Am gasit de curand un forum in FRANTA unde bolnavii de psoriazis isi scriu impresiile.
Puteti intra in legatura cu ei la acesta adresa
http://forum-psoriasis.medicalistes.org/index.php
sâmbătă, 12 decembrie 2009
generally in the first month or second patients see whether their body reacts to the treatment or not.
hello Mr. Giurgiu i was wonderiing when do u see a change in your skin; i've been taking it for close to about 3 months and lesions still remain bright red (inflammed); when i make the tea and let it sit over night is it okay to reheat it again to almost boiling point before drinking it. thankyou your comments will be greatly appreciated.
Hello
generally in the first month or second patients see whether their body reacts to the treatment or not. the first signs of answer are a loosing of the thickness of the lessions and they should also fall.. like dandruff.
The tea should not be reheated a second time. if you want to drink it hot you could drink it imediatelly after you prepare it.
If after these 3 months you did not see any of the signs above it means the body does not respond to the treatement.
sincerely, Giurgiu
Hello
generally in the first month or second patients see whether their body reacts to the treatment or not. the first signs of answer are a loosing of the thickness of the lessions and they should also fall.. like dandruff.
The tea should not be reheated a second time. if you want to drink it hot you could drink it imediatelly after you prepare it.
If after these 3 months you did not see any of the signs above it means the body does not respond to the treatement.
sincerely, Giurgiu
vineri, 11 decembrie 2009
am primit ceaiul deniplant; de maine incep tratamentul
madeline madalina (11.12.2009 20:20:25): buna seara
madeline madalina (11.12.2009 20:20:29): am primit ceaiul
madeline madalina (11.12.2009 20:20:35): de maine incep tratamentul
madeline madalina (11.12.2009 20:20:50): o seara buna
madeline madalina (11.12.2009 20:20:29): am primit ceaiul
madeline madalina (11.12.2009 20:20:35): de maine incep tratamentul
madeline madalina (11.12.2009 20:20:50): o seara buna
Daca va referiti la ceaiul Deniplant acesta se consuma pana la disparitia totala a leziunilor de pe corp
Buna ziua,
Am si eu doua intrebari pt. dvs:
1. Pot consuma un ceai mai mult de trei luni sau se intrerupe o perioada de timp (1-2luni) si se continua cu inca trei luni ......??????
2. Daca acum eu consum un ceai , pot sa consum si alt tip de ceai , in acelasi timp cu primul...???
Multumesc anticipat! O zi buna , va doresc
Buna ziua
Daca va referiti la ceaiul Deniplant acesta se consuma pana la disparitia totala a leziunilor de pe corp. Eu am baut acest ceai 2,5 ani
In paralel puteti consuma orice alt ceai doriti.
Cu stima
Gheorghe Giurgiu
Am si eu doua intrebari pt. dvs:
1. Pot consuma un ceai mai mult de trei luni sau se intrerupe o perioada de timp (1-2luni) si se continua cu inca trei luni ......??????
2. Daca acum eu consum un ceai , pot sa consum si alt tip de ceai , in acelasi timp cu primul...???
Multumesc anticipat! O zi buna , va doresc
Buna ziua
Daca va referiti la ceaiul Deniplant acesta se consuma pana la disparitia totala a leziunilor de pe corp. Eu am baut acest ceai 2,5 ani
In paralel puteti consuma orice alt ceai doriti.
Cu stima
Gheorghe Giurgiu
joi, 10 decembrie 2009
prietenul meu (24 de ani) a fost diagnosticat in urma cu 2 luni de zile cu psoriazis (manifesta leziuni pe tot corpul)
În data de 10 decembrie 2009, 20:00, n.... r..... a scris:
Buna seara, prietenul meu (24 de ani) a fost diagnosticat in urma cu 2 luni de zile cu psoriazis (manifesta leziuni pe tot corpul). Saptamana aceasta a inceput primul tratament (unguente, pastile si injectii), iar doamna doctor i-a spus ca in cateva saptamani leziunile ar trebui sa dispara. Totul suna foarte promitator, dar stim ca boala va recidiva in cele din urma.Afland de Deniplant i-am sugerat sa incercam sa tratam boala si astfel. Intrebarile mele sunt urmatoarele:
- ceiul isi va face efectul daca se administreaza in paralel si alt tratament?
- sa incepem de acum administrarea lui sau sa asteptam pana va termina tratamentul, ceaiul urmand astfel a fi administrat in perioada de remisie a bolii?
Va multumesc!
Buna seara
Ceaiul deniplant se poate administra si in paralel insa nu recomandam acest lucru.
E bine sa vedeti daca numai in urma ceaiului organismul raspunde si pielea se vindeca singura.
Va recomand sa cititi pe forum si ce spun ceilalti bolnavi care folosesc Deniplant.
In concluzie, dumneavoastra decideti cand incepeti tratamentul.
Cu stima
Gheorghe Giurgiu
Buna seara, prietenul meu (24 de ani) a fost diagnosticat in urma cu 2 luni de zile cu psoriazis (manifesta leziuni pe tot corpul). Saptamana aceasta a inceput primul tratament (unguente, pastile si injectii), iar doamna doctor i-a spus ca in cateva saptamani leziunile ar trebui sa dispara. Totul suna foarte promitator, dar stim ca boala va recidiva in cele din urma.Afland de Deniplant i-am sugerat sa incercam sa tratam boala si astfel. Intrebarile mele sunt urmatoarele:
- ceiul isi va face efectul daca se administreaza in paralel si alt tratament?
- sa incepem de acum administrarea lui sau sa asteptam pana va termina tratamentul, ceaiul urmand astfel a fi administrat in perioada de remisie a bolii?
Va multumesc!
Buna seara
Ceaiul deniplant se poate administra si in paralel insa nu recomandam acest lucru.
E bine sa vedeti daca numai in urma ceaiului organismul raspunde si pielea se vindeca singura.
Va recomand sa cititi pe forum si ce spun ceilalti bolnavi care folosesc Deniplant.
In concluzie, dumneavoastra decideti cand incepeti tratamentul.
Cu stima
Gheorghe Giurgiu
V-am trimis marti, 8 decembrie suma de 150 RON pentru tratamentul pe o luna cu ceaiul Deniplant pentru psoriazis
În data de 9 decembrie 2009, 20:35, dana danuta a scris:
Domnule Giurgiu,
V-am trimis marti, 8 decembrie suma de 150 RON pentru tratamentul pe o luna cu ceaiul Deniplant pentru psoriazis.Ca si pana acum, va rog sa mi-l trimiteti prin fan curier. Va multumesc anticipat.
Dana....... V.................
Buna ziua
Ieri a plecat coletul de la noi cu fan curier
cu stima
Giurgiu
Domnule Giurgiu,
V-am trimis marti, 8 decembrie suma de 150 RON pentru tratamentul pe o luna cu ceaiul Deniplant pentru psoriazis.Ca si pana acum, va rog sa mi-l trimiteti prin fan curier. Va multumesc anticipat.
Dana....... V.................
Buna ziua
Ieri a plecat coletul de la noi cu fan curier
cu stima
Giurgiu
miercuri, 9 decembrie 2009
daca luam ceaiurile deniplant putem sa mai luam omega3
cosman_adela: buna seara,
giurgiu gheorghe: buna seara
cosman_adela: daca luam ceaiurile de la d-vostra putem sa mai luam omega3?
giurgiu gheorghe: eu nu stiu ce contin acele pastile
giurgiu gheorghe: si nu ma pot pronunta
cosman_adela: ulei de peste in esenta si mai multe...
giurgiu gheorghe: inprincipiu se poate uram orice tratament alopat in paralel
giurgiu gheorghe: puteti incerca si vedeti cum merge
cosman_adela: citeam in prospect ca ajuta si la psoriazis
giurgiu gheorghe: eu nu contest
cosman_adela is typing a message.
cosman_adela: multumesc!
giurgiu gheorghe: puteti incerca intai cu el si apoi cu deniplant
giurgiu gheorghe: buna seara
cosman_adela: daca luam ceaiurile de la d-vostra putem sa mai luam omega3?
giurgiu gheorghe: eu nu stiu ce contin acele pastile
giurgiu gheorghe: si nu ma pot pronunta
cosman_adela: ulei de peste in esenta si mai multe...
giurgiu gheorghe: inprincipiu se poate uram orice tratament alopat in paralel
giurgiu gheorghe: puteti incerca si vedeti cum merge
cosman_adela: citeam in prospect ca ajuta si la psoriazis
giurgiu gheorghe: eu nu contest
cosman_adela is typing a message.
cosman_adela: multumesc!
giurgiu gheorghe: puteti incerca intai cu el si apoi cu deniplant
CE ESTE PIELEA 1.MORFOLOGIA PIELII
CE ESTE PIELEA
1.MORFOLOGIA PIELII
Pielea normala
Mai intai trebuie sa vorbim despre piele si anexele ei- parul, glandele sebacee, glandele sudoripare, unghile. Desi toti dorim ca acestea sa aiba un aspect normal si placut, nu toti le ingrijim pentru a preveni imbolnavirea lor. Este necesar sa avem informatii si cunostinte minime despre principalele boli ale pielii pentru a furniza medicului dermatolog cat mai multe indicii despre afectiunea capatata, si odata stabilita o colaborare cu acesta si rezultatele se vor vedea imediat.
Fiind in contact permanent cu mediul inconjurator, pielea este expusa degradarii, agresiunilor. De aceea, sanatatea acesteia trebuie sa fie pentru fiecare dintre noi o preocupare zilnica. Pielea nu trebuie privita doar ca un "invelis" corporal care ne apara de vant, apa, ci trebuie privita ca un organ viu foarte important ce protejeaza organismul. Putem spune ca ea este cel mai mare organ al nostru, avand aproximativ o suprafata de 2 metri patrati, o greutate de circa 3-4 kg, ceea ce reprezinta cam a doua-zecea parte din greutatea intregului corp.
Relieful pielii apare plan si neted, exceptand anumite regiuni unde este brazdata de numeroase proeminente, depresiuni, din care unele sunt permanente altele tranzitorii.
Depresiunile sunt acele santuri numite cute. Cutele sunt structurale si de locomotie.
Proeminentele sunt de doua feluri: tranzitorii si permanente. Cele tranzitorii sunt conditionate de diferiti factori externi si interni, producandu-se pe cale reflexa prin contractia anumitor muschi. Cele permanente le intalnim in general la nivelul articulatiilor.
O alta categorie de proeminente sunt formate de crestele interpapilare separate unele de altele de santuri intrepapilare localizate la nivelul degetelor, constituind amprentele.
Culoarea pielii variaza dupa rasa de la alb deschis pana la negru inchis, cu variatii de nuante si culori intre cele doua extreme. Varsta si sexul conditioneaza modificari de coloratie, copiii si femeile tinere avand culoarea mai deschisa decat barbatii adulti. La ambele sexe la batranete, culoarea pielii este mai inchisa.
Sub epiderma se gasesc celulele pigmentare, melanocitele. Acestea produc pigmentii numiti melanina, pentru a ne proteja de efectele daunatoare ale radiatiilor ultaviolete. Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai inchisa la culoare, acesta fiind motivul pentru care pielea se bronzeaza, daca este expusa la soare. Mai tarziu, melanina migreaza spre suprafata pielii si se desprinde impreuna cu celulele moarte -pielea bronzata devine palida cu timpul. La cei cu pielea mai inchisa, melanina este produsa in cantitati mai mari. Acest pigment se gaseste in toate straturile epidermei oamenilor din zonele tropicale, dandu-le o piele de culoare inchisa. Oamenii cu piele alba au melanina doar in straturile epidermice, inferioare. Un anumit pigment de carotina, impreuna cu melanina, duce la o piele galbena.
Grosimea pielii variaza intre 0,5 si 4 mm. Este relativ subtire in regiunile corporale putin expuse la uzura sau presiune si mai groasa pe suprafetele care sunt mai solicitate de exemplu pe talpi. Copiii au pielea mai subtire decat adultii, iar adultii mai groasa decat batranii. Pielea femeilor este mai subtire decat a barbatilor.
Consistenta pielii este moale, grasa, catifelata, usor umeda, calitati conditionate si de cantitatea secretiilor fiziologice.
Elasticitatea pielii este foarte mare, ea putandu-se intinde foarte mult fara a se rupe. O fasie de 2 cm suporta o greutate de 2 kg fara a se rupe. Pielea poate sa se intinda lent, producandu-se o fuptura de fibre in derm fara plaga exterioara dar lasand drept urme vergeturile.
Mobilitatea pielii variaza dupa regiuni si grasimea care o captuseste.
Luciul pielii. Pielea luceste in regiunile unde hasurarea reliefului lipseste(buza, pavilionul urechii, in jurul unghiei. etc)
Termoreglarea
Sub epiderma se intinde derma, mai groasa decat precedenta. Portiunea superioara a acesteia este intesata de o retea de colagen si elastina, care sunt niste proteine deosebite. Acestea asigura elasticitatea si flexibilitatea pielii. In derma se gasesc numeroase vase sangvine. Atunci cand ne este cald, capilarele se dilata si se umplu de sange. Daca suprafata pielii este strabatuta de mai mult sange, organismul pierde o cantitate mai mare de caldura, adica se raceste. Din acest motiv ne inrosim in caldura mare. Daca ne este frig, capilarele sangvine din derma se ingusteaza, pentru a pierde mai putina caldura, iar pielea devine palida.
Sangele care curge prin aceste vase sangvine extrem de subtiri transporta substantele nutritive sub cele doua straturi ale pielii, iar de acolo va transporta produsii de catabolism. Daca pielea este traumatizata, in locul ranii sangele se coaguleaza si inchide plaga. Cicatricea formata protejeaza impotriva agentilor patogeni si a pierderii exagerate de sange.
1.MORFOLOGIA PIELII
Pielea normala
Mai intai trebuie sa vorbim despre piele si anexele ei- parul, glandele sebacee, glandele sudoripare, unghile. Desi toti dorim ca acestea sa aiba un aspect normal si placut, nu toti le ingrijim pentru a preveni imbolnavirea lor. Este necesar sa avem informatii si cunostinte minime despre principalele boli ale pielii pentru a furniza medicului dermatolog cat mai multe indicii despre afectiunea capatata, si odata stabilita o colaborare cu acesta si rezultatele se vor vedea imediat.
Fiind in contact permanent cu mediul inconjurator, pielea este expusa degradarii, agresiunilor. De aceea, sanatatea acesteia trebuie sa fie pentru fiecare dintre noi o preocupare zilnica. Pielea nu trebuie privita doar ca un "invelis" corporal care ne apara de vant, apa, ci trebuie privita ca un organ viu foarte important ce protejeaza organismul. Putem spune ca ea este cel mai mare organ al nostru, avand aproximativ o suprafata de 2 metri patrati, o greutate de circa 3-4 kg, ceea ce reprezinta cam a doua-zecea parte din greutatea intregului corp.
Relieful pielii apare plan si neted, exceptand anumite regiuni unde este brazdata de numeroase proeminente, depresiuni, din care unele sunt permanente altele tranzitorii.
Depresiunile sunt acele santuri numite cute. Cutele sunt structurale si de locomotie.
Proeminentele sunt de doua feluri: tranzitorii si permanente. Cele tranzitorii sunt conditionate de diferiti factori externi si interni, producandu-se pe cale reflexa prin contractia anumitor muschi. Cele permanente le intalnim in general la nivelul articulatiilor.
O alta categorie de proeminente sunt formate de crestele interpapilare separate unele de altele de santuri intrepapilare localizate la nivelul degetelor, constituind amprentele.
Culoarea pielii variaza dupa rasa de la alb deschis pana la negru inchis, cu variatii de nuante si culori intre cele doua extreme. Varsta si sexul conditioneaza modificari de coloratie, copiii si femeile tinere avand culoarea mai deschisa decat barbatii adulti. La ambele sexe la batranete, culoarea pielii este mai inchisa.
Sub epiderma se gasesc celulele pigmentare, melanocitele. Acestea produc pigmentii numiti melanina, pentru a ne proteja de efectele daunatoare ale radiatiilor ultaviolete. Melanina absoarbe energia luminii, devenind mai inchisa la culoare, acesta fiind motivul pentru care pielea se bronzeaza, daca este expusa la soare. Mai tarziu, melanina migreaza spre suprafata pielii si se desprinde impreuna cu celulele moarte -pielea bronzata devine palida cu timpul. La cei cu pielea mai inchisa, melanina este produsa in cantitati mai mari. Acest pigment se gaseste in toate straturile epidermei oamenilor din zonele tropicale, dandu-le o piele de culoare inchisa. Oamenii cu piele alba au melanina doar in straturile epidermice, inferioare. Un anumit pigment de carotina, impreuna cu melanina, duce la o piele galbena.
Grosimea pielii variaza intre 0,5 si 4 mm. Este relativ subtire in regiunile corporale putin expuse la uzura sau presiune si mai groasa pe suprafetele care sunt mai solicitate de exemplu pe talpi. Copiii au pielea mai subtire decat adultii, iar adultii mai groasa decat batranii. Pielea femeilor este mai subtire decat a barbatilor.
Consistenta pielii este moale, grasa, catifelata, usor umeda, calitati conditionate si de cantitatea secretiilor fiziologice.
Elasticitatea pielii este foarte mare, ea putandu-se intinde foarte mult fara a se rupe. O fasie de 2 cm suporta o greutate de 2 kg fara a se rupe. Pielea poate sa se intinda lent, producandu-se o fuptura de fibre in derm fara plaga exterioara dar lasand drept urme vergeturile.
Mobilitatea pielii variaza dupa regiuni si grasimea care o captuseste.
Luciul pielii. Pielea luceste in regiunile unde hasurarea reliefului lipseste(buza, pavilionul urechii, in jurul unghiei. etc)
Termoreglarea
Sub epiderma se intinde derma, mai groasa decat precedenta. Portiunea superioara a acesteia este intesata de o retea de colagen si elastina, care sunt niste proteine deosebite. Acestea asigura elasticitatea si flexibilitatea pielii. In derma se gasesc numeroase vase sangvine. Atunci cand ne este cald, capilarele se dilata si se umplu de sange. Daca suprafata pielii este strabatuta de mai mult sange, organismul pierde o cantitate mai mare de caldura, adica se raceste. Din acest motiv ne inrosim in caldura mare. Daca ne este frig, capilarele sangvine din derma se ingusteaza, pentru a pierde mai putina caldura, iar pielea devine palida.
Sangele care curge prin aceste vase sangvine extrem de subtiri transporta substantele nutritive sub cele doua straturi ale pielii, iar de acolo va transporta produsii de catabolism. Daca pielea este traumatizata, in locul ranii sangele se coaguleaza si inchide plaga. Cicatricea formata protejeaza impotriva agentilor patogeni si a pierderii exagerate de sange.
CE ESTE PIELEA 2.FIZIOLOGIA PIELII
CE ESTE PIELEA
2.FIZIOLOGIA PIELII
Fiziologia studiaza viata si functia organelor. Pielea, ca invelis al corpului si ca un organ protector interpus intre mediul extern si intern, indeplineste nenumarate functii vitale, in stransa dependenta cu intregul organism.
Pielea, fiind inzestrata cu un sistem vascular si nervos foarte dezvoltat, se afla intr-o legatura stransa cu intregul organism, in special cu sistemul nervos. Metodele actuale de investigare nu permit cunoasterea in totalitate a proceselor intime care se petrec in piele.
Metabolismul pielii reprezinta totalitatea proceselor fizico-chimice, schimburile dintre celule si insumeaza functiile vitale elementare ale pielii si sarcinile fiziologice pe care pielea trebuie sa le indeplineasca in raport cu mediul extern si intern.
Desfasurarea proceselor metabolice ale pielii necesita un mediu care contine substantele necesare schimburilor, transformarilor fizico-chimice energetice. Aceste substante sunt anorganice si organice.
Substantele anorganice
APA este un element cu proprietati fizico-chimice speciale. In stare fiziologica, pielea contine o cantitate mare de apa, in care substantele organice si anorganice se gasesc dispersate in solutii coloidale. Apa pe care o bem este fixata dupa ingerare de ficat, unde este izonizata ca sa poata trece in sange. Prin circulatie, ea ajunge in capilare, unde tinde sa intre in echilibru cu apa tesuturilor. In acest scop surplusul de apa se depune in muschi si in piele, care constituie unul dintre cele mai importante rezervoare de apa din organism.din ambele locuri apa este mobilizata dupa nevoi. In mod normal, retinerea si eliminarea apei din organism trebuie sa fie proportionale cu cantitatea de apa ingerata. In numeroase afectiuni dermatologice se produce o retentie de apa, conditionata de o retentie clorurata, constituind starea de preedem sau de edem.
Apa, in afara de rolul ei principal de vehicul al substantelor anorganice si organice, joaca un rol esential si in respiratia celulara.
Sarurile minerale
Cantitatea substantelor minerale se stabileste prin analiza integrala a cenusii pielii. Pielea contine la 100 g aproximativ 45mg calciu, 260mg potasiu, 350mg sodiu, 30mg magneziu, apoi clor, fosfor, fier, sulf, cupru, zinc. Substantele minerale se gasesc in organism in stare de electroliti incarcati cu o anumita sarcina electrica.
Clorura de sodiu, ajunsa in sange se disociaza in ioni de clor si sodiu. Pielea este organul cel mai bogat in clor, fiind rezervorul si reglatorul clorului in organism. Echilibrul apei este legat strans de cel al clorului.
Potasiul este ionul protoplasmei si al nucleilor. In piele, potasiul se gaseste mai mult in epiderma si anexe.
Calciu, fosforul si magneziul sunt trei elemente atat de strans legate functional intre ele, incat metabolismul lor nu poate fi tratat separat. Rezerva mare de calciu si fosfor o formeaza oasele; in tesuturi calciul se gaseste in cantitate mica, abia 1%. Sangele contine o cantitate constanta de 100mg calciu la mie, el fiind cuprins in plasma. In pielea normala, calciul se gaseste aproape exclusiv in derm. Metabolismul intermediar al calciului este legat de al fosforului. Orice mobilizare, eliminare si depunere de calciu se face paralel cu cea a fosforului, orice exces de fosfor sangvin, pentru a se elimina, se fixeaza de calciu.
Calciul joaca un rol in excitabilitatea neuro-musculara si nervoasa, in mecanismul coagularii, in impermeabilitatea membranelor epiteliale si endoteliale, el incetineste si modereaza activitatea celulei. Il putem cataloga drept antagonist al potasiului. Raportul K/Ca este crescut in inflamatiile pielii.
Sulful se gaseste in cantitati mari in albumine si in cheratina.
Pentru viata celulei este de importanta capitala ca amestecul fractiunii minerale sa se mentina intr-un echilibru constant.
Un exces de potasiu, de calciu si de sodiu duce la un pH ridicat. In acelasi timp, excesul de sodiu duce la o retentie de apa pentru corectarea hiperosmozei. Potasiul sangvin creste in socul anafilactic.
Prin participarea glandelor sudoripare la eliminarile de elctroliti din mediul extracelular, pielea joaca un rol important in reglarea metabolismului hidro-mineral.
Cercetarile facute asupra pielii au aratat ca pielea normala are o reactie acida, pielea eczematosilor tinde spre alcaloza, in timp ce pielea psoriazicilor tinde spre acidoza. Astfel se poate spune ca atunci cand dezechilibrul este corectat, dermatoza se vindeca.
Epidermul este mai acid decat dermul. Aciditatea este foarte marcata la nivelul stratului cornos, unde poate sa atinga un pH de 5,5. Reactia secretiilor sudorale si grasoase poate sa coboare pana la un pH de 5. Aceasta manta acida a pielii joaca un rol protector fata de bacterii si fata de paraziti.
Substantele organice
Metabolismul pielii este conditionat de prezenta substantelor organice care sunt furnizate pielii pe caile sangvine. Ele deservesc nutritia celulelor.
Aceste substante organice sunt:
Protidele sau proteinele sunt constituite din acizi aminati. Ele se impart in proteine simple si proteine conjugate. Ele sunt descompuse prin fierbere cu acizi minerali fie prin actiunea fermentilor naturali (pepsina, tripsina, etc.) In afara de proteinele banale (albumine, globuline), in piele se mai gasesc si proteine particulare. Colagenul, cunoscut prin structura lui fibrilara, macerat in apa se transforma in clei. Elastina este rezistenta fata de influenta substantelor chimice. Reticulina este proteina fibrelor reticulare.
Glucidele sunt monozaharide si polizaharide. Acestea se gasesc abundent in epiderm in prima jumatate a vietii fetale. Ele dispar treptat din profunzime spre suprafata, ca sa reapara la adulti in bulbul parului, in glandele sudoripare, si sebacee.
grasimile, lipidele provin din secretia glandelor sebacee, din evolutia celulei epidermice si in mica parte din secretia glandelor sudoripare. Lipidele intra in compozitia materiei vii. Ele nu se dizolva in apa, au un rol energetic si mai fac parte din materialul plastic al celulei. Grasimea de rezerva ingramadita in tesutul adipos are rol protector, mecanic si fizic(amortizeaza socurile mecanice si atenueaza pierderile de caldura)
Fermentii pielii
Reactiile chimice care stau la baza manifestarilor vitale, se petrec prin interventia unor agenti speciali, numiti fermenti. Actiunea lor se aseamana cu cea a catalizatorilor, de unde si numele de biocatalizatori, ei provocand reactii de scindare si sinteza, fara a se uza. Ei actioneaza in cantitati extrem de mici. Acesti catalizatori sunt numiti fermenti, enzime, diastaze.
Vitaminele si mineralele
Vitaminele sunt factori alimentari esentiali vietii. Actiunea lor se aseamana cu cea a fermentilor si hormonilor, constand in catalizarea reactiilor chimice din materia vie si determinand coordonarea chimica a proceselor vitale energetice.
Vitaminele sunt considerate ca biocatalizatori, stimuland, ca si fermentii si hormonii reactiile chimice generatoare de energie si in special reactiile de oxidare.
Lipsa vitaminelor din alimentatie produce o serie de tulburari in metabolism care se manifesta prin simptome foarte variate, interesand intre altele si pielea. Carenta unei vitamine constituie insa numai o veriga in lantul unor conditii de multiple carente vitamino-mineralo-protidice. Acest fapt ne explica insuccesele corectarii carentelor prin administrarea numai a unei vitamine, neglijand corectarea regimului de nutritie policarentiala.
Vitaminele se impart in liposolubile si hidrosolubile.
vitaminele liposolubile:
Vitamina A joaca un rol important in metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor si in metabolismul bazal.
* Doza medie recomandata este intre 1,5 si 3mg
Unii specialisti precizeaza ca doza zilnica necesara pentru barbati trebuie sa fie 3mg, pentru femei 2,4mg, iar pentru copii, 1,8mg.
*Surse:
Sub forma de retinol, vit.A se gaseste in: ficatul de porc, de vita, de vitel, untura de peste, oua, produse lactate nedegresate.
Beta-carotenul se gaseste in vegetalele colorate precum tomatele, broccolii, morcovul, pepenele, spanacul, sparanghelul, porumbul, frunzele de sfecla rosie, frunzele de papadie, mango, caisele, citricele, dovleacul.
Carenta de vitamina A se traduce in piele prin procese de hiperkeratoza in ihtioza, pitiriazis, psoriazis, care uneori se asociaza cu celelalte simptome de avitaminoza A. Prin administrarea vitaminei A in doze masive se obtin rezultate favorabile in aceste afectiuni.
Vitamina D joaca un rol important in metabolismul calciului si al fosforului, favorizand resorbtia lor la nivelul intestinului si depunerea lor in oase.
*Doza zilnica medie recomandata este intre 10- 20 mg
*Surse:
Spre deosebire de celelalte, vit.D poate fi produsa de organism.
Razele ultraviolete declanseaza procesul de sinteza al vit.D in epiderma.
Vit.D este continuta in pestele gras, sardina, somon, hering, untura de peste, galbenusul de ou, unt, lapte, lactate nedegresate.
Vegetalele nu contin aceasta vitamina.
Vitamina D2 are o actiune favorabila in tratamentul tuberculozelor cutanate.
Vitamina E este vitamina cresterii. Ea joaca un rol in metabolismul tesutului colagen, avand o actiune antisclerogena.
*Doza zilnica este intre 12-20mg.
Cantitatea recomandata poate varia in functie de zonele geografice. In Franta este 12-15mg, in Canada este3-10mg, in SUA 40-80mg, iar la noi este 12-20mg.
*Surse:
Principalele surse alimentare bogate in Vit.E sunt uleiurile vegetale bogate in acizi grasi nesaturati: soia, floarea soarelui, porumbul, fructele oleaginoase: seminte de floarea soarelui, arahide, germenii de cereale, legumele verzi si rosiile.
Se recomanda administrarea vitaminei E in afectiunile atrofiante ale pielii si in bolile de colagen, ca sclerodermia, unde da rezultate favorabile.
Vitamina F joaca un rol important in metabolismul lipidelor.
In diferite boli cu tulburari metabolice ale epidermului, administrarea locala poate duce la vindecare in eczemele copiilor. De asemenea poate fi un adjuvant pretios in psoriazis.
Vitamina K, antihemoragica, joaca un rol important in sinteza protrombinei.
*Doza zilnica este intre 10-55 mcg.
In general la copii este necesara o cantitate de 10-30mcg, iar la adulti intre 35-80mcg.
*Surse:
Se gaseste in legumele verzi precum broccoli, spanac, varza, mazare, conopida.
Vit.K este produsa si de propria noastra flora intestinala.
In afectiunile ficatului, produse prin tulburari digestive si tulburari in resorbtia grasimilor, se suprima sinteza vitaminei K, ceea ce poate duce la hemoragii cutanate.
Vitamine hidrosolubile.
Vitamina B1 este necesara pentru degradarea si utilizarea glucidelor. Are rol in metabolismul apei.
*Doza zilnica este intre 1,2-1,5 mg.
In general la copii este necesara o cantitate de 0,5-1,2mg, la adolescenti si femei, o cantitate de 1,3mg, iar la barbati o cantitate de 1,5mg. Persoanele care consuma mai mult alcool sau cafea trebuie sa ia o doza marita.
*Surse:
Vit.B1 se gaseste in stare naturala in mai multe alimente cum ar fi drojdia de bere, carne de porc, de peste, legume, lapte, galbenusul de ou. Pastele fainoase, painea si in general faina integrala contine de asemenea aceasta vitamina.
Administrarea sa in edemele din beriberi si in edemele care se asociaza cu tulburarile de nutritie ale copilului, a dus la rezultate favorabile.
Vitamina B2. joaca un rol important in respiratia celulara. Are si un rol antiinfectios
*Doza zilnica este intre 1,5-1,8 mg.
Pentru copii este recomandata o cantitate de 0,6-1,4mg, 1,5 mg pentru adolescenti si femei si 1,8 mg pentru barbati si femei gravide.
Persoanele care-si desfasoara activitatea intr-un mediu stresant, trebuie sa mareasca doza de vit. B2.
*Surse:
Se gaseste in produsele animale cat si in cele vegetale. Astfel o putem gasi in ficat in primul rand, in carnea de vita sau porc, peste, ou, cereale integrate si lapte. Legumele verzi, cum ar fi spanacul sparanghelul broccoli, laptucii, constituie de asemenea o sursa importanta de vit. B2.
Lipsa vitaminei B2 poate duce la afectiunea numita zabaluta, care consta intr-o descuamare cu roseata a buzelor.
Vitamina PP are rol important in metabolismul aminoacizilor.
*Doza zilnica este intre 13-20 mg.
Pentru copii este recomandata o doza intre 7-15mg, 15-18mg pentru adulti si 20 mg femeilor insarcinate sau care alapteaza.
*Surse:
Vit.PP o putem gasi in carnea alba, peste, ficat, carne de vitel si vaca, cereale si painea integrala. Fructele constituie de asemenea o sursa importanta de vit.PP- piersici, smochine, curmale, migdale, avocado, arahide.
Carenta vitaminei PP produce o serie de manifestari ca: eritemul de primavara, sensibilizarea pielii la razele solare.
La pelagra, eritemul pielii, pe langa simptoamele nervoase, gastrointestinale, este influentat de administrarea vitaminei PP.
Vitamina H, antiseboreica, are rol in metabolismul aminoacizilor si in metabolismul glandelor cu secretie interna si metabolismul general.
Doza zilnica este de 0,3mg(300mcg)
Copii au nevoie insa de o cantitate de 50-90 mcg/zi
*Surse: Legumele si fructele crude, carnea proaspata, organele de vita, drojdia de bere, laptele, produsele lactate. galbenusul de ou, pot fi surse care sa asigure necesarul zilnic de vit. B8
Lipsa acestei vitamine poate fi semnalata prin incaruntirea parului sau chiar albirea lui.
VitaminaB5-Acidul pantotenic are un rol in metabolismul proteinelor, lipidelor, in cresterea si mentinerea culorii parului.
*Doza zilnica este intre 10-15 mg.
Copii trebuie sa consume intre 3-8mg, adolescentii si adultii intre 10-15mg.
*Surse:
Alimentele ce contin aceasta vitamina sunt: drojdia de bere, organele de vita, cerealele integrate, arahidele, somonul, galbenusul de ou, ciupercile si legumele verzi.
Administrarea acestui acid pantotenic poate duce uneori la recolorarea parului si disparitia seboreei.
Vitamina C are proprietati oxidoreductoare, intervenind in procesul de oxidare si indeplinind un rol important, in special in functia tesuturilor de sustinere. Ea intervine in numeroase procese metabolice, in special in metabolismul pigmentogenezei si al sulfului. In metabolismul pigmentar, vitamina C are actiune inhibitoare si oxidarea influentata de radiatiile ultraviolete, duce la pigmentarea pielii.
Doza zilnica este intre 60-100mg
Copii au nevoie de 35-60mg /zi, adultii 60-100mg iar viitoarele mame de 130mg. Atentie deosebita trebuie sa acorde fumatorii, deoarece acestia ar trebui sa consume zilnic 120mg
*Surse:
Principalele surse de vit.C sunt legumele si fructele proaspete, mai ales citricele, zmeura, coacazele, fragii. Dintre legume:, broccoli, cartofii, ardeii, tomatele, varza, patrunjelul contin o cantitate suficienta pentru organismul uman.
Vitamina P are rol in metabolismul celular, ionic, al proteinelor, glucidelor si apei.
Vitamina P este administrata cu succes in hemoragii gingivale, gastroragii, eczeme, eritem nodos.
2.FIZIOLOGIA PIELII
Fiziologia studiaza viata si functia organelor. Pielea, ca invelis al corpului si ca un organ protector interpus intre mediul extern si intern, indeplineste nenumarate functii vitale, in stransa dependenta cu intregul organism.
Pielea, fiind inzestrata cu un sistem vascular si nervos foarte dezvoltat, se afla intr-o legatura stransa cu intregul organism, in special cu sistemul nervos. Metodele actuale de investigare nu permit cunoasterea in totalitate a proceselor intime care se petrec in piele.
Metabolismul pielii reprezinta totalitatea proceselor fizico-chimice, schimburile dintre celule si insumeaza functiile vitale elementare ale pielii si sarcinile fiziologice pe care pielea trebuie sa le indeplineasca in raport cu mediul extern si intern.
Desfasurarea proceselor metabolice ale pielii necesita un mediu care contine substantele necesare schimburilor, transformarilor fizico-chimice energetice. Aceste substante sunt anorganice si organice.
Substantele anorganice
APA este un element cu proprietati fizico-chimice speciale. In stare fiziologica, pielea contine o cantitate mare de apa, in care substantele organice si anorganice se gasesc dispersate in solutii coloidale. Apa pe care o bem este fixata dupa ingerare de ficat, unde este izonizata ca sa poata trece in sange. Prin circulatie, ea ajunge in capilare, unde tinde sa intre in echilibru cu apa tesuturilor. In acest scop surplusul de apa se depune in muschi si in piele, care constituie unul dintre cele mai importante rezervoare de apa din organism.din ambele locuri apa este mobilizata dupa nevoi. In mod normal, retinerea si eliminarea apei din organism trebuie sa fie proportionale cu cantitatea de apa ingerata. In numeroase afectiuni dermatologice se produce o retentie de apa, conditionata de o retentie clorurata, constituind starea de preedem sau de edem.
Apa, in afara de rolul ei principal de vehicul al substantelor anorganice si organice, joaca un rol esential si in respiratia celulara.
Sarurile minerale
Cantitatea substantelor minerale se stabileste prin analiza integrala a cenusii pielii. Pielea contine la 100 g aproximativ 45mg calciu, 260mg potasiu, 350mg sodiu, 30mg magneziu, apoi clor, fosfor, fier, sulf, cupru, zinc. Substantele minerale se gasesc in organism in stare de electroliti incarcati cu o anumita sarcina electrica.
Clorura de sodiu, ajunsa in sange se disociaza in ioni de clor si sodiu. Pielea este organul cel mai bogat in clor, fiind rezervorul si reglatorul clorului in organism. Echilibrul apei este legat strans de cel al clorului.
Potasiul este ionul protoplasmei si al nucleilor. In piele, potasiul se gaseste mai mult in epiderma si anexe.
Calciu, fosforul si magneziul sunt trei elemente atat de strans legate functional intre ele, incat metabolismul lor nu poate fi tratat separat. Rezerva mare de calciu si fosfor o formeaza oasele; in tesuturi calciul se gaseste in cantitate mica, abia 1%. Sangele contine o cantitate constanta de 100mg calciu la mie, el fiind cuprins in plasma. In pielea normala, calciul se gaseste aproape exclusiv in derm. Metabolismul intermediar al calciului este legat de al fosforului. Orice mobilizare, eliminare si depunere de calciu se face paralel cu cea a fosforului, orice exces de fosfor sangvin, pentru a se elimina, se fixeaza de calciu.
Calciul joaca un rol in excitabilitatea neuro-musculara si nervoasa, in mecanismul coagularii, in impermeabilitatea membranelor epiteliale si endoteliale, el incetineste si modereaza activitatea celulei. Il putem cataloga drept antagonist al potasiului. Raportul K/Ca este crescut in inflamatiile pielii.
Sulful se gaseste in cantitati mari in albumine si in cheratina.
Pentru viata celulei este de importanta capitala ca amestecul fractiunii minerale sa se mentina intr-un echilibru constant.
Un exces de potasiu, de calciu si de sodiu duce la un pH ridicat. In acelasi timp, excesul de sodiu duce la o retentie de apa pentru corectarea hiperosmozei. Potasiul sangvin creste in socul anafilactic.
Prin participarea glandelor sudoripare la eliminarile de elctroliti din mediul extracelular, pielea joaca un rol important in reglarea metabolismului hidro-mineral.
Cercetarile facute asupra pielii au aratat ca pielea normala are o reactie acida, pielea eczematosilor tinde spre alcaloza, in timp ce pielea psoriazicilor tinde spre acidoza. Astfel se poate spune ca atunci cand dezechilibrul este corectat, dermatoza se vindeca.
Epidermul este mai acid decat dermul. Aciditatea este foarte marcata la nivelul stratului cornos, unde poate sa atinga un pH de 5,5. Reactia secretiilor sudorale si grasoase poate sa coboare pana la un pH de 5. Aceasta manta acida a pielii joaca un rol protector fata de bacterii si fata de paraziti.
Substantele organice
Metabolismul pielii este conditionat de prezenta substantelor organice care sunt furnizate pielii pe caile sangvine. Ele deservesc nutritia celulelor.
Aceste substante organice sunt:
Protidele sau proteinele sunt constituite din acizi aminati. Ele se impart in proteine simple si proteine conjugate. Ele sunt descompuse prin fierbere cu acizi minerali fie prin actiunea fermentilor naturali (pepsina, tripsina, etc.) In afara de proteinele banale (albumine, globuline), in piele se mai gasesc si proteine particulare. Colagenul, cunoscut prin structura lui fibrilara, macerat in apa se transforma in clei. Elastina este rezistenta fata de influenta substantelor chimice. Reticulina este proteina fibrelor reticulare.
Glucidele sunt monozaharide si polizaharide. Acestea se gasesc abundent in epiderm in prima jumatate a vietii fetale. Ele dispar treptat din profunzime spre suprafata, ca sa reapara la adulti in bulbul parului, in glandele sudoripare, si sebacee.
grasimile, lipidele provin din secretia glandelor sebacee, din evolutia celulei epidermice si in mica parte din secretia glandelor sudoripare. Lipidele intra in compozitia materiei vii. Ele nu se dizolva in apa, au un rol energetic si mai fac parte din materialul plastic al celulei. Grasimea de rezerva ingramadita in tesutul adipos are rol protector, mecanic si fizic(amortizeaza socurile mecanice si atenueaza pierderile de caldura)
Fermentii pielii
Reactiile chimice care stau la baza manifestarilor vitale, se petrec prin interventia unor agenti speciali, numiti fermenti. Actiunea lor se aseamana cu cea a catalizatorilor, de unde si numele de biocatalizatori, ei provocand reactii de scindare si sinteza, fara a se uza. Ei actioneaza in cantitati extrem de mici. Acesti catalizatori sunt numiti fermenti, enzime, diastaze.
Vitaminele si mineralele
Vitaminele sunt factori alimentari esentiali vietii. Actiunea lor se aseamana cu cea a fermentilor si hormonilor, constand in catalizarea reactiilor chimice din materia vie si determinand coordonarea chimica a proceselor vitale energetice.
Vitaminele sunt considerate ca biocatalizatori, stimuland, ca si fermentii si hormonii reactiile chimice generatoare de energie si in special reactiile de oxidare.
Lipsa vitaminelor din alimentatie produce o serie de tulburari in metabolism care se manifesta prin simptome foarte variate, interesand intre altele si pielea. Carenta unei vitamine constituie insa numai o veriga in lantul unor conditii de multiple carente vitamino-mineralo-protidice. Acest fapt ne explica insuccesele corectarii carentelor prin administrarea numai a unei vitamine, neglijand corectarea regimului de nutritie policarentiala.
Vitaminele se impart in liposolubile si hidrosolubile.
vitaminele liposolubile:
Vitamina A joaca un rol important in metabolismul proteinelor, lipidelor, glucidelor si in metabolismul bazal.
* Doza medie recomandata este intre 1,5 si 3mg
Unii specialisti precizeaza ca doza zilnica necesara pentru barbati trebuie sa fie 3mg, pentru femei 2,4mg, iar pentru copii, 1,8mg.
*Surse:
Sub forma de retinol, vit.A se gaseste in: ficatul de porc, de vita, de vitel, untura de peste, oua, produse lactate nedegresate.
Beta-carotenul se gaseste in vegetalele colorate precum tomatele, broccolii, morcovul, pepenele, spanacul, sparanghelul, porumbul, frunzele de sfecla rosie, frunzele de papadie, mango, caisele, citricele, dovleacul.
Carenta de vitamina A se traduce in piele prin procese de hiperkeratoza in ihtioza, pitiriazis, psoriazis, care uneori se asociaza cu celelalte simptome de avitaminoza A. Prin administrarea vitaminei A in doze masive se obtin rezultate favorabile in aceste afectiuni.
Vitamina D joaca un rol important in metabolismul calciului si al fosforului, favorizand resorbtia lor la nivelul intestinului si depunerea lor in oase.
*Doza zilnica medie recomandata este intre 10- 20 mg
*Surse:
Spre deosebire de celelalte, vit.D poate fi produsa de organism.
Razele ultraviolete declanseaza procesul de sinteza al vit.D in epiderma.
Vit.D este continuta in pestele gras, sardina, somon, hering, untura de peste, galbenusul de ou, unt, lapte, lactate nedegresate.
Vegetalele nu contin aceasta vitamina.
Vitamina D2 are o actiune favorabila in tratamentul tuberculozelor cutanate.
Vitamina E este vitamina cresterii. Ea joaca un rol in metabolismul tesutului colagen, avand o actiune antisclerogena.
*Doza zilnica este intre 12-20mg.
Cantitatea recomandata poate varia in functie de zonele geografice. In Franta este 12-15mg, in Canada este3-10mg, in SUA 40-80mg, iar la noi este 12-20mg.
*Surse:
Principalele surse alimentare bogate in Vit.E sunt uleiurile vegetale bogate in acizi grasi nesaturati: soia, floarea soarelui, porumbul, fructele oleaginoase: seminte de floarea soarelui, arahide, germenii de cereale, legumele verzi si rosiile.
Se recomanda administrarea vitaminei E in afectiunile atrofiante ale pielii si in bolile de colagen, ca sclerodermia, unde da rezultate favorabile.
Vitamina F joaca un rol important in metabolismul lipidelor.
In diferite boli cu tulburari metabolice ale epidermului, administrarea locala poate duce la vindecare in eczemele copiilor. De asemenea poate fi un adjuvant pretios in psoriazis.
Vitamina K, antihemoragica, joaca un rol important in sinteza protrombinei.
*Doza zilnica este intre 10-55 mcg.
In general la copii este necesara o cantitate de 10-30mcg, iar la adulti intre 35-80mcg.
*Surse:
Se gaseste in legumele verzi precum broccoli, spanac, varza, mazare, conopida.
Vit.K este produsa si de propria noastra flora intestinala.
In afectiunile ficatului, produse prin tulburari digestive si tulburari in resorbtia grasimilor, se suprima sinteza vitaminei K, ceea ce poate duce la hemoragii cutanate.
Vitamine hidrosolubile.
Vitamina B1 este necesara pentru degradarea si utilizarea glucidelor. Are rol in metabolismul apei.
*Doza zilnica este intre 1,2-1,5 mg.
In general la copii este necesara o cantitate de 0,5-1,2mg, la adolescenti si femei, o cantitate de 1,3mg, iar la barbati o cantitate de 1,5mg. Persoanele care consuma mai mult alcool sau cafea trebuie sa ia o doza marita.
*Surse:
Vit.B1 se gaseste in stare naturala in mai multe alimente cum ar fi drojdia de bere, carne de porc, de peste, legume, lapte, galbenusul de ou. Pastele fainoase, painea si in general faina integrala contine de asemenea aceasta vitamina.
Administrarea sa in edemele din beriberi si in edemele care se asociaza cu tulburarile de nutritie ale copilului, a dus la rezultate favorabile.
Vitamina B2. joaca un rol important in respiratia celulara. Are si un rol antiinfectios
*Doza zilnica este intre 1,5-1,8 mg.
Pentru copii este recomandata o cantitate de 0,6-1,4mg, 1,5 mg pentru adolescenti si femei si 1,8 mg pentru barbati si femei gravide.
Persoanele care-si desfasoara activitatea intr-un mediu stresant, trebuie sa mareasca doza de vit. B2.
*Surse:
Se gaseste in produsele animale cat si in cele vegetale. Astfel o putem gasi in ficat in primul rand, in carnea de vita sau porc, peste, ou, cereale integrate si lapte. Legumele verzi, cum ar fi spanacul sparanghelul broccoli, laptucii, constituie de asemenea o sursa importanta de vit. B2.
Lipsa vitaminei B2 poate duce la afectiunea numita zabaluta, care consta intr-o descuamare cu roseata a buzelor.
Vitamina PP are rol important in metabolismul aminoacizilor.
*Doza zilnica este intre 13-20 mg.
Pentru copii este recomandata o doza intre 7-15mg, 15-18mg pentru adulti si 20 mg femeilor insarcinate sau care alapteaza.
*Surse:
Vit.PP o putem gasi in carnea alba, peste, ficat, carne de vitel si vaca, cereale si painea integrala. Fructele constituie de asemenea o sursa importanta de vit.PP- piersici, smochine, curmale, migdale, avocado, arahide.
Carenta vitaminei PP produce o serie de manifestari ca: eritemul de primavara, sensibilizarea pielii la razele solare.
La pelagra, eritemul pielii, pe langa simptoamele nervoase, gastrointestinale, este influentat de administrarea vitaminei PP.
Vitamina H, antiseboreica, are rol in metabolismul aminoacizilor si in metabolismul glandelor cu secretie interna si metabolismul general.
Doza zilnica este de 0,3mg(300mcg)
Copii au nevoie insa de o cantitate de 50-90 mcg/zi
*Surse: Legumele si fructele crude, carnea proaspata, organele de vita, drojdia de bere, laptele, produsele lactate. galbenusul de ou, pot fi surse care sa asigure necesarul zilnic de vit. B8
Lipsa acestei vitamine poate fi semnalata prin incaruntirea parului sau chiar albirea lui.
VitaminaB5-Acidul pantotenic are un rol in metabolismul proteinelor, lipidelor, in cresterea si mentinerea culorii parului.
*Doza zilnica este intre 10-15 mg.
Copii trebuie sa consume intre 3-8mg, adolescentii si adultii intre 10-15mg.
*Surse:
Alimentele ce contin aceasta vitamina sunt: drojdia de bere, organele de vita, cerealele integrate, arahidele, somonul, galbenusul de ou, ciupercile si legumele verzi.
Administrarea acestui acid pantotenic poate duce uneori la recolorarea parului si disparitia seboreei.
Vitamina C are proprietati oxidoreductoare, intervenind in procesul de oxidare si indeplinind un rol important, in special in functia tesuturilor de sustinere. Ea intervine in numeroase procese metabolice, in special in metabolismul pigmentogenezei si al sulfului. In metabolismul pigmentar, vitamina C are actiune inhibitoare si oxidarea influentata de radiatiile ultraviolete, duce la pigmentarea pielii.
Doza zilnica este intre 60-100mg
Copii au nevoie de 35-60mg /zi, adultii 60-100mg iar viitoarele mame de 130mg. Atentie deosebita trebuie sa acorde fumatorii, deoarece acestia ar trebui sa consume zilnic 120mg
*Surse:
Principalele surse de vit.C sunt legumele si fructele proaspete, mai ales citricele, zmeura, coacazele, fragii. Dintre legume:, broccoli, cartofii, ardeii, tomatele, varza, patrunjelul contin o cantitate suficienta pentru organismul uman.
Vitamina P are rol in metabolismul celular, ionic, al proteinelor, glucidelor si apei.
Vitamina P este administrata cu succes in hemoragii gingivale, gastroragii, eczeme, eritem nodos.
CE ESTE PIELEA 4.ROLUL PIELII
CE ESTE PIELEA
4.ROLUL PIELII
1.Rolul de protectie si aparare
Pielea ca invelis al corpului indeplineste o functie de protectie impotriva influentelor nocive care ating pielea din exterior.
Pielea este expusa la diferiti factori nocivi din mediul extern, de natura mecanica, chimica, fizica si microbiana, precum si unor factori care actioneaza din interiorul organismului.
Prin mobilitatea ei pe tesuturile subiacente, prin stratul de grasime si prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza socurile mecanice. Pe regiunile care sunt expuse actiunilor mecanice, stratul cornos este mai gros si mai compact(palma), dermul este mai elastic si mai flexibil, iar hipodermul le captuseste cu un strat de grasime mai abundenta.
Stratul cornos imbibat cu grasime anihileaza mana la un grad oarecare actiunea agentilor chimici si fizici.
Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele luminoase prin pigmentul depozitat in stratul germinativ, constituie un ecran protector care impiedica patrunderea razelor luminoase in profunzime.
Stratul de grasime care acopera toata suprafata epidermului si resturile de acizi ramasi dupa evaporarea sudorii formeza impreuna cu grasimile epidermului acea manta acida care constituie bariera cea mai eficace impotriva patrunderii microorganismelor in piele.
Suprafata pielii, in comparatie cu interiorul corpului, are o reactie acida. Aceasta devine tot mai alcalina inspre straturile profunde. Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit la valoarea unui pH de 5,5 se poate schimba prin spalari cu sapunuri alcaline, pielea devenind astfel receptiva la atacurile microorganismelor. De altfel, echilibrul acido-bazic este acid pe toate suprafetele interne care pot fi atacate de microbi, cum ar fi mucoasa stomacului si a vaginului.
Mantaua acida, cheratinizarea, regenerarea epidermului prin eliminarea continua a stratului exfoliativ constituie pentru piele o protectie eficace impotriva microorganismelor.
Fata de cauzele nocive interne, pielea reactioneaza prin procese inflamatoare.
ROL DE TERMOREGLARE
Rolul pielii in termoreglare este foarte important. El este moderat in ceea ce priveste lupta impotriva frigului, dar extrem de important in lupta impotriva caldurii.
Mecanismul de punere in actiune a secretiei sudoripare si a reglarii termice in general este nervos si se realizeaza prin doua caI: a)prin excitarea receptorilor cutanati, influxul ajunge la centrii termoreglatori si b)prin actiunea directa a temperaturii urcate(saqu scazute) a corpului asupra centrilor.
Actiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muschiul erector al parului se contracta, producandu-se in acelasi timp o vasoconstrictie. Prin contractia muschiului se produce o contractie a pielii, suprafata ei se micsoreaza si in acelasi timp se elimina sebumul, care ajunge la suprafata pielii. Ambele procese impiedica o pierdere mai insemnata de calura.
La actiunea caldurii, suprafata pielii se intinde cudilatarea concomitenta a vaselor si cu un aflux arterial intensiv. Aceasta actiune vasodilatatoare produce o iradiere mai mare de caldura si determina actiunea secretatoare a glandelor sudoripare. Sudoarea abundenta se varsa la suprafata pielii, unde prin evaporare, produce o racire a organismului.
In timp ce la o temperatura obisnuita se elimina aproximativ un litru de sudoare in 24 ore, in caz de temperatura foarte ridicata se poate elimina si un litru pe ora. Actiunea glandelor sudoripare poate fi considerata ca o supapa de siguranta impotriva actiunii caldurii prea ridicate. Sudoarea se elimina continuu prin perspiratia insensibila, care are drept scop sa compenseze diferentele de temperatura la nivelul diferitelor regiuni cutanate. In bolile de piele in care aceste procese sunt absente, cum ar fi ihtioza, bolnavii au continuu senzatia de frig.
3.ROLUL DE SECRETIE SI EXCRETIE
Celor doua glande (sebacee si sudoripara) le revine un rol principal in procesul de secretie si excretie al pielii.
Glanda sebacee, sub influenta sistemului nervos, secreta sebumul care se varsa pe suprafata pielii. Sebumul da pielii supletea caracteristica, o apara si impiedica patrunderea diferitelor substante lichide. In general, secretia de sebum atinge la om aproape 2 grame zilnic. Eliminarea este mai bogata in regiuni cu glande mai multe. Concomitent cu sebumul se elimina o serie intreaga de substante de dezagregare si substante heterogene(de exemplu iodul in acneea iodica).
Glanda sudoripara secreta sudoarea, care are reactie acida. Sudoarea contine 99%apa si 1% substante solide, saruri anorganice. Actiunea glandei sta sub influenta sistemului nervos central. Anumite stari care duc la marirea continutului in apa al tesuturilor, caldura si factorii psihici produc o secretie sudoripara mai bogata.
Prin sudoare se elimina din organism o serie intreaga de substante heterogene, medicamente si substante toxice. Ea serveste intr-o mica masura drept compensator al activitatii rinichilor. Actiunea favorabila a bailor fierbinti si a bailor de soare, a curelor de transpiratii in diferite boli si intoxicatii medicamentoase se bazeaza pe eliminarea unor substante toxice din organism prin sudoare.
ROL IN SENSIBILITATE
Pielea prin pozitia ei exterioara, este expusa la actiunea factorilor nocivi din medicul extern. Ea prezinta o suprafata sensibila foarte mare. Importanta pielii ca organ se simt nu este apreciata suficient. Ea poate inlocui, de pilda. la orbi procesul de cunoastere prin cel tactil, acestia ajungand sa perceapa forma obiectelor si dimensiunea in spatiu. Se cunosc patru feluri de sensibilitate cutanata: la cald, la rece(sensibilitatea termica), apoi cea tactila, cu subdiviziunea ei, sensibilitatea dureroasa.
Fiecaruia din aceste sensibilitati ii corespund un excitant specific si organe receptoare diferite.
Sensibilitatea cutanata este distribuita inegal pe suprafata pielii. Pe un centimetru patrat de piele se afla : 12-13 puncte reci, 1-2 puncte calde, 100-200 de puncte dureroase si 25 puncte de presiune. Din punctele tactile, cele mai multe se afla pe varful degetelor, pe palma, si pe varful limbii.
Este important sa stim ca se pot elabora reflexe conditionate pentru toti excitantii cutanati. O caracteristica speciala o prezinta reflexele conditionate elaborate prin excitantii termici, fata de care se elaboreaza rapid o inhibare de o intensitate atat de mare, incat se poate cade intr-un somn profund. Aceasta observatie ne explica somnul profund in care cad cei care sunt surprinsi de avalansele de zapada si ingheata de frig.
Pruritul este considerat ca o durere atenuata. Se crede a fi constituit din senzatia tactila, plus cea dureroasa. Pruritul poate fi un reflex conditionat care se formeaza la variati excitanti chimici si fizici, provenind din mediul extern si intern.
Rolul endocrin si influenta glandelor endocrine asupra pielii
Pentru a explica in unele cazuri cauza mortii, produsa prin arsuri grave s-a enuntat teoria precum ca stratul germinativ indeplineste probabil si o functie de secretie in care ar secreta substante capabile sa neutralizeze anumite toxine. Totusi s-a demonstrat ca pielea nu prezinta structura tipica a unei glande cu secretie interna.
Clinic s-a constatat ca pielea se gaseste sub influenta hormonilor din organism, fapt care se manifesta in toate transformarile ei structurale survenite in decursul diferitelor perioade ale vietii, cand unele glande incep o activitate mai complexa.
Se poate constata rolul important al hipofizei in mentinera echilibrului fiziologic al tegumentului. Suprimarea lobului anterior al hipofizei la animalele de laborator, a produs tulburari trofice ale parului si unghiilor, epidermul devenind paracheratozic, iar in derm s-a produs o atrofiere a tesutului colagen. Lobul anterior al hipofizei intervine in pigmentogeneza si in colorarea pielii.
Rolul paratiroidei asupra tegumentului s-a putut pune in evidenta mai putin. Lipsa secretiei acesteia ar duce la caderea parului. Hipersecretia paratiroidei ar produce in sclerodermie cresterea calciului cutanat.
Efectul hormonilor sexuali asupra pielii este atat de marcat, incat poate fi utilizat ca test in studiul functionarii hormonilor gonadotropi. Sub influenta hormonilor sexuali se modifica structura dermului si a epidermului, pielea se pigmenteaza, iar anexele se dezvolta mai intens.
Glanda suprarenala are un rol important in evolutia si metabolismul pielii. Insuficienta suprarenala(boala Addison)se manifesta prin hiperpigmentarea pielii, care regreseaza sub actiunea cortizonului si a acidului ascorbic. S-ar parea ca si in psoriazis aceasta glanda joaca un rol important.
Insuficienta secretiei pancreatice tulbura metabolismul glucidelor in unele afectiuni dermatologice, cum ar fi furunculoza repetata, care se amelioreaza sub influenta tratamentului cu insulina.
Insuficienta timusului actioneaza asupra pielii in psoriazisul vulgar.
Glandele endocrine in general au un rol important in evolutia normala a pielii si in special in patogenia multor manifestari morbide ale pielii.
Rolul imunologic
Se stie ca pielea este in legatura intima cu reactiile de aparare ale organismului. Observatii clinice arata ca pielea are o functie defensiva in bolile infectioase. Este cunoscut faptul ca introducerea anatoxinei, intradermic, este mai eficace decat pe cale subcutanata, iar vaccinul antirabic, introdus in derm, produce o imunitate solida decat introdus subcutanat. Aceste particularitati demonstreaza rolul activ al pielii in desfasurarea proceselor imunobiologice, rol favorizat in parte prin elaborarea de catre piele a fermentului de antiinvazie, cu scopul de a anihila efectele fermentilor care faciliteaza invazia pielii de catre microorganismele patogene.
Este cunoscut ca pielea participa intens la procesul alergiei, reactivitate care se incadreaza in marea problema a imunitatii.
In acest sens as sublinia faptul ca la pacientii bolnavi de psoriazis, care au urmat tratamentul cu Deniplant, pe masura ce boala psoriazis se vindeca, le crestea reactia de aparare a sistemului imunitar.
Rolul principal in procesele imunobiologice ale pielii este indeplinit de celulele reticulo-histocitare prin influentele exercitate pe cale reflexa de catre scoarta cerebrala.
4.ROLUL PIELII
1.Rolul de protectie si aparare
Pielea ca invelis al corpului indeplineste o functie de protectie impotriva influentelor nocive care ating pielea din exterior.
Pielea este expusa la diferiti factori nocivi din mediul extern, de natura mecanica, chimica, fizica si microbiana, precum si unor factori care actioneaza din interiorul organismului.
Prin mobilitatea ei pe tesuturile subiacente, prin stratul de grasime si prin elasticitatea ei, pielea poate amortiza socurile mecanice. Pe regiunile care sunt expuse actiunilor mecanice, stratul cornos este mai gros si mai compact(palma), dermul este mai elastic si mai flexibil, iar hipodermul le captuseste cu un strat de grasime mai abundenta.
Stratul cornos imbibat cu grasime anihileaza mana la un grad oarecare actiunea agentilor chimici si fizici.
Epidermul, prin proprietatea sa de a reflecta razele luminoase prin pigmentul depozitat in stratul germinativ, constituie un ecran protector care impiedica patrunderea razelor luminoase in profunzime.
Stratul de grasime care acopera toata suprafata epidermului si resturile de acizi ramasi dupa evaporarea sudorii formeza impreuna cu grasimile epidermului acea manta acida care constituie bariera cea mai eficace impotriva patrunderii microorganismelor in piele.
Suprafata pielii, in comparatie cu interiorul corpului, are o reactie acida. Aceasta devine tot mai alcalina inspre straturile profunde. Echilibrul acido-bazic al pielii, stabilit la valoarea unui pH de 5,5 se poate schimba prin spalari cu sapunuri alcaline, pielea devenind astfel receptiva la atacurile microorganismelor. De altfel, echilibrul acido-bazic este acid pe toate suprafetele interne care pot fi atacate de microbi, cum ar fi mucoasa stomacului si a vaginului.
Mantaua acida, cheratinizarea, regenerarea epidermului prin eliminarea continua a stratului exfoliativ constituie pentru piele o protectie eficace impotriva microorganismelor.
Fata de cauzele nocive interne, pielea reactioneaza prin procese inflamatoare.
ROL DE TERMOREGLARE
Rolul pielii in termoreglare este foarte important. El este moderat in ceea ce priveste lupta impotriva frigului, dar extrem de important in lupta impotriva caldurii.
Mecanismul de punere in actiune a secretiei sudoripare si a reglarii termice in general este nervos si se realizeaza prin doua caI: a)prin excitarea receptorilor cutanati, influxul ajunge la centrii termoreglatori si b)prin actiunea directa a temperaturii urcate(saqu scazute) a corpului asupra centrilor.
Actiunea frigului produce un reflex vasoconstrictor, prin care muschiul erector al parului se contracta, producandu-se in acelasi timp o vasoconstrictie. Prin contractia muschiului se produce o contractie a pielii, suprafata ei se micsoreaza si in acelasi timp se elimina sebumul, care ajunge la suprafata pielii. Ambele procese impiedica o pierdere mai insemnata de calura.
La actiunea caldurii, suprafata pielii se intinde cudilatarea concomitenta a vaselor si cu un aflux arterial intensiv. Aceasta actiune vasodilatatoare produce o iradiere mai mare de caldura si determina actiunea secretatoare a glandelor sudoripare. Sudoarea abundenta se varsa la suprafata pielii, unde prin evaporare, produce o racire a organismului.
In timp ce la o temperatura obisnuita se elimina aproximativ un litru de sudoare in 24 ore, in caz de temperatura foarte ridicata se poate elimina si un litru pe ora. Actiunea glandelor sudoripare poate fi considerata ca o supapa de siguranta impotriva actiunii caldurii prea ridicate. Sudoarea se elimina continuu prin perspiratia insensibila, care are drept scop sa compenseze diferentele de temperatura la nivelul diferitelor regiuni cutanate. In bolile de piele in care aceste procese sunt absente, cum ar fi ihtioza, bolnavii au continuu senzatia de frig.
3.ROLUL DE SECRETIE SI EXCRETIE
Celor doua glande (sebacee si sudoripara) le revine un rol principal in procesul de secretie si excretie al pielii.
Glanda sebacee, sub influenta sistemului nervos, secreta sebumul care se varsa pe suprafata pielii. Sebumul da pielii supletea caracteristica, o apara si impiedica patrunderea diferitelor substante lichide. In general, secretia de sebum atinge la om aproape 2 grame zilnic. Eliminarea este mai bogata in regiuni cu glande mai multe. Concomitent cu sebumul se elimina o serie intreaga de substante de dezagregare si substante heterogene(de exemplu iodul in acneea iodica).
Glanda sudoripara secreta sudoarea, care are reactie acida. Sudoarea contine 99%apa si 1% substante solide, saruri anorganice. Actiunea glandei sta sub influenta sistemului nervos central. Anumite stari care duc la marirea continutului in apa al tesuturilor, caldura si factorii psihici produc o secretie sudoripara mai bogata.
Prin sudoare se elimina din organism o serie intreaga de substante heterogene, medicamente si substante toxice. Ea serveste intr-o mica masura drept compensator al activitatii rinichilor. Actiunea favorabila a bailor fierbinti si a bailor de soare, a curelor de transpiratii in diferite boli si intoxicatii medicamentoase se bazeaza pe eliminarea unor substante toxice din organism prin sudoare.
ROL IN SENSIBILITATE
Pielea prin pozitia ei exterioara, este expusa la actiunea factorilor nocivi din medicul extern. Ea prezinta o suprafata sensibila foarte mare. Importanta pielii ca organ se simt nu este apreciata suficient. Ea poate inlocui, de pilda. la orbi procesul de cunoastere prin cel tactil, acestia ajungand sa perceapa forma obiectelor si dimensiunea in spatiu. Se cunosc patru feluri de sensibilitate cutanata: la cald, la rece(sensibilitatea termica), apoi cea tactila, cu subdiviziunea ei, sensibilitatea dureroasa.
Fiecaruia din aceste sensibilitati ii corespund un excitant specific si organe receptoare diferite.
Sensibilitatea cutanata este distribuita inegal pe suprafata pielii. Pe un centimetru patrat de piele se afla : 12-13 puncte reci, 1-2 puncte calde, 100-200 de puncte dureroase si 25 puncte de presiune. Din punctele tactile, cele mai multe se afla pe varful degetelor, pe palma, si pe varful limbii.
Este important sa stim ca se pot elabora reflexe conditionate pentru toti excitantii cutanati. O caracteristica speciala o prezinta reflexele conditionate elaborate prin excitantii termici, fata de care se elaboreaza rapid o inhibare de o intensitate atat de mare, incat se poate cade intr-un somn profund. Aceasta observatie ne explica somnul profund in care cad cei care sunt surprinsi de avalansele de zapada si ingheata de frig.
Pruritul este considerat ca o durere atenuata. Se crede a fi constituit din senzatia tactila, plus cea dureroasa. Pruritul poate fi un reflex conditionat care se formeaza la variati excitanti chimici si fizici, provenind din mediul extern si intern.
Rolul endocrin si influenta glandelor endocrine asupra pielii
Pentru a explica in unele cazuri cauza mortii, produsa prin arsuri grave s-a enuntat teoria precum ca stratul germinativ indeplineste probabil si o functie de secretie in care ar secreta substante capabile sa neutralizeze anumite toxine. Totusi s-a demonstrat ca pielea nu prezinta structura tipica a unei glande cu secretie interna.
Clinic s-a constatat ca pielea se gaseste sub influenta hormonilor din organism, fapt care se manifesta in toate transformarile ei structurale survenite in decursul diferitelor perioade ale vietii, cand unele glande incep o activitate mai complexa.
Se poate constata rolul important al hipofizei in mentinera echilibrului fiziologic al tegumentului. Suprimarea lobului anterior al hipofizei la animalele de laborator, a produs tulburari trofice ale parului si unghiilor, epidermul devenind paracheratozic, iar in derm s-a produs o atrofiere a tesutului colagen. Lobul anterior al hipofizei intervine in pigmentogeneza si in colorarea pielii.
Rolul paratiroidei asupra tegumentului s-a putut pune in evidenta mai putin. Lipsa secretiei acesteia ar duce la caderea parului. Hipersecretia paratiroidei ar produce in sclerodermie cresterea calciului cutanat.
Efectul hormonilor sexuali asupra pielii este atat de marcat, incat poate fi utilizat ca test in studiul functionarii hormonilor gonadotropi. Sub influenta hormonilor sexuali se modifica structura dermului si a epidermului, pielea se pigmenteaza, iar anexele se dezvolta mai intens.
Glanda suprarenala are un rol important in evolutia si metabolismul pielii. Insuficienta suprarenala(boala Addison)se manifesta prin hiperpigmentarea pielii, care regreseaza sub actiunea cortizonului si a acidului ascorbic. S-ar parea ca si in psoriazis aceasta glanda joaca un rol important.
Insuficienta secretiei pancreatice tulbura metabolismul glucidelor in unele afectiuni dermatologice, cum ar fi furunculoza repetata, care se amelioreaza sub influenta tratamentului cu insulina.
Insuficienta timusului actioneaza asupra pielii in psoriazisul vulgar.
Glandele endocrine in general au un rol important in evolutia normala a pielii si in special in patogenia multor manifestari morbide ale pielii.
Rolul imunologic
Se stie ca pielea este in legatura intima cu reactiile de aparare ale organismului. Observatii clinice arata ca pielea are o functie defensiva in bolile infectioase. Este cunoscut faptul ca introducerea anatoxinei, intradermic, este mai eficace decat pe cale subcutanata, iar vaccinul antirabic, introdus in derm, produce o imunitate solida decat introdus subcutanat. Aceste particularitati demonstreaza rolul activ al pielii in desfasurarea proceselor imunobiologice, rol favorizat in parte prin elaborarea de catre piele a fermentului de antiinvazie, cu scopul de a anihila efectele fermentilor care faciliteaza invazia pielii de catre microorganismele patogene.
Este cunoscut ca pielea participa intens la procesul alergiei, reactivitate care se incadreaza in marea problema a imunitatii.
In acest sens as sublinia faptul ca la pacientii bolnavi de psoriazis, care au urmat tratamentul cu Deniplant, pe masura ce boala psoriazis se vindeca, le crestea reactia de aparare a sistemului imunitar.
Rolul principal in procesele imunobiologice ale pielii este indeplinit de celulele reticulo-histocitare prin influentele exercitate pe cale reflexa de catre scoarta cerebrala.
CE ESTE PIELEA 6.IGIENA PIELII
CE ESTE PIELEA
6.IGIENA PIELII
Ingrijirea pielii se rezuma in primul rand la spalarea ei cu apa si sapun, adica la curatirea ei. Apa constituie cel mai important curatitor al pielii. Apa obisnuita poate sa contina insa o serie de substante care irita pielea, de aceea ea trebuie sa fie moale(dedurizata). Inconvenientul dat de apele care contin multe saruri se poate remedia adaugand apei de toaleta borat de sodiu sau bicarbonat de sodiu.
Sapunul intrebuintat va trebui sa fie neutru, fara materii colorante si fara parfum. Aceste materii pot provoca iritatii si pot crea o reactivitate speciala a pielii. Exista sapun moale pe baza de potasiu si sapun dur pe baza de sodiu. Acesta din urma este potrivit pentru toaleta. Sapunurile moi pot irita pielea. Cele mai bune sunt cele care au la baza uleiuri vegetale, miere si glicerina.
Toaleta corpului se face prin baie cu apa si sapun. Baia va avea temperatura de 35-37 grade celsius, ea putandu-se face seara sau dimineata. Baia intre 15-20 grade este tonica. Baia calduta intre 25-35 grade este sedativa. Baia calda de 35-40 grade mareste activitatea inimii. Dupa baie se vor evita frictiunile prea energice, ele putand leza stratul cornos.
Se recomanda baia de doua ori pe saptamana. Daca se face mai frecvent, se usuca pielea, suprimandu-se apararea impotriva agentilor patogeni. Bineanteles este vorba de igiena corpului in general si nu fata de maini, picioare, sau regiunile ano-genitale, care trebuie spalate zilnic. Baia care se prescrie in scop terapeutic se poate modifica prin adaos de amidon(200-300g), sulf si alte substante, indicate dupa efectele pe care le dorim sa le realizam, sau putem face bai cu plante balneologice.
Baia de aer si soare are o influenta favorabila asupra pielii si a organismului in general, stimuland toate procesele metabolice. Baia de soare, atat de binefacatoare, trebuie practicata cu masura, exagerarea ei putand deveni periculoasa.
Imbracamintea are scopul de a proteja impotriva influentelor nocive ale mediului extern, ajutand la reglarea si mentinerea temperaturii corpului intr-un echilibru favorabil. Imbracamintea va fi permeabila pentru a nu impiedica eliminarea bioxidului de carbon si a transpiratiei, ea trebuie sa fie conducatoare de caldura, insusire pe care o au lana, bumacul si matasea. Aceasta calitate protejeaza pielea de frig si caldura. Lenjeria de corp nu trebuie sa contina substante colorate, care pot produce dermite.
Ingrijirea fetei variaza dupa particularitatea structurala a pielii. Intr-un fel se ingrijeste o piele grasa, seboreica si in alt fel cea uscata.
Pielea uscata va fi spalata cu apa moale si rece, sapunul va fi inlocuit cu o emulsie de faina si migdale. Se recomanda spalarea cu ulei de masline. Acestea se completeaza vara prin curatirea cu un amestec de alcool si eter. Toaleta de dimineata, dupa spalarea cu apa rece, se completeaza cu o crema grasa.
Pielea grasa va fi spalata cu apa calda si sapun, mai cu seama seara. Toaleta va fi urmata seara de ungere cu glicerina, iar dimineata de aplicarea unei creme uscate de stearina si glicerina.
Cremele, fardurile, pudrele conserva pielea fetei si constituie o protectie impotriva agentilor nocivi externi(vant, soare, praf) cu conditia sa nu contina substante care pot irita pielea.
Parul va fi pieptanat dimineata si seara, prin aceasta el fiind aerisit si debarasat de praf, de scoame si alte substante care se pot aduna in timpul zilei. Pieptenele si peria sa nu fie folosite de mai multe persoane, in special la copii, care pot fi infectati mai usor. Parul la barbati se spala o data sau de doua ori pe saptamana, dupa cum parul este gras sau uscat, iar la femei de doua ori pe luna. Spalarea se face cu apa si sapun.
Intrebuintarea lotiunilor spirtoase se face cu grija. Ele usuca pielea si predispun la diferite infectii. Cremele se intrebuinteaza la parul uscat. Spalarea parului se poate face si cu diferite sampoane.
Spalarea mainilor se face obligatoriu dimineata, seara, inaintea meselor si ori de cate ori se murdaresc. Spalarea prea frecventa cu sapunuri moi dizolva stratul cornos si la anumite persoane provoaca exeme. Dupa spalarea mainilor, la persoanele cu pielea uscata se recomanda o crema grasa.
Unghiile vor fi taiate scurt si rotund. Taierea pielii din jurul unghiei se va face cu instrumente curate pentru a evita infectiile frecvente, in special celor produse prin manichiura.
Barba este bine sa fie rasa zilnic. Daca sapunul de ras este iritant, poate fi inlocuit cu o crema de ras.
Perii de prisos vor fi eliminati prin epilatie sau cu depilatoare. Ingrijirea insuficienta poate da nastere la infectii ca piodemite, intertrigo.
Toaleta picioarelor se face zilnic cu apa si sapun. In hiperhidroza se vor aplica tratamente speciale.
La copii, ingrijirea pielii este de mare importanta, deoarece pielea lor este mai fragila si mai expusa la actiunea nociva a factorilor externi. Pentru toaleta pielii, apa calduta si sapunurile grase, neutre, sunt mijloacele cele mai potrivite. Copiilor cu fata uscata li se poate aplica o crema grasa. Toaleta ano-genito-inghinala este importanta pentru copiii grasi, fiindca ei sunt predispusi la intertrigo. Se recomanda pudrarea regiunilor respective.
Igiena organelor genitale prezinta o deosebita importanta. Spalarea cu apa calduta si sapun indeplineste pe deplin cerintele unei igiene bune.
6.IGIENA PIELII
Ingrijirea pielii se rezuma in primul rand la spalarea ei cu apa si sapun, adica la curatirea ei. Apa constituie cel mai important curatitor al pielii. Apa obisnuita poate sa contina insa o serie de substante care irita pielea, de aceea ea trebuie sa fie moale(dedurizata). Inconvenientul dat de apele care contin multe saruri se poate remedia adaugand apei de toaleta borat de sodiu sau bicarbonat de sodiu.
Sapunul intrebuintat va trebui sa fie neutru, fara materii colorante si fara parfum. Aceste materii pot provoca iritatii si pot crea o reactivitate speciala a pielii. Exista sapun moale pe baza de potasiu si sapun dur pe baza de sodiu. Acesta din urma este potrivit pentru toaleta. Sapunurile moi pot irita pielea. Cele mai bune sunt cele care au la baza uleiuri vegetale, miere si glicerina.
Toaleta corpului se face prin baie cu apa si sapun. Baia va avea temperatura de 35-37 grade celsius, ea putandu-se face seara sau dimineata. Baia intre 15-20 grade este tonica. Baia calduta intre 25-35 grade este sedativa. Baia calda de 35-40 grade mareste activitatea inimii. Dupa baie se vor evita frictiunile prea energice, ele putand leza stratul cornos.
Se recomanda baia de doua ori pe saptamana. Daca se face mai frecvent, se usuca pielea, suprimandu-se apararea impotriva agentilor patogeni. Bineanteles este vorba de igiena corpului in general si nu fata de maini, picioare, sau regiunile ano-genitale, care trebuie spalate zilnic. Baia care se prescrie in scop terapeutic se poate modifica prin adaos de amidon(200-300g), sulf si alte substante, indicate dupa efectele pe care le dorim sa le realizam, sau putem face bai cu plante balneologice.
Baia de aer si soare are o influenta favorabila asupra pielii si a organismului in general, stimuland toate procesele metabolice. Baia de soare, atat de binefacatoare, trebuie practicata cu masura, exagerarea ei putand deveni periculoasa.
Imbracamintea are scopul de a proteja impotriva influentelor nocive ale mediului extern, ajutand la reglarea si mentinerea temperaturii corpului intr-un echilibru favorabil. Imbracamintea va fi permeabila pentru a nu impiedica eliminarea bioxidului de carbon si a transpiratiei, ea trebuie sa fie conducatoare de caldura, insusire pe care o au lana, bumacul si matasea. Aceasta calitate protejeaza pielea de frig si caldura. Lenjeria de corp nu trebuie sa contina substante colorate, care pot produce dermite.
Ingrijirea fetei variaza dupa particularitatea structurala a pielii. Intr-un fel se ingrijeste o piele grasa, seboreica si in alt fel cea uscata.
Pielea uscata va fi spalata cu apa moale si rece, sapunul va fi inlocuit cu o emulsie de faina si migdale. Se recomanda spalarea cu ulei de masline. Acestea se completeaza vara prin curatirea cu un amestec de alcool si eter. Toaleta de dimineata, dupa spalarea cu apa rece, se completeaza cu o crema grasa.
Pielea grasa va fi spalata cu apa calda si sapun, mai cu seama seara. Toaleta va fi urmata seara de ungere cu glicerina, iar dimineata de aplicarea unei creme uscate de stearina si glicerina.
Cremele, fardurile, pudrele conserva pielea fetei si constituie o protectie impotriva agentilor nocivi externi(vant, soare, praf) cu conditia sa nu contina substante care pot irita pielea.
Parul va fi pieptanat dimineata si seara, prin aceasta el fiind aerisit si debarasat de praf, de scoame si alte substante care se pot aduna in timpul zilei. Pieptenele si peria sa nu fie folosite de mai multe persoane, in special la copii, care pot fi infectati mai usor. Parul la barbati se spala o data sau de doua ori pe saptamana, dupa cum parul este gras sau uscat, iar la femei de doua ori pe luna. Spalarea se face cu apa si sapun.
Intrebuintarea lotiunilor spirtoase se face cu grija. Ele usuca pielea si predispun la diferite infectii. Cremele se intrebuinteaza la parul uscat. Spalarea parului se poate face si cu diferite sampoane.
Spalarea mainilor se face obligatoriu dimineata, seara, inaintea meselor si ori de cate ori se murdaresc. Spalarea prea frecventa cu sapunuri moi dizolva stratul cornos si la anumite persoane provoaca exeme. Dupa spalarea mainilor, la persoanele cu pielea uscata se recomanda o crema grasa.
Unghiile vor fi taiate scurt si rotund. Taierea pielii din jurul unghiei se va face cu instrumente curate pentru a evita infectiile frecvente, in special celor produse prin manichiura.
Barba este bine sa fie rasa zilnic. Daca sapunul de ras este iritant, poate fi inlocuit cu o crema de ras.
Perii de prisos vor fi eliminati prin epilatie sau cu depilatoare. Ingrijirea insuficienta poate da nastere la infectii ca piodemite, intertrigo.
Toaleta picioarelor se face zilnic cu apa si sapun. In hiperhidroza se vor aplica tratamente speciale.
La copii, ingrijirea pielii este de mare importanta, deoarece pielea lor este mai fragila si mai expusa la actiunea nociva a factorilor externi. Pentru toaleta pielii, apa calduta si sapunurile grase, neutre, sunt mijloacele cele mai potrivite. Copiilor cu fata uscata li se poate aplica o crema grasa. Toaleta ano-genito-inghinala este importanta pentru copiii grasi, fiindca ei sunt predispusi la intertrigo. Se recomanda pudrarea regiunilor respective.
Igiena organelor genitale prezinta o deosebita importanta. Spalarea cu apa calduta si sapun indeplineste pe deplin cerintele unei igiene bune.
CE ESTE PIELEA 6.BIBLIOGRAFIE
CE ESTE PIELEA
6.BIBLIOGRAFIE
Angelescu M, Pantea O.-Conceptii sI metode terapeutice actuale in dermato-venerologie 1966
Bojor Ovidiu, Mircea Alexan-Plantele medicinale -izvor de sanatate
Borundel C. -Manual de medicina interna pentru cadre medii. Ed Medicala Bucuresti 1974
Coltoiu Al, Despina Mateescu, Sanda Popescu-Dermato-Venerologie
Coltoiu Al. -Dermatoze dispozitionale .Ed. medicala Bucuresti 1973
Coltoiu Al, Forsea D.-Consideratii asupra terpiei topice in psoriazis. Bacau 1981
Coltoiu Al. Giurcaneanu C.-Tratamentul virozelor cutanate. Sinaia 1982
Coltoiu Al. Mateescu D, Popescu S,Trifu P.- Consideratii asupra fotochimioterapiei PUVA in unele dermatoze
Conu A. -Dermatologie -Venerologie. Ed Didactica 1976
Conu A.-Corelatiile dintre afectiunile cutanate si patologia interna. Ed Medicala 1982
Conu A. -Dermatovenerologia. Ed. Didactica si pedagogica Bucuresti 1976
Conu A, Coltoiu Al, Nicolescu Fl.-Atlas de dermatovenerologie. Ed. Medicala Bucuresti 1980
Corinne Stockley- Dictionar ilust rat de Biologie Ed. Aquila'93 Oradea
Costea Gh. - Ghid terapeutic si clinic de dermatovenerologie. Ed.Facla Timisoara 1981
Chirila P. -Medicina naturista.Ed. Medicala bucuresti 1987
Degos R -Dermatologie. ed. Fla,,arion-Meddicine-Science Paris 1979
Dimitriu R, Roxin T.-Tratamentul bolilor de piele.Ed medicala Buc 1970
Gh. Nicolau-Dermatologie si Venerologie.Ed. Medicla Bucuresti 1959
Longhin S., Antonescu St., Popescu A.-Dermatologia. Ed. Medicala Bucuresti 1971
Maude Bouchard -Terapia prin vitamine. Ed. Niculescu Bucuresti
Miller D.A.si colab- Urticaria cronica J.Med.1968
Paun R.. -Terapetica medicala. Ed. medicala bucuresti 1982
Parvu C. Universul plantelor Ed. Enciclopedica Bucuresti1997
Pinon C. Pruritul alergic .Med de france 1970
Popescu Gr.I, Paun R.-Bolile alergice . Ed Medicala bucuresti 1967
Tirlea P si colab- Eritrodermie ichtioziforma congenitala
Valnet J. - Tratamentul bolilor prin legume , fructe si cereale, Ed. Ceres Bucuresti 1981
6.BIBLIOGRAFIE
Angelescu M, Pantea O.-Conceptii sI metode terapeutice actuale in dermato-venerologie 1966
Bojor Ovidiu, Mircea Alexan-Plantele medicinale -izvor de sanatate
Borundel C. -Manual de medicina interna pentru cadre medii. Ed Medicala Bucuresti 1974
Coltoiu Al, Despina Mateescu, Sanda Popescu-Dermato-Venerologie
Coltoiu Al. -Dermatoze dispozitionale .Ed. medicala Bucuresti 1973
Coltoiu Al, Forsea D.-Consideratii asupra terpiei topice in psoriazis. Bacau 1981
Coltoiu Al. Giurcaneanu C.-Tratamentul virozelor cutanate. Sinaia 1982
Coltoiu Al. Mateescu D, Popescu S,Trifu P.- Consideratii asupra fotochimioterapiei PUVA in unele dermatoze
Conu A. -Dermatologie -Venerologie. Ed Didactica 1976
Conu A.-Corelatiile dintre afectiunile cutanate si patologia interna. Ed Medicala 1982
Conu A. -Dermatovenerologia. Ed. Didactica si pedagogica Bucuresti 1976
Conu A, Coltoiu Al, Nicolescu Fl.-Atlas de dermatovenerologie. Ed. Medicala Bucuresti 1980
Corinne Stockley- Dictionar ilust rat de Biologie Ed. Aquila'93 Oradea
Costea Gh. - Ghid terapeutic si clinic de dermatovenerologie. Ed.Facla Timisoara 1981
Chirila P. -Medicina naturista.Ed. Medicala bucuresti 1987
Degos R -Dermatologie. ed. Fla,,arion-Meddicine-Science Paris 1979
Dimitriu R, Roxin T.-Tratamentul bolilor de piele.Ed medicala Buc 1970
Gh. Nicolau-Dermatologie si Venerologie.Ed. Medicla Bucuresti 1959
Longhin S., Antonescu St., Popescu A.-Dermatologia. Ed. Medicala Bucuresti 1971
Maude Bouchard -Terapia prin vitamine. Ed. Niculescu Bucuresti
Miller D.A.si colab- Urticaria cronica J.Med.1968
Paun R.. -Terapetica medicala. Ed. medicala bucuresti 1982
Parvu C. Universul plantelor Ed. Enciclopedica Bucuresti1997
Pinon C. Pruritul alergic .Med de france 1970
Popescu Gr.I, Paun R.-Bolile alergice . Ed Medicala bucuresti 1967
Tirlea P si colab- Eritrodermie ichtioziforma congenitala
Valnet J. - Tratamentul bolilor prin legume , fructe si cereale, Ed. Ceres Bucuresti 1981
BOLI DE PIELE 1.PRODUCEREA SI DEZVOLTAREA BOLILOR DE PIELE
BOLI DE PIELE
CUPRINS:
1.PRODUCEREA SI DEZVOLTAREA BOLILOR DE PIELE
Actiunea factorilor etiologici asupra tesutului epitelial se poate produce uneori, direct, nemijlocit, insa in marea majoritate a cazurilor ea se produce indirect, prin intermediul sistemului nervos, pe cale reflexa, sau prin fenomene de alergie sau asemanatoare alergiei. Chiar si in cazurile unde leziunea pare sa se produca prin actiunea directa, in realitate intervine concomitent si in masura mai importanta reactivitatea indirecta.
Unii agenti din mediul extern au o actiune obligatorie directa si nemijlocita asupra tegumentului, legata de faptul ca sunt caustici, toxici sau actioneaza fizic. Astfel acizii si bazele concentrate, unele saruri minerale, caldura inalta, frigul intens si prelungit, provoaca obligatoriu arsuri chimice sau fizice, excoriatii, dermite acute. Mecanismul de producere a acestor leziuni este fizico-chimic, prin coagularea sau modificarea albuminelor cutanate, sau mecanic, prin inlaturarea unor straturi celulare.
Concomitent cu actiunea directa intervine asa cum am precizat actiunea indirecta, reflexa. Exteroceptorii anunta scoatei excitatia puternica produsa de acesti agenti, ca si modificarile morfo-fizico-chimice ale tegumentului, provoaca reflexe care antreneza reactivitatea intregului organism. De aici inainte dezvoltarea si evolutia leziunilor sunt determinate de reactivitatea organismului.
Actiunea microbilor si parazitilor asupra pielii este inhibata intr-un prim stadiu de proprietatile pielii de care am vorbit in capitolele anterioare. Daca apararea pielii este depasita, intervine reactivitatea intregului organism. De aceea aspectul, gravitatea si evolutia leziunilor sunt in legatura cu starea intregului organism, cu reactiile acestuia, cu modificarea reactivitatii fata de agentul respectiv.
In majoritatea cazurilor, factorii cauzali actioneaza indirect pe cale reflexa, prin alergie.
Intoxicatiile se caracterizeaza prin actiunea cauzei precise, prin faptul ca accidentele care apar la aceasi doza de toxice, sunt adesea aproape identice la toti indivizii, sunt in legatura directa cu toxicul respectiv. Astfel dupa o cantitate precisa toxica de mercur, toti indivizii fac aceleasi leziuni: digestive, renale, cutanate. Reactivitatea organismului trece pe planul al doilea.
Manifestarile alergice sau de intoleranta sunt legate in primul rand de reactivitatea organismului. Cauza este un elergen, un reactogen oarecare netoxic, care la majoritatea indivizilor nu produce nici o manifestare morbida. O data aparute aceste accidente ele sunt diferite la diversi bolnavi, pentru aceeasi cauza. Astfel unii fac la nivelul pielii urticarie, prurigo, dermato-epidermite, reactii nodulare, altii au manifestari izolate sau concomitente la nivelul organelor interne (gastrite, hepatite, nefrite, crize de astm, etc), sau la nivelul vaselor (purpura capilarite necrozante)
De remarcat este importanta tulburarilor nervoase in cursul dermatozelor. S-a vazut ca eczemele, urticariile, pruritul, psoriazisul, etc, apar sau se agraveaza in caz de suparari, oboseli nervoase, stari emotive. Tot astfel s-a remarcat simetria frecventa a leziunilor, ca si modificarile tegumentului in caz de leziuni nervoase centrale sau periferice. Experimental s-a aratat ca in cursul nevrozelor provocate la caini se observa eczeme, ulceratii, infectii cutanate, caderea parului, manifestari care nu se vindeca decat o data cu vindecarea nevrozei.
O alta observatie este reactivitatea diferita a pielii fata de diversi factori din mediul extern. S-a dovedit ca fata de unii agenti externi, alimente, medicamente, substante intalnite in exercitarea profesiei, cosmetice sau vestimentare, diferiti indivizi nu reactioneaza la fel. La unele persoane nu se produce nici o reactie din partea tegumentului; altele, dimpotriva fac eruptii de tip analog, sau diferit; unii indivizi nu tolereaza la inceput contactul cu substanta respectiva, altii o suporta la un prim contact, insa la urmatoarea sau urmatoarele atingeri fac eruptii cutanate mai mult sau mai putin intense, trecatoare, sau prelungite.
Alergia cuprinde modificarile reactiilor organismului fata de substantele straine, vii sau chimice. Aceasta reactie modificata poate fi mai intensa, slaba sau nula. In practica se inteleg prin manifestari alergice indeosebi cele mai intense. Faptul esential in alergie este ca modificarea reactiei se produce dupa unul sau mai multe contacte prealabile cu substanta respectiva. In mod obisnuit se mai intrebuinteaza si termenii sensibilitate, hipersensibilitate, hiperalergie.
Exista doua mari conditii de aparitie a alergiei:
In unele infectii, in unele micoze, alergia apare la toti indivizii supusi infectiei sau parazitozei si se poate numi alergie colectiva.
Mult mai interesanta pentru dermatologie este alergia individuala, care se intalneste la unele persoane fata de un alergen oarecare. Aceasta alergie individuala, inteleasa ca o reactie marita, a mai fost numita si intoleranta.
Alergia se poate pune in evidenta de cele mai multe ori prin teste cutanate.
Paraalergia este aparitia unei reactii cutanate pozitive fata de o infectie, in cursul unei alte infectii (de pilda vaccinare)
Metaalergia este redesteptarea sau intensificarea unei reactii vechi cutanate, sau a unei leziuni, sub influenta actiunii unei alte substante. De exemplu un bolnav a avut o eruptie provocata de contactul cu un sporii unui mecegai. Cu ocazia ingestiei unui aliment sau medicament, reapare leziunea anterioara, la acelasi nivel.
Explicatia clasica a alergiei se poate rezuma in felul urmator: alergenul, antigenul sau reactogenul o data patruns in organism, provoaca formarea unor anticorpi. La o noua introducere a antigenului (in general dupa patrunderi repetate), anticorpii formati anterior se combina cu antigenul si se produce astfel conflictul, complexul sau reactia antigen-anticorp, care sta la baza manifestarilor alergice.
Alergenele sau antigenele sunt in marea majoritate proteine cu molecula mare, care au si grupari aromatice in componenta lor. Unele substante polizaharidice ar putea avea de asemenea proprietati antigenice. Exista insa si substante semiantigenice, care insa nu au proprietati antigenice complete, in sensul ca ele nu pot provoca producerea de anticorpi. Ele se numesc haptene.
Pentru a avea aceasta calitate, trebuie sa se fixeze de o molecula protidica indiferenta si atunci ele devin antigene complete. Anticorpii formati fata de aceste antigene(haptena+molecula protidica), reactioneaza in prezenta haptenei respective in acelasi fel cum anticorpii formati fata de antigene complete reactioneaza in prezenta antigenelor respective.
Anticorpii se formeaza in tesutul reticulo-histocitar, in limfocite. Din punct de vedere chimic, anticorpii sunt niste globuline. Unele teorii explica formarea lor in prezenta antigenului, altele admit posibilitatea probabila a formarii lor ulterioare chiar in lipsa antigenului. Trebuie subliniat ca in fenomenul respectiv intervine si sistemul nervos. Astfel prezenta unor globuline modificate este semnalata scoartei prin chemo receptori, iar scoata adaptandu-se necesitatii de formare a unor astfel de globuline, modifica metabolismul prin influxuri aferente. Se poate vedea ca si excitarea directa a receptorilor de catre antigen, poate duce la formarea de anticorpi.
O data formati acesti anticorpi raman uneori in circulatie, (alergie umorala), dand nastere in caz de reintroducere a antigenului la fenomene alergice generale. Alteori anticorpii se fixeaza pe anumite celule (alergie celulara) sau tesuturi unde la reintroducerea antigenului se va produce reactia. Aceste celule, tesuturi, organe de soc, sunt in dermatologie epidermul. De ceea anticorpii pot fi pusi in evidenta prin diferite teste cutanate.
Conflictul, socul, reactia antigen-anticorp duc la punerea in libertate la acest nivel a unor mediatori chimici, histamina, acitilcolina si heparina. Aceste substante produse in epiderma actioneaza fie direct fie prin intermediul sistemului nervos ceea ce duce la aparitia fenomenelor clinice alergice.
Ceaiul Alergiplant prin compozitia sa a fost proiectat tocmai pentru a interveni in intimitatea fenomenelor si a reusi sa contracareze conflictul dintre antigen -anticorp si astfel sa se evite manifestarea alergica.
Rolul sistemului nervos in fenomenele patologice cutanate
Cercetatotii au demonstrat rolul sistemului nervos in producerea anticorpilor in bolile infectioase prin aceea ca antigenele excita terminatiile nervoase periferice, cele vasculare si chiar direct sistemul nervos central, si ca pe cale reflexa se pot forma anticorpi cu sau fara actiune concomitenta a antigenelor asupra tesuturilor formatoare de anticorpi. Alergia si imunitatea sunt in stransa legatura cu sistemul nervos, iar fenomenele umorale sunt unele din manifestarile acestora.
Fenomenele alergice sunt interpretate prin prisma faptului ca excitantii slabi produc reactii puternice, dozele mici produc sensibilizarea cu excitabilitate crescuta. O data focarul patologic constituit pe scoarta si pe piele, el este reactivat de doze mici, de excitatii slabe.
Rolul reflexelor conditionate
Acest rol al reflexelor conditionate in producerea si recidivarea unor leziuni cutanate, de tip alergic sau nu, este evident. Reproducerea conditiilor in care a actionat o substanta cu actiune obligatorie provoaca reaparitia leziunilor, fara ca respectiva substanta sa mai intervina. In conditiile obisnuite, multi excitanti din mediul extern si intern produc excitatii slabe care nu par sa dea nastere la raspunsuri reflexe. Acestea se pot insuma si deveni active, ele pot coincide in timp cu excitanti care produc leziuni cutanate in mod obligatoriu. Daca aceste coincidente se repeta, sunt indeplinite conditiile ca excitatiile slabe sa devina excitanti conditionati, care sa reproduca leziunile, fara ca excitantul obisnuit, obligatoriu, sa mai intervina. Aceste cazuri sunt frecvente in conditiile de munca unde apar unele dermite profesionale prin excitanti obligatorii.
In legatura cu tipul de sistem nervos, acesti excitanti conditionati actioneza mai mult sau mai putin intens si un timp mai scurt sau mai indelungat.
Chiar si in micozele cutanate, rolul sistemului nervos si al reactivitatii intregului organism este foarte important. Microbii, parazitii prin prezenta lor, prin secretiile si toxinele lor, excita exteroceptorii, care transmit scoartei excitatia. Focarul de excitatie cortical trimite pe cale reflexa incitatii aferente care provoaca reactia cutanata si mai tarziu prin fenomene compensatoare, revenirea la normal. Daca focarul cortical de excitatie este puternic, leziunea nu se vindeca chiar daca am aplicat un tratament local energic, antiinfectios sau antiparazitar. In acest caz trebuie tratata tulburarea centrala, corticala.
CUPRINS:
1.PRODUCEREA SI DEZVOLTAREA BOLILOR DE PIELE
Actiunea factorilor etiologici asupra tesutului epitelial se poate produce uneori, direct, nemijlocit, insa in marea majoritate a cazurilor ea se produce indirect, prin intermediul sistemului nervos, pe cale reflexa, sau prin fenomene de alergie sau asemanatoare alergiei. Chiar si in cazurile unde leziunea pare sa se produca prin actiunea directa, in realitate intervine concomitent si in masura mai importanta reactivitatea indirecta.
Unii agenti din mediul extern au o actiune obligatorie directa si nemijlocita asupra tegumentului, legata de faptul ca sunt caustici, toxici sau actioneaza fizic. Astfel acizii si bazele concentrate, unele saruri minerale, caldura inalta, frigul intens si prelungit, provoaca obligatoriu arsuri chimice sau fizice, excoriatii, dermite acute. Mecanismul de producere a acestor leziuni este fizico-chimic, prin coagularea sau modificarea albuminelor cutanate, sau mecanic, prin inlaturarea unor straturi celulare.
Concomitent cu actiunea directa intervine asa cum am precizat actiunea indirecta, reflexa. Exteroceptorii anunta scoatei excitatia puternica produsa de acesti agenti, ca si modificarile morfo-fizico-chimice ale tegumentului, provoaca reflexe care antreneza reactivitatea intregului organism. De aici inainte dezvoltarea si evolutia leziunilor sunt determinate de reactivitatea organismului.
Actiunea microbilor si parazitilor asupra pielii este inhibata intr-un prim stadiu de proprietatile pielii de care am vorbit in capitolele anterioare. Daca apararea pielii este depasita, intervine reactivitatea intregului organism. De aceea aspectul, gravitatea si evolutia leziunilor sunt in legatura cu starea intregului organism, cu reactiile acestuia, cu modificarea reactivitatii fata de agentul respectiv.
In majoritatea cazurilor, factorii cauzali actioneaza indirect pe cale reflexa, prin alergie.
Intoxicatiile se caracterizeaza prin actiunea cauzei precise, prin faptul ca accidentele care apar la aceasi doza de toxice, sunt adesea aproape identice la toti indivizii, sunt in legatura directa cu toxicul respectiv. Astfel dupa o cantitate precisa toxica de mercur, toti indivizii fac aceleasi leziuni: digestive, renale, cutanate. Reactivitatea organismului trece pe planul al doilea.
Manifestarile alergice sau de intoleranta sunt legate in primul rand de reactivitatea organismului. Cauza este un elergen, un reactogen oarecare netoxic, care la majoritatea indivizilor nu produce nici o manifestare morbida. O data aparute aceste accidente ele sunt diferite la diversi bolnavi, pentru aceeasi cauza. Astfel unii fac la nivelul pielii urticarie, prurigo, dermato-epidermite, reactii nodulare, altii au manifestari izolate sau concomitente la nivelul organelor interne (gastrite, hepatite, nefrite, crize de astm, etc), sau la nivelul vaselor (purpura capilarite necrozante)
De remarcat este importanta tulburarilor nervoase in cursul dermatozelor. S-a vazut ca eczemele, urticariile, pruritul, psoriazisul, etc, apar sau se agraveaza in caz de suparari, oboseli nervoase, stari emotive. Tot astfel s-a remarcat simetria frecventa a leziunilor, ca si modificarile tegumentului in caz de leziuni nervoase centrale sau periferice. Experimental s-a aratat ca in cursul nevrozelor provocate la caini se observa eczeme, ulceratii, infectii cutanate, caderea parului, manifestari care nu se vindeca decat o data cu vindecarea nevrozei.
O alta observatie este reactivitatea diferita a pielii fata de diversi factori din mediul extern. S-a dovedit ca fata de unii agenti externi, alimente, medicamente, substante intalnite in exercitarea profesiei, cosmetice sau vestimentare, diferiti indivizi nu reactioneaza la fel. La unele persoane nu se produce nici o reactie din partea tegumentului; altele, dimpotriva fac eruptii de tip analog, sau diferit; unii indivizi nu tolereaza la inceput contactul cu substanta respectiva, altii o suporta la un prim contact, insa la urmatoarea sau urmatoarele atingeri fac eruptii cutanate mai mult sau mai putin intense, trecatoare, sau prelungite.
Alergia cuprinde modificarile reactiilor organismului fata de substantele straine, vii sau chimice. Aceasta reactie modificata poate fi mai intensa, slaba sau nula. In practica se inteleg prin manifestari alergice indeosebi cele mai intense. Faptul esential in alergie este ca modificarea reactiei se produce dupa unul sau mai multe contacte prealabile cu substanta respectiva. In mod obisnuit se mai intrebuinteaza si termenii sensibilitate, hipersensibilitate, hiperalergie.
Exista doua mari conditii de aparitie a alergiei:
In unele infectii, in unele micoze, alergia apare la toti indivizii supusi infectiei sau parazitozei si se poate numi alergie colectiva.
Mult mai interesanta pentru dermatologie este alergia individuala, care se intalneste la unele persoane fata de un alergen oarecare. Aceasta alergie individuala, inteleasa ca o reactie marita, a mai fost numita si intoleranta.
Alergia se poate pune in evidenta de cele mai multe ori prin teste cutanate.
Paraalergia este aparitia unei reactii cutanate pozitive fata de o infectie, in cursul unei alte infectii (de pilda vaccinare)
Metaalergia este redesteptarea sau intensificarea unei reactii vechi cutanate, sau a unei leziuni, sub influenta actiunii unei alte substante. De exemplu un bolnav a avut o eruptie provocata de contactul cu un sporii unui mecegai. Cu ocazia ingestiei unui aliment sau medicament, reapare leziunea anterioara, la acelasi nivel.
Explicatia clasica a alergiei se poate rezuma in felul urmator: alergenul, antigenul sau reactogenul o data patruns in organism, provoaca formarea unor anticorpi. La o noua introducere a antigenului (in general dupa patrunderi repetate), anticorpii formati anterior se combina cu antigenul si se produce astfel conflictul, complexul sau reactia antigen-anticorp, care sta la baza manifestarilor alergice.
Alergenele sau antigenele sunt in marea majoritate proteine cu molecula mare, care au si grupari aromatice in componenta lor. Unele substante polizaharidice ar putea avea de asemenea proprietati antigenice. Exista insa si substante semiantigenice, care insa nu au proprietati antigenice complete, in sensul ca ele nu pot provoca producerea de anticorpi. Ele se numesc haptene.
Pentru a avea aceasta calitate, trebuie sa se fixeze de o molecula protidica indiferenta si atunci ele devin antigene complete. Anticorpii formati fata de aceste antigene(haptena+molecula protidica), reactioneaza in prezenta haptenei respective in acelasi fel cum anticorpii formati fata de antigene complete reactioneaza in prezenta antigenelor respective.
Anticorpii se formeaza in tesutul reticulo-histocitar, in limfocite. Din punct de vedere chimic, anticorpii sunt niste globuline. Unele teorii explica formarea lor in prezenta antigenului, altele admit posibilitatea probabila a formarii lor ulterioare chiar in lipsa antigenului. Trebuie subliniat ca in fenomenul respectiv intervine si sistemul nervos. Astfel prezenta unor globuline modificate este semnalata scoartei prin chemo receptori, iar scoata adaptandu-se necesitatii de formare a unor astfel de globuline, modifica metabolismul prin influxuri aferente. Se poate vedea ca si excitarea directa a receptorilor de catre antigen, poate duce la formarea de anticorpi.
O data formati acesti anticorpi raman uneori in circulatie, (alergie umorala), dand nastere in caz de reintroducere a antigenului la fenomene alergice generale. Alteori anticorpii se fixeaza pe anumite celule (alergie celulara) sau tesuturi unde la reintroducerea antigenului se va produce reactia. Aceste celule, tesuturi, organe de soc, sunt in dermatologie epidermul. De ceea anticorpii pot fi pusi in evidenta prin diferite teste cutanate.
Conflictul, socul, reactia antigen-anticorp duc la punerea in libertate la acest nivel a unor mediatori chimici, histamina, acitilcolina si heparina. Aceste substante produse in epiderma actioneaza fie direct fie prin intermediul sistemului nervos ceea ce duce la aparitia fenomenelor clinice alergice.
Ceaiul Alergiplant prin compozitia sa a fost proiectat tocmai pentru a interveni in intimitatea fenomenelor si a reusi sa contracareze conflictul dintre antigen -anticorp si astfel sa se evite manifestarea alergica.
Rolul sistemului nervos in fenomenele patologice cutanate
Cercetatotii au demonstrat rolul sistemului nervos in producerea anticorpilor in bolile infectioase prin aceea ca antigenele excita terminatiile nervoase periferice, cele vasculare si chiar direct sistemul nervos central, si ca pe cale reflexa se pot forma anticorpi cu sau fara actiune concomitenta a antigenelor asupra tesuturilor formatoare de anticorpi. Alergia si imunitatea sunt in stransa legatura cu sistemul nervos, iar fenomenele umorale sunt unele din manifestarile acestora.
Fenomenele alergice sunt interpretate prin prisma faptului ca excitantii slabi produc reactii puternice, dozele mici produc sensibilizarea cu excitabilitate crescuta. O data focarul patologic constituit pe scoarta si pe piele, el este reactivat de doze mici, de excitatii slabe.
Rolul reflexelor conditionate
Acest rol al reflexelor conditionate in producerea si recidivarea unor leziuni cutanate, de tip alergic sau nu, este evident. Reproducerea conditiilor in care a actionat o substanta cu actiune obligatorie provoaca reaparitia leziunilor, fara ca respectiva substanta sa mai intervina. In conditiile obisnuite, multi excitanti din mediul extern si intern produc excitatii slabe care nu par sa dea nastere la raspunsuri reflexe. Acestea se pot insuma si deveni active, ele pot coincide in timp cu excitanti care produc leziuni cutanate in mod obligatoriu. Daca aceste coincidente se repeta, sunt indeplinite conditiile ca excitatiile slabe sa devina excitanti conditionati, care sa reproduca leziunile, fara ca excitantul obisnuit, obligatoriu, sa mai intervina. Aceste cazuri sunt frecvente in conditiile de munca unde apar unele dermite profesionale prin excitanti obligatorii.
In legatura cu tipul de sistem nervos, acesti excitanti conditionati actioneza mai mult sau mai putin intens si un timp mai scurt sau mai indelungat.
Chiar si in micozele cutanate, rolul sistemului nervos si al reactivitatii intregului organism este foarte important. Microbii, parazitii prin prezenta lor, prin secretiile si toxinele lor, excita exteroceptorii, care transmit scoartei excitatia. Focarul de excitatie cortical trimite pe cale reflexa incitatii aferente care provoaca reactia cutanata si mai tarziu prin fenomene compensatoare, revenirea la normal. Daca focarul cortical de excitatie este puternic, leziunea nu se vindeca chiar daca am aplicat un tratament local energic, antiinfectios sau antiparazitar. In acest caz trebuie tratata tulburarea centrala, corticala.
BOLI DE PIELE 2.DIAGNOSTICAREA BOLILOR DERMATOLOGICE
BOLI DE PIELE
CUPRINS:
2.DIAGNOSTICAREA BOLILOR DERMATOLOGICE
In acest capitol voi prezenta cateva lucruri de care trebuie sa tinem cont cand devenim pacienti cu probleme dermatologice si sa eliminam din gandirea noastra, faptul ca stim ce avem pentru ca am mai vazut la cineva, sau am citit intr-o carte despre problema respectiva.
Cunoscand procesele fiziopatologice care se petrec in pielea bolnava si leziunile elementare, precum si dinamica formarii lor, se va putea analiza cu usurinta aceste procese in cadrul dermatozelor si se va putea fixa un diagnostic dermatologic.
Analiza amanuntita a proceselor cutanate patologice impune o investigatie minuntioasa a bolnavului, a manifestarilor lui, a starii lui generale, inclusiv a sistemului sau nervos si a mediului in care traieste.
Examinarea bolnavului tebuie sa se faca intr-un mediu potrivit. Camera in care se face examinarea va avea o temperatura optima de 18-20grade. Sunt bine cunoscute influenta frigului, a caldurii si reactiile fiziologice produse de factorii termici, de care trebuie sa se tina seama.
Lumina la care se face examinarea trebuie sa fie si ea potrivita. Lumina naturala este cea mai buna. Lumina solara directa nu este potrivita, ea putand schimba aspectul leziunilor. Cand lumina naturala nu este propice, se va folosi lumina artificiala. La examinarea parului se va folosi lumina Wood, care prin fosforescenta sa, ofera detalii importante in stabilirea alterarilor suferite de perii infectati cu paraziti.
Prin interogarea bolnavului se vor aduna o serie de date necesare si folositoare in legatura cu afectiunea bolnavului, cu trecutul lui patologic si cu influentele mediului extern in care bolnavul traieste si isi exercita profesia.
Orientarea generala asupra bolii se face cu scopul de a cunoaste motivele pentru care pacientul a venit la medic.
Istoricul bolii este necesar pentru a se cunoaste data cand s-a declansat boala, circumstantele in care a aparut, legatura cu vre-o cauza pe care bolnavul o poate stabili, precum si daca membrii familiei lui atat pe ramura ascendenta, cat si descendenta au suferit de o boala asemanatoare sau daca mediul in care bolnavul traieste sau lucreza, exista si altii care sufera de aceeasi boala.
De asemenea este necesar sa se stabileasca evolutia bolii de la aparitia primelor simptome pana la data examinarii, precum si eventualele tratamente facute si efectele acestora.
Anamneza va cuprinde varsta si sexul bolnavului, profesia lui, conditiile de munca, starea materiala, conditiile de locuit, igiena locuintei, alimentatia, viata sexuala, boli anterioare, eventuale analize de laborator, antecedente familiale. Toate aceste elemente contribuie la stabilirea corecta a diagnosticului. De multe ori este necesar sa se studieze amanuntit personalitatea bolnavului, sa se determine tipul sistemului sau nervos, sa se descopere toate influentele nocive exercitate asupra sistemului sau nervos. Trebuie determinat eventuale traumatisme fizice si psihice suferite, felul cum adoarme si se trezeste bolnavul; eventuale emotii intense si indelungate si alte boli care pot compromite starea generala prin excitatiile exercitate asupra scoartei cerebrale.
Este necesar sa se determine caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central(excitatia, inhibitia, mobilitatea)
Abia dupa ce s-au stabilit aceste informatii se poate trece la examenul obiectiv, examen care intereseaza in primul rand pielea bolnavului pentru a preciza toate particularitatile eruptiei cutanate.
Inspectia vizuala permite precizarea formei, repartizarii culorii eruptiei, precum si alte particularitati. Palpatia ofera date asupra consistentei eruptiei si asupra sediului ei in straturile pielii, precum si asupra tulburarilor senzitive si termice.
Examenul general al pielii trebuie sa precizeze daca pielea este supla, sau rugoasa, umeda, grasa sau uscata, daca pielea a suferit cicatrice, pigmentatii.
Distributia eruptiilor poate interesa, deoarece exista eruptii generalizate(pe toata suprafata corpului), eruptii localizate pe anumite regiuni (localizarea de predilectie), care poate fi simetrica(psoriazis)sau asimetrica.
Analiza anatomo-clinica consta in precizarea leziunilor din care se compune eruptia.
Dupa analiza minuntioasa a eruptiei cutanate, trebuie urmat examenul organelor interne. Pielea nu trebuie considerata ca un organ izolat, ea se gaseste in interdependenta intima cu organismul intreg. Orice tulburare a organelor interne exercita prin scoarta cerebrala o influenta asupra tuturor sistemelor si aparatelor, implicit asupra pielii. Multe din eruptiile cutanate sunt manifestari morbide produse de suferinta organelor digestive, circulatoare, respiratoare, uro- genitale, a sistemului neurovegetativ si endocrin.
Examenul trebuie sa fie total, privind organismul ca un tot unitar, ca o unitate inseparabila.
Examenul de laborator, examenul citologic, histopatologic, reactivitatea cutanata, au de asemenea o importanta deosebita in diagnosticul dermatozelor.
Prin urmare fixarea diagnosticului va rezulta din analiza si sinteza tuturor datelor referitoare la afectiunea respectiva si este bine sa se evite fixarea diagnosticului dintr-o singura privire, metoda care poate duce la erori neintentionate.
CUPRINS:
2.DIAGNOSTICAREA BOLILOR DERMATOLOGICE
In acest capitol voi prezenta cateva lucruri de care trebuie sa tinem cont cand devenim pacienti cu probleme dermatologice si sa eliminam din gandirea noastra, faptul ca stim ce avem pentru ca am mai vazut la cineva, sau am citit intr-o carte despre problema respectiva.
Cunoscand procesele fiziopatologice care se petrec in pielea bolnava si leziunile elementare, precum si dinamica formarii lor, se va putea analiza cu usurinta aceste procese in cadrul dermatozelor si se va putea fixa un diagnostic dermatologic.
Analiza amanuntita a proceselor cutanate patologice impune o investigatie minuntioasa a bolnavului, a manifestarilor lui, a starii lui generale, inclusiv a sistemului sau nervos si a mediului in care traieste.
Examinarea bolnavului tebuie sa se faca intr-un mediu potrivit. Camera in care se face examinarea va avea o temperatura optima de 18-20grade. Sunt bine cunoscute influenta frigului, a caldurii si reactiile fiziologice produse de factorii termici, de care trebuie sa se tina seama.
Lumina la care se face examinarea trebuie sa fie si ea potrivita. Lumina naturala este cea mai buna. Lumina solara directa nu este potrivita, ea putand schimba aspectul leziunilor. Cand lumina naturala nu este propice, se va folosi lumina artificiala. La examinarea parului se va folosi lumina Wood, care prin fosforescenta sa, ofera detalii importante in stabilirea alterarilor suferite de perii infectati cu paraziti.
Prin interogarea bolnavului se vor aduna o serie de date necesare si folositoare in legatura cu afectiunea bolnavului, cu trecutul lui patologic si cu influentele mediului extern in care bolnavul traieste si isi exercita profesia.
Orientarea generala asupra bolii se face cu scopul de a cunoaste motivele pentru care pacientul a venit la medic.
Istoricul bolii este necesar pentru a se cunoaste data cand s-a declansat boala, circumstantele in care a aparut, legatura cu vre-o cauza pe care bolnavul o poate stabili, precum si daca membrii familiei lui atat pe ramura ascendenta, cat si descendenta au suferit de o boala asemanatoare sau daca mediul in care bolnavul traieste sau lucreza, exista si altii care sufera de aceeasi boala.
De asemenea este necesar sa se stabileasca evolutia bolii de la aparitia primelor simptome pana la data examinarii, precum si eventualele tratamente facute si efectele acestora.
Anamneza va cuprinde varsta si sexul bolnavului, profesia lui, conditiile de munca, starea materiala, conditiile de locuit, igiena locuintei, alimentatia, viata sexuala, boli anterioare, eventuale analize de laborator, antecedente familiale. Toate aceste elemente contribuie la stabilirea corecta a diagnosticului. De multe ori este necesar sa se studieze amanuntit personalitatea bolnavului, sa se determine tipul sistemului sau nervos, sa se descopere toate influentele nocive exercitate asupra sistemului sau nervos. Trebuie determinat eventuale traumatisme fizice si psihice suferite, felul cum adoarme si se trezeste bolnavul; eventuale emotii intense si indelungate si alte boli care pot compromite starea generala prin excitatiile exercitate asupra scoartei cerebrale.
Este necesar sa se determine caracterul proceselor fundamentale ale sistemului nervos central(excitatia, inhibitia, mobilitatea)
Abia dupa ce s-au stabilit aceste informatii se poate trece la examenul obiectiv, examen care intereseaza in primul rand pielea bolnavului pentru a preciza toate particularitatile eruptiei cutanate.
Inspectia vizuala permite precizarea formei, repartizarii culorii eruptiei, precum si alte particularitati. Palpatia ofera date asupra consistentei eruptiei si asupra sediului ei in straturile pielii, precum si asupra tulburarilor senzitive si termice.
Examenul general al pielii trebuie sa precizeze daca pielea este supla, sau rugoasa, umeda, grasa sau uscata, daca pielea a suferit cicatrice, pigmentatii.
Distributia eruptiilor poate interesa, deoarece exista eruptii generalizate(pe toata suprafata corpului), eruptii localizate pe anumite regiuni (localizarea de predilectie), care poate fi simetrica(psoriazis)sau asimetrica.
Analiza anatomo-clinica consta in precizarea leziunilor din care se compune eruptia.
Dupa analiza minuntioasa a eruptiei cutanate, trebuie urmat examenul organelor interne. Pielea nu trebuie considerata ca un organ izolat, ea se gaseste in interdependenta intima cu organismul intreg. Orice tulburare a organelor interne exercita prin scoarta cerebrala o influenta asupra tuturor sistemelor si aparatelor, implicit asupra pielii. Multe din eruptiile cutanate sunt manifestari morbide produse de suferinta organelor digestive, circulatoare, respiratoare, uro- genitale, a sistemului neurovegetativ si endocrin.
Examenul trebuie sa fie total, privind organismul ca un tot unitar, ca o unitate inseparabila.
Examenul de laborator, examenul citologic, histopatologic, reactivitatea cutanata, au de asemenea o importanta deosebita in diagnosticul dermatozelor.
Prin urmare fixarea diagnosticului va rezulta din analiza si sinteza tuturor datelor referitoare la afectiunea respectiva si este bine sa se evite fixarea diagnosticului dintr-o singura privire, metoda care poate duce la erori neintentionate.
BOLI DE PIELE 3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE
BOLI DE PIELE
CUPRINS:
3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE
Tratamentul dermatologic constituie una din cele mai importante probleme, care intereseaza atat pacientul cat si medicul dermatolog, deoarece ambii sunt interesati in a vindeca dermatoza in timpul cel mai scurt si de a preveni eventualele recidive.
Tratamentul dermatozelor produse de factori etiologici cunoscuti nu ar trebui sa intampine dificultati, deoarece se cunosc multe substante care permit tratamenul cauzal.
In cazurile dermatozelor de etiologie necunoscuta se intalnesc numeroase esecuri datorita neintelegerii faptelor patologice in ansamblul lor, neglijarii descoperirii legaturilor care exista intre organism si dermatoza respectiva si in special necunoasterii influentei pe care o are sistemul nervos in toate manifestarile morbide ale pielii si superficialitatii cu care se trateza aceasta problema importanta.
Toate masurile terapeutice vor fi zadarnice daca nu se va stabili de la inceputul tratamentului rolul pe care il joaca sistemul nervos in patogenia dermatozei respective si rolul eventualelor tulburari patologice ale organelor interne, relatiile viscero-viscerale, viscero-corticale, care daca raman neinfluentate de tratament, vor da loc la recidive.
Stabilirea unui tratament dermatologic rational se poate face numai dupa stabilirea perticularitatilor care pot influenta mersul procesului morbid. Aceste consideratii impun individualizarea tratamentului dermatologic, ceea ce practic inseamna stabilirea metodelor de tratament adecvate starii generale a organismului si starii locale a manifestarilor cutanate. Chiar in deplina cunostinta a acestor particularitati, tratamentul dermatologic necesita in majoritatea cazurilor timp si rabdare. In cursul tratamenului se pot ivi uneori o serie de incidente, datorate reactivitatii individuale si intolerantei, care pot face ca vindecarea sa se opreasca la un moment dat. De aceea tratamentul bolilor cutanate este cat se poate de delicat, el necesitand o experienta bogata, chiar si pentru medicul specialist, care se poate lovi uneori de dificultati greu de trecut.
In general tratamentul dermatologic poate fi extern si intern.
Tratamentul extern.
Pentru tratamentul extern stau la dispozitie mijloace fizice si chimice. Mijloacele fizice se aplica ca atare, in timp ce intrebuintarea mijloacelor chimice in stare pura se face foarte rar. Aceste substante, in majoritatea cazurilor, se aplica prin metode speciale, ele fiind incorporate in diferite vehicule, care aplicate pe pielea bolnava isi exercita actiunea. Tratamentul extern poate fi medicamentos, hidro-mineral, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie.
Cel mai important desigur este tratamentul medicamentos, medicamentele fiind constituite din doua componente: substanta chimica si vehiculul sau excipientul.
Aceste componente se influenteaza reciproc, incat fara a lua in considerare concentratia medicamentului, aceeasi substanta chimica produce efecte diferite, dupa modul de aplicare. Acest fapt ofera posibilitati enorme, pe care medicul le poate folosi in actiunea terapeutica, acomodand modul de intrebuintare particularitatilor reactionale ale bolnavului.
Formele medicamentoase.
Se numesc excipienti diferite substante in care se incorporeaza medicamentul activ. Exista mai multe feluri de excipienti:
1.Excipientii lichizi sunt apa, alcoolul, eterul, cloroformul, acetona, glicerina, uleiul, etc.
Cand se prescrie un medicament in excipient lichid, se va tine seama de solubilitatea medicamentului in lichidul respectiv. Se va alege in general ca excipient lichid o substanta in care medicamentul activ se dizolva si in acelasi timp, se va tine seama si de efectele pe care urmarim a le obtine.
O solutie apoasa nu actioneza profund, in comparatie cu o solutie in alcool, eter, etc, care dizolvand grasimea pielii, va actiona mai profund. De asemenea trebuie avut in vedere ca solutiile sa nu fie prea concentrate, deoarece ele pot avea o actiune caustica. Deoarece solutiile macereaza pielea si favorizeaza patrunderea microbilor si parazitilor patogeni, intrebuintarea lor va fi de scurta durata.
Cand substanta activa nu este solubila, medicamentul se va prescrie sub forma de suspensie sau emulsie.
Excipientii pulverulenti(pudrele),sunt substante pulverulente de origine minerala sau vegetala.
Pudrele minerale, mai des intrebuintate, includ oxidul de zinc, talcul, carbonatul si subnitratul de bismut, carbonatul de magneziu, caolina.
Pudrele vegetale sunt amidonul si carbunele vegetal.
in pudre se pot incorpora substante active solide, bine pulverizate. Pudrele trebuie sa fie fine si neiritante.
Excipientii grasi.
Grasimile sunt de trei feluri: animale, vegetale, minerale.
Excipientii grasi minerali pot fi solizi si lichizi.
Untura de porc trebuie sa fie proaspata, fiindca rancezeste repede si devine prin aciditatea ei iritanta pentru piele. Pentru a preveni acest inconvenient se adauga 5% tinctura de benzoe.
Lanolina este extrasa din lana de oaie. Este vascoasa, se intinde greu, incat se poate prescrie numai cu vaselina. Este higroscopica, incat permite incorporarea unei cantitati mari de apa, devenind moale. Ea patrunde prin epiderm mai greu, insa are avantajul ca nu se altereaza. In lanolina se pot incorpora si substante lichide.
Cel mai intrebuintat excipient lichid este untura de peste. Aceasta are avantajul ca nu este iritant, patrunde usor prin epiderm si prin continutul bogat in vitamina A, acceleraza refacerea tesuturilor. Se aplica in prurituri rebele si in ulcere cronice, avand un efect epitelizant.
Excipientii grasi vegetali sunt si ei lichizi, solizi.
Uleiul de migdale dulci se pune in uleiurile folosite pentru par sau in uleiul protector impotriva insolatiei. Combinarea sa cu apa este contraindicata, deoarece se formeaza acid cianhidric, care este foarte toxic.
Uleiul de masline este mult intrebuintat in cosmetica.
Uleiul de ricin se intrebuinteaza in medicamentele uleioase folosite pentru ingrijirea parului.
Uleiul de In se intrebuinteaza in arsuri.
Uleiul de floarea soarelui este foarte intrebuintat si inlocuieste uleiurile precedente.
Excipientii grasi minerali.
Vaselina se extrage din petrol, fiind cel mai intrebuintat excipient. Are avantajul ca nu se altereaza, se intinde bine pe piele, nu este iritanta si patrunde usor in piele. Nu se amesteca cu apa. Ea se poate prescrie singura, sau in parti egale cu lanolina, in special cand trebuie incorporata si o substanta apoasa.
Uleiul de parafina se foloseste in cremele grase, nu irita pielea, nu se altereaza.
Medicamentele si actiunea lor.
Numarul medicamentelor dermatologice este mare si nu pot fi insirate in intregime in aceasta lucrare.
Dupa actiunea pe care o realizeaza substantele chimice inglobate, medicatia externa se imparte in felul urmator:
1.Medicatia detersiva si calmanta.
2.Medicatia antiseptica.
3.Medicatia antiinfectioasa.
4.Medicatia antiparazitara.
5.Medicatia decapanta si keratolitica.
6.Medicatia reductoare si sicativa.
7.Medicatia antipruriginoasa.
8.Medicatia excitanta si rubrefianta.
9.Medicatia decoloranta.
10. Medicatia caustica.
Medicatia detersiva si calmanta are ca scop curatirea eruptiilor cutanate de diferite formatii secundare. In scopul acesta se intrebuinteaza : aplicatii umede, pudre, mixturi, glicerolatii.
Medicatia antiseptica se aplica in tratamentul piodermitelor stafilo-streptococice, in dermatozele impetiginizate si in alte dermatoze piococice. Ea poate folosi : lotiuni, badijonarea, colorantii, pomezile si pastele, pudrele antiseptice.
Medicatia antiinfectioasa se bazeaza pe metodele biologice, prin care se incearca crearea imunitatii fata de diferiti agenti infectiosi. Local se aplica pomezi cu antibiotice, penicilina, sulfamida, etc.
Medicatia antiparazitara. Tinctura de iod se poate intrebuinta in tricofitiile superficiale. Acidul salicilic, acidul benzoic se pot aplica in epidermomicoze.
Medicatia decapanta si keratolitica urmareste exfolierea stratului cornos si indepartarea depozitelor formate de aceastea. In acest scop se poate intrebuinta sapunul alcalin cu care se spala regiunea afectata. Efecte decapante si keratolitice mai pronuntate are acidul salicilic, folosit pentru indepartarea scoamelor psoriazice.
Medicatia reductoare, descongestionanta si sicativa are la baza preparatele cu substante avide de oxigen. Aceasta medicatie este in acelasi timp keratoplastica, descongestionanta si antipruriginoasa cat si desensibilizanta.
Medicatia antipruriginoasa se foloseste la combaterea pruritului. Ea este paliativa. In bolile pruriginoase este important sa se cunoasca cauza pruritului. Aici intalnim lotiuni, bandijonari, pomezi, paste si mixturi. Toate formulele cu fenol, mentol, camfor sunt adesea iritante. Ele nu se vor intrebuinta decat in dermatozele cronice, rebele, neiritabile.
Medicatia excitanta, rubefianta si revulsiva. In unele dermatoze se impune iritarea tegumentelor pentru excitarea terminatiilor nervoase, cu scopul de a provoca o reactie inflamatoare congestiva. In acest scop se folosesc tincturi alcoolice, cloroformate pe baza de camfor, iod si diversi acizi.
Medicatia decoloranta este indicata in tratamentul hipercromiilor consecutive dermatozelor si hiperpigmentatiei in efelide, etc. Se folosesc lotiuni si pomezi, iar pentru calmarea iritatiei se prescrie o mixtura de agitat.
Medicatia caustica se intrebuinteaza pentru a distruge, cauteriza anumite tesuturi. Se intrebuinteaza acidul fenic concentrat, clorura de zinc, acid salicilic, nitrat de argint, arsenic.
In medicatia externa este bine sa se tina seama de urmatoarele considerente practice:
Daca diagnosticul nu este fixat cu precizie, este bine ca tratamentul extern sa nu modifice tabloul clinic.
In afectiunile inflamatoare tratamentul trebuie inceput cu medicatii neactive care pot duce uneori la vindecare sau permit sa se precizeze toleranta pielii.
In momentul cand se schimba medicatia este bine sa se incerce efectul ei pe un teritoriu redus. Daca tratamentul este suportat, se va aplica pe toata suprafata eruptiei.
Cand nu se poate decide pentru o metoda sau alta si cand eruptia este simetrica si intinsa, se poate incerca diferite metode de tratament pe diferite regiuni.
Nu se va schimba prea des metoda initiala, ea fiind continuata un timp bine determinat pentru a ne convinge daca este eficace.
Cand nici o metoda nu va da rezultate pozitive, se va examina situatia din nou, pentru a preciza daca bolnavul a executat exact ceea ce a prescris medicul, sau daca nu exista o reactivitate individuala sau factori microbieni care mentin starea morbida sau daca diagnosticul nu este gresit.
Este recomandat ca in prescrierea medicamentelor sa se tina seama ca la teritorii mici sa se aplice 20-30 grame de pomezi, paste, etc, iar la teritorii mai mari, cantitatea poate ajunge pana la 100 de grame.
Medicatia interna in dermatologie
Mult timp medicatia interna in dermatologie se rezuma la iod, arsenic, mercur, sulf si calciu. Odata cu dezvoltarea fiziopatologiei, s-a insistat pe legatura dintre dermatoze si tulburarile sistemului nervos central si ale organelor interne. Multe medicatii interne sunt inca empirice, bazate pe supozitii ipotetice, dar pe viitor se va pune un accent deosebit pe legatura dintre dermatoze si bolile organelor interne. Conceptiile asupra efectelor diferitelor substante medicamentoase sunt privite sub influenta pe care o exercita sistemul nervos in mecanismul de vindecare. De altfel, chiar tratamentele locale pot produce unele reactii reflexe care contribuie la vindecarea procesului morbid.
Diverse medicamente intrebuintate in combaterea tulburarilor metabolismului general, a tulburarilor gastro-intestinale, a tulburarilor privind sistemul endocrin, au dat rezultate spectaculoase si in combaterea unor afectiuni dermatologice.
Alimentatia si regimul alimentar s-au dovedit ca nu sunt doar un factor adjuvant in dermatologie. S-au obtinut rezultate spectaculoase in tuberculoze cutanate si in toate dermatozele unde exista o retentie clorurata cu tendinta la formare de eczema. De asemenea s-a observat ca in dermatozele care au ca punct de plecare o tulburare gastro-intestinala, instituirea unui regim alimentar este o conditie indispensabila pentru obtinerea unor vindecari cat mai grabnice.
In dermatozele pruriginoase, in toxidermiile alimentare este bine sa se evite in mod special bauturile spirtoase, cafeaua, ceaiul, ciocolata, carnea conservata, mezelurile, condimentele, branzeturile fermentate.
Vaccinoterapia este indicata in piodermii, furunculoza, erizipel.
Anatoxina stafilo-streptococica da si ea rezultate bune in stafilo-streptodermii.
Antibioticele pot fi folosite in erizipel, furunculoza si in infectii secundare din eczeme, arsuri, toxicoderm
CUPRINS:
3.TRATAMENTUL IN BOLILE DE PIELE
Tratamentul dermatologic constituie una din cele mai importante probleme, care intereseaza atat pacientul cat si medicul dermatolog, deoarece ambii sunt interesati in a vindeca dermatoza in timpul cel mai scurt si de a preveni eventualele recidive.
Tratamentul dermatozelor produse de factori etiologici cunoscuti nu ar trebui sa intampine dificultati, deoarece se cunosc multe substante care permit tratamenul cauzal.
In cazurile dermatozelor de etiologie necunoscuta se intalnesc numeroase esecuri datorita neintelegerii faptelor patologice in ansamblul lor, neglijarii descoperirii legaturilor care exista intre organism si dermatoza respectiva si in special necunoasterii influentei pe care o are sistemul nervos in toate manifestarile morbide ale pielii si superficialitatii cu care se trateza aceasta problema importanta.
Toate masurile terapeutice vor fi zadarnice daca nu se va stabili de la inceputul tratamentului rolul pe care il joaca sistemul nervos in patogenia dermatozei respective si rolul eventualelor tulburari patologice ale organelor interne, relatiile viscero-viscerale, viscero-corticale, care daca raman neinfluentate de tratament, vor da loc la recidive.
Stabilirea unui tratament dermatologic rational se poate face numai dupa stabilirea perticularitatilor care pot influenta mersul procesului morbid. Aceste consideratii impun individualizarea tratamentului dermatologic, ceea ce practic inseamna stabilirea metodelor de tratament adecvate starii generale a organismului si starii locale a manifestarilor cutanate. Chiar in deplina cunostinta a acestor particularitati, tratamentul dermatologic necesita in majoritatea cazurilor timp si rabdare. In cursul tratamenului se pot ivi uneori o serie de incidente, datorate reactivitatii individuale si intolerantei, care pot face ca vindecarea sa se opreasca la un moment dat. De aceea tratamentul bolilor cutanate este cat se poate de delicat, el necesitand o experienta bogata, chiar si pentru medicul specialist, care se poate lovi uneori de dificultati greu de trecut.
In general tratamentul dermatologic poate fi extern si intern.
Tratamentul extern.
Pentru tratamentul extern stau la dispozitie mijloace fizice si chimice. Mijloacele fizice se aplica ca atare, in timp ce intrebuintarea mijloacelor chimice in stare pura se face foarte rar. Aceste substante, in majoritatea cazurilor, se aplica prin metode speciale, ele fiind incorporate in diferite vehicule, care aplicate pe pielea bolnava isi exercita actiunea. Tratamentul extern poate fi medicamentos, hidro-mineral, fizioterapie, fitoterapie, balneoterapie.
Cel mai important desigur este tratamentul medicamentos, medicamentele fiind constituite din doua componente: substanta chimica si vehiculul sau excipientul.
Aceste componente se influenteaza reciproc, incat fara a lua in considerare concentratia medicamentului, aceeasi substanta chimica produce efecte diferite, dupa modul de aplicare. Acest fapt ofera posibilitati enorme, pe care medicul le poate folosi in actiunea terapeutica, acomodand modul de intrebuintare particularitatilor reactionale ale bolnavului.
Formele medicamentoase.
Se numesc excipienti diferite substante in care se incorporeaza medicamentul activ. Exista mai multe feluri de excipienti:
1.Excipientii lichizi sunt apa, alcoolul, eterul, cloroformul, acetona, glicerina, uleiul, etc.
Cand se prescrie un medicament in excipient lichid, se va tine seama de solubilitatea medicamentului in lichidul respectiv. Se va alege in general ca excipient lichid o substanta in care medicamentul activ se dizolva si in acelasi timp, se va tine seama si de efectele pe care urmarim a le obtine.
O solutie apoasa nu actioneza profund, in comparatie cu o solutie in alcool, eter, etc, care dizolvand grasimea pielii, va actiona mai profund. De asemenea trebuie avut in vedere ca solutiile sa nu fie prea concentrate, deoarece ele pot avea o actiune caustica. Deoarece solutiile macereaza pielea si favorizeaza patrunderea microbilor si parazitilor patogeni, intrebuintarea lor va fi de scurta durata.
Cand substanta activa nu este solubila, medicamentul se va prescrie sub forma de suspensie sau emulsie.
Excipientii pulverulenti(pudrele),sunt substante pulverulente de origine minerala sau vegetala.
Pudrele minerale, mai des intrebuintate, includ oxidul de zinc, talcul, carbonatul si subnitratul de bismut, carbonatul de magneziu, caolina.
Pudrele vegetale sunt amidonul si carbunele vegetal.
in pudre se pot incorpora substante active solide, bine pulverizate. Pudrele trebuie sa fie fine si neiritante.
Excipientii grasi.
Grasimile sunt de trei feluri: animale, vegetale, minerale.
Excipientii grasi minerali pot fi solizi si lichizi.
Untura de porc trebuie sa fie proaspata, fiindca rancezeste repede si devine prin aciditatea ei iritanta pentru piele. Pentru a preveni acest inconvenient se adauga 5% tinctura de benzoe.
Lanolina este extrasa din lana de oaie. Este vascoasa, se intinde greu, incat se poate prescrie numai cu vaselina. Este higroscopica, incat permite incorporarea unei cantitati mari de apa, devenind moale. Ea patrunde prin epiderm mai greu, insa are avantajul ca nu se altereaza. In lanolina se pot incorpora si substante lichide.
Cel mai intrebuintat excipient lichid este untura de peste. Aceasta are avantajul ca nu este iritant, patrunde usor prin epiderm si prin continutul bogat in vitamina A, acceleraza refacerea tesuturilor. Se aplica in prurituri rebele si in ulcere cronice, avand un efect epitelizant.
Excipientii grasi vegetali sunt si ei lichizi, solizi.
Uleiul de migdale dulci se pune in uleiurile folosite pentru par sau in uleiul protector impotriva insolatiei. Combinarea sa cu apa este contraindicata, deoarece se formeaza acid cianhidric, care este foarte toxic.
Uleiul de masline este mult intrebuintat in cosmetica.
Uleiul de ricin se intrebuinteaza in medicamentele uleioase folosite pentru ingrijirea parului.
Uleiul de In se intrebuinteaza in arsuri.
Uleiul de floarea soarelui este foarte intrebuintat si inlocuieste uleiurile precedente.
Excipientii grasi minerali.
Vaselina se extrage din petrol, fiind cel mai intrebuintat excipient. Are avantajul ca nu se altereaza, se intinde bine pe piele, nu este iritanta si patrunde usor in piele. Nu se amesteca cu apa. Ea se poate prescrie singura, sau in parti egale cu lanolina, in special cand trebuie incorporata si o substanta apoasa.
Uleiul de parafina se foloseste in cremele grase, nu irita pielea, nu se altereaza.
Medicamentele si actiunea lor.
Numarul medicamentelor dermatologice este mare si nu pot fi insirate in intregime in aceasta lucrare.
Dupa actiunea pe care o realizeaza substantele chimice inglobate, medicatia externa se imparte in felul urmator:
1.Medicatia detersiva si calmanta.
2.Medicatia antiseptica.
3.Medicatia antiinfectioasa.
4.Medicatia antiparazitara.
5.Medicatia decapanta si keratolitica.
6.Medicatia reductoare si sicativa.
7.Medicatia antipruriginoasa.
8.Medicatia excitanta si rubrefianta.
9.Medicatia decoloranta.
10. Medicatia caustica.
Medicatia detersiva si calmanta are ca scop curatirea eruptiilor cutanate de diferite formatii secundare. In scopul acesta se intrebuinteaza : aplicatii umede, pudre, mixturi, glicerolatii.
Medicatia antiseptica se aplica in tratamentul piodermitelor stafilo-streptococice, in dermatozele impetiginizate si in alte dermatoze piococice. Ea poate folosi : lotiuni, badijonarea, colorantii, pomezile si pastele, pudrele antiseptice.
Medicatia antiinfectioasa se bazeaza pe metodele biologice, prin care se incearca crearea imunitatii fata de diferiti agenti infectiosi. Local se aplica pomezi cu antibiotice, penicilina, sulfamida, etc.
Medicatia antiparazitara. Tinctura de iod se poate intrebuinta in tricofitiile superficiale. Acidul salicilic, acidul benzoic se pot aplica in epidermomicoze.
Medicatia decapanta si keratolitica urmareste exfolierea stratului cornos si indepartarea depozitelor formate de aceastea. In acest scop se poate intrebuinta sapunul alcalin cu care se spala regiunea afectata. Efecte decapante si keratolitice mai pronuntate are acidul salicilic, folosit pentru indepartarea scoamelor psoriazice.
Medicatia reductoare, descongestionanta si sicativa are la baza preparatele cu substante avide de oxigen. Aceasta medicatie este in acelasi timp keratoplastica, descongestionanta si antipruriginoasa cat si desensibilizanta.
Medicatia antipruriginoasa se foloseste la combaterea pruritului. Ea este paliativa. In bolile pruriginoase este important sa se cunoasca cauza pruritului. Aici intalnim lotiuni, bandijonari, pomezi, paste si mixturi. Toate formulele cu fenol, mentol, camfor sunt adesea iritante. Ele nu se vor intrebuinta decat in dermatozele cronice, rebele, neiritabile.
Medicatia excitanta, rubefianta si revulsiva. In unele dermatoze se impune iritarea tegumentelor pentru excitarea terminatiilor nervoase, cu scopul de a provoca o reactie inflamatoare congestiva. In acest scop se folosesc tincturi alcoolice, cloroformate pe baza de camfor, iod si diversi acizi.
Medicatia decoloranta este indicata in tratamentul hipercromiilor consecutive dermatozelor si hiperpigmentatiei in efelide, etc. Se folosesc lotiuni si pomezi, iar pentru calmarea iritatiei se prescrie o mixtura de agitat.
Medicatia caustica se intrebuinteaza pentru a distruge, cauteriza anumite tesuturi. Se intrebuinteaza acidul fenic concentrat, clorura de zinc, acid salicilic, nitrat de argint, arsenic.
In medicatia externa este bine sa se tina seama de urmatoarele considerente practice:
Daca diagnosticul nu este fixat cu precizie, este bine ca tratamentul extern sa nu modifice tabloul clinic.
In afectiunile inflamatoare tratamentul trebuie inceput cu medicatii neactive care pot duce uneori la vindecare sau permit sa se precizeze toleranta pielii.
In momentul cand se schimba medicatia este bine sa se incerce efectul ei pe un teritoriu redus. Daca tratamentul este suportat, se va aplica pe toata suprafata eruptiei.
Cand nu se poate decide pentru o metoda sau alta si cand eruptia este simetrica si intinsa, se poate incerca diferite metode de tratament pe diferite regiuni.
Nu se va schimba prea des metoda initiala, ea fiind continuata un timp bine determinat pentru a ne convinge daca este eficace.
Cand nici o metoda nu va da rezultate pozitive, se va examina situatia din nou, pentru a preciza daca bolnavul a executat exact ceea ce a prescris medicul, sau daca nu exista o reactivitate individuala sau factori microbieni care mentin starea morbida sau daca diagnosticul nu este gresit.
Este recomandat ca in prescrierea medicamentelor sa se tina seama ca la teritorii mici sa se aplice 20-30 grame de pomezi, paste, etc, iar la teritorii mai mari, cantitatea poate ajunge pana la 100 de grame.
Medicatia interna in dermatologie
Mult timp medicatia interna in dermatologie se rezuma la iod, arsenic, mercur, sulf si calciu. Odata cu dezvoltarea fiziopatologiei, s-a insistat pe legatura dintre dermatoze si tulburarile sistemului nervos central si ale organelor interne. Multe medicatii interne sunt inca empirice, bazate pe supozitii ipotetice, dar pe viitor se va pune un accent deosebit pe legatura dintre dermatoze si bolile organelor interne. Conceptiile asupra efectelor diferitelor substante medicamentoase sunt privite sub influenta pe care o exercita sistemul nervos in mecanismul de vindecare. De altfel, chiar tratamentele locale pot produce unele reactii reflexe care contribuie la vindecarea procesului morbid.
Diverse medicamente intrebuintate in combaterea tulburarilor metabolismului general, a tulburarilor gastro-intestinale, a tulburarilor privind sistemul endocrin, au dat rezultate spectaculoase si in combaterea unor afectiuni dermatologice.
Alimentatia si regimul alimentar s-au dovedit ca nu sunt doar un factor adjuvant in dermatologie. S-au obtinut rezultate spectaculoase in tuberculoze cutanate si in toate dermatozele unde exista o retentie clorurata cu tendinta la formare de eczema. De asemenea s-a observat ca in dermatozele care au ca punct de plecare o tulburare gastro-intestinala, instituirea unui regim alimentar este o conditie indispensabila pentru obtinerea unor vindecari cat mai grabnice.
In dermatozele pruriginoase, in toxidermiile alimentare este bine sa se evite in mod special bauturile spirtoase, cafeaua, ceaiul, ciocolata, carnea conservata, mezelurile, condimentele, branzeturile fermentate.
Vaccinoterapia este indicata in piodermii, furunculoza, erizipel.
Anatoxina stafilo-streptococica da si ea rezultate bune in stafilo-streptodermii.
Antibioticele pot fi folosite in erizipel, furunculoza si in infectii secundare din eczeme, arsuri, toxicoderm
BOLI DE PIELE 4LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII SI ANEXELOR EI
BOLI DE PIELE
4LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII SI ANEXELOR EI
Diferite cauze nocive, reprezentate prin agentii fizici, chimici, microbieni si necunoscuti, determina pe piele o serie de leziui anatomice.
Aceste leziuni anatomice constituie propriu-zis fenomene de aparare fata de agentii nocivi externi si interni. Ele rezulta din procesele de aparare ale pielii, organ vital, inzestrat cu o mare capacitate de reactie.
Modificarile morfologice ale celulelor sunt conditionate de mai multi factori si anume de actiunea factorului nociv exercitata asupra celulei si de reactia pe care o opune celula agresiunii factorului nociv. Aceasta reactie se produce sub influenta sistemului nervos central, pe calea reflexelor pornite din scoarta. Rezultatul acestei reactii se traduce prin leziuni anatomice care se impart in doua grupe: pasive si active.
Inflamatia este totalitatea reactiilor biologice determinate de patrunderea unui agent flogogen in piele, fie din mediul extern, fie din cel intern.
Leziuni elementare in derm
Inflamatia dermica(dermita)
Leziunile elementare ale dermei se traduc prin leziuni circulatoare, prin leziuni hiperplazice si prin leziuni degenerative si neoplazice.
Tulburarile circulatoare
Congestia sau hiperemia
In orice stare patologica inflamatoare, cantitatea sangelui dein vasele tesuturilor afectate creste, fenomen denumit congestie. Aceasta poate fi activa-prin flux arterial exagerat si pasiva-prin staza venoasa.
Congestia activa se manifesta clinic printr-o roseata limitata sau difuza, care dispare la digitopresiune si este hipertermica. Daca roseata este limitata, vorbim de eritem, daca este generalizata, se numeste eritrodermie.
Congestia pasiva se manifesta clinic printr-o roseata violacee, care dispare la digitopresiune. Temperatura locala este scazuta si leziunea este usor dureroasa.
Edemul este format din serozitatea care se acumuleaza in sistemul lacunar. In majoritatea cazurilor edemul este inflamator, fiind insotit de congestie, iar in cazuri rare poate fi neinflamator, de origine mecanica, toxica, nervoasa.
Hemoragia este produsa prin imprastierea sangelui, cu sau fara ruptura peretilor vasculari. Clinic, hemoragia apare pe pielea sanatoasa, sub forma unor pete rosii-purpurice, numite dupa marime si forma petesii sau echimoze.
Tulburari inflamatoare ale dermului
Cand cauza nociva actioneaza prin excitatiile primite de la receptorii cutanati, iar procesele nu se limiteaza la tulburarile circulatoare care sunt in faza initiala a inflamatiei, ci ele se amplifica, atunci dau nastere la hiperplazie celulara.
Infiltratul este o aglomerare de celule care modifica sau tranforma structura dermului. Infiltratul are o compozitie celulara diferita, dupa cum inflamatia este acuta, subacuta sau cronica.
In termen general, infiltratele inflamatiei cronice se numesc granuloame. Tipurile cele mai cunoscute sunt: granulomul tuberculos, granulomul sifilitic, tuberculul micotic, tuberculul lepros, tuberculul leucemic si sarcoidic.
Leziunile degenerative ale dermului
Leziunile degenerative ale tesutului cutanat se traduc prin necroza, necrobioza, gangrena si prin infiltratia pielii cu substante straine de structura tesutului cutanat.
Necroza se produce prin mortificarea circumscrisa sau totala a tesuturilor, rezultand dintr-un proces brusc si brutal.
Necrobioza reprezinta un proces identic cu necroza, insa mortificarea tesuturilor se realizeaza lent si progresiv.
Gangrena se produce prin mortificarea tesuturilor care sunt invadate ulterior de microbi anaerobi, determinand bule gazoase si enfizem gangrenos. Culoarea partilor gangrenate este livid violacee, apoi bruna, avand un miros fetid in urma putrefactiei.
Degenerescenta se datoreaza tulburarilor metabolice si depunerii unor substante particulare in piele. Tulburarile metabolice produc la inceput o hiperfunctie a celulelor, iar mai tarziu ating vitalitatea lor realizand o moarte lenta.
Degenerescenta tesutului elastic se produce la persoanele in varsta ca o manifestare a senilitatii sau sub influenta diverselor tulburari metabolice.
Leziuni inflamatoare ale epidermului
Epidermul fiind lipsit de vase, procesele inflamatoare se petrec deosebit fata de cele ale dermului. Alterarile sunt conditionate de leziunile dermului. Ele sunt variate si se traduc prin exoseroza, exocitoza si prin modificari evolutive ale celulelor epiteliale in diferitele etaje ale epidermului.
Leziunile glandelor sudoripare se numesc hidroze. Inflamatia lor, datorita infectiei stafilococice, da nastere la hidrosadenita, caracterizata printr-un proces acut urmat de supuratie.
Inflamatia anexelor pielii
Inflamatia foliculului pilos se traduce printr-o pustula perifoliculara proeminenta, centrata de un fir de par. Continutul pustulei este purulent sau seropurulent. Se poate intalni foliculita superficiala in care parul nu cade si foliculita profunda in care parul cade usor.
Leziunile inflamatoare ale unghiilor (onicoza, onixis)
Unghia formata de lama cornoasa poate fi sediul proceselor inflamatoare localizate fie la matrice, fie la patul unghiei. Procesul inflamator duce la caderea unghiei, iar unghia nou formata nu este la inceput compacta, ci formata din lamele cornoase moi.
Cand unghia este invadata de paraziti criptogamici, ea se disociaza partial sau total, ea devine friabila.
Leziuni elementare produse prin modificari de coloratie.
Pata sau macula este o leziune elementara caracterizata printr-o coloratie deosebita, care se formeaza pe piele intr-un teritoriu circumscris sau difuz. Aceasta deosebire de coloratie este conditionata de modificarea factorilor care in ansamblu lor imprima coloratia normala a pielii, si anume pigmentul melanic, vasele sanvine si structura epidermului.
Petele discromice se caracterizeaza prin aceea ca nu dispar la digitopresiune, sunt permanente sau trecatoare si nu sunt insotite de fenomene inflamatoare.
Se pot intalni:
Pete hipercromice sau pigmentare, conditionate de un exces de pigment, avand o culoare bruna-neagra:
-congenitale (nevii pigmentari)
-dobandite
Pete acromice, conditionate de lipsa de pigment melanic.
-congenitale-albinism
-dobandite- primitive(vitiligo)
-secundare(leucodermia)
Pete artificiale, conditionate de substante colorante introduse artificial in piele sau substante care se formeaza in piele pe cale hematogena.
-circumscrise: macule, cerule, tatuaj
-difuze: argirie(ingerare de preparate pe baza de argint)
Petele vasculo-sangvine sunt provocate de alterarea celor doua elemente, strans legate din punct de vedere fiziologic, adica de vase sangvine si de sangele circulant. Caracteristica comuna a acestor pete este culoarea lor rosie-violacee, datorita prezentei sangelui.
-Pete vasculare :congenitale-nevi vasculari, angioame
dobandite
-Pete eritematoase, conditionate de un proces inflamator. Ele au culoarea roz sau violacee, dispar la digitopresiune si evolueaza rapid
-Pete purpurice, conditionate de revarsarea sangelui in tesuturile pielii. Nu dispar la digitopresiune, evolueaza rapid, nu sunt inflamatoare. Dupa marimea lor, deosebim petesii, echimoze, sufuziuni. Culoare lor variaza cu vechimea: albastre, brune, verzui, galbene.
Leziuni elementare solide
Leziunile elementare incadrate in aceasta grupa sunt provocate de procesele inflamatoare acute, sub acute si cronice(edem, infiltratie, hiperplazie, hipertrofie si degenerescenta).
Caracteristica lor comuna o constituie faptul ca sunt solide, au consistenta dura, sunt proeminente si nu contin lichid.
Placa urticata este o ridicatura circumscrisa, turtita sau emisferica, proeminenta, de culoare rosie sau alba ca portelanul, inconjurata de un halo eritematos. Intinderea ei variaza de la un bob de orez pana la dimensiuni mari. Durata ei este efemera, ea poate sa apara fara simptome subiective, insa de obicei este insotita de prurit ori usturime.
Papula este o ridicatura circumscrisa a pielii, dura, rezistenta la palpare, rezolutiva si care nu contine lichid. Nu lasa cicatrice.
3.Tuberculul este o ridicatura circumscrisa, rotunda. Are evolutie lenta, adesea cu tendinta la necrobioza si formare de ulceratii.
4.Goma este o formatiune caracterizata printr-un nodul, de obicei mai mare, la inceput dur, rotund, care prinde succesiv toate straturile pielii, avand punctul de plecare in hipoderm. Datorita fazelor ei evolutive, goma duce prin necroza la distrugerea pielii si la formarea unor ulceratii profunde.
5.Keratoza se caracterizeaza printr-o hiperplazie circumscrisa, sau difuza a stratului cornos, care duce la ingrosarea acestui strat si la modificare consistentei tegumentului. Cand keratoza este generalizata, productia cornoasa este mai discreta (de exemplu ihtioza).
6.Lichenificarea se caracterizeaza printr-o ingrosare excesiva a unui teritoriu cutanat mai mult sau mai putin limitat, suprafata acestuia prezentand un cadrilaj cu cute adanci incrucisate in sensuri opuse. Ea poate fi primara sau secundara, cand este produsa prin frecare, scarpinat repetat, putand surveni, deci in bolile pruriginoase, cronice.
7.Vegetatia se caracterizeaza printr-o excrescenta moale, filiforma sau globuloasa, cu suprafata ramificata ca o conopida. Vegetatiile pot fi primitive(vegetatiile veneriene) sau secundare pe inflamatiile cronice(piodermita vegetanta).
8.Tumoarea este o formatiune circumscrisa a pielii, neinflamatoare, care are tendinta sa persiste sau sa creasca. Aceasta definitie cuprinde o serie intreaga de leziuni foarte deosebite unele de celelalte si ca dimensiuni si ca substrat histologic.
Leziuni elementare cu continut lichid
1.Vezicula este o colectie de serozitate clara, circumscrisa, de forma emisferica cat un punct, sau o gamalie de ac. Evolutia se caracterizeaza prin ruperea plafonului veziculei si formarea unei eroziuni care se acopera cu o crusta. Nu lasa cicatrice.
2.Bula, sau flictena este o colectie de serozitate circumscrisa de dimensiuni mai mari decat vezicula.
3.Pustula este o colectie circumscrisa a pielii cu continut lichid purulent. Ea poate fi primara, cand continutul de lichid a fost chiar de la inceput purulent, sau secundara, cand pustula a rezultat din transformarea purulenta a unei vezicule sau bule.
Deseuri cutanate
Deseurile cutanate sunt formatii morbide care rezulta din acumularea la suprafata pielii a secretiilor fiziologice sau patologice, sau de tesuturi necrozate ori de celule epiteliale care se desfac mai abundent de pe suprafata stratului cornos.
1.Scuamele sunt mici fragmente, sfaramituri cornoase, care se desprind la suprafata epidermului. Dupa marimea lor intalnim -scuame pitiriaziforme avand dimensiunile elementelor taratei(pitiriazis)
-scuame lameloase, cu diametrul pana la cativa centrimetri (psoriazis, dermatite exfoliative.)
-scuame in forma de lambouri cu dimensiuni mari (scarlatina, unele eritrodermii)
2.Crusta este o concretiune care se formeaza pe suprafata epidermului in urma uscarii secretiilor fiziologice ori patologice(serozitati, puroi, sange, sebum, paraziti). Crusta apare ca o faza din evolutia veziculelor, bubelor, pustulelor si ulceratiilor. Ea poate rezulta si din ingramadirea parazitilor.
3.Escara sau sfacelul este leziunea care rezulta din necroza unei parti limitate a pielii. Leziunea are culoare neagra. Ea se elimina din piele lasand o ulceratie care se termina prin cicatrice (gangrena).
Sechele cutanate
Cicatricea este formatia consecutiva a proceselor care distrug straturile pielii, fiind constituita dintr-un tesut neoformat, menita sa inlocuiasca pierderile de substanta suferite. Ea poate fi, dupa caz, de culoare alba-sidefie sau pigmentara. Putem vorbi de o cicatrice normala, cand aceasta este neteda, avand suprafata lipsita de peri si pori; vicioasa cand este aderenta de planurile subiacente; cheloida cand este dura, rosie dureroasa, fibroasa si adesea hipertrofica. Cicatricea este martorul postum al ulceratiei.
Atrofia se traduce printr-o alterarea a pielii in special a tesutului elastic si conjunctiv. In acest caz pielea se subtiaza, devine neteda, uscata.
Leziuni le pielii provocate de frig
Degeratura este o afectiune locala, insotita uneori de fenomene generale, produsa prin actiunea frigului asupra organismului.
Cauza determinanta a degeraturilor este frigul. In majoritatea cazurilor, la actiunea frigului se adauga o serie de factori favorianti, atat interni, in care reactivitatea nervoasa este decisiva, cat si externi(meteorologici, imbracamintea).
Degeraturile au fost clasificate din punct de vedere anatomo-clinic in 4 grade.
Degeratura de gradul I se caracterizeaza printr-un eritem rosu-violaceu, cu usor edem, insotit de dureri vii, senzatie de arsura, prurit, usturimi sau parestezii. Dupa vindecare bolnavul ramane cu prurit si cu o sensibilitate exagerata la frig.
Degeratura de gradul II este caracterizata prin aparitia flictenelor, pline cu lichid clar, sau sangvinolent si necroza epidermului. Dupa deschiderea flictenelor, se vede dermul de aspect violaceu, uneori cenusiu, mortificat. Ulceratiile atone cenusii se repara foarte greu. Durerile intense la inceput, mai ales cand apare infectia secundara, dispar dupa un timp oarecare.
Degeratura de gradul III. Pielea si tesutul hipodermic sunt mortivicate, reci, livide, fiind acoperite de flictene mari, albastrui, cu continut hemoragic. Parte din tesuturi se elimina sub forma de escare, lasand ulceratii care evolueaza de obicei intr-un timp indelungat si se cicatrizeaza foarte incet.
Degeratura de gradul IV se caracterizeaza prin fenomene de gangrena uscata sau umeda care intereseaza pielea, tesuturile moi si chiar oasele. dupa 9-17 zile apare un sant de demarcatie, care separa tesuturile necrozate de cele sanatoase. Tesuturile necrozate se elimina in 2-3 luni. Perioada de cicatrizare este foarte lunga si urmata de tulburari nervoase care explica persistenta tulburarilor trofice si a osteoporozei la nivelul segmentului de membru lezat.
Complicatiile degeraturilor sunt de trei feluri:infectioase, infectioase generale, tulburari trofice reziduale.
Tratamentul de urgenta al fenomenelor reversibile in perioada prereactiva trebuie sa urmareasca:
-reactivarea conditiilor termice locale: se scoate degeratul de sub actiunea frigului si se face incalzirea progresiva. Frictiunea cu zapada este interzisa. Se prefera baile calde prelungite (baile balneologice cu plante) care combat spasmul. Apa se incalzeste progresiv in 20-30 minute de la 18-37 grade.
-reactivitatea circulatiei locale prin vasodilatatoare.
-prevenirea infectiei.
Leziuni provocate de razele Rontgen si de substante radioactive
Razele X si subtantele radioactive, daca sunt supradozate, produc la nivelul pielii o serie de leziuni numite radiodermite. Aspectul clinic si evolutia acestor reactii inflamatoare sarace, variaza in raport cu intensitatea si puterea de patrundere a iradiatiilor.
Radiodermitele pot fi precoce si tardive.
Radiodermitele precoce se produc la bolnavii iradiati dintr-o data sau la un interval scurt cu o doza de raze X care depaseste doza minima(500r)
Dupa o perioada de latenta de maximum 3 saptamani, apar leziunile care variaza de la eritem si pigmentatie pana la radionecroza. Cu cat razele sunt mai moi si doza mai mare, cu atat perioada de latenta este mai scurta.
Si aici se pot intalni radiodermite de gradul I, II si III(radionecroza).
Radiodermitele tardive, survin dupa mai multi ani de la iradiere, ca rezultat al cumularii unor doze mici si repetate de radiatii. Se intalnesc mai ales la radiologii care nu iau masuri suficiente de protectie.
Cancerul de radiodermite este rar si apare la 10-20 de ani dupa iradiere. Neoplaziile se produc la nivelul leziunilor hiperkeratozice, sau fisurilor si ulceratiilor atone.
Boli de piele provocate de razele luminoase
Razele spectrului solar sunt capabile sa produca o serie de afectiuni cutanate cunoscute sub numele de lucite sau fotodermatoze.
In raport cu mecanismul lor patogenic, fotodermatozele se impart in:
Fotodermatoze traumatice sunt modificarile suferite de pielea normala expusa la raze luminoase prea intense sau un timp indelungat.
-Eritemul solar este leziunea fototraumatica tipica si este comparata cu o arsura de gradul I, iar in cazul ca s-au produs si flictene, cu una de gradul II.
Leziunile apar la cateva ore si chiar la o zi de la expunere, putandu-se insoti de cefalee si febra. Afectiunea se vindeca in cateva zile, fiind urmata de o descuamatie si pigmentatie difuza. Eritemul solar este usor de prevenit daca expunerea la soare se face progresiv. Aplicarea pe piele a unor creme sau solutii uleioase, care contin substante chimice ce absorb razele ultraviolete, face epidermul sa reziste chiar la expuneri prelungite.
Pielea de marinar sau agricultor. Expunerea prelungita si repetata la razele solare, mai ales in contitii meteorologice particulare(vant), provoaca la nivelul regiunilor neacoperite ale corpului pigmentarea, atrofia si degenerescenta pielii cunoscute sub numele de piele de agricultor sau marinar. La indivizii cu astfel de alteratii cutanate apar mai frecvent keratoamele de tip senil si cancerele de piele.
Dermatozele fotodinamice se produc sub influenta unor substante aflate in piele care intaresc efectul razelor luminoase.
Arsurile
Arsurile sunt leziuni locale asemanatoare plagilor, foarte des infectate cu serioase repercursiuni asupra intregului organism. Ele sunt provocate prin actiunea caldurii asupra tesuturilor. Leziuni oarecum asemanatoare produc electricitatea, unii agenti chimici, caustici sau iradiatiile.
In esenta, modificarile tesuturilor produse sub influenta caldurii sunt datorate coagularii proteinelor tisulare, urmata de inflamatie uneori necroza.
Arsurile se insotesc de fenomene generale "boala arsilor"pe primul plan situandu-se socul(asemanator socului traumatic)de care uneori depinde viata bolnavului.
Arsurile au fost clasificate din punct de vedere anatomoclinic in raport cu intensitatea alterarilor tisulare si cu adancimea leziunilor, in trei grade, la care seadauga al patrulea (carbonizarea tesuturilor)
Arsurile de gradul I (dermatita eritematoasa prin arsura) este o alterare reversibila a epidermului si dermului, care se traduce prin eritem, ce depaseste suprafata arsa, are marginile sterse si se insoteste de edem. Pentru un adult nu prezinta nici o gravitate daca nu este intinsa, insa la sugar si copil poate produce moartea.
Arsura de gradul II (dermatita buloasa prin arsura). In scurt timp de la producerea accidentului, pe pielea rosie si edermatiata se formeaza flictene pline cu plasma, localizate fie intre epiderm si derm, fie in grosimea epidermului.
Arsura de gradul III (necroza prin arsura) este rezultatul necrozei prin coagulare, care intereseaza in afara de epiderm, dermul si hipodermul si uneori chiar si muschii. Din cauza ca terminatiile nervoase sunt distruse, leziunile sunt mai putin dureroase decat cele de gradul II.
Arsura de gradul IV (carbonizarea) se produce atunci cand caldura a distrus prin carbonizare un segment de membru(deget, mana, etc), bolnavul ramanand mutilat.
Arsurile care depasesc 10% din suprafata corpului sunt insotite de fenomene de soc, care apar in primele ore dupa accident. Acest soc trece printr-o perioada de excitatie si o perioada de inhibitie. In perioada de excitatie, bolnavul este agitat, delireaza, scoate tipete de durere, iar pulsul este rapid.
In perioada de inhibitie, bolnavul este adinamic, palid, raspunde cu greu la intrebari sau este in stare de inconstienta. Pulsul este slab, temperatura si tensiunea arteriala scazute. Aceasta ultima perioada este deseori urmata de coma si moarte, care se produce in 12-24 ore.
Chiar daca bolnavul a depasit faza critica, creata de socul neurogen in primele 24 ore, situatia continua sa fie grava, datorita tulburarilor hemodinamicce si metabolice, consecutive plasmoragiei. La nivelul arsurii transsuda o mare cantitate de plasma, producandu-se o hemoconcentrare si o imortanta pierdere de proteine. Bolnavul este intr-o stare de amorteala, cu respiratia lenta si neregulata, oliguric, febril.
Arsul care a depasit aceste accidente ramane expus pericolului grav al infectiei scundare, care este o complicatie constanta a arsurilor. Arsurile infectate se insotesc de un sindrom toxiinfectios casectizant care uneori poate duce la moarte prin septicemie. Rezistenta la infectie, precum si cicatrizarea sunt stanjenite de asa-zisul soc cronic al arsului, caracterizat prin hipotensiune, hipoproteinemie si anemie.
Tratamentul arsurilor trebuie sa fie local si general. Tratamentul general este primordial in toate cazurile care depasesc 10% din suprafata corpului. Acest tratament general trebuie sa se adreseze in primul rand socului si incalzirea moderata a bolnavului la 22-24 grade celsius. Tratamentul socului este un tratament de urgenta si trebuie facut preventiv, inainte de aparitia sa sau in perioada de excitatie. Infectia trebuie prevenita incepand din primele 24 ore.
Tratamentul local se face in general dupa trecerea socului, deoarece executarea pansamentului ar exagera socul.
Una din teoriile revolutionare de tratare a asurilor grave de piele este aceea de a trata pacientul in aer liber cu baie de lumina si raze infrarosii concomitent cu aplicarea pe piele a unui extract de orgine animala si vegetala, iar intern folosirea unor ceaiuri speciale. Acestea pot preveni aparitia socului, tulburarilor hemodinamice si metabolice, previn infectiile secundare iar pielea se vindeca rapid. Deocamdata acest produs numit bioregenerator epitelial este inca in stadiul de experimentare.
4LEZIUNI ELEMENTARE ALE PIELII SI ANEXELOR EI
Diferite cauze nocive, reprezentate prin agentii fizici, chimici, microbieni si necunoscuti, determina pe piele o serie de leziui anatomice.
Aceste leziuni anatomice constituie propriu-zis fenomene de aparare fata de agentii nocivi externi si interni. Ele rezulta din procesele de aparare ale pielii, organ vital, inzestrat cu o mare capacitate de reactie.
Modificarile morfologice ale celulelor sunt conditionate de mai multi factori si anume de actiunea factorului nociv exercitata asupra celulei si de reactia pe care o opune celula agresiunii factorului nociv. Aceasta reactie se produce sub influenta sistemului nervos central, pe calea reflexelor pornite din scoarta. Rezultatul acestei reactii se traduce prin leziuni anatomice care se impart in doua grupe: pasive si active.
Inflamatia este totalitatea reactiilor biologice determinate de patrunderea unui agent flogogen in piele, fie din mediul extern, fie din cel intern.
Leziuni elementare in derm
Inflamatia dermica(dermita)
Leziunile elementare ale dermei se traduc prin leziuni circulatoare, prin leziuni hiperplazice si prin leziuni degenerative si neoplazice.
Tulburarile circulatoare
Congestia sau hiperemia
In orice stare patologica inflamatoare, cantitatea sangelui dein vasele tesuturilor afectate creste, fenomen denumit congestie. Aceasta poate fi activa-prin flux arterial exagerat si pasiva-prin staza venoasa.
Congestia activa se manifesta clinic printr-o roseata limitata sau difuza, care dispare la digitopresiune si este hipertermica. Daca roseata este limitata, vorbim de eritem, daca este generalizata, se numeste eritrodermie.
Congestia pasiva se manifesta clinic printr-o roseata violacee, care dispare la digitopresiune. Temperatura locala este scazuta si leziunea este usor dureroasa.
Edemul este format din serozitatea care se acumuleaza in sistemul lacunar. In majoritatea cazurilor edemul este inflamator, fiind insotit de congestie, iar in cazuri rare poate fi neinflamator, de origine mecanica, toxica, nervoasa.
Hemoragia este produsa prin imprastierea sangelui, cu sau fara ruptura peretilor vasculari. Clinic, hemoragia apare pe pielea sanatoasa, sub forma unor pete rosii-purpurice, numite dupa marime si forma petesii sau echimoze.
Tulburari inflamatoare ale dermului
Cand cauza nociva actioneaza prin excitatiile primite de la receptorii cutanati, iar procesele nu se limiteaza la tulburarile circulatoare care sunt in faza initiala a inflamatiei, ci ele se amplifica, atunci dau nastere la hiperplazie celulara.
Infiltratul este o aglomerare de celule care modifica sau tranforma structura dermului. Infiltratul are o compozitie celulara diferita, dupa cum inflamatia este acuta, subacuta sau cronica.
In termen general, infiltratele inflamatiei cronice se numesc granuloame. Tipurile cele mai cunoscute sunt: granulomul tuberculos, granulomul sifilitic, tuberculul micotic, tuberculul lepros, tuberculul leucemic si sarcoidic.
Leziunile degenerative ale dermului
Leziunile degenerative ale tesutului cutanat se traduc prin necroza, necrobioza, gangrena si prin infiltratia pielii cu substante straine de structura tesutului cutanat.
Necroza se produce prin mortificarea circumscrisa sau totala a tesuturilor, rezultand dintr-un proces brusc si brutal.
Necrobioza reprezinta un proces identic cu necroza, insa mortificarea tesuturilor se realizeaza lent si progresiv.
Gangrena se produce prin mortificarea tesuturilor care sunt invadate ulterior de microbi anaerobi, determinand bule gazoase si enfizem gangrenos. Culoarea partilor gangrenate este livid violacee, apoi bruna, avand un miros fetid in urma putrefactiei.
Degenerescenta se datoreaza tulburarilor metabolice si depunerii unor substante particulare in piele. Tulburarile metabolice produc la inceput o hiperfunctie a celulelor, iar mai tarziu ating vitalitatea lor realizand o moarte lenta.
Degenerescenta tesutului elastic se produce la persoanele in varsta ca o manifestare a senilitatii sau sub influenta diverselor tulburari metabolice.
Leziuni inflamatoare ale epidermului
Epidermul fiind lipsit de vase, procesele inflamatoare se petrec deosebit fata de cele ale dermului. Alterarile sunt conditionate de leziunile dermului. Ele sunt variate si se traduc prin exoseroza, exocitoza si prin modificari evolutive ale celulelor epiteliale in diferitele etaje ale epidermului.
Leziunile glandelor sudoripare se numesc hidroze. Inflamatia lor, datorita infectiei stafilococice, da nastere la hidrosadenita, caracterizata printr-un proces acut urmat de supuratie.
Inflamatia anexelor pielii
Inflamatia foliculului pilos se traduce printr-o pustula perifoliculara proeminenta, centrata de un fir de par. Continutul pustulei este purulent sau seropurulent. Se poate intalni foliculita superficiala in care parul nu cade si foliculita profunda in care parul cade usor.
Leziunile inflamatoare ale unghiilor (onicoza, onixis)
Unghia formata de lama cornoasa poate fi sediul proceselor inflamatoare localizate fie la matrice, fie la patul unghiei. Procesul inflamator duce la caderea unghiei, iar unghia nou formata nu este la inceput compacta, ci formata din lamele cornoase moi.
Cand unghia este invadata de paraziti criptogamici, ea se disociaza partial sau total, ea devine friabila.
Leziuni elementare produse prin modificari de coloratie.
Pata sau macula este o leziune elementara caracterizata printr-o coloratie deosebita, care se formeaza pe piele intr-un teritoriu circumscris sau difuz. Aceasta deosebire de coloratie este conditionata de modificarea factorilor care in ansamblu lor imprima coloratia normala a pielii, si anume pigmentul melanic, vasele sanvine si structura epidermului.
Petele discromice se caracterizeaza prin aceea ca nu dispar la digitopresiune, sunt permanente sau trecatoare si nu sunt insotite de fenomene inflamatoare.
Se pot intalni:
Pete hipercromice sau pigmentare, conditionate de un exces de pigment, avand o culoare bruna-neagra:
-congenitale (nevii pigmentari)
-dobandite
Pete acromice, conditionate de lipsa de pigment melanic.
-congenitale-albinism
-dobandite- primitive(vitiligo)
-secundare(leucodermia)
Pete artificiale, conditionate de substante colorante introduse artificial in piele sau substante care se formeaza in piele pe cale hematogena.
-circumscrise: macule, cerule, tatuaj
-difuze: argirie(ingerare de preparate pe baza de argint)
Petele vasculo-sangvine sunt provocate de alterarea celor doua elemente, strans legate din punct de vedere fiziologic, adica de vase sangvine si de sangele circulant. Caracteristica comuna a acestor pete este culoarea lor rosie-violacee, datorita prezentei sangelui.
-Pete vasculare :congenitale-nevi vasculari, angioame
dobandite
-Pete eritematoase, conditionate de un proces inflamator. Ele au culoarea roz sau violacee, dispar la digitopresiune si evolueaza rapid
-Pete purpurice, conditionate de revarsarea sangelui in tesuturile pielii. Nu dispar la digitopresiune, evolueaza rapid, nu sunt inflamatoare. Dupa marimea lor, deosebim petesii, echimoze, sufuziuni. Culoare lor variaza cu vechimea: albastre, brune, verzui, galbene.
Leziuni elementare solide
Leziunile elementare incadrate in aceasta grupa sunt provocate de procesele inflamatoare acute, sub acute si cronice(edem, infiltratie, hiperplazie, hipertrofie si degenerescenta).
Caracteristica lor comuna o constituie faptul ca sunt solide, au consistenta dura, sunt proeminente si nu contin lichid.
Placa urticata este o ridicatura circumscrisa, turtita sau emisferica, proeminenta, de culoare rosie sau alba ca portelanul, inconjurata de un halo eritematos. Intinderea ei variaza de la un bob de orez pana la dimensiuni mari. Durata ei este efemera, ea poate sa apara fara simptome subiective, insa de obicei este insotita de prurit ori usturime.
Papula este o ridicatura circumscrisa a pielii, dura, rezistenta la palpare, rezolutiva si care nu contine lichid. Nu lasa cicatrice.
3.Tuberculul este o ridicatura circumscrisa, rotunda. Are evolutie lenta, adesea cu tendinta la necrobioza si formare de ulceratii.
4.Goma este o formatiune caracterizata printr-un nodul, de obicei mai mare, la inceput dur, rotund, care prinde succesiv toate straturile pielii, avand punctul de plecare in hipoderm. Datorita fazelor ei evolutive, goma duce prin necroza la distrugerea pielii si la formarea unor ulceratii profunde.
5.Keratoza se caracterizeaza printr-o hiperplazie circumscrisa, sau difuza a stratului cornos, care duce la ingrosarea acestui strat si la modificare consistentei tegumentului. Cand keratoza este generalizata, productia cornoasa este mai discreta (de exemplu ihtioza).
6.Lichenificarea se caracterizeaza printr-o ingrosare excesiva a unui teritoriu cutanat mai mult sau mai putin limitat, suprafata acestuia prezentand un cadrilaj cu cute adanci incrucisate in sensuri opuse. Ea poate fi primara sau secundara, cand este produsa prin frecare, scarpinat repetat, putand surveni, deci in bolile pruriginoase, cronice.
7.Vegetatia se caracterizeaza printr-o excrescenta moale, filiforma sau globuloasa, cu suprafata ramificata ca o conopida. Vegetatiile pot fi primitive(vegetatiile veneriene) sau secundare pe inflamatiile cronice(piodermita vegetanta).
8.Tumoarea este o formatiune circumscrisa a pielii, neinflamatoare, care are tendinta sa persiste sau sa creasca. Aceasta definitie cuprinde o serie intreaga de leziuni foarte deosebite unele de celelalte si ca dimensiuni si ca substrat histologic.
Leziuni elementare cu continut lichid
1.Vezicula este o colectie de serozitate clara, circumscrisa, de forma emisferica cat un punct, sau o gamalie de ac. Evolutia se caracterizeaza prin ruperea plafonului veziculei si formarea unei eroziuni care se acopera cu o crusta. Nu lasa cicatrice.
2.Bula, sau flictena este o colectie de serozitate circumscrisa de dimensiuni mai mari decat vezicula.
3.Pustula este o colectie circumscrisa a pielii cu continut lichid purulent. Ea poate fi primara, cand continutul de lichid a fost chiar de la inceput purulent, sau secundara, cand pustula a rezultat din transformarea purulenta a unei vezicule sau bule.
Deseuri cutanate
Deseurile cutanate sunt formatii morbide care rezulta din acumularea la suprafata pielii a secretiilor fiziologice sau patologice, sau de tesuturi necrozate ori de celule epiteliale care se desfac mai abundent de pe suprafata stratului cornos.
1.Scuamele sunt mici fragmente, sfaramituri cornoase, care se desprind la suprafata epidermului. Dupa marimea lor intalnim -scuame pitiriaziforme avand dimensiunile elementelor taratei(pitiriazis)
-scuame lameloase, cu diametrul pana la cativa centrimetri (psoriazis, dermatite exfoliative.)
-scuame in forma de lambouri cu dimensiuni mari (scarlatina, unele eritrodermii)
2.Crusta este o concretiune care se formeaza pe suprafata epidermului in urma uscarii secretiilor fiziologice ori patologice(serozitati, puroi, sange, sebum, paraziti). Crusta apare ca o faza din evolutia veziculelor, bubelor, pustulelor si ulceratiilor. Ea poate rezulta si din ingramadirea parazitilor.
3.Escara sau sfacelul este leziunea care rezulta din necroza unei parti limitate a pielii. Leziunea are culoare neagra. Ea se elimina din piele lasand o ulceratie care se termina prin cicatrice (gangrena).
Sechele cutanate
Cicatricea este formatia consecutiva a proceselor care distrug straturile pielii, fiind constituita dintr-un tesut neoformat, menita sa inlocuiasca pierderile de substanta suferite. Ea poate fi, dupa caz, de culoare alba-sidefie sau pigmentara. Putem vorbi de o cicatrice normala, cand aceasta este neteda, avand suprafata lipsita de peri si pori; vicioasa cand este aderenta de planurile subiacente; cheloida cand este dura, rosie dureroasa, fibroasa si adesea hipertrofica. Cicatricea este martorul postum al ulceratiei.
Atrofia se traduce printr-o alterarea a pielii in special a tesutului elastic si conjunctiv. In acest caz pielea se subtiaza, devine neteda, uscata.
Leziuni le pielii provocate de frig
Degeratura este o afectiune locala, insotita uneori de fenomene generale, produsa prin actiunea frigului asupra organismului.
Cauza determinanta a degeraturilor este frigul. In majoritatea cazurilor, la actiunea frigului se adauga o serie de factori favorianti, atat interni, in care reactivitatea nervoasa este decisiva, cat si externi(meteorologici, imbracamintea).
Degeraturile au fost clasificate din punct de vedere anatomo-clinic in 4 grade.
Degeratura de gradul I se caracterizeaza printr-un eritem rosu-violaceu, cu usor edem, insotit de dureri vii, senzatie de arsura, prurit, usturimi sau parestezii. Dupa vindecare bolnavul ramane cu prurit si cu o sensibilitate exagerata la frig.
Degeratura de gradul II este caracterizata prin aparitia flictenelor, pline cu lichid clar, sau sangvinolent si necroza epidermului. Dupa deschiderea flictenelor, se vede dermul de aspect violaceu, uneori cenusiu, mortificat. Ulceratiile atone cenusii se repara foarte greu. Durerile intense la inceput, mai ales cand apare infectia secundara, dispar dupa un timp oarecare.
Degeratura de gradul III. Pielea si tesutul hipodermic sunt mortivicate, reci, livide, fiind acoperite de flictene mari, albastrui, cu continut hemoragic. Parte din tesuturi se elimina sub forma de escare, lasand ulceratii care evolueaza de obicei intr-un timp indelungat si se cicatrizeaza foarte incet.
Degeratura de gradul IV se caracterizeaza prin fenomene de gangrena uscata sau umeda care intereseaza pielea, tesuturile moi si chiar oasele. dupa 9-17 zile apare un sant de demarcatie, care separa tesuturile necrozate de cele sanatoase. Tesuturile necrozate se elimina in 2-3 luni. Perioada de cicatrizare este foarte lunga si urmata de tulburari nervoase care explica persistenta tulburarilor trofice si a osteoporozei la nivelul segmentului de membru lezat.
Complicatiile degeraturilor sunt de trei feluri:infectioase, infectioase generale, tulburari trofice reziduale.
Tratamentul de urgenta al fenomenelor reversibile in perioada prereactiva trebuie sa urmareasca:
-reactivarea conditiilor termice locale: se scoate degeratul de sub actiunea frigului si se face incalzirea progresiva. Frictiunea cu zapada este interzisa. Se prefera baile calde prelungite (baile balneologice cu plante) care combat spasmul. Apa se incalzeste progresiv in 20-30 minute de la 18-37 grade.
-reactivitatea circulatiei locale prin vasodilatatoare.
-prevenirea infectiei.
Leziuni provocate de razele Rontgen si de substante radioactive
Razele X si subtantele radioactive, daca sunt supradozate, produc la nivelul pielii o serie de leziuni numite radiodermite. Aspectul clinic si evolutia acestor reactii inflamatoare sarace, variaza in raport cu intensitatea si puterea de patrundere a iradiatiilor.
Radiodermitele pot fi precoce si tardive.
Radiodermitele precoce se produc la bolnavii iradiati dintr-o data sau la un interval scurt cu o doza de raze X care depaseste doza minima(500r)
Dupa o perioada de latenta de maximum 3 saptamani, apar leziunile care variaza de la eritem si pigmentatie pana la radionecroza. Cu cat razele sunt mai moi si doza mai mare, cu atat perioada de latenta este mai scurta.
Si aici se pot intalni radiodermite de gradul I, II si III(radionecroza).
Radiodermitele tardive, survin dupa mai multi ani de la iradiere, ca rezultat al cumularii unor doze mici si repetate de radiatii. Se intalnesc mai ales la radiologii care nu iau masuri suficiente de protectie.
Cancerul de radiodermite este rar si apare la 10-20 de ani dupa iradiere. Neoplaziile se produc la nivelul leziunilor hiperkeratozice, sau fisurilor si ulceratiilor atone.
Boli de piele provocate de razele luminoase
Razele spectrului solar sunt capabile sa produca o serie de afectiuni cutanate cunoscute sub numele de lucite sau fotodermatoze.
In raport cu mecanismul lor patogenic, fotodermatozele se impart in:
Fotodermatoze traumatice sunt modificarile suferite de pielea normala expusa la raze luminoase prea intense sau un timp indelungat.
-Eritemul solar este leziunea fototraumatica tipica si este comparata cu o arsura de gradul I, iar in cazul ca s-au produs si flictene, cu una de gradul II.
Leziunile apar la cateva ore si chiar la o zi de la expunere, putandu-se insoti de cefalee si febra. Afectiunea se vindeca in cateva zile, fiind urmata de o descuamatie si pigmentatie difuza. Eritemul solar este usor de prevenit daca expunerea la soare se face progresiv. Aplicarea pe piele a unor creme sau solutii uleioase, care contin substante chimice ce absorb razele ultraviolete, face epidermul sa reziste chiar la expuneri prelungite.
Pielea de marinar sau agricultor. Expunerea prelungita si repetata la razele solare, mai ales in contitii meteorologice particulare(vant), provoaca la nivelul regiunilor neacoperite ale corpului pigmentarea, atrofia si degenerescenta pielii cunoscute sub numele de piele de agricultor sau marinar. La indivizii cu astfel de alteratii cutanate apar mai frecvent keratoamele de tip senil si cancerele de piele.
Dermatozele fotodinamice se produc sub influenta unor substante aflate in piele care intaresc efectul razelor luminoase.
Arsurile
Arsurile sunt leziuni locale asemanatoare plagilor, foarte des infectate cu serioase repercursiuni asupra intregului organism. Ele sunt provocate prin actiunea caldurii asupra tesuturilor. Leziuni oarecum asemanatoare produc electricitatea, unii agenti chimici, caustici sau iradiatiile.
In esenta, modificarile tesuturilor produse sub influenta caldurii sunt datorate coagularii proteinelor tisulare, urmata de inflamatie uneori necroza.
Arsurile se insotesc de fenomene generale "boala arsilor"pe primul plan situandu-se socul(asemanator socului traumatic)de care uneori depinde viata bolnavului.
Arsurile au fost clasificate din punct de vedere anatomoclinic in raport cu intensitatea alterarilor tisulare si cu adancimea leziunilor, in trei grade, la care seadauga al patrulea (carbonizarea tesuturilor)
Arsurile de gradul I (dermatita eritematoasa prin arsura) este o alterare reversibila a epidermului si dermului, care se traduce prin eritem, ce depaseste suprafata arsa, are marginile sterse si se insoteste de edem. Pentru un adult nu prezinta nici o gravitate daca nu este intinsa, insa la sugar si copil poate produce moartea.
Arsura de gradul II (dermatita buloasa prin arsura). In scurt timp de la producerea accidentului, pe pielea rosie si edermatiata se formeaza flictene pline cu plasma, localizate fie intre epiderm si derm, fie in grosimea epidermului.
Arsura de gradul III (necroza prin arsura) este rezultatul necrozei prin coagulare, care intereseaza in afara de epiderm, dermul si hipodermul si uneori chiar si muschii. Din cauza ca terminatiile nervoase sunt distruse, leziunile sunt mai putin dureroase decat cele de gradul II.
Arsura de gradul IV (carbonizarea) se produce atunci cand caldura a distrus prin carbonizare un segment de membru(deget, mana, etc), bolnavul ramanand mutilat.
Arsurile care depasesc 10% din suprafata corpului sunt insotite de fenomene de soc, care apar in primele ore dupa accident. Acest soc trece printr-o perioada de excitatie si o perioada de inhibitie. In perioada de excitatie, bolnavul este agitat, delireaza, scoate tipete de durere, iar pulsul este rapid.
In perioada de inhibitie, bolnavul este adinamic, palid, raspunde cu greu la intrebari sau este in stare de inconstienta. Pulsul este slab, temperatura si tensiunea arteriala scazute. Aceasta ultima perioada este deseori urmata de coma si moarte, care se produce in 12-24 ore.
Chiar daca bolnavul a depasit faza critica, creata de socul neurogen in primele 24 ore, situatia continua sa fie grava, datorita tulburarilor hemodinamicce si metabolice, consecutive plasmoragiei. La nivelul arsurii transsuda o mare cantitate de plasma, producandu-se o hemoconcentrare si o imortanta pierdere de proteine. Bolnavul este intr-o stare de amorteala, cu respiratia lenta si neregulata, oliguric, febril.
Arsul care a depasit aceste accidente ramane expus pericolului grav al infectiei scundare, care este o complicatie constanta a arsurilor. Arsurile infectate se insotesc de un sindrom toxiinfectios casectizant care uneori poate duce la moarte prin septicemie. Rezistenta la infectie, precum si cicatrizarea sunt stanjenite de asa-zisul soc cronic al arsului, caracterizat prin hipotensiune, hipoproteinemie si anemie.
Tratamentul arsurilor trebuie sa fie local si general. Tratamentul general este primordial in toate cazurile care depasesc 10% din suprafata corpului. Acest tratament general trebuie sa se adreseze in primul rand socului si incalzirea moderata a bolnavului la 22-24 grade celsius. Tratamentul socului este un tratament de urgenta si trebuie facut preventiv, inainte de aparitia sa sau in perioada de excitatie. Infectia trebuie prevenita incepand din primele 24 ore.
Tratamentul local se face in general dupa trecerea socului, deoarece executarea pansamentului ar exagera socul.
Una din teoriile revolutionare de tratare a asurilor grave de piele este aceea de a trata pacientul in aer liber cu baie de lumina si raze infrarosii concomitent cu aplicarea pe piele a unui extract de orgine animala si vegetala, iar intern folosirea unor ceaiuri speciale. Acestea pot preveni aparitia socului, tulburarilor hemodinamice si metabolice, previn infectiile secundare iar pielea se vindeca rapid. Deocamdata acest produs numit bioregenerator epitelial este inca in stadiul de experimentare.
BOLI DE PIELE 5.PIODERMITELE
Piodermitele sunt inflamatii ale pielii datorate piococilor, adica stafilococului si streptococului, germenii obisnuiti ai supuratiei. Atat stafilococul cat si streptococul saprofileaza pielea in mod constant, numarul lo fiind in legatura directa cu starea de curatenie si igiena a pielii. Stafilococul este de 10 ori mai frecvent decat streptococul si se localizeaza in special in orificiile pilo-sebacee.
Infectiile cu stafilococ se intalnesc mai des la adulti, in timp ce infectiile cu streptococ se intalnesc mai des la copii.
In anumite regiuni ale corpului, ca plicile, partile acoperite de par, germenii piogeni saprofiti sunt mult mai frecventi, datorita conditiilor de caldura, umiditate, pH si iritatie mecanica, care favorizeaza inmultirea si dezvoltarea microorganismelor.
Piococii pot trai indefinit pe pielea normala, in stare saprofila, producand modificari patogenice numai atunci cand printr-un microorganism a fost indepartata bariera epidermica si a devenit posibila inocularea straturilor mai profunde. Mai rar piococii dintr-o leziune cutanata sau mucoasa sunt vehiculati pe cale hematologica si dau leziuni cutanate de origine endogena.
Extinderea leziunilor este determinata de doi factori: virulenta germenului si susceptibilitatea organismului la infectie, care este conditionata de varsta, oboseala, boli intercurente(diabet, icter, nefrite, etc.)
Foliculitele
Foliculitele acute superficiale(impetigo) apar, mai ales in jurul diverselor plagi, arsurilor, al unor dermatoze microbiene, sau in urma pansamentelor umede prelungite.
Conditiile de caldura si umiditate, maceratia plicilor prin transpiratie sau prin secretii patogene, precum si lipsa igienei locale, favorizeaza aparitia leziunilor de foliculite. In cadrul foliculitelor superficiale acute citam: foliculita dupa barbierit, foliculele consecutive aplicarii pomezilor cu gudron, mercur sau foliculite profesionale (la contactul cu uleiuri minerale, hipoclorit, ciment, etc).
Leziunea elementara este o pustula superficiala cu diametrul de 5-6 mm care incepe prin roseata, urmata apoi de o pustula cenusie-galbuie de marimea unei gamalii de ac. Dupa o evolutie de cateva zile, pustula se usuca si se transforma intr-o crusta cenusiu-galbuie care se detaseaza fara sa lase cicatrice.
Foliculite acute profunde (urciorul ) este foliculita genelor. Aparitia nu se face brusc, ci este precedata de roseata, tumefactie si durere. Dupa 1-2 zile apare si pustula centrata pe un fir de par. La cateva zile continutul pustulei se elimina sau se usuca, dand nastere unei cruste. Aceasta afectiune este recidivanta.
Foliculita narinelor este ocazionata de o rinita cronica, de epilate sau de o toaleta mai mult sau mai putin delicata a foselor nazale. Incepe prin mancarimi, senzatie de tensiune si roseata a narii interesate. Cand leziunea se extinde, ia nastere un furuncul al nasului care poate duce la complicatii.
Foliculita subacuta si cronica profunda este o infectie a foliculilor pilo-sebacei, cu evolutie cronica, care se poate localiza la barba, axila, regiunea pubiana, sau in orice parte acoperita a corpului de peri grosi. In general, leziunile incep la mustata, median, din cauza rinitei si de aici se raspandesc simetric la barba. Mai rar se limiteaza numai la mustata. Apare o senzatie de durere, usturime si mancarime. Pustulele se vindeca spontan In cateva saptamani, dar sunt urmate de leziuni noi care imprima eruptiei o evolutie cronica, cu tulburari interne si externe. Rareori papilele foliculare sunt distruse, ducand la alopecie.
Foliculitele cronice alopecice sunt inflamatii cronice foliculare a barbii, care se prezinta sub forma unui placard, de obicei unilateral, a carui parte centrala este alopecica, datorita unui proces cicatriceal. Alopecia este definitiva.
Furunculul
Furunculul este o inflamatie a foliculului pilo-sebaceu, care intereseaza in mod constant glanda sebacee si tesuturile din jurul foliculului. Inflamatia se produce prin infectarea foliculului cu stafilococ. Afectiunea se poate localiza si in afara foliculului pilo-sebaceu, la nivelul glandelor sudoripare sau ceruminoase. Leziunea nodulara se insoteste constant de necroza centrala, care duce la eliminarea unui dop central.
Micile traumatisme provocate prin zgarieturi, scarpinare si frecare favorizeaza patrunderea stafilococului in profunzimea tesuturilor cutanate. Starea generala conditioneaza aparitia furunculelor. Reactia de aparare a organismului la stafilococ este micsorata in cursul diabetului, nefritelor cronice, hipovitaminozei, la constipatii si indivizi care depun o munca fizica excesiva.
Infectiile cu stafilococ se intalnesc mai des la adulti, in timp ce infectiile cu streptococ se intalnesc mai des la copii.
In anumite regiuni ale corpului, ca plicile, partile acoperite de par, germenii piogeni saprofiti sunt mult mai frecventi, datorita conditiilor de caldura, umiditate, pH si iritatie mecanica, care favorizeaza inmultirea si dezvoltarea microorganismelor.
Piococii pot trai indefinit pe pielea normala, in stare saprofila, producand modificari patogenice numai atunci cand printr-un microorganism a fost indepartata bariera epidermica si a devenit posibila inocularea straturilor mai profunde. Mai rar piococii dintr-o leziune cutanata sau mucoasa sunt vehiculati pe cale hematologica si dau leziuni cutanate de origine endogena.
Extinderea leziunilor este determinata de doi factori: virulenta germenului si susceptibilitatea organismului la infectie, care este conditionata de varsta, oboseala, boli intercurente(diabet, icter, nefrite, etc.)
Foliculitele
Foliculitele acute superficiale(impetigo) apar, mai ales in jurul diverselor plagi, arsurilor, al unor dermatoze microbiene, sau in urma pansamentelor umede prelungite.
Conditiile de caldura si umiditate, maceratia plicilor prin transpiratie sau prin secretii patogene, precum si lipsa igienei locale, favorizeaza aparitia leziunilor de foliculite. In cadrul foliculitelor superficiale acute citam: foliculita dupa barbierit, foliculele consecutive aplicarii pomezilor cu gudron, mercur sau foliculite profesionale (la contactul cu uleiuri minerale, hipoclorit, ciment, etc).
Leziunea elementara este o pustula superficiala cu diametrul de 5-6 mm care incepe prin roseata, urmata apoi de o pustula cenusie-galbuie de marimea unei gamalii de ac. Dupa o evolutie de cateva zile, pustula se usuca si se transforma intr-o crusta cenusiu-galbuie care se detaseaza fara sa lase cicatrice.
Foliculite acute profunde (urciorul ) este foliculita genelor. Aparitia nu se face brusc, ci este precedata de roseata, tumefactie si durere. Dupa 1-2 zile apare si pustula centrata pe un fir de par. La cateva zile continutul pustulei se elimina sau se usuca, dand nastere unei cruste. Aceasta afectiune este recidivanta.
Foliculita narinelor este ocazionata de o rinita cronica, de epilate sau de o toaleta mai mult sau mai putin delicata a foselor nazale. Incepe prin mancarimi, senzatie de tensiune si roseata a narii interesate. Cand leziunea se extinde, ia nastere un furuncul al nasului care poate duce la complicatii.
Foliculita subacuta si cronica profunda este o infectie a foliculilor pilo-sebacei, cu evolutie cronica, care se poate localiza la barba, axila, regiunea pubiana, sau in orice parte acoperita a corpului de peri grosi. In general, leziunile incep la mustata, median, din cauza rinitei si de aici se raspandesc simetric la barba. Mai rar se limiteaza numai la mustata. Apare o senzatie de durere, usturime si mancarime. Pustulele se vindeca spontan In cateva saptamani, dar sunt urmate de leziuni noi care imprima eruptiei o evolutie cronica, cu tulburari interne si externe. Rareori papilele foliculare sunt distruse, ducand la alopecie.
Foliculitele cronice alopecice sunt inflamatii cronice foliculare a barbii, care se prezinta sub forma unui placard, de obicei unilateral, a carui parte centrala este alopecica, datorita unui proces cicatriceal. Alopecia este definitiva.
Furunculul
Furunculul este o inflamatie a foliculului pilo-sebaceu, care intereseaza in mod constant glanda sebacee si tesuturile din jurul foliculului. Inflamatia se produce prin infectarea foliculului cu stafilococ. Afectiunea se poate localiza si in afara foliculului pilo-sebaceu, la nivelul glandelor sudoripare sau ceruminoase. Leziunea nodulara se insoteste constant de necroza centrala, care duce la eliminarea unui dop central.
Micile traumatisme provocate prin zgarieturi, scarpinare si frecare favorizeaza patrunderea stafilococului in profunzimea tesuturilor cutanate. Starea generala conditioneaza aparitia furunculelor. Reactia de aparare a organismului la stafilococ este micsorata in cursul diabetului, nefritelor cronice, hipovitaminozei, la constipatii si indivizi care depun o munca fizica excesiva.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Videoclip psoriazis
STOP PSORIASIS -VIDEO
Trafic
