica scoartei cerebrale care apar in cursul nevrozelor, diferitelor toxiinfectii, traumatismelor psihice. Unii autori ar explica alergia ca o consecinta a unor fenomene fazice in zonele corespunzatoare ale scoartei cerbrale, cu faza paradoxala, in care un excitant slab provoaca un efect intens.  In sfarsit mai trebuie explicata patogenia unor leziuni la distanta, diseminate sau generalizate, care apar la bolnavii cu eczeme la inceput localizate. Aceste leziuni, etichetate secundare, sunt considerate ca fiind datorate sensibilizarii. Putem vedea adesea cum leziunile se disemineaza in perioada de exacerbare a focarului initial si retrocedeaza spontan cand leziunea initiala se amelioreaza.  In legatura cu etio-patogenia unei eczeme, adesea si aspectul clinic este diferit.  Astfel, cand cauza predominanta este externa, vorbim in general de o dermita exematiforma de contact, sau microbiana, parazitara. Acestea sunt localizate, fara tendinta de diseminare, retrocedand uneori la indepartarea cauzei si la un tratament local.  Dimpotriva, cand eczema este de cauza interna aspectul clinic este altul. Eczema este de la inceput foarte repede diseminata, are evolutie cronica, recidivanta, cu puseuri multiple si este rebela la tratamentul local.  Mai trebuie aratat aici ca si atunci cand cauza provocatoare, ocazionala, a fost locala si deci leziunile incep intr-un teritoriu limitat, daca exista o predispozitie organica, nervoasa, aspectul clinic se modifica repede si ia tipul de eczema de cauza interna.    Tratamentul eczemei  Se recomanda ca in tratamenul eczemei sa se tina seama de urmatoarele principii:  1.Cercetarea si eliminarea cauzelor care au favorizat sau determinat densibilizarea pielii.  2.Eczema fiind o reactie centrala nervoasa cu un mecanism patogenic complex, tratamentul trebui sa urmareasca intreruperea lantului fizio-patologic, mai ales la nivelul sistemului nervos.  3.Eczematosii se sensibilizeaza cu usurinta fata de substantele medicamentoase aplicate pe piele in scop terapeutic, motiv pentru care se recomanda multa prudenta in indicarea tratamentelor locale.    Eczema la sugar si copil  Eczema primei copilarii, indeosebi a sugarului, trebuie studiata aparte, deoarece are caractere clinice, etio-patogenice particulare si necesita un tratament deosebit, in special din punct de vedere dietetic. Eczema la copil apare devreme si in general se vindeca pana la doi ani, rareori mai tarziu. Dupa patru ani, eczema are aceleasi caractere ca si aceea a adultului.  Dupa momentul aparitiei, dupa topografie, aspect clinic si evolutie, se pot descrie doua tipuri clinice de eczema la sugar: 1.eczema seboreica si 2 eczema propriu-zisa.  1.Eczema (sau dermita) seboreica incepe totdeauna in primele 2-3 luni dupa nastere. -Eczema cefalica incepe la nivelul pielii capului si se manifesta prin scuame-cruste cenusii-glbui, grase, suculente, aderente de par, care este aglutinat. Cand se inlatura crusta prin dezlipire sau prin sectionarea firelor de par, se observa dedesubt o suprafata rosie aprinsa, neteda, zemuinda. Trebuie precizat ca nu se gasesc nici vezicule ca in eczema propriu-zisa, nici exulceratii ca in impetigo. Foarte repede leziunile se intind la urechi, la sprancene, apoi partial la obraz, in plicile gatului. Elemente izolate rotunde de 1-2 cm diametru scuamo-crustoase sau scuamoase, vag psoriaziforme, pot aparea pe restul toraco-abdomenului, indeosebi in regiunea subombilicala.  Tratamentul eczemei seboreice trebuie sa fie in primul rand local. Deoarece compresele umede sunt adesea greu suportate, se recomanda mai curand ca inlaturarea crustelor sa se faca cu vaselina sau cu ulei cu acid salicilic 2%. Apoi se aplica unguente specifice. In perioada de vindecare si spre a preveni recidivele se recomanda o igiena riguroasa, pudraj larg cu pudre minerale sau aplicare de ulei fiert.  Din punct de vedere dietetic, unele reguli generale care vor fi dezvoltate la eczema propriu-zisa isi gasesc si aici aplicarea. Este bine adesea de a se adauga in alimentatie 200 g de lapte de vaca. Biotina da de asemenea rezultate bune.  Eczema propriu-zisa a sugarului apare totdeauna mai tarziu si anume dupa luna a treia, adesea la 5-6 luni. Localizarea obisnuita este la nivelul fetei, anume la mijlocul obrajilor, unde formeaza doua placi simetrice rotunde de 5-8cm diametru. Mijlocul barbiei, ca si centrul fruntii pot fi de asemenea interesate. Pielea capului, urechile, gatul sunt mai rar interesate. Pruritul este foarte intens si rebel. Din cauza scarpinatului violent se formeaza excoriatii si cruste hematice.  Daca se face greseala de a se vaccina copii atinsi de eczema, apare uneori o vaccina generalizata, cu leziuni in special pe zonele eczematoase, cu stare generala grava.    Tratamentul.  Dietetica constituie punctul esential al tratamentului. Aceasta trebuie adaptata tinand seama de doua elemente esentiale: indreptarea greselilor in alimentatie si adoptarea regimului in legatura cu tipul eczematosului. Astfel copiii slabi, distrofici, vor fi hraniti abundent si nu subalimentati. Nu se va suprima laptele de mama decat cu totul exceptional si atunci se va trece la laptele de vaca diluat, acidulat, smantanit, adaugat cu faina. La copiii pastosi se vor da putine lichide si alimente fara sare pentru a-i deshidrata. La copiii grasi se va da o alimentatie limitata, asa incat sa nu mai cresca exagerat in greutate. In toate cazurile daca eczema este rebela se va tinde la scaderea cantitatii de lapte, indeosebi dupa 4 luni. Alimentatia se va completa printr-un regim bogat in vitamine, cu legume, fructe(supe, pireuri de legume fierte in apa fara sare, compot, zeama de rosii daca este tolerata, de lamaie ). La copiii mai mari, cura de legume si fructe crude poate da rezultate bune. De la 4-5 luni se poate introduce in alimentatie ceaiul DENIPLANT BABY.  O regula esentiala este ca copilul sa nu fie subalimentat, sa nu slabeasca(exceptie copiii grasi). Este preferabil ca copilul sa cresca in mod normal in greutate chiar pastrandu-si eczema, decat sa se amelioreze de eczema dar sa slabeasca.  Tratamentul intern trebuie adaptat cazului si stabilit numai de medicul curant. Extractele tiroidiene sau pancreatice pot fi incercate cu prudenta. Antihistaminicele de sinteza au dat unele rezultate, dar inconstant, partial sau trecator. Ele nu sunt lipsite de inconveniente. Corticoterapia nu trebuie aplicata decat rareori, in puseuri acute si o vreme limitata.  Schimbarea de aer(campie sau altitudine moderata) influenteaza adesea favorabil evolutia eczemei.  Tratamentul local este foarte important. In primul rand se va evita scarpinatul prin aplicarea de pansamente. In perioadele acute se vor aplica comperese cu solutii slabe de ceai de musetel, acid boric, borax. Foarte repede, indeosebi in fazele subacute, se va trece la creme, paste, apoi progresiv se vor adauga si reductoare usoare sau mijlocii. Copiii nu vor fi spalati cu sapun, ci stersi cu ceai de musetel, acid boric, ulei vegetal. Se preconizeaza bai ceva mai rare si atunci caldute, cu amidon sau tarate.

DERMATOZE

DERMATOZE 
Cauzele care provoaca dermatoze 

Cauzele care pot provoca dermatoze sunt deosebit de numeroase. Ele pot proveni din mediu extern sau intern. 

Cauzele externe pot fi: traumatisme, intepaturi, praf. Scarpinatul si frecatul pot fi importanti factori de provocare si agravare. 

Factorii termici; caldura, frigul, indeosebi asociate cu umiditatea, uscaciunea si cu vantul. 

Radiatiile: lumina solara, razele rontgen, radiul. 

Factorii chimici : medicamentosi, si substantele organice de origine animala, vegetala, cu care pielea intra in contact. 

Parazitii animali(acarieni, insecte) si parazitii vegetali (ciuperci patogene, microbi diversi, fac parte tot din cauzele externe care produc dermatoze. 

Cauze interne. 

-Factorii care desi provin din mediul extern, actioneaza pe cale interna. Acestia sunt: alimentele, medicamentele si toxicele, microbii care dau infectii generale cu simptome cutanate sau infectii de focar. Alaturi de microbi se pot semnala si viermii intestinali. 

-Tulburarile morfo-functionale ale viscerelor si sistemelor joaca si ele un rol important. 

-Pielea uscata, seboreica sau hiperhidrozica, ca si pielea alcalina predispun la unele dermatoze. 

-Tulburarile gastro-intestinale si hepatice, joaca unrol insemnat. 

-Tulburarile endocrine, indeosebi cele ovariene si mai putin tiroidiene, suprarenale, se pot pune uneori in evidenta. 

-Afectiunile sangvine si vasculare pot fi insotite de leziuni cutanate. 

-Tulburarile morfo-functionale ale sistemului nervos si caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central, excitatia, inhibitia, mobilitatea, care impreuna permit identificarea unei modalitati de activitate nervoasa superioara, au un rol deosebit de important asupra aparitiei si evolutiei multor dermatoze. 

-O serie de tulburari de nutritie, metabolice, provoaca sau agraveaza unele dermatoze. Diabetul favorizeaza dezvoltarea infectilor, gangrenelor, micozelor cutanate; tulburarile metabolice in cursul afectiunile gastro-intestinale, hepatice, tulburari hormonale. Tot aici ar trebui incluse si avitaminozele, insuficientele alimentare, care pot da tulburari cutanate. 

-Ereditatea si predispozitia individuala au un rol important. Nu se poate ignora faptul ca aceeasi cauza, actionand in mod egal la diferite persoane, poate provoca la unele din ele aparitia unor dermatoze, pe cand altele raman imune, iar leziunile cutanate care apar, desi provocate de aceeasi cauza, au adesea aspecte diferite. Pe de alta parte, este cunoscut ca aceeasi leziune cutanata poate fi provocata de cauze diferite. Este clar ca aceste fapte sunt datorate unei reactivitati proprii a persoanei respective. Aceasta reactivitate proprie este datorita : a)ereditatii, adica transmiterii nu numai a unor insusiri innascute, dar si a celor dobandite in cursul vietii; aceste insusiri se transmit prin metabolismul individual si prin tipul de sistem nervos; b)influentei mediului extern(conditii de viata, alimentatie, munca)ca si influentei mediului intern(diferite tulburari morfo-functionale si metabolice), care pot modifica proprietatile reactionale ale sistemului nervos si deci ale intregului organism. 

Existenta unor boli familiale, uneori determinate de ereditate, se explica in felul urmator: 

Sunt familii in care exista predispozitii congenitale, constitutionale, nemodificate de alte influente, deoarece felul de viata, de alimentatie de munca sunt aceleasi. Boala, o data aparuta, are tendinta sa se reproduca in familie. Se poate exemplifica prin keratodermia palmo-plantara care apare in insula Meleda, in familii care duc aceeasi viata timp de generatii. 

Un alt exemplu ar fi boala psoriazis care afecteaza aproape un sfert din populatia unei zone din sudul Italiei, unde de asemenea exista pastrate traditiile familiale de peste sute de ani. 

Modificarea factorilor de mediu extern, intern, social, poate face ca boala cu predispozitie ereditara sa nu mai apara la descendenti 

-Factorii economico-sociali sunt foarte numerosi si complecsi. Rolul lor este pe primul plan. Nivelul economic, conditiile de locuit, de hrana, gradul de cultura de eductie sanitara, sunt o serie de factori care au o importanta mare si asupra frecventei bolilor de piele. 

Daca analizam cauzele interne si externe vedem ca ele pot fi de doua feluri: predispozante si determinante. 

Uneori, indeosebi cand este vorba de factori externi(caldura, frig, subst. chimice) legatura dintre cauza si efect apare evidenta. Alteori, de exemplu cand este vorba de factori interni metabolici, acestia sunt mai greu de pus in evidenta, iar rolul lor mai greu de apreciat. Adesea factorii etiologici sunt multipli si este greu de precizat care dintre ei sunt provocatori si care sunt predispozanti. In aceste cazuri trebuie sa se ajunga la determinarea cauzei care constituie dominanta etiologica. 
 

Dermatoze parazitare de origine animala 
 

Dermatoze provocate de insecte. 

Pediculoza este provocata de paduchi, paraziti care fac parte din clasa insectelor. Se deosebesc trei varietati de paduchi, dupa forma si dimensiunile lor, dupa felul leziunilor pe care le provoaca si dupa localizari. Astfel se pot intalni pediculoza capului, dediculoza corpului si cea localizata in regiunile paroase. 

Printre alte insecte provocatoare de eruptii cutanate se mentioneaza puricele, plosnita sau paduchele de lemn, tantarii. 

Albinele si viespile produc la locul intepaturii o durere accentuata, urmata de o roseata si o tumefiere a regiunii. Cand intepaturile au fost numeroase, durerea este mai vie, tumefactia si mai pronuntata, totul fiind insotit de fenomene generale grave, a febra, dispnee, astenie si uneori chiar moarte. 

Omizile provoaca si ele pe pielea omului eruptii cutanate pruriginoase, de tip eritematos si veziculos, care se pot generaliza. Leziunile sunt mai mult lineare, datorate drumului parcurs de insecta, care isi depune, prin perii sai, veninul iritant al glandelor sale subcuticulare. Leziunile se vindeca de obicei spontan. 

Scabia sau raia este o dermatoza provocata de parazitul numit acarul scabiei. In general infectia pleaca de la femela, care isi depune oualele in grosimea stratului cornos. In acest scop, gaureste epidermul cu ciocul sau si se introduce in el, unde isi sapa incetul cu incetul o galerie, din care nemaiputand iesi, moare in cele din urma la extremitatea acestui sant, nu inainte de a depune ouale, care in cateva zile se transforma in larve. Acestea ies prin niste mici orificii si se raspandesc pe suprafata pielii, unde dupa alte cateva zile se transforma in nimfe. In tot acest timp nimfele, masculii si femelele se raspandesc pe tot corpul, inteapa tegumentele pentru a se hrani si dau nastere la o serie de alte leziuni. Tratamentul acestor leziuni se face cu pomezi antiparazitare continand sulf, carbonat de calciu, vaselina. 

Capusele sunt acarieni mai mari pana la 4mm lungime, care ataca toate animalele si oamenii care traiesc mai mult in paduri. Prin intepaturile larvelor sau adultilor, acesti paraziti provoaca omului o serie de leziuni pruriginoase, care pot duce la complicatii. Deoarece cand parazitul inteapa ramane infipt in piele, este indicat a nu-l smulge cu violenta, pentru ca poate da nastere la supuratii cutanate. Cateva picaturi de benzina sau petrol aplicate pe el sunt suficiente pentru a-l indeparta apoi cu usurinta. 

Paianjenii pot provoca si ei prin intepaturile lor, mai ales nocturne, dupa o incubatie de 24 ore, leziuni inflamatoare si dureroase, in mijocul carora apar flictene cu un exsudat rosiatic-violaceu, care lasa apoi dupa ele ulceratii ce se vindeca prin cicatrice. In formele mai grave, intalnite mai des in tarile tropicale, leziunile cutanate se pot necroza si extinde, insotindu-se de febra ridicata si alte forme generale grave care pot duce uneori chiar la moarte. Tratamentul consta in deschiderea si dezinfectarea flictenei, cu aplicari ulterioare de pansamente umede antiseptice. 

Sorpionii, prin intepaturile lor in piele, provoaca si ei, cu ajutorul unui ac, de-a lungul caruia se scurge veninul, o leziune papuloasa, de coloratie violacee, pe suprafata careia apare o flictena inconjurata de o zona inflamatoare accentuata. Uneori leziunea cutanata este insotita de fenomene nervoase generale sub forma de crize convulsive. Tratamentul consta in extragerea acului cu o pensa, deschiderea si dezinfectarea flictenei, urmata de pansamente umede antiseptice. 
 

Dermatoze produse de bacili 
 

Lepra este o boala infectioasa cronica, generalizata produsa de bacilul Hansen. Se localizeaza indeosebi pe piele, sistemul nervos periferic, dar prinde sistemul limfatic si diverse viscere. Evolutia este lunga, cronica, cu izbucniri si remisiuni, adesea fatala, moartea producandu-se prin leziuni viscerale, sau infectii intercurente. Lepra este o afectiune contagioasa transmisibila. 

Bacilii patrund in organism fie prin piele(in tarile calde) fie prin mucoase si in primul rand prin mucoasa nazala. Rolul sistemului nervos este foarte important in mobilizarea sistemelor de aparare a organismului. Bacilii o data patrunsi in organism, se inmultesc incetul cu incetul la locul de inoculare, apoi se disemineaza regional si in tot organismul. Procesul lepros atinge tesutul reticulo-endotelial, inclusiv ganglionii si provoaca o adevarata infectie cronica, inflamatoare. Incubatia leprei este variabila, dar in orice caz lunga, cel putin luni de zile, uneori 10-20 ani. In realitate, infectia este lenta, ceea ce explica lunga durata aparenta a incubatiei. La inceput apar simptomele generale necaracteristice: oboseala, anemie, apatie, somnolenta, dureri reumatismale, musculare, tulburari digestive, anorexie, diaree, furnicaturi, prurit localizat sau generalizat, nevralgii, senzatii de frig, accese febrile usoare. Cateva semne particulare sunt:rinita rebela, uscata. Pe piele pot aparea in aceasta perioada leziuni caracteristice numite lepride. 
 

Dermatoze provocate de agenti fizici 
 

Pielea normala, prin structura sa, este capabila sa suporte fara a fi lezata, excitatiile fizice si chimice externe pana la o anumita intensitate. Dupa aceste excitatii sunt prea intense, organismul reactioneaz in mod diferit, in raport cu natura excitantului. Reactiile la agentii fizici si chimici externi se limiteaza in general la locul de actiune al agentului respectiv. 

-Agentii mecanici care actioneaza cu o intensitate redusa produc leziuni care intereseaza numai epidermul si se vindeca fara cicatrice. Astfel de leziuni sunt eroziunile, exulceratiile, excoriatiile consecutive scarpinatului provocate de bolile pruriginoase. Cand agentul traumatic respectiv actioneaza mai intens, leziunile intereseaza dermul si hipodermul, dand aspectul de plaga, contuzie, hematom. 

-Presiunea intermintenta, repetata timp indelungat, produce inflamatie, pigmentarea pielii si ca un proces de adaptare fiziologica se produce hiperkeratoza, care poate fi de doua feluri: 

a)Calusul este o leziune hiperkeratozica galbuie sau bruna, mai intinsa in suprafata, discret proeminenta, ale carei margini se continua pe nesimtite cu epidermul normal. Nu sunt dureroase decat unele leziuni plantare, indeosebi cand sunt insotite de fisuri. Localizarea cea mai frecventa este la nivelul picioarelor si se datoreaza presiunii exercitate in mers. 

b)Clavusul (batatura) este o leziune hiperkeratozica rotunda, bine delimitata, cu diametru variind intre5-10mm, dureroasa. Batatura este proeminenta, dar se si infunda in dermul subiacent, iritand nervii cutanati si producand durere spontana si mai ales la presiune. Epidermul hiperkeratozic este deseori translucid si foarte dur, avand consistenta unghiei. 

Presiunea permanenta poate produce necroza prin ischemie (escara care se produce la bolnavii imobilizati). 
 

 

Dermatoze provocate de agenti chimici 

Pielea este dotata cu o rezistenta destul de marcata fata de agentii chimici. Exista insa substante care in anumite concentratii produc in mod constant inflamatii cutanate sau necroza. Alaturi de aceste substante toxice exista altele fata de care organismul nu reactioneaza decat dupa un prealabil contact sensibilizant. Agentii chimici care sunt toxici numai pentru pielea indivizilor sensibilizati prin contacte repetate, poarta numele de alergene. Reactia cutanata fata de diverse alergene nu depinde atat de natura acestora, cat de starea de hipersensibilitate in care se afla individul respectiv. Pielea acestor indivizi reactioneaza la contactul cu doze mici de alergen, prin inflamatie de tipul exemei. Acesta este mecanismul de producere al multor eczeme profesionale. Initial, la locul de contact al substantei chimice cu pielea sensibilizata ia nastere o dermita de iritatie caracterizata prin eritem, edem, si bule, ca mai tarziu, pe masura ce sensibilitatea creste, sa se produca eruptia eczematiforma eritemato-veziculoasa, care depaseste suprafata de contact. 

Dermatita eczematiforma chimica, ca orice eczema de cauza externa, este capabila sa produca reactii secundare la distanta, de tipul eczematidelor. 

Pielea tinerilor si batranilor este mai putin rezistenta la agentii chimici iritanti. Pielea uscata este mai susceptibila decat cea grasa. 

Pielea cu reactivitate normala raspunde de obicei la iritatiile chimice printr-o reactie inflamatoare, numita dermita de iritatie chimica, al carei tip este dermita produsa de substantele vezicante. Exista indivizi care fac dermite de contact in prezenta unor substante in general bine tolerate de altii. In aceste cazuri intervine susceptibilitatea individuala legata probabil de o stare de ensibilizare speciala. 

Dermita de iritatie chimica este cea mai simpla reactie a pielii fata de un agent chimic. La locul contactului se produce o reactie eritemato-edematoasa acuta, care se acopera cu vezicule sau bule, prin spargerea carora iau nastere exulceratii zemuinde si cruste. Leziunile sunt strict limitate la regiunea in care s-a produs contactul cu substanta iritanta. 
 

Dermatoze consecutive absorbtiei unei substante chimice sau medicamentoase 
 

Ingerarea unor substante chimice (in imensa majoritatea a cazurilor este vorba de medicamente sau de sustante manipulate in diverse profesii), poate da nastere la eruptii cutanate de tipuri diferite. 

Substanta chimica poate patrunde in organism si pe cale respiratoare, cutanata, intravenoasa sau intramusculara. Manifestarile cutanate care iau nastere astfel se numesc toxidermii sau toxicodermii, termeni gresiti, intrucat nu sunt procese toxice, ci de intoleranta. Tipul lor clinic este in general fara legatura cu substanta chimica in cauza. Totusi, unele medicamente produc eruptii destul de caracteristice. 

Antipirina provoaca eruptii variate, dintre care cea mai obisnuita este eritemul bulos, caracterizat prin pete eritematoase situate pe tegument, mucoasa bucala si genitala. 

Iodul si mai ales iodurile produc o mare varietate de eruptii cutanate, care imbraca aproape toate aspectele reactiilor cutanate. 

Bromurile cauzeaza frecvent leziuni acneiforme, care apar sub forma de mici papule-pustule si deseori se transforma in furuncule inconjurate de o roseata. 

Sarurile de aur produc, in afara de eritrodermie caracteristica, eruptii lichenoide si pigmentare. 

Arsenicul da nastere la o serie de accidente cutanate. 

Sulfamidele produc, printre alte accidente cutanate, un eritem nodos. 

Penicilina produce urticarie, dermite eczematiforme si o eritrodermie care apare la cateva zile de la inceperea tratamentului.

PIODERMITELE

PIODERMITELE 
Piodermitele sunt inflamatii ale pielii datorate piococilor, adica stafilococului si streptococului, germenii obisnuiti ai supuratiei. Atat stafilococul cat si streptococul saprofileaza pielea in mod constant, numarul lo fiind in legatura directa cu starea de curatenie si igiena a pielii. Stafilococul este de 10 ori mai frecvent decat streptococul si se localizeaza in special in orificiile pilo-sebacee. 

Infectiile cu stafilococ se intalnesc mai des la adulti, in timp ce infectiile cu streptococ se intalnesc mai des la copii. 

In anumite regiuni ale corpului, ca plicile, partile acoperite de par, germenii piogeni saprofiti sunt mult mai frecventi, datorita conditiilor de caldura, umiditate, pH si iritatie mecanica, care favorizeaza inmultirea si dezvoltarea microorganismelor. 

Piococii pot trai indefinit pe pielea normala, in stare saprofila, producand modificari patogenice numai atunci cand printr-un microorganism a fost indepartata bariera epidermica si a devenit posibila inocularea straturilor mai profunde. Mai rar piococii dintr-o leziune cutanata sau mucoasa sunt vehiculati pe cale hematologica si dau leziuni cutanate de origine endogena. 

Extinderea leziunilor este determinata de doi factori: virulenta germenului si susceptibilitatea organismului la infectie, care este conditionata de varsta, oboseala, boli intercurente(diabet, icter, nefrite, etc.) 

Foliculitele 

Foliculitele acute superficiale(impetigo) apar, mai ales in jurul diverselor plagi, arsurilor, al unor dermatoze microbiene, sau in urma pansamentelor umede prelungite. 

Conditiile de caldura si umiditate, maceratia plicilor prin transpiratie sau prin secretii patogene, precum si lipsa igienei locale, favorizeaza aparitia leziunilor de foliculite. In cadrul foliculitelor superficiale acute citam: foliculita dupa barbierit, foliculele consecutive aplicarii pomezilor cu gudron, mercur sau foliculite profesionale (la contactul cu uleiuri minerale, hipoclorit, ciment, etc). 

Leziunea elementara este o pustula superficiala cu diametrul de 5-6 mm care incepe prin roseata, urmata apoi de o pustula cenusie-galbuie de marimea unei gamalii de ac. Dupa o evolutie de cateva zile, pustula se usuca si se transforma intr-o crusta cenusiu-galbuie care se detaseaza fara sa lase cicatrice. 

Foliculite acute profunde (urciorul ) este foliculita genelor. Aparitia nu se face brusc, ci este precedata de roseata, tumefactie si durere. Dupa 1-2 zile apare si pustula centrata pe un fir de par. La cateva zile continutul pustulei se elimina sau se usuca, dand nastere unei cruste. Aceasta afectiune este recidivanta. 

Foliculita narinelor este ocazionata de o rinita cronica, de epilate sau de o toaleta mai mult sau mai putin delicata a foselor nazale. Incepe prin mancarimi, senzatie de tensiune si roseata a narii interesate. Cand leziunea se extinde, ia nastere un furuncul al nasului care poate duce la complicatii. 

Foliculita subacuta si cronica profunda este o infectie a foliculilor pilo-sebacei, cu evolutie cronica, care se poate localiza la barba, axila, regiunea pubiana, sau in orice parte acoperita a corpului de peri grosi. In general, leziunile incep la mustata, median, din cauza rinitei si de aici se raspandesc simetric la barba. Mai rar se limiteaza numai la mustata. Apare o senzatie de durere, usturime si mancarime. Pustulele se vindeca spontan In cateva saptamani, dar sunt urmate de leziuni noi care imprima eruptiei o evolutie cronica, cu tulburari interne si externe. Rareori papilele foliculare sunt distruse, ducand la alopecie. 

Foliculitele cronice alopecice sunt inflamatii cronice foliculare a barbii, care se prezinta sub forma unui placard, de obicei unilateral, a carui parte centrala este alopecica, datorita unui proces cicatriceal. Alopecia este definitiva. 

Furunculul 

Furunculul este o inflamatie a foliculului pilo-sebaceu, care intereseaza in mod constant glanda sebacee si tesuturile din jurul foliculului. Inflamatia se produce prin infectarea foliculului cu stafilococ. Afectiunea se poate localiza si in afara foliculului pilo-sebaceu, la nivelul glandelor sudoripare sau ceruminoase. Leziunea nodulara se insoteste constant de necroza centrala, care duce la eliminarea unui dop central. 

Micile traumatisme provocate prin zgarieturi, scarpinare si frecare favorizeaza patrunderea stafilococului in profunzimea tesuturilor cutanate. Starea generala conditioneaza aparitia furunculelor. Reactia de aparare a organismului la stafilococ este micsorata in cursul diabetului, nefritelor cronice, hipovitaminozei, la constipatii si indivizi care depun o munca fizica excesiva. 
 

LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII SI ANEXELOR EI

LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII SI ANEXELOR EI 
Diferite cauze nocive, reprezentate prin agentii fizici, chimici, microbieni si necunoscuti, determina pe piele o serie de leziui anatomice. 

Aceste leziuni anatomice constituie propriu-zis fenomene de aparare fata de agentii nocivi externi si interni. Ele rezulta din procesele de aparare ale pielii, organ vital, inzestrat cu o mare capacitate de reactie. 

Modificarile morfologice ale celulelor sunt conditionate de mai multi factori si anume de actiunea factorului nociv exercitata asupra celulei si de reactia pe care o opune celula agresiunii factorului nociv. Aceasta reactie se produce sub influenta sistemului nervos central, pe calea reflexelor pornite din scoarta. Rezultatul acestei reactii se traduce prin leziuni anatomice care se impart in doua grupe: pasive si active. 

Inflamatia este totalitatea reactiilor biologice determinate de patrunderea unui agent flogogen in piele, fie din mediul extern, fie din cel intern. 

Leziuni elementare in derm 

Inflamatia dermica(dermita) 

Leziunile elementare ale dermei se traduc prin leziuni circulatoare, prin leziuni hiperplazice si prin leziuni degenerative si neoplazice. 

Tulburarile circulatoare 

Congestia sau hiperemia 

In orice stare patologica inflamatoare, cantitatea sangelui dein vasele tesuturilor afectate creste, fenomen denumit congestie. Aceasta poate fi activa-prin flux arterial exagerat si pasiva-prin staza venoasa. 

Congestia activa se manifesta clinic printr-o roseata limitata sau difuza, care dispare la digitopresiune si este hipertermica. Daca roseata este limitata, vorbim de eritem, daca este generalizata, se numeste eritrodermie. 

Congestia pasiva se manifesta clinic printr-o roseata violacee, care dispare la digitopresiune. Temperatura locala este scazuta si leziunea este usor dureroasa. 

Edemul este format din serozitatea care se acumuleaza in sistemul lacunar. In majoritatea cazurilor edemul este inflamator, fiind insotit de congestie, iar in cazuri rare poate fi neinflamator, de origine mecanica, toxica, nervoasa. 

Hemoragia este produsa prin imprastierea sangelui, cu sau fara ruptura peretilor vasculari. Clinic, hemoragia apare pe pielea sanatoasa, sub forma unor pete rosii-purpurice, numite dupa marime si forma petesii sau echimoze. 

Tulburari inflamatoare ale dermului 

Cand cauza nociva actioneaza prin excitatiile primite de la receptorii cutanati, iar procesele nu se limiteaza la tulburarile circulatoare care sunt in faza initiala a inflamatiei, ci ele se amplifica, atunci dau nastere la hiperplazie celulara. 

Infiltratul este o aglomerare de celule care modifica sau tranforma structura dermului. Infiltratul are o compozitie celulara diferita, dupa cum inflamatia este acuta, subacuta sau cronica. 

In termen general, infiltratele inflamatiei cronice se numesc granuloame. Tipurile cele mai cunoscute sunt: granulomul tuberculos, granulomul sifilitic, tuberculul micotic, tuberculul lepros, tuberculul leucemic si sarcoidic. 

Leziunile degenerative ale dermului 

Leziunile degenerative ale tesutului cutanat se traduc prin necroza, necrobioza, gangrena si prin infiltratia pielii cu substante straine de structura tesutului cutanat. 

Necroza se produce prin mortificarea circumscrisa sau totala a tesuturilor, rezultand dintr-un proces brusc si brutal. 

Necrobioza reprezinta un proces identic cu necroza, insa mortificarea tesuturilor se realizeaza lent si progresiv. 

Gangrena se produce prin mortificarea tesuturilor care sunt invadate ulterior de microbi anaerobi, determinand bule gazoase si enfizem gangrenos. Culoarea partilor gangrenate este livid violacee, apoi bruna, avand un miros fetid in urma putrefactiei. 

Degenerescenta se datoreaza tulburarilor metabolice si depunerii unor substante particulare in piele. Tulburarile metabolice produc la inceput o hiperfunctie a celulelor, iar mai tarziu ating vitalitatea lor realizand o moarte lenta. 

Degenerescenta tesutului elastic se produce la persoanele in varsta ca o manifestare a senilitatii sau sub influenta diverselor tulburari metabolice. 

Leziuni inflamatoare ale epidermului 

Epidermul fiind lipsit de vase, procesele inflamatoare se petrec deosebit fata de cele ale dermului. Alterarile sunt conditionate de leziunile dermului. Ele sunt variate si se traduc prin exoseroza, exocitoza si prin modificari evolutive ale celulelor epiteliale in diferitele etaje ale epidermului. 

Leziunile glandelor sudoripare se numesc hidroze. Inflamatia lor, datorita infectiei stafilococice, da nastere la hidrosadenita, caracterizata printr-un proces acut urmat de supuratie. 

Inflamatia anexelor pielii 

Inflamatia foliculului pilos se traduce printr-o pustula perifoliculara proeminenta, centrata de un fir de par. Continutul pustulei este purulent sau seropurulent. Se poate intalni foliculita superficiala in care parul nu cade si foliculita profunda in care parul cade usor. 

Leziunile inflamatoare ale unghiilor (onicoza, onixis) 

Unghia formata de lama cornoasa poate fi sediul proceselor inflamatoare localizate fie la matrice, fie la patul unghiei. Procesul inflamator duce la caderea unghiei, iar unghia nou formata nu este la inceput compacta, ci formata din lamele cornoase moi. 

Cand unghia este invadata de paraziti criptogamici, ea se disociaza partial sau total, ea devine friabila. 
 

Leziuni elementare produse prin modificari de coloratie. 

Pata sau macula este o leziune elementara caracterizata printr-o coloratie deosebita, care se formeaza pe piele intr-un teritoriu circumscris sau difuz. Aceasta deosebire de coloratie este conditionata de modificarea factorilor care in ansamblu lor imprima coloratia normala a pielii, si anume pigmentul melanic, vasele sanvine si structura epidermului. 

Petele discromice se caracterizeaza prin aceea ca nu dispar la digitopresiune, sunt permanente sau trecatoare si nu sunt insotite de fenomene inflamatoare. 

Se pot intalni: 

Pete hipercromice sau pigmentare, conditionate de un exces de pigment, avand o culoare bruna-neagra: 

-congenitale (nevii pigmentari) 

-dobandite 

Pete acromice, conditionate de lipsa de pigment melanic. 

-congenitale-albinism 

-dobandite- primitive(vitiligo) 

-secundare(leucodermia) 

Pete artificiale, conditionate de substante colorante introduse artificial in piele sau substante care se formeaza in piele pe cale hematogena. 

-circumscrise: macule, cerule, tatuaj 

-difuze: argirie(ingerare de preparate pe baza de argint) 

Petele vasculo-sangvine sunt provocate de alterarea celor doua elemente, strans legate din punct de vedere fiziologic, adica de vase sangvine si de sangele circulant. Caracteristica comuna a acestor pete este culoarea lor rosie-violacee, datorita prezentei sangelui. 

-Pete vasculare :congenitale-nevi vasculari, angioame 

dobandite 

-Pete eritematoase, conditionate de un proces inflamator. Ele au culoarea roz sau violacee, dispar la digitopresiune si evolueaza rapid 

-Pete purpurice, conditionate de revarsarea sangelui in tesuturile pielii. Nu dispar la digitopresiune, evolueaza rapid, nu sunt inflamatoare. Dupa marimea lor, deosebim petesii, echimoze, sufuziuni. Culoare lor variaza cu vechimea: albastre, brune, verzui, galbene. 

Leziuni elementare solide 

Leziunile elementare incadrate in aceasta grupa sunt provocate de procesele inflamatoare acute, sub acute si cronice(edem, infiltratie, hiperplazie, hipertrofie si degenerescenta). 

Caracteristica lor comuna o constituie faptul ca sunt solide, au consistenta dura, sunt proeminente si nu contin lichid. 
 

Placa urticata este o ridicatura circumscrisa, turtita sau emisferica, proeminenta, de culoare rosie sau alba ca portelanul, inconjurata de un halo eritematos. Intinderea ei variaza de la un bob de orez pana la dimensiuni mari. Durata ei este efemera, ea poate sa apara fara simptome subiective, insa de obicei este insotita de prurit ori usturime. 
 

Papula este o ridicatura circumscrisa a pielii, dura, rezistenta la palpare, rezolutiva si care nu contine lichid. Nu lasa cicatrice. 

3.Tuberculul este o ridicatura circumscrisa, rotunda. Are evolutie lenta, adesea cu tendinta la necrobioza si formare de ulceratii. 

4.Goma este o formatiune caracterizata printr-un nodul, de obicei mai mare, la inceput dur, rotund, care prinde succesiv toate straturile pielii, avand punctul de plecare in hipoderm. Datorita fazelor ei evolutive, goma duce prin necroza la distrugerea pielii si la formarea unor ulceratii profunde. 

5.Keratoza se caracterizeaza printr-o hiperplazie circumscrisa, sau difuza a stratului cornos, care duce la ingrosarea acestui strat si la modificare consistentei tegumentului. Cand keratoza este generalizata, productia cornoasa este mai discreta (de exemplu ihtioza). 

6.Lichenificarea se caracterizeaza printr-o ingrosare excesiva a unui teritoriu cutanat mai mult sau mai putin limitat, suprafata acestuia prezentand un cadrilaj cu cute adanci incrucisate in sensuri opuse. Ea poate fi primara sau secundara, cand este produsa prin frecare, scarpinat repetat, putand surveni, deci in bolile pruriginoase, cronice. 

7.Vegetatia se caracterizeaza printr-o excrescenta moale, filiforma sau globuloasa, cu suprafata ramificata ca o conopida. Vegetatiile pot fi primitive(vegetatiile veneriene) sau secundare pe inflamatiile cronice(piodermita vegetanta). 

8.Tumoarea este o formatiune circumscrisa a pielii, neinflamatoare, care are tendinta sa persiste sau sa creasca. Aceasta definitie cuprinde o serie intreaga de leziuni foarte deosebite unele de celelalte si ca dimensiuni si ca substrat histologic. 

Leziuni elementare cu continut lichid 

1.Vezicula este o colectie de serozitate clara, circumscrisa, de forma emisferica cat un punct, sau o gamalie de ac. Evolutia se caracterizeaza prin ruperea plafonului veziculei si formarea unei eroziuni care se acopera cu o crusta. Nu lasa cicatrice. 

2.Bula, sau flictena este o colectie de serozitate circumscrisa de dimensiuni mai mari decat vezicula. 

3.Pustula este o colectie circumscrisa a pielii cu continut lichid purulent. Ea poate fi primara, cand continutul de lichid a fost chiar de la inceput purulent, sau secundara, cand pustula a rezultat din transformarea purulenta a unei vezicule sau bule. 

Deseuri cutanate 

Deseurile cutanate sunt formatii morbide care rezulta din acumularea la suprafata pielii a secretiilor fiziologice sau patologice, sau de tesuturi necrozate ori de celule epiteliale care se desfac mai abundent de pe suprafata stratului cornos. 

1.Scuamele sunt mici fragmente, sfaramituri cornoase, care se desprind la suprafata epidermului. Dupa marimea lor intalnim -scuame pitiriaziforme avand dimensiunile elementelor taratei(pitiriazis) 

-scuame lameloase, cu diametrul pana la cativa centrimetri (psoriazis, dermatite exfoliative.) 

-scuame in forma de lambouri cu dimensiuni mari (scarlatina, unele eritrodermii) 

2.Crusta este o concretiune care se formeaza pe suprafata epidermului in urma uscarii secretiilor fiziologice ori patologice(serozitati, puroi, sange, sebum, paraziti). Crusta apare ca o faza din evolutia veziculelor, bubelor, pustulelor si ulceratiilor. Ea poate rezulta si din ingramadirea parazitilor. 

3.Escara sau sfacelul este leziunea care rezulta din necroza unei parti limitate a pielii. Leziunea are culoare neagra. Ea se elimina din piele lasand o ulceratie care se termina prin cicatrice (gangrena). 
 

Sechele cutanate 

Cicatricea este formatia consecutiva a proceselor care distrug straturile pielii, fiind constituita dintr-un tesut neoformat, menita sa inlocuiasca pierderile de substanta suferite. Ea poate fi, dupa caz, de culoare alba-sidefie sau pigmentara. Putem vorbi de o cicatrice normala, cand aceasta este neteda, avand suprafata lipsita de peri si pori; vicioasa cand este aderenta de planurile subiacente; cheloida cand este dura, rosie dureroasa, fibroasa si adesea hipertrofica. Cicatricea este martorul postum al ulceratiei. 

Atrofia se traduce printr-o alterarea a pielii in special a tesutului elastic si conjunctiv. In acest caz pielea se subtiaza, devine neteda, uscata. 
 

Leziuni le pielii provocate de frig 

Degeratura este o afectiune locala, insotita uneori de fenomene generale, produsa prin actiunea frigului asupra organismului. 

Cauza determinanta a degeraturilor este frigul. In majoritatea cazurilor, la actiunea frigului se adauga o serie de factori favorianti, atat interni, in care reactivitatea nervoasa este decisiva, cat si externi(meteorologici, imbracamintea). 

Degeraturile au fost clasificate din punct de vedere anatomo-clinic in 4 grade. 

Degeratura de gradul I se caracterizeaza printr-un eritem rosu-violaceu, cu usor edem, insotit de dureri vii, senzatie de arsura, prurit, usturimi sau parestezii. Dupa vindecare bolnavul ramane cu prurit si cu o sensibilitate exagerata la frig. 

Degeratura de gradul II este caracterizata prin aparitia flictenelor, pline cu lichid clar, sau sangvinolent si necroza epidermului. Dupa deschiderea flictenelor, se vede dermul de aspect violaceu, uneori cenusiu, mortificat. Ulceratiile atone cenusii se repara foarte greu. Durerile intense la inceput, mai ales cand apare infectia secundara, dispar dupa un timp oarecare. 

Degeratura de gradul III. Pielea si tesutul hipodermic sunt mortivicate, reci, livide, fiind acoperite de flictene mari, albastrui, cu continut hemoragic. Parte din tesuturi se elimina sub forma de escare, lasand ulceratii care evolueaza de obicei intr-un timp indelungat si se cicatrizeaza foarte incet. 

Degeratura de gradul IV se caracterizeaza prin fenomene de gangrena uscata sau umeda care intereseaza pielea, tesuturile moi si chiar oasele. dupa 9-17 zile apare un sant de demarcatie, care separa tesuturile necrozate de cele sanatoase. Tesuturile necrozate se elimina in 2-3 luni. Perioada de cicatrizare este foarte lunga si urmata de tulburari nervoase care explica persistenta tulburarilor trofice si a osteoporozei la nivelul segmentului de membru lezat. 

Complicatiile degeraturilor sunt de trei feluri:infectioase, infectioase generale, tulburari trofice reziduale. 

Tratamentul de urgenta al fenomenelor reversibile in perioada prereactiva trebuie sa urmareasca: 

-reactivarea conditiilor termice locale: se scoate degeratul de sub actiunea frigului si se face incalzirea progresiva. Frictiunea cu zapada este interzisa. Se prefera baile calde prelungite (baile balneologice cu plante) care combat spasmul. Apa se incalzeste progresiv in 20-30 minute de la 18-37 grade. 

-reactivitatea circulatiei locale prin vasodilatatoare. 

-prevenirea infectiei. 
 

Leziuni provocate de razele Rontgen si de substante radioactive 
 

Razele X si subtantele radioactive, daca sunt supradozate, produc la nivelul pielii o serie de leziuni numite radiodermite. Aspectul clinic si evolutia acestor reactii inflamatoare sarace, variaza in raport cu intensitatea si puterea de patrundere a iradiatiilor. 

Radiodermitele pot fi precoce si tardive. 

Radiodermitele precoce se produc la bolnavii iradiati dintr-o data sau la un interval scurt cu o doza de raze X care depaseste doza minima(500r) 

Dupa o perioada de latenta de maximum 3 saptamani, apar leziunile care variaza de la eritem si pigmentatie pana la radionecroza. Cu cat razele sunt mai moi si doza mai mare, cu atat perioada de latenta este mai scurta. 

Si aici se pot intalni radiodermite de gradul I, II si III(radionecroza). 

Radiodermitele tardive, survin dupa mai multi ani de la iradiere, ca rezultat al cumularii unor doze mici si repetate de radiatii. Se intalnesc mai ales la radiologii care nu iau masuri suficiente de protectie. 

Cancerul de radiodermite este rar si apare la 10-20 de ani dupa iradiere. Neoplaziile se produc la nivelul leziunilor hiperkeratozice, sau fisurilor si ulceratiilor atone. 
 

Boli de piele provocate de razele luminoase 

Razele spectrului solar sunt capabile sa produca o serie de afectiuni cutanate cunoscute sub numele de lucite sau fotodermatoze. 

In raport cu mecanismul lor patogenic, fotodermatozele se impart in: 

Fotodermatoze traumatice sunt modificarile suferite de pielea normala expusa la raze luminoase prea intense sau un timp indelungat. 

-Eritemul solar este leziunea fototraumatica tipica si este comparata cu o arsura de gradul I, iar in cazul ca s-au produs si flictene, cu una de gradul II. 

Leziunile apar la cateva ore si chiar la o zi de la expunere, putandu-se insoti de cefalee si febra. Afectiunea se vindeca in cateva zile, fiind urmata de o descuamatie si pigmentatie difuza. Eritemul solar este usor de prevenit daca expunerea la soare se face progresiv. Aplicarea pe piele a unor creme sau solutii uleioase, care contin substante chimice ce absorb razele ultraviolete, face epidermul sa reziste chiar la expuneri prelungite. 

Pielea de marinar sau agricultor. Expunerea prelungita si repetata la razele solare, mai ales in contitii meteorologice particulare(vant), provoaca la nivelul regiunilor neacoperite ale corpului pigmentarea, atrofia si degenerescenta pielii cunoscute sub numele de piele de agricultor sau marinar. La indivizii cu astfel de alteratii cutanate apar mai frecvent keratoamele de tip senil si cancerele de piele. 

Dermatozele fotodinamice se produc sub influenta unor substante aflate in piele care intaresc efectul razelor luminoase. 
 

Arsurile 

Arsurile sunt leziuni locale asemanatoare plagilor, foarte des infectate cu serioase repercursiuni asupra intregului organism. Ele sunt provocate prin actiunea caldurii asupra tesuturilor. Leziuni oarecum asemanatoare produc electricitatea, unii agenti chimici, caustici sau iradiatiile. 

In esenta, modificarile tesuturilor produse sub influenta caldurii sunt datorate coagularii proteinelor tisulare, urmata de inflamatie uneori necroza. 

Arsurile se insotesc de fenomene generale "boala arsilor"pe primul plan situandu-se socul(asemanator socului traumatic)de care uneori depinde viata bolnavului. 

Arsurile au fost clasificate din punct de vedere anatomoclinic in raport cu intensitatea alterarilor tisulare si cu adancimea leziunilor, in trei grade, la care seadauga al patrulea (carbonizarea tesuturilor) 

Arsurile de gradul I (dermatita eritematoasa prin arsura) este o alterare reversibila a epidermului si dermului, care se traduce prin eritem, ce depaseste suprafata arsa, are marginile sterse si se insoteste de edem. Pentru un adult nu prezinta nici o gravitate daca nu este intinsa, insa la sugar si copil poate produce moartea. 

Arsura de gradul II (dermatita buloasa prin arsura). In scurt timp de la producerea accidentului, pe pielea rosie si edermatiata se formeaza flictene pline cu plasma, localizate fie intre epiderm si derm, fie in grosimea epidermului. 

Arsura de gradul III (necroza prin arsura) este rezultatul necrozei prin coagulare, care intereseaza in afara de epiderm, dermul si hipodermul si uneori chiar si muschii. Din cauza ca terminatiile nervoase sunt distruse, leziunile sunt mai putin dureroase decat cele de gradul II. 

Arsura de gradul IV (carbonizarea) se produce atunci cand caldura a distrus prin carbonizare un segment de membru(deget, mana, etc), bolnavul ramanand mutilat. 

Arsurile care depasesc 10% din suprafata corpului sunt insotite de fenomene de soc, care apar in primele ore dupa accident. Acest soc trece printr-o perioada de excitatie si o perioada de inhibitie. In perioada de excitatie, bolnavul este agitat, delireaza, scoate tipete de durere, iar pulsul este rapid. 

In perioada de inhibitie, bolnavul este adinamic, palid, raspunde cu greu la intrebari sau este in stare de inconstienta. Pulsul este slab, temperatura si tensiunea arteriala scazute. Aceasta ultima perioada este deseori urmata de coma si moarte, care se produce in 12-24 ore. 

Chiar daca bolnavul a depasit faza critica, creata de socul neurogen in primele 24 ore, situatia continua sa fie grava, datorita tulburarilor hemodinamicce si metabolice, consecutive plasmoragiei. La nivelul arsurii transsuda o mare cantitate de plasma, producandu-se o hemoconcentrare si o imortanta pierdere de proteine. Bolnavul este intr-o stare de amorteala, cu respiratia lenta si neregulata, oliguric, febril. 

Arsul care a depasit aceste accidente ramane expus pericolului grav al infectiei scundare, care este o complicatie constanta a arsurilor. Arsurile infectate se insotesc de un sindrom toxiinfectios casectizant care uneori poate duce la moarte prin septicemie. Rezistenta la infectie, precum si cicatrizarea sunt stanjenite de asa-zisul soc cronic al arsului, caracterizat prin hipotensiune, hipoproteinemie si anemie. 

Tratamentul arsurilor trebuie sa fie local si general. Tratamentul general este primordial in toate cazurile care depasesc 10% din suprafata corpului. Acest tratament general trebuie sa se adreseze in primul rand socului si incalzirea moderata a bolnavului la 22-24 grade celsius. Tratamentul socului este un tratament de urgenta si trebuie facut preventiv, inainte de aparitia sa sau in perioada de excitatie. Infectia trebuie prevenita incepand din primele 24 ore. 

Tratamentul local se face in general dupa trecerea socului, deoarece executarea pansamentului ar exagera socul. 

Una din teoriile revolutionare de tratare a asurilor grave de piele este aceea de a trata pacientul in aer liber cu baie de lumina si raze infrarosii concomitent cu aplicarea pe piele a unei combinatii de uleiuri de origine vegetala cu saruri naturale, iar intern folosirea unor ceaiuri speciale. Acestea pot preveni aparitia socului, tulburarilor hemodinamice si metabolice, previn infectiile secundare iar pielea se vindeca rapid. Deocamdata acest produs numit bioregenerator epitelial este inca in stadiul de experimentare. 

TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE

3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE 
Tratamentul dermatologic constituie una din cele mai importante probleme, care intereseaza atat pacientul cat si medicul dermatolog, deoarece ambii sunt interesati in a vindeca dermatoza in timpul cel mai scurt si de a preveni eventualele recidive. 
Tratamentul dermatozelor produse de factori etiologici cunoscuti nu ar trebui sa intampine dificultati, deoarece se cunosc multe substante care permit tratamenul cauzal. 
In cazurile dermatozelor de etiologie necunoscuta se intalnesc numeroase esecuri datorita neintelegerii faptelor patologice in ansamblul lor, neglijarii descoperirii legaturilor care exista intre organism si dermatoza respectiva si in special necunoasterii influentei pe care o are sistemul nervos in toate manifestarile morbide ale pielii si superficialitatii cu care se trateza aceasta problema importanta. 
Toate masurile terapeutice vor fi zadarnice daca nu se va stabili de la inceputul tratamentului rolul pe care il joaca sistemul nervos in patogenia dermatozei respective si rolul eventualelor tulburari patologice ale organelor interne, relatiile viscero-viscerale, viscero-corticale, care daca raman neinfluentate de tratament, vor da loc la recidive. 
Stabilirea unui tratament dermatologic rational se poate face numai dupa stabilirea perticularitatilor care pot influenta mersul procesului morbid. Aceste consideratii impun individualizarea tratamentului dermatologic, ceea ce practic inseamna stabilirea metodelor de tratament adecvate starii generale a organismului si starii locale a manifestarilor cutanate. Chiar in deplina cunostinta a acestor particularitati, tratamentul dermatologic necesita in majoritatea cazurilor timp si rabdare. In cursul tratamenului se pot ivi uneori o serie de incidente, datorate reactivitatii individuale si intolerantei, care pot face ca vindecarea sa se opreasca la un moment dat. De aceea tratamentul bolilor cutanate este cat se poate de delicat, el necesitand o experienta bogata, chiar si pentru medicul specialist, care se poate lovi uneori de dificultati greu de trecut. 
In general tratamentul dermatologic poate fi extern si intern. 
Tratamentul extern. 
Pentru tratamentul extern stau la dispozitie mijloace fizice si chimice. Mijloacele fizice se aplica ca atare, in timp ce intrebuintarea mijloacelor chimice in stare pura se face foarte rar. Aceste substante, in majoritatea cazurilor, se aplica prin metode speciale, ele fiind incorporate in diferite vehicule, care aplicate pe pielea bolnava isi exercita actiunea. Tratamentul extern poate fi medicamentos, hidro-mineral, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie. 
Cel mai important desigur este tratamentul medicamentos, medicamentele fiind constituite din doua componente: substanta chimica si vehiculul sau excipientul. 
Aceste componente se influenteaza reciproc, incat fara a lua in considerare concentratia medicamentului, aceeasi substanta chimica produce efecte diferite, dupa modul de aplicare. Acest fapt ofera posibilitati enorme, pe care medicul le poate folosi in actiunea terapeutica, acomodand modul de intrebuintare particularitatilor reactionale ale bolnavului. 
Formele medicamentoase. 
Se numesc excipienti diferite substante in care se incorporeaza medicamentul activ. Exista mai multe feluri de excipienti: 
1.Excipientii lichizi sunt apa, alcoolul, eterul, cloroformul, acetona, glicerina, uleiul, etc. 
Cand se prescrie un medicament in excipient lichid, se va tine seama de solubilitatea medicamentului in lichidul respectiv. Se va alege in general ca excipient lichid o substanta in care medicamentul activ se dizolva si in acelasi timp, se va tine seama si de efectele pe care urmarim a le obtine. 
O solutie apoasa nu actioneza profund, in comparatie cu o solutie in alcool, eter, etc, care dizolvand grasimea pielii, va actiona mai profund. De asemenea trebuie avut in vedere ca solutiile sa nu fie prea concentrate, deoarece ele pot avea o actiune caustica. Deoarece solutiile macereaza pielea si favorizeaza patrunderea microbilor si parazitilor patogeni, intrebuintarea lor va fi de scurta durata. 
Cand substanta activa nu este solubila, medicamentul se va prescrie sub forma de suspensie sau emulsie. 
Excipientii pulverulenti(pudrele),sunt substante pulverulente de origine minerala sau vegetala. 
Pudrele minerale, mai des intrebuintate, includ oxidul de zinc, talcul, carbonatul si subnitratul de bismut, carbonatul de magneziu, caolina. 
Pudrele vegetale sunt amidonul si carbunele vegetal. 
in pudre se pot incorpora substante active solide, bine pulverizate. Pudrele trebuie sa fie fine si neiritante. 
Excipientii grasi. 
Grasimile sunt de trei feluri: animale, vegetale, minerale. 
Excipientii grasi minerali pot fi solizi si lichizi. 
Untura de porc trebuie sa fie proaspata, fiindca rancezeste repede si devine prin aciditatea ei iritanta pentru piele. Pentru a preveni acest inconvenient se adauga 5% tinctura de benzoe. 
Lanolina este extrasa din lana de oaie. Este vascoasa, se intinde greu, incat se poate prescrie numai cu vaselina. Este higroscopica, incat permite incorporarea unei cantitati mari de apa, devenind moale. Ea patrunde prin epiderm mai greu, insa are avantajul ca nu se altereaza. In lanolina se pot incorpora si substante lichide. 
Cel mai intrebuintat excipient lichid este untura de peste. Aceasta are avantajul ca nu este iritant, patrunde usor prin epiderm si prin continutul bogat in vitamina A, acceleraza refacerea tesuturilor. Se aplica in prurituri rebele si in ulcere cronice, avand un efect epitelizant. 
Excipientii grasi vegetali sunt si ei lichizi, solizi. 
Uleiul de migdale dulci se pune in uleiurile folosite pentru par sau in uleiul protector impotriva insolatiei. Combinarea sa cu apa este contraindicata, deoarece se formeaza acid cianhidric, care este foarte toxic. 
Uleiul de masline este mult intrebuintat in cosmetica. 
Uleiul de ricin se intrebuinteaza in medicamentele uleioase folosite pentru ingrijirea parului. 
Uleiul de In se intrebuinteaza in arsuri. 
Uleiul de floarea soarelui este foarte intrebuintat si inlocuieste uleiurile precedente. 
Excipientii grasi minerali. 
Vaselina se extrage din petrol, fiind cel mai intrebuintat excipient. Are avantajul ca nu se altereaza, se intinde bine pe piele, nu este iritanta si patrunde usor in piele. Nu se amesteca cu apa. Ea se poate prescrie singura, sau in parti egale cu lanolina, in special cand trebuie incorporata si o substanta apoasa. 

Uleiul de parafina se foloseste in cremele grase, nu irita pielea, nu se altereaza. 
 

Medicamentele si actiunea lor. 
Numarul medicamentelor dermatologice este mare si nu pot fi insirate in intregime in aceasta lucrare. 
Dupa actiunea pe care o realizeaza substantele chimice inglobate, medicatia externa se imparte in felul urmator: 
1.Medicatia detersiva si calmanta. 
2.Medicatia antiseptica. 
3.Medicatia antiinfectioasa. 
4.Medicatia antiparazitara. 
5.Medicatia decapanta si keratolitica. 
6.Medicatia reductoare si sicativa. 
7.Medicatia antipruriginoasa. 
8.Medicatia excitanta si rubrefianta. 

9.Medicatia decoloranta. 

10. Medicatia caustica. 
 
 

Medicatia detersiva si calmanta are ca scop curatirea eruptiilor cutanate de diferite formatii secundare. In scopul acesta se intrebuinteaza : aplicatii umede, pudre, mixturi, glicerolatii. 
 

Medicatia antiseptica se aplica in tratamentul piodermitelor stafilo-streptococice, in dermatozele impetiginizate si in alte dermatoze piococice. Ea poate folosi : lotiuni, badijonarea, colorantii, pomezile si pastele, pudrele antiseptice. 
 

Medicatia antiinfectioasa se bazeaza pe metodele biologice, prin care se incearca crearea imunitatii fata de diferiti agenti infectiosi. Local se aplica pomezi cu antibiotice, penicilina, sulfamida, etc. 
 

Medicatia antiparazitara. Tinctura de iod se poate intrebuinta in tricofitiile superficiale. Acidul salicilic, acidul benzoic se pot aplica in epidermomicoze. 
 

Medicatia decapanta si keratolitica urmareste exfolierea stratului cornos si indepartarea depozitelor formate de aceastea. In acest scop se poate intrebuinta sapunul alcalin cu care se spala regiunea afectata. Efecte decapante si keratolitice mai pronuntate are acidul salicilic, folosit pentru indepartarea scoamelor psoriazice. 
 

Medicatia reductoare, descongestionanta si sicativa are la baza preparatele cu substante avide de oxigen. Aceasta medicatie este in acelasi timp keratoplastica, descongestionanta si antipruriginoasa cat si desensibilizanta. 
 

Medicatia antipruriginoasa se foloseste la combaterea pruritului. Ea este paliativa. In bolile pruriginoase este important sa se cunoasca cauza pruritului. Aici intalnim lotiuni, bandijonari, pomezi, paste si mixturi. Toate formulele cu fenol, mentol, camfor sunt adesea iritante. Ele nu se vor intrebuinta decat in dermatozele cronice, rebele, neiritabile. 
 

Medicatia excitanta, rubefianta si revulsiva. In unele dermatoze se impune iritarea tegumentelor pentru excitarea terminatiilor nervoase, cu scopul de a provoca o reactie inflamatoare congestiva. In acest scop se folosesc tincturi alcoolice, cloroformate pe baza de camfor, iod si diversi acizi. 
 

Medicatia decoloranta este indicata in tratamentul hipercromiilor consecutive dermatozelor si hiperpigmentatiei in efelide, etc. Se folosesc lotiuni si pomezi, iar pentru calmarea iritatiei se prescrie o mixtura de agitat. 
 

Medicatia caustica se intrebuinteaza pentru a distruge, cauteriza anumite tesuturi. Se intrebuinteaza acidul fenic concentrat, clorura de zinc, acid salicilic, nitrat de argint, arsenic. 
 

In medicatia externa este bine sa se tina seama de urmatoarele considerente practice: 

Daca diagnosticul nu este fixat cu precizie, este bine ca tratamentul extern sa nu modifice tabloul clinic. 

In afectiunile inflamatoare tratamentul trebuie inceput cu medicatii neactive care pot duce uneori la vindecare sau permit sa se precizeze toleranta pielii. 

In momentul cand se schimba medicatia este bine sa se incerce efectul ei pe un teritoriu redus. Daca tratamentul este suportat, se va aplica pe toata suprafata eruptiei. 

Cand nu se poate decide pentru o metoda sau alta si cand eruptia este simetrica si intinsa, se poate incerca diferite metode de tratament pe diferite regiuni. 

Nu se va schimba prea des metoda initiala, ea fiind continuata un timp bine determinat pentru a ne convinge daca este eficace. 

Cand nici o metoda nu va da rezultate pozitive, se va examina situatia din nou, pentru a preciza daca bolnavul a executat exact ceea ce a prescris medicul, sau daca nu exista o reactivitate individuala sau factori microbieni care mentin starea morbida sau daca diagnosticul nu este gresit. 

Este recomandat ca in prescrierea medicamentelor sa se tina seama ca la teritorii mici sa se aplice 20-30 grame de pomezi, paste, etc, iar la teritorii mai mari, cantitatea poate ajunge pana la 100 de grame. 
 

Medicatia interna in dermatologie 

Mult timp medicatia interna in dermatologie se rezuma la iod, arsenic, mercur, sulf si calciu. Odata cu dezvoltarea fiziopatologiei, s-a insistat pe legatura dintre dermatoze si tulburarile sistemului nervos central si ale organelor interne. Multe medicatii interne sunt inca empirice, bazate pe supozitii ipotetice, dar pe viitor se va pune un accent deosebit pe legatura dintre dermatoze si bolile organelor interne. Conceptiile asupra efectelor diferitelor substante medicamentoase sunt privite sub influenta pe care o exercita sistemul nervos in mecanismul de vindecare. De altfel, chiar tratamentele locale pot produce unele reactii reflexe care contribuie la vindecarea procesului morbid. 

Diverse medicamente intrebuintate in combaterea tulburarilor metabolismului general, a tulburarilor gastro-intestinale, a tulburarilor privind sistemul endocrin, au dat rezultate spectaculoase si in combaterea unor afectiuni dermatologice. 

Alimentatia si regimul alimentar s-au dovedit ca nu sunt doar un factor adjuvant in dermatologie. S-au obtinut rezultate spectaculoase in tuberculoze cutanate si in toate dermatozele unde exista o retentie clorurata cu tendinta la formare de eczema. De asemenea s-a observat ca in dermatozele care au ca punct de plecare o tulburare gastro-intestinala, instituirea unui regim alimentar este o conditie indispensabila pentru obtinerea unor vindecari cat mai grabnice. 

In dermatozele pruriginoase, in toxidermiile alimentare este bine sa se evite in mod special bauturile spirtoase, cafeaua, ceaiul, ciocolata, carnea conservata, mezelurile, condimentele, branzeturile fermentate. 

Vaccinoterapia este indicata in piodermii, furunculoza, erizipel. 

Anatoxina stafilo-streptococica da si ea rezultate bune in stafilo-streptodermii. 

Antibioticele pot fi folosite in erizipel, furunculoza si in infectii secundare din eczeme, arsuri, toxicodermii. 
 

DIAGNOSTICAREA BOLILOR DE PIELE

DIAGNOSTICAREA BOLILOR DERMATOLOGICE 
In acest capitol voi prezenta cateva lucruri de care trebuie sa tinem cont cand devenim pacienti cu probleme dermatologice si sa eliminam din gandirea noastra, faptul ca stim ce avem pentru ca am mai vazut la cineva, sau am citit intr-o carte despre problema respectiva. 
Cunoscand procesele fiziopatologice care se petrec in pielea bolnava si leziunile elementare, precum si dinamica formarii lor, se va putea analiza cu usurinta aceste procese in cadrul dermatozelor si se va putea fixa un diagnostic dermatologic. 
Analiza amanuntita a proceselor cutanate patologice impune o investigatie minuntioasa a bolnavului, a manifestarilor lui, a starii lui generale, inclusiv a sistemului sau nervos si a mediului in care traieste. 
Examinarea bolnavului tebuie sa se faca intr-un mediu potrivit. Camera in care se face examinarea va avea o temperatura optima de 18-20grade. Sunt bine cunoscute influenta frigului, a caldurii si reactiile fiziologice produse de factorii termici, de care trebuie sa se tina seama. 
Lumina la care se face examinarea trebuie sa fie si ea potrivita. Lumina naturala este cea mai buna. Lumina solara directa nu este potrivita, ea putand schimba aspectul leziunilor. Cand lumina naturala nu este propice, se va folosi lumina artificiala. La examinarea parului se va folosi lumina Wood, care prin fosforescenta sa, ofera detalii importante in stabilirea alterarilor suferite de perii infectati cu paraziti. 
Prin interogarea bolnavului se vor aduna o serie de date necesare si folositoare in legatura cu afectiunea bolnavului, cu trecutul lui patologic si cu influentele mediului extern in care bolnavul traieste si isi exercita profesia. 
Orientarea generala asupra bolii se face cu scopul de a cunoaste motivele pentru care pacientul a venit la medic. 
Istoricul bolii este necesar pentru a se cunoaste data cand s-a declansat boala, circumstantele in care a aparut, legatura cu vre-o cauza pe care bolnavul o poate stabili, precum si daca membrii familiei lui atat pe ramura ascendenta, cat si descendenta au suferit de o boala asemanatoare sau daca mediul in care bolnavul traieste sau lucreza, exista si altii care sufera de aceeasi boala. 
De asemenea este necesar sa se stabileasca evolutia bolii de la aparitia primelor simptome pana la data examinarii, precum si eventualele tratamente facute si efectele acestora. 
Anamneza va cuprinde varsta si sexul bolnavului, profesia lui, conditiile de munca, starea materiala, conditiile de locuit, igiena locuintei, alimentatia, viata sexuala, boli anterioare, eventuale analize de laborator, antecedente familiale. Toate aceste elemente contribuie la stabilirea corecta a diagnosticului. De multe ori este necesar sa se studieze amanuntit personalitatea bolnavului, sa se determine tipul sistemului sau nervos, sa se descopere toate influentele nocive exercitate asupra sistemului sau nervos. Trebuie determinat eventuale traumatisme fizice si psihice suferite, felul cum adoarme si se trezeste bolnavul; eventuale emotii intense si indelungate si alte boli care pot compromite starea generala prin excitatiile exercitate asupra scoartei cerebrale. 
Este necesar sa se determine caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central(excitatia, inhibitia, mobilitatea) 
Abia dupa ce s-au stabilit aceste informatii se poate trece la examenul obiectiv, examen care intereseaza in primul rand pielea bolnavului pentru a preciza toate particularitatile eruptiei cutanate. 
Inspectia vizuala permite precizarea formei, repartizarii culorii eruptiei, precum si alte particularitati. Palpatia ofera date asupra consistentei eruptiei si asupra sediului ei in straturile pielii, precum si asupra tulburarilor senzitive si termice. 
Examenul general al pielii trebuie sa precizeze daca pielea este supla, sau rugoasa, umeda, grasa sau uscata, daca pielea a suferit cicatrice, pigmentatii. 
Distributia eruptiilor poate interesa, deoarece exista eruptii generalizate(pe toata suprafata corpului), eruptii localizate pe anumite regiuni (localizarea de predilectie), care poate fi simetrica(psoriazis)sau asimetrica. 
Analiza anatomo-clinica consta in precizarea leziunilor din care se compune eruptia. 
Dupa analiza minuntioasa a eruptiei cutanate, trebuie urmat examenul organelor interne. Pielea nu trebuie considerata ca un organ izolat, ea se gaseste in interdependenta intima cu organismul intreg. Orice tulburare a organelor interne exercita prin scoarta cerebrala o influenta asupra tuturor sistemelor si aparatelor, implicit asupra pielii. Multe din eruptiile cutanate sunt manifestari morbide produse de suferinta organelor digestive, circulatoare, respiratoare, uro- genitale, a sistemului neurovegetativ si endocrin. 
Examenul trebuie sa fie total, privind organismul ca un tot unitar, ca o unitate inseparabila. 
Examenul de laborator, examenul citologic, histopatologic, reactivitatea cutanata, au de asemenea o importanta deosebita in diagnosticul dermatozelor. 

Prin urmare fixarea diagnosticului va rezulta din analiza si sinteza tuturor datelor referitoare la afectiunea respectiva si este bine sa se evite fixarea diagnosticului dintr-o singura privire, metoda care poate duce la erori neintentionate.