Tratament individualizat pentru psoriazis
Data publicarii: 06/02/2008
http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/tratament_individualizat_pentru_psoriazis_152509.html
Radu L., din Iasi: "As dori si eu citeva informatii legate de psoriasis si tratamentul acestuia. Cu ce anume se poate trata? Aud discutindu-se despre tot felul de creme si tratamente-minune. De unde stim care e varianta buna? E adevarat ca trebuie sa tin regim alimentar? Ajuta? Ce inseamna aceasta? Va multumesc".
Dr. Corneliu Dobre, medic dermatolog in cadrul Clinicii de Dermatologie a Spitalului „Sf. Spiridon" Iasi: „Psoriazisul este o afectiune cutanata cronica, cu evolutie de lunga durata, caracterizata prin aparitia unor placi rosii (eritematoase), proeminente, bine delimitate, acoperite de scuame groase („coji"), albe-sidefii, usor detasabile.
Psoriazisul afecteaza, in general, zonele de extensie ale corpului (coate, genunchi, lombe, zona de insertie a parului la nivelul scalpului), sau unghiile, dar psoriazisul poate afecta orice alte zone ale corpului. De asemenea, psoriazisul poate sa se insoteasca de afectarea articulatiilor-psoriazis artropatic sau artrita psoriazica.
Agentii actual utilizati in tratamentul psoriazisului sint multipli: gudroanele, corticosteroizii topici, calcipotriolul topic, retinoizii topici, acidul salicilic in diferite concentratii - utilizat ca decapant, anthralenii - in contact limitat, corticosteroizii administrati intralezional (in interiorul leziunilor), etc. Poate enumerarea acestor medicamente nu ajuta foarte mult bolnavii.
Ceea ce trebuie subliniat este ca adaptarea tratamentului la forma individualizata de boala a fiecarui pacient este sarcina exclusiva a medicului dermatolog. Doar acesta, in urma unei evaluari corecte si atente a bolnavului, poate stabili schema de tratament cea mai indicata pentur fiecare caz in parte. Tratamentul psoriazisului este consumator de timp, cu multe implicatii psihologice si scump.
Multi dintre pacientii cu psoriazis afirma ca stresul le agraveaza semnificativ boala. Un medic bun trebuie sa ia in calcul toate aceste conotatii in vederea instituirii unui tratament eficient si individualizat. In tratamentul psoriazisului este important ca tintele sa fie realiste. Stabilirea indepartarii tuturor leziunilor ca tinta nu este realista. Putini pacienti obtin in urma tratamentului o disparitie completa pe termen lung a tuturor leziunilor.
In vederea reducerii efectelor secundare ale diverselor tipuri de tratament, este mai sigur sa se asigure un nivel acceptabil de estompare a leziunilor pe termen cit mai lung, administrindu-se minimum de tratament, decit sa se caute o eliminare completa a acestora cu orice pret.
Tratamentul leziunilor de psoriazis ia mult timp
Multe tratamente „miraculoase" care prin publicitate enuntau lipsa corticosteroizilor din formula lor s-au dovedit a-i contine si au fost excluse de pe pietele serioase. Inainte de a apela la formule de medicina alternativa este bine sa cereti referinte complete despre ingredientele care sint folosite si sa nu cedati doar publicitatii, oricit ar fi aceasta de agresiva. De aceea, mare atentie la tratamentele alternative - naturiste, „miraculoase" etc.
Mai trebuie subliniat ca tratamentul leziunilor de psoriazis ia suficient de mult timp si stabilizarea rezultatelor este variabila. O perioada de tratament de 4-12 saptamini este considerata rezonabila pentru a obtine estompari de durata cu schemele terapeutice actual cunoscute.
Utilizarea radiatiilor ultraviolete filtrate (UVB) in asociere sau nu cu psoraleni, dau rezultate bune la multi pacienti. De asemenea, un modulator specific al functiei celulelor T (Tacrolimus) si-a dovedit o eficienta limitata in psoriazis, desi rezultatele studiilor initiale au fost mai optimiste.
Fara condimente si alcool
Regimul alimentar in psoriazis nu este strict, dar eliminarea unor alimente sau produse poate avea efecte benefice. Astfel, se pot imupune anumite restrictii sau limitari ale consumului de anumite alimente sau produse.
De exemplu, eliminarea cel putin partiala a alimentelor excitante (condimente picante, ciocolata, produselor ce contin mari cantitati de cafeina sau cola, alcoolul) precum si excluderea tutunului sint benefice.
De asemenea, foarte important este ca pacientul sa aiba o viata cit mai putin agitata, stresanta. Evitarea stresului de orice fel are un efect pozitiv asupra evolutiei bolii.
Protejati-va pielea
Stresul sau alte traume psihice pot agrava psoriazisul. Studiile au aratat aparitia de noi leziuni sau a recaderilor dupa evenimente solicitante psihic. De asemenea, boala poate fi agravata de anumite infectii (streptococul hemolitic, stafilococul etc).
La acestea se adauga consumul de alcool si tutun, unele medicamente (tocmai de aceea tratamentul medicamentos trebuie stabilit numai de medicul specialist) si traumatismele asupra pielii care pot fi de natura mecanica, termica, chimica, electrica. Frecarea sau scarpinarea pot determina atit aparitia de noi leziuni psoriazice, cit si agravarea celor deja prezente".
Sfaturi generale pentru pacientii cu psoriazis
* Exista o serie de recomandari generale pentru toti pacientii cu psoriazis, indiferent de virsta, sex sau forma de psoriazis, masuri care au atit rolul de a scadea efectul nociv al factorilor declansatori / agravanti pentru psoriazis, cit si de a grabi evolutia favorabila a bolii.
* Consult dermatologic periodic, respectiv orice pacient cu psoriazis trebuie sa faca anual o evaluare dermatologica. In situatia unor forme de psoriazis in evolutie, cu aparitia de leziuni noi, acest consult trebuie realizat la intervale mai mici de timp, conform recomandarilor medicului curant dermatolog;
* Tratamentul recomandat trebuie urmat fara modificari importante, respectind alternanta diferitelor preparate, chiar daca unele dau rezultate subiective mai bune (corticoizii);
* Avind in vedere rolul negativ al diferitelor infectii de focar, periodic trebuie realizate examinari la ORL, stomatologie si ginecologie (in cazul pacientelor).
* In situatia unor consulturi medicale la alte specialitati, medicii vor fi informati asupra prezentei psoriazisului, existind o serie de medicamente cu efect negativ asupra acestuia ( sarurile de litiu, preparatele beta blocante, antimalaricele de sinteza, unele antiinflamatorii nesteroidiene etc.),
* Produsele cosmetice utilizate de pacientii cu psoriazis vor fi recomandate de catre medicul curant dermatolog, adaptate formei de boala. Vor fi preferate produsele cu alergenicitate redusa, destinate pielii sensibile;
* In situatia in care pacientul cu psoriazis doreste realizarea unor interventii dermatocosmetice de tip epilare de lunga durata, skin rejuvenation este necesar avizul medicului dermatolog curant pentru a preveni posibila agravarea a psoriazisului sub influenta unor manevre agresive.
Aici veti gasi o parte din corespondenta primita la biroul PSORIAZIS-DENIPLANT si raspunsurile date . Arhiva din partea dreapta va sta la dispozitie. După prima luna de tratament poti vedea daca ai sansa sa te vindeci si tu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu