Alergia la soare si petele rosii

Alergia la soare: cum tratezi petele roșii

       

        Alergia la soare reprezintă o serie de afecțiuni rare sau fotodermatite care se manifestă prin erupții cutanate de culoare roșie, în urma expunerii la soare.

        Cel mai frecvent tip de alergie solară este erupția polimorfă la lumină.

        Persoanele care suferă de această afecțiune prezintă o sensibilitate mai mare în fața radiațiilor ultraviolete (UV).         Mai afectate sunt adolescentele și femeile cu vârste cuprinse între 15-35 de ani.

        Sensibilitatea la lumină apare după un timp prelungit în care persoana afectată se expune la soare, mai frecvent primăvara și la începutul verii.

        Cauzele acestei sensibilități nu sunt complet cunoscute.

        Principala cauză a alergiei la soare ar fi radiațiile UV (ultraviolete), mai ales cele de tip UVA.

        Simptomele apar în decurs de o zi de la expunerea prelungită la soare, fără utilizarea protecției solare.

        Nu numai expunerea la soare poate provoca această afecțiune ci și mersul la solar, caz în care te expui la o cantitate chiar mai mare de radiații, într-un timp mai scurt.

        Afecțiunea este mai frecventă în cazul persoanelor cu pielea foarte deschisă la culoare.

        De asemenea, persoanele care utilizează anumite produse parfumate sau dezinfectante pe piele, iar apoi se expun la soare, se pot confrunta cu această problemă.

        Chiar și substanțele chimice din unele creme de protecție solară sau acceleratoare de bronz pot crește riscul de a dezvolta alergie la soare.

        Dacă suferi de un alt tip de dermatită sau dacă o rudă apropiată suferă de alergie la soare, riscul de a dezvolta această afecțiune este mai mare.

        Mai mult, unele medicamente, cum ar fi unele antibiotice (de exemplu, tetraciclina), pot crește riscul alergiei la soare.

       

        Alergia la soare se manifestă prin:

        Pete sau papule roșii, mai ales în zona gâtului, umerilor, brațelor și picioarelor; roșeață la nivelul pielii; mâncărime; senzație de arsură, înțepături sau durere; vezicule și cruste; febră, dureri de cap, greață, stare generală de rău (în unele cazuri)

        Simptomele alergiei la soare apar în prima zi după expunerea la radiațiile UV și se mențin în jur de o săptămână sau chiar mai mult.

        Este important să mergi la medic, dacă leziunile produse sunt foarte întinse, dacă nu se ameliorează și dacă s-au format vezicule cu lichid.

        Tratamentul petelor roșii

        După stabilirea diagnosticului, medicul îți poate prescrie anumite medicamente pe bază de corticosteroizi.

        În cazul în care simptomele sunt ușoare, poți trata afecțiunea, cu ușurință, acasă.      

        Evită expunerea la soare timp de câteva zile, iar petele se vor remite de la sine.

        Aplică creme hidratante, de preferat dermato-cosmetice hipoalergenice, pentru a reduce iritația.

        De asemenea, un gel natural de aloe vera poate ajuta la ameliorarea simptomelor.

        Prevenirea simptomatologiei

        Cel mai indicat este să iei unele măsuri, înainte ca orice simptom să apară.

        Ce trebuie să faci:

        Evită expunerea la soare în orele de vârf (10-16); nu te expune la soare brusc, pentru o perioadă îndelungată, ci încearcă să te expui progresiv (20-30 min/zi). În acest mod, pielea se poate acomoda cu radiațiile UV; folosește cremă de protecție solară cu un SPF de minim 30. Aplică produsul cu 20 de minute înainte de a te expune la soare și nu uita să reînnoiești, după ce ieși din apă. Dacă nu intri în apă, aplică produsul la fiecare 2 ore; Acoperă-ți pielea cu pantaloni lungi și o bluză cu mâneca lungă, deschise la culoare; Nu mai folosi produsele care ți-au produs reacții alergice.

        În  concluzie, alergia la soare presupune apariția unor pete roșii pe piele care, din fericire, se remit de la sine în câteva zile.         Totuși, sunt recomandate unele măsuri de prevenire ale afecțiunii.

        Sursa

https://www.actualitati-arad.ro/alergia-la-soare-cum-tratezi-petele-rosii/

 

Artrita reumatoida si microbiomul

Publicat: 23 august 2011

Microbiomul și artrita reumatoidă

Jose U. Scher &Steven B. Abramson 
Reumatologie volum 7 , pagini 569 - 578 ( 2011 )
227 Referințe

            Abstract

             Oamenii nu sunt (și nu au fost niciodată) singuri. Din momentul în care ne-am născut, milioane de microorganisme ne populează corpurile și coexistă cu noi destul de pașnic pentru tot restul vieții.

            Acest microbiom reprezintă totalitatea microorganismelor (și a genomului lor) pe care le dobândim în mod necesar din mediul înconjurător.

            Microorganismele care trăiesc în sau pe noi au evoluat pentru a extrage energia de care au nevoie pentru a supraviețui, iar în schimb susțin capacitățile fiziologice, metabolice și imune care au contribuit la succesul nostru evolutiv.

            Deși în prezent este catalogată ca o afecțiune autoimună și considerată o boală genetică complexă, cauza finală a artritei reumatoide (RA) rămâne evazivă.

            Se pare că interacțiunea dintre factorii genetici predispozanți și declanșatorii de mediu este necesară pentru manifestarea bolii. Noile idei din analizele ADN bazate pe secvența comunităților microbiene intestinale și un interes reînnoit pentru imunologia mucoaselor sugerează că microbiomul reprezintă un factor de mediu important care poate influența manifestarea bolii autoimune.

            Această revizuire rezumă indicii istorice care sugerează un posibil rol pentru microbiota în patogenia RA și se va concentra pe noile tehnologii care ar putea oferi dovezi științifice pentru a susține această ipoteză.

            Puncte cheie
            În artrita reumatoidă (RA) - o tulburare autoimună complexă, poligenică, autoimună cu impact major asupra indivizilor și societății - genele au un rol, dar factorii de mediu sunt necesari pentru manifestarea bolii

            Mai multe linii de investigații epidemiologice și clinice au implicat mai multe microorganisme în patogeneza RA; cu toate acestea, nu a putut fi stabilită cauzalitatea

            Microbiomul este definit ca totalitatea microorganismelor și genele acestora care locuiesc într-un mediu unic; microbiomul uman depășește genele umane după mai multe ordine de mărime

            Înțelegerea rolului microorganismelor în modularea sănătății și a bolilor a fost foarte avansată prin tehnologiile de secvențiere a ADN-ului independent de cultură și idei noi asupra imunologiei mucoasei

             Experimentele fără germeni și gnotobiotice au oferit o înțelegere mai profundă a interacțiunilor gazdă-microbiene și au arătat că bacteriile intestinale pot induce autoimunitate în modelele animale predispuse genetic

          Sunt în curs de desfășurare studii pentru a evalua rolul microbiomului în RA umană și în bolile aferente, în speranța că mecanismele bolii vor fi elucidate și identificate ținte terapeutice

            Referințe

1 Savage, DC Ecologie microbiană a tractului gastrointestinal. Annu. Rev. Microbiol. 31 , 107–133 (1977).
2 Backhed, F., Ley, RE, Sonnenburg, JL, Peterson, DA și Gordon, JI Host - mutualismul bacterian în intestinul uman. Știința 307 , 1915–1920 (2005).
3 Lederberg, J. Istorie infecțioasă. Știință 288 , 287–293 (2000).
4 Lederberg, J. și McCray, AT „Ome dulce" omics - O comoară genealogică a cuvintelor. Savant 15 , 8–9 (2001).
5 Turnbaugh, PJ și colab . Proiectul microbiomului uman. Nature 449 , 804–810 (2007).
6 Chervonsky, AV Influența mediului microbian asupra autoimunității. Nat. Immunol. 11 , 28–35 (2010).
7 Klareskog, L., Catrina, AI și Paget, S. Artrita reumatoidă. Lancet 373 , 659–672 (2009).
8 MacGregor, AJ și colab . Caracterizarea contribuției genetice cantitative la artrita reumatoidă folosind date de la gemeni. Reumă de artrită. 43 , 30–37 (2000).
9 Stahl, EA și colab . Meta-analiza studiului de asociere la nivelul genomului identifică șapte noi loci cu risc de artrită reumatoidă. Nat. Genet. 42 , 508–514 (2010).
10 Aho, K., Koskenvuo, M., Tuominen, J. & Kaprio, J. Occurrence of rheumatoid arthritis in a nationwide series of twins. J. Rheumatol. 13, 899–902 (1986).
11 Silman, A. J. et al. Twin concordance rates for rheumatoid arthritis: results from a nationwide study. Br. J. Rheumatol. 32, 903–907 (1993).
12 Svendsen, A. J., Holm, N. V., Kyvik, K., Petersen, P. H. & Junker, P. Relative importance of genetic effects in rheumatoid arthritis: historical cohort study of Danish nationwide twin population. BMJ 324, 264–266 (2002).
13 Tobón, G. J., Youinou, P. & Saraux, A. The environment, geo-epidemiology, and autoimmune disease: Rheumatoid arthritis. J. Autoimmun. 35, 10–14 (2010).
14 Short, C. L. The antiquity of rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum. 17, 193–205 (1974).
15 Ruffer, M. A. & Rietti, A. On osseous lesions in ancient Egyptians. J. Pathol. Bacteriol. 16, 439–465 (1912).
16 Bourke, J. B. A review of the paleopathology of arthritic diseases in Diseases in Antiquity (eds Brothwell, D. & Sandison, A. T.) 352–369 (Thomas, Springfield, IL, USA, 1967).
17 Zorab, P. A. Historical and prehistorical background of ankylosing spondylitis. Proc. R. Soc. Med. 54, 415–420 (1961).
18 Wells, C. Joint pathology in ancient Anglo-Saxons. J. Bone Joint. Surg. 44B, 948–949, (1962).
19 Appelboom, T. Hypothesis: Rubens—one of the first victims of an epidemic of rheumatoid arthritis that started in the 16th–17th century? Rheumatology (Oxford) 44, 681–683 (2005).
20 Rothschild, B. M., Turner, K. R. & DeLuca, M. A. Symmetrical erosive peripheral polyarthritis in the Late Archaic Period of Alabama. Science 241, 1498–1501 (1988).
21 Rothschild, B. M., Woods, R. J., Rothschild, C. & Sebes, J. I. Geographic distribution of rheumatoid arthritis in ancient North America: implications for pathogenesis. Semin. Arthritis Rheum. 22, 181–187 (1992).
22 Ferucci, E. D., Templin, D. W. & Lanier, A. P. Rheumatoid arthritis in American Indians and Alaska Natives: a review of the literature. Semin. Arthritis Rheum. 34, 662–667 (2005).
23 Zeng, Q. Y. et al. Rheumatic diseases in China. Arthritis Res. Ther. 10, R17 (2008).
24 McGill, P. E. & Oyoo, G. O. Rheumatic disorders in Sub-saharan Africa. East Afr. Med. J. 79, 214–216 (2002).
25 Neovius, M., Simard, J. F. & Askling, J. Nationwide prevalence of rheumatoid arthritis and penetration of disease-modifying drugs in Sweden. Ann. Rheum. Dis. 70, 624–629 (2011).
26 Myasoedova, E., Crowson, C. S., Kremers, H. M., Therneau, T. M. & Gabriel, S. E. Is the incidence of rheumatoid arthritis rising?: results from Olmsted County, Minnesota, 1955–2007 Arthritis Rheum. 62, 1576–1582 (2010).
27 Warden, C. C. The toxemic factor in rheumatoid arthritis. Cal. State J. Med. 7, 299–301 (1909).
28 Eerola, E. et al. Intestinal flora in early rheumatoid arthritis. Br. J. Rheumatol. 33, 1030–1038 (1994).
29 Hunter, W. Oral sepsis as a cause of disease. Br. Med. J. 2, 215–216 (1900).
30 Mikuls, T. R. et al. Antibody responses to Porphyromonas gingivalis (P. gingivalis) in subjects with rheumatoid arthritis and periodontitis. Int. Immunopharmacol. 9, 38–42, (2009).
31 Hitchon, C. A. et al. Antibodies to Porphyromonas gingivalis are associated with anticitrullinated protein antibodies in patients with rheumatoid arthritis and their relatives. J. Rheumatol. 37, 1105–1112 (2010).
32 Loyola-Rodriguez, J. P., Martinez-Martinez, R. E., Abud-Mendoza, C., Patino-Marin, N. & Seymour, G. J. Rheumatoid arthritis and the role of oral bacteria. J. Oral Microbiol. http://dx.doi.org/10.3402/jom.v2i0.5784 (2010).
33 Lundberg, K., Wegner, N., Yucel-Lindberg, T. & Venables, P. J. Periodontitis in RA—the citrullinated enolase connection. Nat. Rev. Rheumatol. 6, 727–730 (2010).
34 Koch, R. An address on bacteriological research. Br. Med. J. 2, 380–383 (1890).
35 Eckburg, P. B. et al. Diversity of the human intestinal microbial flora. Science 308, 1635–1638 (2005).
36 Weisburg, W. G., Barns, S. M., Pelletier, D. A. & Lane, D. J. 16S ribosomal DNA amplification for phylogenetic study. J. Bacteriol. 173, 697–703 (1991).
37 Hugenholtz, P., Goebel, B. M. & Pace, N. R. Impact of culture-independent studies on the emerging phylogenetic view of bacterial diversity. J. Bacteriol. 180, 4765–4774 (1998).
38 Huse, S. M. et al. Exploring microbial diversity and taxonomy using SSU rRNA hypervariable tag sequencing. PLoS Genet. 4, e1000255 (2008).
39 Zhao, L. Genomics: The tale of our other genome. Nature 465, 879–880 (2010).
40 Nelson, K. E. et al. A catalog of reference genomes from the human microbiome. Science 328, 994–999 (2010).
41 Peterson, J. et al. The NIH Human Microbiome Project. Genome Res. 19, 2317–2323 (2009).
42 Qin, J. et al. A human gut microbial gene catalogue established by metagenomic sequencing. Nature 464, 59–65 (2010).
43 Dominguez-Bello, M. G. et al. Delivery mode shapes the acquisition and structure of the initial microbiota across multiple body habitats in newborns. Proc. Natl Acad. Sci. USA 107, 11971–11975 (2010).
44 Koenig, J. E. et al. Succession of microbial consortia in the developing infant gut microbiome. Proc. Natl Acad. Sci. USA 108 (Suppl. 1), 4578–4585 (2011).
45 Palmer, C., Bik, E. M., DiGiulio, D. B., Relman, D. A. & Brown, P. O. Development of the human infant intestinal microbiota. PLoS Biol. 5, e177 (2007).
46 Ley, R. E., Lozupone, C. A., Hamady, M., Knight, R. & Gordon, J. I. Worlds within worlds: evolution of the vertebrate gut microbiota. Nat. Rev. Microbiol. 6, 776–788 (2008).
47 Arumugam, M. et al. Enterotypes of the human gut microbiome. Nature 473, 174–180 (2011).
48 Round, J. L. & Mazmanian, S. K. The gut microbiota shapes intestinal immune responses during health and disease. Nat. Rev. Immunol. 9, 313–323 (2009).
49 Johansson, M. E. et al. The inner of the two Muc2 mucin-dependent mucus layers in colon is devoid of bacteria. Proc. Natl Acad. Sci. USA 105, 15064–15069, (2008).
50 Meyer-Hoffert, U. et al. Secreted enteric antimicrobial activity localises to the mucus surface layer. Gut 57, 764–771 (2008).
51 Macpherson, A. J. & Uhr, T. Induction of protective IgA by intestinal dendritic cells carrying commensal bacteria. Science 303, 1662–1665 (2004).
52 Hooper, L. V. & Macpherson, A. J. Immune adaptations that maintain homeostasis with the intestinal microbiota. Nat. Rev. Immunol. 10, 159–169 (2010).
53 Kelsall, B. Recent progress in understanding the phenotype and function of intestinal dendritic cells and macrophages. Mucosal. Immunol. 1, 460–469, (2008).
54 Cerf-Bensussan, N. & Gaboriau-Routhiau, V. The immune system and the gut microbiota: friends or foes? Nat. Rev. Immunol. 10, 735–744 (2010).
55 Round, J. L. et al. The Toll-Like receptor 2 pathway establishes colonization by a commensal of the human microbiota. Science 332, 974–977 (2011).
56 Atarashi, K. et al. Induction of colonic regulatory T cells by indigenous Clostridium species. Science 331, 337–341 (2011).
57 Ivanov, I. I. et al. Induction of intestinal Th17 cells by segmented filamentous bacteria. Cell 139, 485–498 (2009).
58 Frank, D. N. et al. Molecular-phylogenetic characterization of microbial community imbalances in human inflammatory bowel diseases. Proc. Natl Acad. Sci. USA 104, 13780–13785 (2007).
59 Xavier, R. J. & Podolsky, D. K. Unravelling the pathogenesis of inflammatory bowel disease. Nature 448, 427–434 (2007).
60 Elinav, E. et al. NLRP6 inflammasome regulates colonic microbial ecology and risk for colitis. Cell 145, 745–757 (2011).
61 Abdollahi-Roodsaz, S. et al. Stimulation of TLR2 and TLR4 differentially skews the balance of T cells in a mouse model of arthritis. J. Clin. Invest. 118, 205–216 (2008).
62 Wu, H. J. et al. Gut-residing segmented filamentous bacteria drive autoimmune arthritis via T helper 17 cells. Immunity 32, 815–827 (2010).
63 Ochoa-Reparaz, J., Mielcarz, D. W., Begum-Haque, S. & Kasper, L. H. Gut, bugs, and brain: role of commensal bacteria in the control of central nervous system disease. Ann. Neurol. 69, 240–247 (2011).
64 Kochetkova, I., Trunkle, T., Callis, G. & Pascual, D. W. Vaccination without autoantigen protects against collagen II-induced arthritis via immune deviation and regulatory T cells. J. Immunol. 181, 2741–2752 (2008).
65 Kochetkova, I., Golden, S., Holderness, K., Callis, G. & Pascual, D. W. IL-35 stimulation of CD39+ regulatory T cells confers protection against collagen II-induced arthritis via the production of IL-10. J. Immunol. 184, 7144–7153 (2010).
66 Hyrich, K. L. & Inman, R. D. Infectious agents in chronic rheumatic diseases. Curr. Opin. Rheumatol. 13, 300–304 (2001).
67 Kohashi, O. et al. Susceptibility to adjuvant-induced arthritis among germfree, specific-pathogen-free, and conventional rats. Infect. Immun. 26, 791–794 (1979).
68 Bjork, J., Kleinau, S., Midtvedt, T., Klareskog, L. & Smedegard, G. Role of the bowel flora for development of immunity to hsp 65 and arthritis in three experimental models. Scand. J. Immunol. 40, 648–652 (1994).
69 Kohashi, O., Kohashi, Y., Takahashi, T., Ozawa, A. & Shigematsu, N. Reverse effect of gram-positive bacteria vs. gram-negative bacteria on adjuvant-induced arthritis in germfree rats. Microbiol. Immunol. 29, 487–497 (1985).
70 Kohashi, O., Kohashi, Y., Takahashi, T., Ozawa, A. & Shigematsu, N. Suppressive effect of Escherichia coli on adjuvant-induced arthritis in germ-free rats. Arthritis Rheum. 29, 547–553 (1986).
71 Rath, H. C. et al. Normal luminal bacteria, especially Bacteroides species, mediate chronic colitis, gastritis, and arthritis in HLA-B27/human beta2 microglobulin transgenic rats. J. Clin. Invest. 98, 945–953 (1996).
72 Sinkorova, Z., Capkova, J., Niederlova, J., Stepankova, R. & Sinkora, J. Commensal intestinal bacterial strains trigger ankylosing enthesopathy of the ankle in inbred B10.BR (H-2(k)) male mice. Hum. Immunol. 69, 845–850 (2008).
73 Taurog, J. D. et al. The germfree state prevents development of gut and joint inflammatory disease in HLA-B27 transgenic rats. J. Exp. Med. 180, 2359–2364 (1994).
74 van den Broek, M. F., van Bruggen, M. C., Koopman, J. P., Hazenberg, M. P. & van den Berg, W. B. Gut flora induces and maintains resistance against streptococcal cell wall-induced arthritis in F344 rats. Clin. Exp. Immunol. 88, 313–317 (1992).
75 Yoshitomi, H. et al. A role for fungal β-glucans and their receptor Dectin-1 in the induction of autoimmune arthritis in genetically susceptible mice. J. Exp. Med. 201, 949–960 (2005).
76 Rodriguez-Reyna, T. S., Martinez-Reyes, C. & Yamamoto-Furusho, J. K. Rheumatic manifestations of inflammatory bowel disease. World J. Gastroenterol. 15, 5517–5524 (2009).
77 Carter, J. D. & Hudson, A. P. Reactive arthritis: clinical aspects and medical management. Rheum. Dis. Clin. North Am. 35, 21–44 (2009).
78 Ross, C. B., Scott, H. W. & Pincus, T. Jejunoileal bypass arthritis. Baillieres Clin. Rheumatol. 3, 339–355 (1989).
79 Moos, V. & Schneider, T. Changing paradigms in Whipple's disease and infection with Tropheryma whipplei. Eur. J. Clin. Microbiol. Infect. Dis. http://dx.doi.org/10.1007/s10096-011-1209-y.
80 Svartz, N. The primary cause of rheumatoid arthritis is an infection—the infectious agent exists in milk. Acta Med. Scand. 192, 231–239 (1972).
81 Svartz, N. The treatment of rheumatic polyarthritis with acid azo compounds. Rheumatism 4, 180–185 (1948).
82 Hannonen, P., Mottonen, T., Hakola, M. & Oka, M. Sulfasalazine in early rheumatoid arthritis. A 48-week double-blind, prospective, placebo-controlled study. Arthritis Rheum. 36, 1501–1509 (1993).
83 O'Dell, J. R. et al. Treatment of rheumatoid arthritis with methotrexate alone, sulfasalazine and hydroxychloroquine, or a combination of all three medications. N. Engl. J. Med. 334, 1287–1291 (1996).
84 Saag, K. G. et al. American College of Rheumatology 2008 recommendations for the use of nonbiologic and biologic disease-modifying antirheumatic drugs in rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum. 59, 762–784 (2008).
85 Moreland, L. W. et al. TEAR: Treatment of Early Aggressive RA; a randomized, double-blind, 2-year trial comparing immediate triple DMARD versus MTX plus etanercept to step-up from initial MTX monotherapy. Arthritis Rheum. 60 (Suppl. 10), 1895 (2009). 
86 Tilley, B. C. et al. Minocycline in rheumatoid arthritis. A 48-week, double-blind, placebo-controlled trial. MIRA Trial Group. Ann. Intern. Med. 122, 81–89 (1995).
87 O'Dell, J. R. et al. Treatment of early seropositive rheumatoid arthritis: doxycycline plus methotrexate versus methotrexate alone. Arthritis Rheum. 54, 621–627 (2006).
88 Zanin-Zhorov, A. et al. Protein kinase C-θ mediates negative feedback on regulatory T cell function. Science 328, 372–376 (2010).
89 Hot, A. & Miossec, P. Effects of interleukin (IL)-17A and IL-17F in human rheumatoid arthritis synoviocytes. Ann. Rheum. Dis. 70, 727–732 (2011).
90 Colin, E. M. et al. 1, 25-dihydroxyvitamin D3 modulates Th17 polarization and interleukin-22 expression by memory T cells from patients with early rheumatoid arthritis. Arthritis Rheum. 62, 132–142 (2010).
91 Scher, J. U. et al. Characteristic oral and intestinal microbiota in rheumatoid arthritis (RA): a trigger for autoimmunity? Arthritis Rheum. 62 (suppl. 10) doi:10.1002/art.29156 (2010).

Acknowledgements
The writing of this manuscript has been supported in part by Grant No. RC2 AR05898 to S. B. Abramson from the US NIH through the American Recovery and Reinvestment Act (ARRA) of 2009, and by KL2 Program in Translational Research to J. U. Scher, Grant No. 1 UL1 RR029893 from the National Center for Research Resources, NIH. The authors thank Ms. Ann Rupel for assistance in preparation of the manuscript.

Author information
Affiliations
Department of Medicine, Division of Rheumatology, New York University School of Medicine and NYU Hospital for Joint Diseases, 301 East 17th Street, New York, 10003, NY, USA

Jose U. Scher
Department of Medicine and Pathology, NYU Langone Medical Center, 550 First Avenue, New York, 10022, NY, USA

Steven B. Abramson

Contributions
J. U. Scher and S. B. Abramson contributed equally to all aspects of the preparation of this manuscript.

Corresponding author
Correspondence to Jose U. Scher.

Ethics declarations
Competing interests
The authors declare no competing financial interests.

Rights and permissions
Reprints and Permissions

About this article
Cite this article
Scher, J., Abramson, S. The microbiome and rheumatoid arthritis. Nat Rev Rheumatol 7, 569–578 (2011). https://doi.org/10.1038/nrrheum.2011.121

Download citation
Published
23 August 2011
Issue Date
October 2011
DOI
https://doi.org/10.1038/nrrheum.2011.121

Poliartrita reumatoida

Poliartrita reumatoidă

        

 

        Artrita reumatoidă (AR) este o forma de poliartrită inflamatorie, care poate duce la distrugerea articulațiilor, la deformări și la pierderea funcției articulației.

        Umflarea articulațiilor mici, în special a celor de la mâini și de la picioare, este caracteristica bolii (sau semnul distinctiv), însă trebuie să reținem că majoritatea articulațiilor din corp pot să fie afectate de boală, de aceea i se mai spune și poliartrita reumatoidă (PR).

        Pe lângă articulații, alte manifestări ale bolii pot fi observate, cum ar fi: noduli subcutanați, inflamație la nivelul ochilor, plamânilor și vaselor de sânge, scăderea numărului de globule albe (denumite și leucocite) în sânge, afectarea plămânilor.

 

        Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care provoacă inflamația articulațiilor, care la rândul său, duce la apariția unor simptome precum durerea, umflarea, deformarea articulațiilor și dificultate la mișcare.

 

        În această boală, cartilajul, oasele și ligamentele se deteriorează, iar rezultatul este că apar deformări vizibile la examinarea pacientului.

 

        Poliartrita reumatoidă este cea mai fecventă suferință articulară, fiind o boală inflamatorie cronică. Femeile sunt de 2-3 ori mai afectate decât bărbații. Boala poate să debuteze la orice vârstă, mai frecvent în decadele 4-5 de viață.

 

        Statisticile actuale aproximează că peste 200.000 de români suferă de poliartrită reumatoidă, cea mai frecventă boala reumatică de tip inflamator care poate duce la reducerea duratei de viață cu până la 10 ani.

 

        Astăzi, există tot mai multe cercetări care menționează că persoanele cu poliartrită reumatoidă prezintă modificări specifice ale microbiomului la nivelul cavității orale și intestinal

 

 

        Îl rog pe invitatul emisiunii domnul Prof. Dr. Manole Cojocaru, professor la Facultatea de Medicină de la Universitatea „Titu Maiorescu" din București să ne vorbească despre cauzele care duc la apariția poliartritei reumatoide

 

        

        Cauze

 

        Cauzele poliartritei reumatoide nu sunt cunoscute. Se poate spune că, în mod similar altor afecțiuni autoimune, etiologia bolii este necunoscută. Chiar și așa, anumiți factori par să aibă un rol în ceea ce privește creșterea riscului de a dezvolta poliartrită reumatoidă sau sunt factori care declanșează debutul bolii

 

        La copii, cea mai comună formă de artrită cronică este denumită poliartrita idiopatică juvenilă, iar dovezile recente sugerează că microbiomul poate influența această boală. Cu toate acestea, specialiștii susțin că se impun cercetări suplimentare cu privire la mecanismele prin care microbiomul intestinal ar putea contribui la inflamație și la creșterea activității funcției imune.

 

        Concluzia acestor studii este că există o corelație între modificările privind microbiomul intestinal și manifestările clinice ale pacienților cu poliartrită reumatoidă, iar un studiu condus de dr. Simon Milling de la Centre of Immunobiology la University of Glasgow (Marea Britanie) explică faptul că până în prezent, administrarea de probiotice și modificarea echilibrului microbiomului intestinal prin dietă au avut, totuși, un succes limitat în îmbunătățirea stării pacienților și un efect redus asupra inflamației sistemice.

 

        Așadar, disbioza intestinală a pacienților cu poliartrită reumatoidă poate rezulta din abundența crescută a anumitor specii bacteriene rare. Ameliorarea poliartritei reumatoide prin modularea microbiomului intestinal reprezintă un nou domeniu de cercetare, care ar putea oferi opțiuni terapeutice suplimentare pentru persoanele care suferă de această afecțiune.

 

        Speciile microbiene pot controla apariția și evoluția poliartritei reumatoide.

 

        Două studii recente conduse de dr. Veena Taneja de la Department of Immunology and Division of Rheumatology la Mayo Clinic in Rochester (SUA) pun în lumină rolul microbiomului intestinal la persoanele care suferă de poliartrită reumatoidă și propun o abordare terapeutică complementară a bolii cu ajutorul reechilibrării microbiomului. Prima lucrare, publicată în Genome Medicine, a constatat că microbiomul intestinal al pacienților cu poliartrită reumatoidă prezentă o scădere importantă a diversității odată cu înaintarea bolii și creșterea nivelului de autoanticorpi, comparativ cu lotul martor (15 rude de gradul I ale pacientilor și 17 persoane sănătoase din grupul de control). Disbioza microbiomului intestinal la pacienții cu poliartrită reumatoidă a derivat dintr-o expansiune de specii microbiene rare, cum ar fi Eggerthella și Collinsella și de la scăderea numărului speciilor benefice, cum ar fi Faecalibacterium. Astfel, a fost identificat un profil al microbiomului intestinal al pacienților cu poliartrită reumatoidă pe baza celor trei specii microbiene: Collinsella, Eggerthella și Faecalibacterium.

        Analiza metaboliților microbieni și asocierea acestora cu taxonomia specifică au fost investigate pentru a identifica o potențială legătură mecanicistă. Profilul metabolic a fost asociat cu microbiomul intestinal la pacienții cu poliartrită reumatoidă, constatandu-se abundența speciei Collinsella corelată cu un nivel ridicat al celor 3 metaboliți: beta-alanina, acid alfa-aminoadipic și asparagina. Collinsella pare să aibă un rol esențial în modificarea permeabilității intestinale și severității bolii, după cum au fost confirmate în experimente. „După cercetări suplimentare la șoareci și, în cele din urmă, la oameni, cercetătorii ar putea realiza un profil de predicție referitor la probabilitatea dezvoltării poliartritei reumatoide și cursul pe care boala îl poate lua", susține dr. Taneja.

        Cea de-a doua lucrare, publicată în Arthritis & Rheumatology, a explorat rolul comensal al derivatelor intestinale în tratarea poliartritei reumatoide într-un model de șoarece „umanizat". Rezultatele au sugerat ca bacteria Prevotella histicola ar putea fi explorată în tratarea poliartritei reumatoide ca un nou remediu cu efecte secundare reduse.

 

   

        Dacă am vazut care ar fi cauzele care pot declanșa apariția bolii, să vedem în continuare cum o putem preveni:

 

   Pentru a preveni poliartrita reumatoidă este necesar să cunoaștem factorii care cresc riscul și să încercăm să-i înlăturăm.

        Aceștia pot fi:

 

        Expunerea la anumite tipuri de bacterii, cum ar fi cele asociate cu boala parodontală; cu alte cuvinte, anumiți agenți infecțioși pot fi factori favorizanți ai bolii;

 

        Atunci când pacientul prezintă un istoric medical de infecții virale, precum infecția cu virusul Epstein-Barr, care cauzează mononucleoza infecțioasă;

 

        Traumatisme sau răni/leziuni, cum ar fi ruperea/ fracturile oaselor, dislocarea unei articulații și deteriorarea ligamentelor;

 

        Factori de mediu - fumatul este considerat cel mai important factor de risc; asocierea poliartritei reumatoide cu fumatul este direct proporțională cu numărul de pachete de țigări fumate și anii în care pacientul a fumat. Fumătorii par să aibă o formă mai agresivă de poliartrită reumatoidă, cu titruri crescute de anticorpi și cu răspuns mai slab la tratament;

        Factori hormonali – Cum spuneam la început, poliartrita reumatoidă afectează mai frecvent femeile, bărbații cu această boală au frecvent nivelurile de testosteron mai joase decât nivelul mediu;

        Obezitatea; pe lângă complicațiile pe care obezitatea le provoacă în orice afecțiune fiind implicate articulațiile, este și normal că fiecare kg în plus să afecteze buna funcționare.

 

        Cea mai elocventă dovadă este următoarea: Luați un bidon de 10/20 litri plin cu apă și puneți-l într-un rucsac, apoi mergeti cu el în spate timp de o jumătate de oră/o oră.

        Dacă după acest exercițiu nu simțiți nici o jenă și nu ați obosit e ok înseamnă că obezitatea nu vă deranjează.

        Dacă deja simiți că nu mai puteți, gândiți-vă că la obezitatea kg în plus le carati cu voi tot timpul fără pauză și fără a avea posibilitatea să scăpați de ele dintr-o dată.

 

   

        Pentru a fi sigur că aveți poliartrită reumatoidă, există mai multe forme de stabilire a diagnosticului și analize medicale 

 

              ANALIZE

      Poliartrita reumatoidă poate fi dificil de diagnosticat în stadiile incipiente, deoarece semnele și simptomele timpurii sunt similare cu cele ale altor boli. Nu există niciun test de sânge sau vreo descoperire de natura fizică pentru a confirma diagnosticul. Tocmai de aceea, medicul specialist la care mergi va folosi câteva „unelte" pentru a diagnostica poliartrita reumatoidă.

        Anamneza înseamnă că medicul adună toate datele, interogând bolnavul despre apariția și evoluției bolii de care persoana suferă. În primul rand, medicul îți va pune întrebări despre simptome și despre istoricul medical.

        De asemenea, te va consulta și îți va examina articulațiile. Acest lucru înseamnă că medicul va cauta zone cu roșeață și zone cu umflături, îți va testa reflexele și îți va testa forța mușchilor. Totodată, va atinge articulațiile afectate pentru a verifica dacă acestea sunt calde și dacă sunt sensibile la atingere.

 

        Dacă medicul suspectează că este vorba de poliartrită reumatoidă, cel mai probabil îți va recomanda sau te va trimite la un alt specialist, adică la reumatolog.

 

        Analize imagistice pentru diagnosticul poliartritei reumatoide

        Medicul îți poate recomanda o serie de investigații imagistice, care îi vor fi de ajutor în stabilirea diagnosticului poliartritei reumatoide.

 

        Medicul recomandă radiografii, pentru că acestea îl ajută să urmărească progresia poliartritei reumatoide de-a lungul timpului. Imagistica prin rezonanță magnetică nucleară (RMN) și testele care folosesc ultrasunetele pot să îl ajute pe medic să evalueze severitatea bolii de care suferi.

        Analize de sânge pentru diagnosticul poliartritei reumatoide

 

        Testele de sânge pot ajuta în etapa de diagnostic. Pacienții cu poliartrită reumatoidă au, de cele mai multe ori, viteza crescută de sedimentare a eritrocitelor (VSH) sau valoarea crescută a proteinei C-reactive (CRP), aceste teste  indică prezența unui proces inflamator în organism.

        Alte analize de sange folosite pentru diagnosticul poliartritei reumatoide sunt cele care evidențiază prezența factorului reumatoid și a anticorpilor anti-CCP (anticorpii antipeptid ciclic citrulinat).    

 

    

        Daca am văzut și care sunt analizele să vedem acum care sunt tratamentele indicate în acest timp de afecțiune

  

      

        Tratament alopat

        Poliartrita reumatoidă nu poate fi vindecată complet de către medicina alopată, iar tratamentul se face în scopul ameliorării simptomelor și pentru încetinirea evoluției.

 

        Poliartrita reumatoidă evoluează diferit la diferite persoane; prin urmare, opțiunile de tratament sunt personalizate pentru fiecare pacient și au rolul de a ameliora durerea, de a reduce inflamația, de a încetini sau de a opri deteriorarea funcției articulațiilor.

 

        Persoanele cu leziuni articulare semnificative pot necesita intervenții chirurgicale pentru restabilirea funcției.

 

        Tratament medical și biologic pentru poliartrita reumatoidă

 

        Tipurile de medicamente recomandate de către medicul specialist vor depinde de severitatea simptomelor și de cât timp suferi de poliartrită reumatoidă.

 

        Iată ce tratament medicamentos poate să fie de ajutor în poliartrita reumatoidă:

        Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) -  pot să calmeze durerea și pot să reducă inflamația; cele care se eliberează fără prescripție medicală, includ Ibuprofen și Naproxen.

        Unele medicamente antiinflamatoare nesteroidiene se elibereaza pe bază de rețetă.

        medicamente steroidiene - tratamentul medical cu corticosteroizi, cum ar fi Prednison, reduc inflamația și durerea și încetinesc deteriorarea articulațiilor.

 

        Însă aceste medicamente, la fel ca și antiinflamatoarele nesteroidiene, pot avea efecte secundare. Medicii prescriu adesea corticosteroizi pentru a calma simptomele acute.

 

        antireumatice modificatoare ale bolii (DMARD) - aceste medicamente pot să încetinească progresia poliartritei reumatoide și pot salva articulațiile și alte țesuturi, împiedicându-le să fie deteriorate permanent.

 

        Medicul poate apela în tratamentul pentru poliartrita reumatoidă și la unii agenți biologici. Cunoscută și sub numele de „modificatori ai răspunsului biologic", această clasă nouă de medicamente antireumatice modificatoare ale evoluției bolii include multe variante. Aceste medicamente pot să țintească părți ale sistemului imunitar care declanșează inflamația, care cauzează deteriorarea țesuturilor și articulațiilor. Aceste tipuri de medicamente, însă, cresc riscul de infecții.

 

    

        Pe lângă aceste tratamente alopate, care am văzut că au și o mulțime de efecte secundare și reactii adverse, există multe plante și remedii naturale care au beneficii în tratamentul poliartritei reumatoide.

 

        La Centrul de Biomedicină unde încercăm să găsim legătura dintre microbiom și afecțiunile provocate de acesta, pentru poliartrita reumatoidă avem noi opțiuni terapeutice complementare

 

        Tratamentul natural propus constă în a bea zilnic  Ceaiul Imuniplant și în paralel administrarea capsulelor Artropol, câte una pe zi

 

        Aceste două remedii acționează ca imunomodulatoare a microbiomului.

 

        Tratamentul natural se poate urma și în paralel cu medicația alopată stabilită de medicul curant.

 

        Detalii despre cele două remedii naturale puteți găsi pe www.deniplant.ro 

     

Masajul terapeutic

Masajul terapeutic

        Un masaj poate ajuta, cu siguranță, pe oricine să se relaxeze. Cu ajutorul unui masaj, se pot obține multiple beneficii pentru sănătate.

        Masajul terapeutic presupune și anumite riscuri.

        Masajul nu este disponibil doar în stațiunile de lux sau balneo-climaterice; în prezent, terapia prin masaj poate fi oferită în mai multe clinici, spitale sau chiar centre de afaceri.

        Masajul este un termen general pentru acțiunea de presare, frecare și manipulare a pielii, mușchilor, tendoanelor și ligamentelor.

        Terapeuții în masaj folosesc, de obicei, mâinile și degetele pentru masaj, dar pot utiliza și antebrațele, coatele și chiar picioarele.

           Masajul se face, în general, în condiții de siguranță, atât timp cât este efectuat de către un specialist instruit în terapia masajului.

        Se va anunța medicul în cazul în care pacientul prezintă:
dureri sau alte simptome inexplicabile,  arsuri sau răni deschise,  cancer, cheaguri de sange, fracturi, poliartrita reumatoidă, osteoporoza severa, sarcină 

Relexoterapia din nou la moda

Cum ne ajută reflexoterapia

        Reflexoterapia are radacini orientale, fiind practicată de peste 4.000 de ani în China, dar și în Egiptul Antic și de către triburile de africani. În prezent, este folosita cu rezultate foarte bune în toata Europa Occidentală și America de Nord.

        Bazele teoretice ale acestei științe au fost puse în 1917 de medicul american William Fitzgerald cu lucrarea sa „Teorie zonala".

        Aceasta explică legătura dintre reflexele de la picioare și parțile anatomice cărora acestea le corespund.

        Potrivit acestei teorii, există zece zone sau canale energetice care străbat longitudinal corpul, de la picioare până la cap, câte cinci pe fiecare parte.

        „Orice organ, glanda sau parte a corpului care este situată în interiorul unei anumite zone va avea reflexul în zona corespunzătoare a piciorului sau a mâinii. Energia curge constant prin canalele sau zonele corpului care se termină pentru a forma puncte reflexe pe picioare și pe mâini.

        Când fluxul energetic circula nestingherit, suntem sănătoși, dar când este blocat de o tensiune sau o congestie apare boala.      Prin tratarea reflexelor, blocajele sunt eliminate și armonia se restabilește în toate sistemele.

        Reflexoterapia are rol profilactic (de prevenire), menținând sănătatea celor care o urmează periodic, dar și curativ, ducând la ameliorarea și vindecarea multor afecțiuni, fără a fi nevoie de medicamente.

        Poate fi folosită, de asemenea și pentru diagnosticarea unor boli.

        Tratamentul reflexoterapeutic se poate aplica astfel pentru multe afecțiuni: vasculare, arteriale și venoase, ale organelor interne, endocrine, reumatismale, ortopedice, renale și ale aparatului genital.

„Un tratament tipic de reflexoterapie durează 30-40 de minute, luând pe rând picioarele, se acționează asupra reflexelor de pe talpă, respectiv parțile laterale ale acesteia.

        Principalul efect benefic al reflexoterapiei este relaxarea.         Scopurile reflexoterapiei sunt: reducerea tensiunii nervoase, ameliorarea circulației și echilibrarea metabolismelor dereglate.

        Reflexoterapia face parte, fără îndoială, din ansamblul mijloacelor la care putem apela cu încredere pentru a redobândi starea de sănătate.

        Nu trebuie însă să uitam de respectarea măsurilor de bun-simț: alimentația echilibrată, exercițiul fizic în aer liber, somnul, respirația profundă, ingerarea unor cantități mari de apă, igiena, băile de soare, gândirea pozitivă.

        Tulburările funcționale se pot ameliora prin reflexoterapie în proporție de 85-90%, iar cele organice în peste 60% din cazuri.

        Rezultate foarte bune se obțin in afecțiuni gastro-intestinale, hepato-biliare, renale, reumatice, cardio-vasculare, osteo-articulare, endocrine, oftalmologice, ORL, deficite imunitare, tulburări de menstruație sau de menopauză, disfuncție sexuală, etc.

 

Terapia cu ace -acupunctura

Acupunctura

        Acupunctura este o formă complementară de tratament, fiind o componentă a filozofiei medicinei tradiționale chineze.

        Acupunctura este o terapie care vizează reechilibrarea energetică.

        În China, acupunctura este încă foarte răspândită și se apelează la ea pentru o varietate de probleme de sănătate, dar în special pentru calmarea durerilor, în locul tratamentelor medicamentoase sau ca anestezic.

        Este recomandată și folosită pentru o varietate de probleme de sănătate, printre care: durerile de cap, de spate, migrenele, artrita, problemele respiratorii, cele circulatorii sau digestive, tulburările sexuale.

        Cercetările științifice au relevat efecte terapeutice, datorită naturii sale relaxante, în special pentru afecțiunile legate de stres și anxietate, contracturi și dureri musculare.

        Acupunctura nu este un panaceu universal, nu este indicată oricui și pentru orice boală!

        Acupunctura nu se substituie complet terapiei medicale, ci o completează sau o continuă când situația o impune.         Acupunctura poate fi aplicată în scopul redresării unor funcții dereglate, influențând reacțiile organismului la boală sau poate fi aplicată simptomatic, adresându-se unui simptom (alinarea durerii).

        Acupunctura cu ace este contraindicată la: cancere cutanate, pacienți confuzi, anxioși sau cu fobie la ace, pacienți care au asociată epilepsie, pacienți care au asociat spasmofilie manifestă sau tetanie, pacienți cu atacuri de panică frecvente, pacienți cu infecții, pacienții cu tulburări paroxistice de ritm sau tulburări de conducere cardiacă, purtători de peace maker, acupunctură directă în limfedem

        Sursa

     https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/articole-medicale/cum-ne-poate-ajuta-acupunctura

 

Sauna te poate vindeca

Beneficiile saunei asupra sănătății

       Sauna facea parte din ritualul de îngrijire al femeilor din lumea antică, datorită efectelor deosebite pe care le avea asupra pielii.

       În zilele noastre, doamnele apreciază nu numai pielea frumoasă, dar și starea de bine pe care o resimt încă multe ore după ieșirea din saună. 

       Beneficiile saunei asupra organismului sunt însă multiple și privesc atât sănătatea fizică, dar și sănătatea psihică.

       Beneficiile saunei asupra pielii

       Temperatura ridicată din saunî (între 70-100⁰ C) și umiditatea (între 5-20%) determină organismul să transpire abundent, proces care permite eliminarea toxinelor și curățarea în profunzime a pielii. Cei care obișnuiesc să meargă la saună știu, fără îndoială, că reprizele de saună trebuie alternate cu scurte dușuri aproape reci, acestea din urmă contribuind la tonifierea pielii, menținându-i elasticitatea și stimulând circulația sanguină. Astfel că sauna contribuie și la reducerea celulitei. Datorită dușurilor reci intercalate printre reprizele de saună se evită suprasolicitarea inimii.    Reacția imediată după intrarea în saună este dilatarea vaselor de sânge, care determină creșterea ritmului cardiac.        Studiile arată că frecventarea saunei nu este sub nicio formă dăunătoare sănătății. Dimpotrivă, pe termen scurt aduce relaxare și o stare de bine, iar pe termen lung întărește sistemul imun, lupta împotriva stresului și a infecțiilor, îmbunătățeste funcționarea sistemului circulator și exercită o acțiune tonifiantă asupra pielii.

       Beneficiile saunei asupra organismului sunt următoarele:

• Menține tensiunea arterială în limite normale la pacienții hipertensivi și reabilitează organismul după infarctul miocardic;
• Calmează problemele respiratorii cum ar fi astmul și bronșita cronică;
• Ameliorează afecțiunile reumatismale inflamatorii (osteoartrita, poliartrita reumatoidă), durerile articulare, tensiunea musculară și fibromialgia;
• Diminuează artroza și durerile, întrucât relaxează mușchii.

       MUZICA

    Contraindicațiile saunei

       Întrucât principala reacție la intrarea în saună este accelerarea ritmului cardiac, aceasta este contraindicată persoanelor care suferă de angină instabilă, de stenoză aortică severă sau celor care au suferit recent un infarct miocardic.

       În majoritatea cazurilor, nu este contraindicată suferinzilor de boală coronariană dacă aceasta este stabilă și nici celor care suferă de necroză miocardică, cu condiția ca aceasta să fie veche.

       De asemenea, nu au voie să facă saună persoanele care au afecțiuni renale, afecțiuni dermatologice grave sau sunt epileptice.

       Este, totodata, contraindicată femeilor însarcinate și copiilor foarte mici.

       Administrarea anumitor medicamente înainte de intrarea în saună poate fi contraindicată.

       Este cazul antihipertensivelor.

       Dacă nu sunteți siguri că puteți face saună, cel mai bine ar fi să întrebați medicul curant.

       Sauna uscată vs sauna umedă

       Spre deosebire de sauna umedă, sauna uscată acționează asupra organismului grație căldurii uscate pe care o emană.        Această încapere este construita din lemn, iar căldura difuzată provine de la o soba pe care sunt puse pietre vulcanice care trebuie udate din când în când.

       Sauna umedă sau sauna cu aburi înfrumusețează pielea și curață corpul de toxine. Sub efectul aburilor, porii se dilată.        Aburul este recomandat persoanelor predispuse la retenția de apă, la probleme cu circulația și dificultăți de respirație.

       Este indicată și pentru reabilitarea musculară.

       Sauna umedă oferă un beneficiu în plus față de sauna uscată prin inhalarea de aburi care ajută la atenuarea congesiei, inflamației și tusei datorate alergiilor și altor probleme respiratorii. 

       Sursa

https://www.hellosanatate.ro/sanatate/8-beneficii-surprizatoare-ale-saunei/

----------------------

 

 

 

Lipitori folosite pentru tratament

Lipitorile, leac pentru boli circulatorii.

Hirudoterapia este considerată în multe țări drept o metodă complementară de tratament cu efecte benefice pentru sănătate.  La noi, bătrânii o foloseau pentru tratamentul varicelor.

Cu toate că, în România  nu este o terapie acreditată oficial, hirudoterapia este practicată chiar de medici pentru tratarea unor boli diverse.
Saliva lipitorilor conține hirudina, cel mai puternic anticoagulant cunoscut în medicină". Lipitorile mai conţin un acid hialuronic natural mult mai eficient decât cel sintetic şi ajută structura ligamentară şi pe cea musculară să fie mai elastice, susțin medicii care practică tehnica.

Terapia cu lipitori are un efect reflexogen foarte puternic din momentul în care lipitoarea face incizia.
Promotorii metodei susțin că lipitorile au şi o puternică acţiune antibacteriană, locul în care au muşcat rămânând steril timp de 48 de ore.
În plus, hirudoterapia este eficientă în tratarea reumatismului, dar şi a varicelor şi a hemoroizilor.

Şi bolile cardiovasculare de tipul ischemiilor, aritmiilor, infarctului miorcardic pot fi tratate cu ajutorul terapiei cu liptori, acestea putând să dizolve cheagurile de sânge de pe artere, reducând astfel riscul de embolie pulmonară. „În afecţiunile oftalmologice, hirudoterapia dă rezultate bune în glaucom. Lipitorile îmbunătăţesc microcirculaţia şi stopează procesul de degradare a nervului optic.
Lipitorile folosite la tratament sunt de unică folosinţă. Tratamentul nu se folosește pentru pacienții cu SIDA, cu anemie severă și pentru femeile însărcinate.
Nu orice lipitoare poate fi folosită în medicină. Sunt doar două specii.

La un singur tratament se folosesc cel mult zece
lipitori, în funcție de boală.

 

Trateaza-te cu oxigen

Oxigenoterapia hiperbară

        Este o metodă de tratament ce constă în plasarea pacientului într-o incintă rezistentă la presiune, care conţine oxigen pur sau aer îmbogăţit în oxigen, la o presiune superioară celei atmosferice. Specialiştii susţin că oxigenoterapia hiperbară nu este o metodă unică şi exclusivă de tratament, ci complementară unor metode clasice, care astfel devin mai eficiente.

        Studiile realizate au arătat că această metodă de tratament se poate aplica cu succes în următoarele cazuri: intoxicaţia cu monoxid de carbon, boli infecţioase (gangrenă gazoasă, tetanos, septicemie, dermatite, osteomielită refractară), arsuri, boli cardiovasculare (arterită cronică, ischemie traumatică, perturbări ale circulaţiei cerebrale, defecte coronariene acute), accidente de scufundare, stări de şoc, embolii pulmonare, chirurgia cordului, asfixii neonatale, transplant de organe. 

        Terapia accelerează vindecarea rănilor.

        Leziuni traumaticele, rezultat al accidentelor de diferite forme, au nevoie de această terapie cu oxigen hiperbaric, care determină reducerea fluxului sanguin, fapt ce permite capilarelor să resoarbă fluidul în exces. 

        Metoda de tratament constă în administrarea oxigenului într-un cheson special sau barocameră, de tip multiloc sau monoloc.        În chesoanele multiloc, presurizarea se face cu aer, oxigenul fiind utilizat exclusiv pentru respiraţie din măşti oro-nazale cu deversor.         Avantajul principal al acestui tip de cheson constă în posibilitatea ca un doctor să însoţească pacientul în interiorul lui şi să-i acorde asistenţa necesară.

        Oxigenul este pur sau aproape de puritatea maximă (98%) şi este presurizat la 1,4 atmosfere, presiune minimă utilizată în scop clinic. E nevoie de o presiune mai mare pentru a grăbi dizolvarea gazului.

        La 1,4 atmosfere, adică presiunea la 14 metri adâncime sub nivelul mării, presiunea din camera de tratament este de 3 ori mai mare decât cea a aerului pe care îl respirăm în mod normal. La această valoare, concentraţia de oxigen disponibilă în plămâni poate creşte de până la 3 ori, iar presiunea parţială a oxigenului la nivelul arterei toracale creşte de circa 20 de ori.         Majoritatea schemelor de tratament în medicina hiperbară se desfăşoară la 1-3 atmosfere, în funcţie de tipul de afecţiune tratată şi gravitate.

        Tratamentul s-a dovedit a fi unul de succes şi pentru sportivii de performanţă.

        MUZICA

        Nefiind decontat de stat, tratamentul este destul de costisitor.         Specialiştii recomandă cel puţin 10 şedinţe pentru un rezultat pozitiv, mergând până la 20 în funcţie de gravitatea afecţiunii.        Tratamentul nu este indicat celor care suferă de claustrofobie.

        În România, metoda de tratament prin oxigenoterapie hiperbară este prezentă din 2010, primul centru fiind înfiinţat la Constanţa. Centre unde se pot face astfel de tratament au fost deschise, pe lângă cel de la Constanţa, la Bucureşti, Bacău, Sibiu, Buzău, Cluj-Napoca, Târgu Mureş şi cel mai recent la Ocna Mureş, în judeţul Alba. 

        Începând cu 1940, terapia cu oxigen hiperbaric a devenit un tratament standard pentru scafandrii militari americani.

        De altfel, terapia s-a dezvoltat în cadrul marinei militare a SUA, înainte de a se răspândi şi în lumea civilă, în anii 60, odată cu descoperirea uimitoarelor efecte ale oxigenului hiperbaric în cazul intoxicaţiei cu monoxid de carbon. 

-----------------

Ozonul ca terapie

Ce este ozonoterapia

        Este o specialitate medicală, care în țări precum Germania, Italia, Spania, Cuba, Polonia, China sau Brazilia are o tradiție de peste 40 de ani. În prezent, există mii de articole științifice, publicate în jurnalele medicale care fundamentează teoretic această specialitate, bazată pe dovezi clinice concrete. Prin efectul sau antibacterian, antiviral și antiinflamator, ozonul se distanțează de orice alt medicament, deoarece nu prezintă efecte secundare pentru pacient. Când este folosit pentru proprietățile sale antibiotice, nu creează rezistență specifică. Poate stimula sistemul imunitar sau îl poate inhiba, în cazul bolilor autoimune, depinde de concentrația folosită și de cantitatea totala administrată.

        Abia în a doua jumătate a secolului al XX-lea însă, medicii încep să înțeleagă mecanismul prin care ozonul acționează asupra corpului uman, la nivel celular. Biochimiștii și farmacologii au explicat cum se îmbunătățeste oxigenarea țesuturilor, cum se stimulează angiogeneza, cum se reduce procesul inflamator, cum se protejează celulele sănătoase de acțiunea medicamentelor care au ca țintă principală o anumită afecțiune, dar prin efectele secundare afectează totuși calitatea vieții pacientului. Așa se face că, după mai mult de 40 de ani de experiență medicală documentată, ozonoterapia este astăzi în poziția de a deține protocoale clare pentru anumite afectiuni. Se cunosc dozele specifice, concentrația folosită și metoda de administrare.

        Ozonul nu este un panaceu. Ozonul nu înlocuiește complet medicația tradițională, iar terapia cu ozon nu funcționează în toate cazurile. Mai mult chiar, dovezile științifice acumulate în peste 40 de ani de experiență arată că aceasta îmbunătățeste efectele terapiilor tradiționale, scade perioada de tratament și scade semnificativ efectele secundare și reacțiile adverse. Sunt anumite afecțiuni în care ozonoterapia este suficientă, dar de cele mai multe ori ea se asociază cu medicație clasică.

        Folosirea ozonului în domeniul estetic pentru eliminarea vergeturilor, a cicatricilor, folosirea sa în procedurile de plasmolifting facial, tratamentul acneei, diminuarea simptomatologiei astmatice este aplicată azi pe plan mondial ca fiind procedură cu un succes dovedit.

-----------------------

 

Laserul ca tratament

Terapia laser, mai eficientă decât terapia clasică

       Prezentăm în cele ce urmează câteva exemple de terapie cu efecte rapide, benefice:

       In tratamentul stomatologic: tratarea aftelor bucale, erupției herpetice acute. Grăbește mult vindecarea și cicatrizarea gingiei după o extracție dentară;

       Ulcerul varicos este extrem de receptiv la această terapie. Astfel sunt vindecate leziuni foarte vechi, de 15-20 de ani;

       Terapia este utilă în arsuri de gradul I și II, în orice zone, dar mai ales la cele faciale. Se utilizeaza frecvente cu raze roșii, frecvența de 8-10 Hz, cu 5-15 aplicaţii. Bineînțeles, terapia laser este combinata cu terapia locală clasică, dar este eficace și unde terapia clasică nu a dat rezultatele scontate.

       De asemenea, terapia se va face cu luarea unor măsuri de protecție, fiind necesar ca bolnavul și medicul să poarte ochelari speciali, indiferent de tipul de laser utilizat.

---------------