DERMATOZE

DERMATOZE 
Cauzele care provoaca dermatoze 

Cauzele care pot provoca dermatoze sunt deosebit de numeroase. Ele pot proveni din mediu extern sau intern. 

Cauzele externe pot fi: traumatisme, intepaturi, praf. Scarpinatul si frecatul pot fi importanti factori de provocare si agravare. 

Factorii termici; caldura, frigul, indeosebi asociate cu umiditatea, uscaciunea si cu vantul. 

Radiatiile: lumina solara, razele rontgen, radiul. 

Factorii chimici : medicamentosi, si substantele organice de origine animala, vegetala, cu care pielea intra in contact. 

Parazitii animali(acarieni, insecte) si parazitii vegetali (ciuperci patogene, microbi diversi, fac parte tot din cauzele externe care produc dermatoze. 

Cauze interne. 

-Factorii care desi provin din mediul extern, actioneaza pe cale interna. Acestia sunt: alimentele, medicamentele si toxicele, microbii care dau infectii generale cu simptome cutanate sau infectii de focar. Alaturi de microbi se pot semnala si viermii intestinali. 

-Tulburarile morfo-functionale ale viscerelor si sistemelor joaca si ele un rol important. 

-Pielea uscata, seboreica sau hiperhidrozica, ca si pielea alcalina predispun la unele dermatoze. 

-Tulburarile gastro-intestinale si hepatice, joaca unrol insemnat. 

-Tulburarile endocrine, indeosebi cele ovariene si mai putin tiroidiene, suprarenale, se pot pune uneori in evidenta. 

-Afectiunile sangvine si vasculare pot fi insotite de leziuni cutanate. 

-Tulburarile morfo-functionale ale sistemului nervos si caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central, excitatia, inhibitia, mobilitatea, care impreuna permit identificarea unei modalitati de activitate nervoasa superioara, au un rol deosebit de important asupra aparitiei si evolutiei multor dermatoze. 

-O serie de tulburari de nutritie, metabolice, provoaca sau agraveaza unele dermatoze. Diabetul favorizeaza dezvoltarea infectilor, gangrenelor, micozelor cutanate; tulburarile metabolice in cursul afectiunile gastro-intestinale, hepatice, tulburari hormonale. Tot aici ar trebui incluse si avitaminozele, insuficientele alimentare, care pot da tulburari cutanate. 

-Ereditatea si predispozitia individuala au un rol important. Nu se poate ignora faptul ca aceeasi cauza, actionand in mod egal la diferite persoane, poate provoca la unele din ele aparitia unor dermatoze, pe cand altele raman imune, iar leziunile cutanate care apar, desi provocate de aceeasi cauza, au adesea aspecte diferite. Pe de alta parte, este cunoscut ca aceeasi leziune cutanata poate fi provocata de cauze diferite. Este clar ca aceste fapte sunt datorate unei reactivitati proprii a persoanei respective. Aceasta reactivitate proprie este datorita : a)ereditatii, adica transmiterii nu numai a unor insusiri innascute, dar si a celor dobandite in cursul vietii; aceste insusiri se transmit prin metabolismul individual si prin tipul de sistem nervos; b)influentei mediului extern(conditii de viata, alimentatie, munca)ca si influentei mediului intern(diferite tulburari morfo-functionale si metabolice), care pot modifica proprietatile reactionale ale sistemului nervos si deci ale intregului organism. 

Existenta unor boli familiale, uneori determinate de ereditate, se explica in felul urmator: 

Sunt familii in care exista predispozitii congenitale, constitutionale, nemodificate de alte influente, deoarece felul de viata, de alimentatie de munca sunt aceleasi. Boala, o data aparuta, are tendinta sa se reproduca in familie. Se poate exemplifica prin keratodermia palmo-plantara care apare in insula Meleda, in familii care duc aceeasi viata timp de generatii. 

Un alt exemplu ar fi boala psoriazis care afecteaza aproape un sfert din populatia unei zone din sudul Italiei, unde de asemenea exista pastrate traditiile familiale de peste sute de ani. 

Modificarea factorilor de mediu extern, intern, social, poate face ca boala cu predispozitie ereditara sa nu mai apara la descendenti 

-Factorii economico-sociali sunt foarte numerosi si complecsi. Rolul lor este pe primul plan. Nivelul economic, conditiile de locuit, de hrana, gradul de cultura de eductie sanitara, sunt o serie de factori care au o importanta mare si asupra frecventei bolilor de piele. 

Daca analizam cauzele interne si externe vedem ca ele pot fi de doua feluri: predispozante si determinante. 

Uneori, indeosebi cand este vorba de factori externi(caldura, frig, subst. chimice) legatura dintre cauza si efect apare evidenta. Alteori, de exemplu cand este vorba de factori interni metabolici, acestia sunt mai greu de pus in evidenta, iar rolul lor mai greu de apreciat. Adesea factorii etiologici sunt multipli si este greu de precizat care dintre ei sunt provocatori si care sunt predispozanti. In aceste cazuri trebuie sa se ajunga la determinarea cauzei care constituie dominanta etiologica. 
 

Dermatoze parazitare de origine animala 
 

Dermatoze provocate de insecte. 

Pediculoza este provocata de paduchi, paraziti care fac parte din clasa insectelor. Se deosebesc trei varietati de paduchi, dupa forma si dimensiunile lor, dupa felul leziunilor pe care le provoaca si dupa localizari. Astfel se pot intalni pediculoza capului, dediculoza corpului si cea localizata in regiunile paroase. 

Printre alte insecte provocatoare de eruptii cutanate se mentioneaza puricele, plosnita sau paduchele de lemn, tantarii. 

Albinele si viespile produc la locul intepaturii o durere accentuata, urmata de o roseata si o tumefiere a regiunii. Cand intepaturile au fost numeroase, durerea este mai vie, tumefactia si mai pronuntata, totul fiind insotit de fenomene generale grave, a febra, dispnee, astenie si uneori chiar moarte. 

Omizile provoaca si ele pe pielea omului eruptii cutanate pruriginoase, de tip eritematos si veziculos, care se pot generaliza. Leziunile sunt mai mult lineare, datorate drumului parcurs de insecta, care isi depune, prin perii sai, veninul iritant al glandelor sale subcuticulare. Leziunile se vindeca de obicei spontan. 

Scabia sau raia este o dermatoza provocata de parazitul numit acarul scabiei. In general infectia pleaca de la femela, care isi depune oualele in grosimea stratului cornos. In acest scop, gaureste epidermul cu ciocul sau si se introduce in el, unde isi sapa incetul cu incetul o galerie, din care nemaiputand iesi, moare in cele din urma la extremitatea acestui sant, nu inainte de a depune ouale, care in cateva zile se transforma in larve. Acestea ies prin niste mici orificii si se raspandesc pe suprafata pielii, unde dupa alte cateva zile se transforma in nimfe. In tot acest timp nimfele, masculii si femelele se raspandesc pe tot corpul, inteapa tegumentele pentru a se hrani si dau nastere la o serie de alte leziuni. Tratamentul acestor leziuni se face cu pomezi antiparazitare continand sulf, carbonat de calciu, vaselina. 

Capusele sunt acarieni mai mari pana la 4mm lungime, care ataca toate animalele si oamenii care traiesc mai mult in paduri. Prin intepaturile larvelor sau adultilor, acesti paraziti provoaca omului o serie de leziuni pruriginoase, care pot duce la complicatii. Deoarece cand parazitul inteapa ramane infipt in piele, este indicat a nu-l smulge cu violenta, pentru ca poate da nastere la supuratii cutanate. Cateva picaturi de benzina sau petrol aplicate pe el sunt suficiente pentru a-l indeparta apoi cu usurinta. 

Paianjenii pot provoca si ei prin intepaturile lor, mai ales nocturne, dupa o incubatie de 24 ore, leziuni inflamatoare si dureroase, in mijocul carora apar flictene cu un exsudat rosiatic-violaceu, care lasa apoi dupa ele ulceratii ce se vindeca prin cicatrice. In formele mai grave, intalnite mai des in tarile tropicale, leziunile cutanate se pot necroza si extinde, insotindu-se de febra ridicata si alte forme generale grave care pot duce uneori chiar la moarte. Tratamentul consta in deschiderea si dezinfectarea flictenei, cu aplicari ulterioare de pansamente umede antiseptice. 

Sorpionii, prin intepaturile lor in piele, provoaca si ei, cu ajutorul unui ac, de-a lungul caruia se scurge veninul, o leziune papuloasa, de coloratie violacee, pe suprafata careia apare o flictena inconjurata de o zona inflamatoare accentuata. Uneori leziunea cutanata este insotita de fenomene nervoase generale sub forma de crize convulsive. Tratamentul consta in extragerea acului cu o pensa, deschiderea si dezinfectarea flictenei, urmata de pansamente umede antiseptice. 
 

Dermatoze produse de bacili 
 

Lepra este o boala infectioasa cronica, generalizata produsa de bacilul Hansen. Se localizeaza indeosebi pe piele, sistemul nervos periferic, dar prinde sistemul limfatic si diverse viscere. Evolutia este lunga, cronica, cu izbucniri si remisiuni, adesea fatala, moartea producandu-se prin leziuni viscerale, sau infectii intercurente. Lepra este o afectiune contagioasa transmisibila. 

Bacilii patrund in organism fie prin piele(in tarile calde) fie prin mucoase si in primul rand prin mucoasa nazala. Rolul sistemului nervos este foarte important in mobilizarea sistemelor de aparare a organismului. Bacilii o data patrunsi in organism, se inmultesc incetul cu incetul la locul de inoculare, apoi se disemineaza regional si in tot organismul. Procesul lepros atinge tesutul reticulo-endotelial, inclusiv ganglionii si provoaca o adevarata infectie cronica, inflamatoare. Incubatia leprei este variabila, dar in orice caz lunga, cel putin luni de zile, uneori 10-20 ani. In realitate, infectia este lenta, ceea ce explica lunga durata aparenta a incubatiei. La inceput apar simptomele generale necaracteristice: oboseala, anemie, apatie, somnolenta, dureri reumatismale, musculare, tulburari digestive, anorexie, diaree, furnicaturi, prurit localizat sau generalizat, nevralgii, senzatii de frig, accese febrile usoare. Cateva semne particulare sunt:rinita rebela, uscata. Pe piele pot aparea in aceasta perioada leziuni caracteristice numite lepride. 
 

Dermatoze provocate de agenti fizici 
 

Pielea normala, prin structura sa, este capabila sa suporte fara a fi lezata, excitatiile fizice si chimice externe pana la o anumita intensitate. Dupa aceste excitatii sunt prea intense, organismul reactioneaz in mod diferit, in raport cu natura excitantului. Reactiile la agentii fizici si chimici externi se limiteaza in general la locul de actiune al agentului respectiv. 

-Agentii mecanici care actioneaza cu o intensitate redusa produc leziuni care intereseaza numai epidermul si se vindeca fara cicatrice. Astfel de leziuni sunt eroziunile, exulceratiile, excoriatiile consecutive scarpinatului provocate de bolile pruriginoase. Cand agentul traumatic respectiv actioneaza mai intens, leziunile intereseaza dermul si hipodermul, dand aspectul de plaga, contuzie, hematom. 

-Presiunea intermintenta, repetata timp indelungat, produce inflamatie, pigmentarea pielii si ca un proces de adaptare fiziologica se produce hiperkeratoza, care poate fi de doua feluri: 

a)Calusul este o leziune hiperkeratozica galbuie sau bruna, mai intinsa in suprafata, discret proeminenta, ale carei margini se continua pe nesimtite cu epidermul normal. Nu sunt dureroase decat unele leziuni plantare, indeosebi cand sunt insotite de fisuri. Localizarea cea mai frecventa este la nivelul picioarelor si se datoreaza presiunii exercitate in mers. 

b)Clavusul (batatura) este o leziune hiperkeratozica rotunda, bine delimitata, cu diametru variind intre5-10mm, dureroasa. Batatura este proeminenta, dar se si infunda in dermul subiacent, iritand nervii cutanati si producand durere spontana si mai ales la presiune. Epidermul hiperkeratozic este deseori translucid si foarte dur, avand consistenta unghiei. 

Presiunea permanenta poate produce necroza prin ischemie (escara care se produce la bolnavii imobilizati). 
 

 

Dermatoze provocate de agenti chimici 

Pielea este dotata cu o rezistenta destul de marcata fata de agentii chimici. Exista insa substante care in anumite concentratii produc in mod constant inflamatii cutanate sau necroza. Alaturi de aceste substante toxice exista altele fata de care organismul nu reactioneaza decat dupa un prealabil contact sensibilizant. Agentii chimici care sunt toxici numai pentru pielea indivizilor sensibilizati prin contacte repetate, poarta numele de alergene. Reactia cutanata fata de diverse alergene nu depinde atat de natura acestora, cat de starea de hipersensibilitate in care se afla individul respectiv. Pielea acestor indivizi reactioneaza la contactul cu doze mici de alergen, prin inflamatie de tipul exemei. Acesta este mecanismul de producere al multor eczeme profesionale. Initial, la locul de contact al substantei chimice cu pielea sensibilizata ia nastere o dermita de iritatie caracterizata prin eritem, edem, si bule, ca mai tarziu, pe masura ce sensibilitatea creste, sa se produca eruptia eczematiforma eritemato-veziculoasa, care depaseste suprafata de contact. 

Dermatita eczematiforma chimica, ca orice eczema de cauza externa, este capabila sa produca reactii secundare la distanta, de tipul eczematidelor. 

Pielea tinerilor si batranilor este mai putin rezistenta la agentii chimici iritanti. Pielea uscata este mai susceptibila decat cea grasa. 

Pielea cu reactivitate normala raspunde de obicei la iritatiile chimice printr-o reactie inflamatoare, numita dermita de iritatie chimica, al carei tip este dermita produsa de substantele vezicante. Exista indivizi care fac dermite de contact in prezenta unor substante in general bine tolerate de altii. In aceste cazuri intervine susceptibilitatea individuala legata probabil de o stare de ensibilizare speciala. 

Dermita de iritatie chimica este cea mai simpla reactie a pielii fata de un agent chimic. La locul contactului se produce o reactie eritemato-edematoasa acuta, care se acopera cu vezicule sau bule, prin spargerea carora iau nastere exulceratii zemuinde si cruste. Leziunile sunt strict limitate la regiunea in care s-a produs contactul cu substanta iritanta. 
 

Dermatoze consecutive absorbtiei unei substante chimice sau medicamentoase 
 

Ingerarea unor substante chimice (in imensa majoritatea a cazurilor este vorba de medicamente sau de sustante manipulate in diverse profesii), poate da nastere la eruptii cutanate de tipuri diferite. 

Substanta chimica poate patrunde in organism si pe cale respiratoare, cutanata, intravenoasa sau intramusculara. Manifestarile cutanate care iau nastere astfel se numesc toxidermii sau toxicodermii, termeni gresiti, intrucat nu sunt procese toxice, ci de intoleranta. Tipul lor clinic este in general fara legatura cu substanta chimica in cauza. Totusi, unele medicamente produc eruptii destul de caracteristice. 

Antipirina provoaca eruptii variate, dintre care cea mai obisnuita este eritemul bulos, caracterizat prin pete eritematoase situate pe tegument, mucoasa bucala si genitala. 

Iodul si mai ales iodurile produc o mare varietate de eruptii cutanate, care imbraca aproape toate aspectele reactiilor cutanate. 

Bromurile cauzeaza frecvent leziuni acneiforme, care apar sub forma de mici papule-pustule si deseori se transforma in furuncule inconjurate de o roseata. 

Sarurile de aur produc, in afara de eritrodermie caracteristica, eruptii lichenoide si pigmentare. 

Arsenicul da nastere la o serie de accidente cutanate. 

Sulfamidele produc, printre alte accidente cutanate, un eritem nodos. 

Penicilina produce urticarie, dermite eczematiforme si o eritrodermie care apare la cateva zile de la inceperea tratamentului.